SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RECUZARE ADMINISTRATOR JUDICIAR. INADMISIBILITATE.
-art.29 lit.a şi b şi art.81 alin.3 din O.U.G. nr.86/2006;
-art.27 şi art.129 alin.5 Cod procedură civilă;
-art.11 lit.e şi art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.40/C/24.01.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 12 octombrie 2012, judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de debitoarea SC F. SRL cu sediul procesual ales în O. , str.M. K. , nr., jud.Bihor împotriva administratorului judiciar S. P. BB&A I. IPURL .
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr.2051/F/2012 din data de 11.09.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea s-a admis cererea formulată de creditoarea SC R. SA B. cu sediul în B.., str.I. M., nr., et., jud.B. pentru deschiderea procedurii insolvenţei (procedura generală) împotriva debitorului SC F. SRL cu sediul în M., C. R., nr., jud.B. , CUI, înregistrată la ORC B. sub nr. J 05/.
În temeiul art.33 alin 6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC F. SRL cu sediul în M. , C. R., nr.31, jud.B., CUI , J 05/.
În temeiul art.34 din Legea nr.85/2006 a fost numit în calitate de administrator judiciar S. P. B&B I. IPURL cu sediul profesional în I. , str. E. nr., jud. I., înscris în tabloul UNPIR sub nr.RFO II 0592, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
S-a pus în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi a dispus menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar.
S-a fixat termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prevăzut de art. 54 din L.85/2006 la data de 01.10.2012, termenul limită pentru depunerea creanţelor la 28.10.2012, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 15.11.2012, termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 04.12.2012, cam. 3 ora 9.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
În temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
În ceea ce priveşte motivul de recuzare invocat de societatea debitoare, instanţa a stabilit că, activitatea practicienilor în insolvenţă este reglementată prin OUG nr.86/2006 care, prin art.77 a abrogat expres prevederile art.19 alin.6 şi 7 din Legea nr.85/2006 prin care, enumerându-se cazurile de incompatibilitate ale practicianului în insolvenţă, se reglementa şi posibilitatea pentru partea interesată de a iniţia procedura recuzării, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în situaţia în care acesta nu se conforma obligaţiei de abţinere.
În prezent, menţionata ordonanţă, prin art.28-31, reglementând instituţia incompatibilităţii practicianului în insolvenţă – unele incompatibilităţi fiind absolute, altele relative iar altele cu caracter temporar -, nu conţine nici o normă care să prevadă şi posibilitatea recuzării lui în condiţiile art.27 Cod procedură civilă.
În acest sens s-a reţinut că potrivit prevederilor art.31 din OUG nr.86/2006, practicianul în insolvenţă este obligat să se abţină dacă se află în unul dintre cazurile prevăzute de art.27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui prevăzut de art.27 pct.7 şi anume, dacă şi-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă. Această normă specială de trimitere fiind strict delimitată la obligaţia de abţinere, nu se poate pretinde că ar cuprinde şi posibilitatea recuzării practicianului în insolvenţă în condiţiile art.27 Cod procedură civilă referitoare la recuzarea judecătorilor.
De asemenea,în conformitate cu prevederile art.28 alin. 3 din OUG nr.86/2006, practicianul în insolvenţă este obligat, sub sancţiunea suspendării, să comunice UNPIR instanţele la care nu îşi pot exercita profesia pentru motivele de incompatibilitate prevăzute de art.29 din menţionata ordonanţă – interdicţiile vizând situaţia în care practicianul în insolvenţă este numit administrator sau lichidator în raza instanţei la care anterior a îndeplinit funcţia de judecător-sindic sau la care soţul, ruda sau afinul său până la gradul al III-lea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror.
Având în vedere aceste dispoziţii speciale ce reglementează interdicţiile în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi sancţiunile în caz de încălcare a lor cât şi faptul că în Codul de procedură civilă există în art.27 şi urm. art.36,art.204,art.351 reglementări speciale diferite pentru recuzare, în funcţie de persoana împotriva căreia este formulată cererea, nu se poate susţine cu temei că procedura referitoare la recuzarea judecătorilor constituie dreptul general în materie de recuzare şi poate fi aplicată şi altor categorii de persoane decât cele vizate respectiv practicianului în insolvenţă.
În primul rând, dacă aceste prevederi ale art.27 Cod procedură civilă ar reprezenta norma generală pentru orice cerere de recuzare ar fi fost omisă din titulatura titlului V din Codul de procedură civilă menţiunea ” judecătorilor ” iar în al doilea rând, art.36 şi art.204 alin. 1 şi art.351 alin. 1 Cod procedură civilă instituind o limitare a aplicării prin analogie a prevederilor art.27 Cod procedură civilă, aceste dispoziţii referitoare la recuzarea judecătorilor apar ca normă specială, de strictă interpretare ce se aplică prin analogie doar persoanelor expres menţionate în articolele susmenţionate.
Cum potrivit principiului de interpretare a actelor normative, nu se poate completa o normă specială cu o altă normă specială ci numai cu norme generale iar dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea şi recuzarea judecătorilor sunt la rândul lor norme speciale,acestea nu pot fi aplicate prin analogie şi practicienilor în insolvenţă
Pe de altă parte, instituţia incompatibilităţii practicianului în insolvenţă este strict delimitată prin dispoziţiile speciale ale OUG nr.86/2006 din al căror conţinut rezultă că situaţiile de incompatibilitate nu sunt aceleaşi ca cele enumerate expres şi limitativ de art.24 Cod procedură civilă şi nici unul dintre ele nu se identifică cu vreun motiv de recuzare şi cu atât mai puţin cu cele care privesc pe judecători, dispoziţiile art.28 alin. 3 şi cele ale art.31 lit. b din menţionata ordonanţă impunând practicianului doar obligaţia de informare şi de abţinere în situaţia în care s-ar afla în unul dintre cazurile prevăzute la art.27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia cazului prevăzut de art.27 pct.7 anume dacă şi-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Lipsa unei reglementări speciale privind recuzarea administratorului judiciar /lichidatorului judiciar nu reprezintă o omisiune a legiuitorului ci este justificată de specificul procedurii insolvenţei şi de conţinutul mandatului conferit de lege practicianului în insolvenţă desemnat într-o astfel de procedură care nu este exponent nici al intereselor creditorului si nici al intereselor debitorului cum eronat cel din urmă înţelege esenţa unui astfel de mandat, ci un reprezentant al intereselor procedurii iar în acest sens, are îndatorirea să asigure realizarea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la procedură şi să efectueze cu celeritate,actele şi operaţiunile prevăzute de legea insolvenţei.
Ca reprezentant al procedurii,implicarea în procedură a unui administrator judiciar nu este facultativă ci obligatorie, investirea cu această calitate realizându-se, potrivit art.34 din Legea nr.85/2006, prin chiar sentinţa de deschidere a procedurii, după o prealabilă verificare a calităţii de practician activ conform normelor de incompatibilitate prevăzute de art.28-31 din OUG nr.86/2006 şi un control al asigurării de răspundere, mandatul său încetând la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului judiciar(în cazul în care persoana sa nu a fost numită lichidator judiciar ) sau la închiderea procedurii când,potrivit art.136 din Legea nr.85/2006,este descărcat de orice îndatoriri şi responsabilităţi privind procedura.
Prin urmare, în derularea unei proceduri de insolvenţă sau faliment nu este posibilă suspendarea mandatului administratorului judiciar desemnat să administreze respectiva procedura întrucât atribuţiile conferite de lege acestuia constituindu-se în acte de administrare specifice procedurii, o eventuală suspendare,pe lângă faptul că ar conduce la lipsirea pentru moment de supraveghere a activităţii debitorului şi dezordini în gestionarea procedurii ar însemna practic oprirea tuturor efectelor substanţiale şi procedurale ale deschiderii procedurii.
Ca atare, reţinând că practicianului în insolvenţă nu-i sunt aplicabile acelaşi norme de incompatibilitate şi regulile de recuzare operante pentru judecători, nu există îndreptăţire pentru a se dispune înlăturarea sa din procedură prin intermediul cererii de recuzare şi nici de suspendare a atribuţiilor acestuia, nici o dispoziţie a Legii nr.85/2006 neprevăzând o astfel de posibilitate.
Pentru aceste motive, a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de debitoarea SC F. SRL cu sediul procesual ales în O. , str. M. K., nr. /A, jud.B. împotriva administratorului judiciar S. P. BB&A I. IPURL.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs debitoarea SC”F. ”SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cererii de recuzare împotriva S. P. BB&A I. IPURL, numită administrator judiciar prin Sentinţa nr. 2051/F/2012 din data de 11 septembrie 2012 în dosarul 6855/111/2012.
În motivarea recursului recurenta a arătat că a solicitat judecătorului sindic să dispună admiterea cererii de recuzare cu consecinţa recuzării administratorului judiciar S. P. BB&a I. IPURL, urmând să dispună numirea unui nou administrator judiciar.
Prin Sentinţa nr. 2051/F/2012 din data de 11 septembrie 2012, în dosarul Tribunalului Bihor cu nr. 6855/111/2012, s-a admis cererea de deschidere a procedurii împotriva S.C. F. S.R.L., şi tot la cererea creditoarei S.C. R. S.R.L., a fost numit administrator judiciar, S. P. BB&A I. Ipurl. Aşa cum se indică în cererea introductivă, dl. avocat B. D. D., reprezintă S. P. BB&A I. IPURL. La momentul la care a primit cererea de deschidere a procedurii, a contactat reprezentanţii legali ai societăţii care i-au recomandat să o contacteze pe doamna B. E. , avocatul societăţii creditoare R. şi care reprezintă societatea în instanţă în toate litigiile. Ulterior, după admiterea cererii a primit Sentinţa nr.2051/F/2012 din data de 11 septembrie 2012, din dosarul Tribunalului Bihor nr. 6855/111/2012, s-a admis cererea de deschidere a procedurii împotriva S.C. F. S.R.L., şi tot la cererea creditoarei S.C. R. S.R.L., a fost numit administrator judiciar, S. P. BB&A I. Ipurl.Evident că au fost surprinşi de identitatea de nume atât a avocatului creditoarei cât şi al reprezentantului administratorului judiciar, motiv pentru care a efectuat verificări. Dincolo de identitatea sediilor profesionale (atât doamna avocat B. E. cât şi S. P. BB&A I. Ipurl, reprezentată prin domnul avocat B. D. , au sediul în I. , str. E. , nr. , aceştia au, de asemenea şi acelaşi domiciliu, respectiv I. , str. O. , nr. , bl. , sc A, et., ap..
Verificând şi interogând persoanele în cauză, domnul avocat B. D. a confirmat că doamna avocat B. E. este mama dânsului şi da, aceasta reprezintă creditoarea S.C. R. S.A. B. în toate litigiile existente pe rolul instanţelor, în calitate de avocat. În plus, domnul avocat D. B., întrebat fiind dacă nu apreciază că ar trebui să se abţină în prezenta cauză, a susţinut că d-na B. E., fiind avocatul care îi reprezintă în instanţă în toate procesele pe cei de la R., aceasta solicită numirea domniei sale în calitate de administrator judiciar în toate cauzele de insolvenţă ale creditoarei ca urmare a solicitărilor exprese în acest sens şi de asemenea a afirmat că nu este nimic deosebit în această situaţie fiind obişnuit ca, creditorii să îşi aibă propria casă de insolvenţă a cărei numire să o ceară.
În data de 5 octombrie 2012, a procedat la notificarea în scris a S. P. BB&A I. Ipurl, personal pe domnul B. D., solicitându-i să se abţină în procedura insolvenţei deschisă împotriva S.C. F. S.R.L. având în vedere conflictul de interese ivit.
Având în vedere că nici până la data depunerii cererii de recuzare, administratorul judiciar nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere a procedat la formularea prezentei cereri de recuzare.
Normele legale care guvernează prezenta cerere şi motivele de admisibilitate a cererii de recuzare.
Sub sancţiunea suspendării din profesie, potrivit prevederilor art. 29 din O.U. nr. 86/2006, republicată, privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, raportat la art. 11 din Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare, practicianul în insolvenţă este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă:
a)se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională;
b)se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui prevăzut la art. 27pct. 7.
Astfel, art. 27 pct.2 din Codul de procedură civilă precizează: Judecătorul poate fi recuzat: când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, pană la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane.
Potrivit principiilor de etică profesională “Membrul UNPRL nu va accepta să fie desemnat într-un caz în care s-ar afla într-un conflict de interese. Dacă conflictul de interese (neprevăzut expres de OG 79/99) apare consecutive numirii membrul va anunţa imediat toate părţile interesate.”
De asemenea prevederile Codului de conduita Etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din 29/09/2007 Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 06/10/2010, statuează: „Art. 4. – Independenţa de acţiune în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă trebuie să se manifeste liber faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi obiectivitatea practicianului.
Art. 5. – (1) Se prezumă a fi încălcată independenţa în situaţia în care membrul Uniunii angajat, un colaborator al său, soţul (soţia) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menţinerea sa în poziţia de administrator judiciar sau lichidator într-un dosar de insolvenţă.
Faţă de situaţia de fapt şi de drept prezentată mai sus în susţinerea admiterii cererii de recuzare a învederat instanţei faptul că în privinţa domnului avocat B. D., reprezentant legal al administratorului judiciar S. P. BB&A I. Ipurl sunt întrunite toate condiţiile privind recuzarea acestuia. Astfel, aşa cum a arătat, potrivit art.29 alin.2 din OUG nr.86/2006 are obligaţia de a se abţine dacă se află în conflict de interese astfel cum acesta este definit de Statut şi Codul de etică profesională.
În acest sens, Cap.II, art. 3 alin. 1 din acelaşi Cod de etică şi conduită profesională, prevede că unul dintre principiile fundamentale care trebuie respectate de către practicianul în insolvenţă în conduita lui, în relaţiile profesionale cu ceilalţi îl reprezintă independenta. Importanta respectării ei este subliniată de instituirea unei prezumţii legale potrivit căreia se prezumă a fi încălcată independenta în situaţia în care membrul UNPIR, angajat, un colaborator al său, soţul ( soţia ) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul sau creditorii ce pot decide numirea sa în calitate de administrator judiciar sau lichidator.
Incidenţa acestei prezumţii presupune întrunirea unei singure condiţii: existenţa unor raporturi simultane sau succesive ale practicianului în insolvenţă sau ale persoanelor enumerate expres de natură să influenţeze desemnarea sa în calitate de administrator judiciar sau lichidator.
Având în vedere toate documentele depuse la dosar care dovedesc identitatea de sediu profesional şi identitatea domiciliului, emailurile prevenind de la reprezentanţi ai creditoarei cu indicarea doamnei avocat B. E. ca avocat al R., şi nu în ultimul rând recunoaşterea expresă a legăturii mamă-fiu, este evident conflictul de interese în care se află administratorul judiciar S. P. BB&A I. Ipurl, reprezentat prin avocat B. D.
De asemenea a învederat instanţei că numirea acestuia de către instanţă a fost efectuată ca urmare a cererii societăţii creditoare R. avându-se în vedere opţiunea expresă manifestată de acesta prin cererea introductivă.
Este evident că în calitatea sa de avocat al creditoarei, doamna avocat B. E. a influenţat în mod decisiv desemnarea S. P. BB&A I. Ipurl, reprezentat prin avocat B. D. pe care l-a indicat în mod expres ca reprezentant asociat coordonator, astfel încât este evidentă incidenţa ipotezei avută în vedere de art.29 alin.2 din OUG nr.86/2006.
Acest aspect a fost recunoscut de altfel şi de către administratorul judiciar prin reprezentant, dl. avocat B. D. , afirmând că este firesc să fie aşa având în vedere că mai nou fiecare societate mai mare îşi are casa sa de insolvenţă, ia în ceea ce îl priveşte, el este numit în toate cauzele în care R. solicită deschiderea procedurii. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, desemnarea administratorului judiciar şi a lichidatorului aparţine atribuţiilor judecătorului-sindic motiv pentru care faţă de ofertele depuse la dosar, a solicitat a se dispune numirea unui administrator judiciar. Încheierea dată în camera de consiliu din data de 12 octombrie 2012 în dosar nr. 6855/111/2012 asupra cererii de recuzare formulată, a fost dată fără cale de atac. Astfel, consideră că aceasta soluţie (aceea a lipsei căii de atac) nu este una legală, câtă vreme se află în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr.85/2006.
Potrivit art.8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, curtea de apel este instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 din lege.
Prevederile aliniatului 2 din sus amintitul articol fac trimitere şi la limitarea atribuţiilor judecătorului sindic “la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei” iar prevederile art. 12 al. 1 stipulează “Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.”
Apreciază că în mod greşi judecătorul sindic a dat prezenta încheiere fără cale de atac, atâta vreme cât în procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, toate hotărârile judecătorului sindic sunt atacabile cu recurs.
Judecătorul sindic a refuzat să judece cererea de recuzare sub motiv că legea nu prevede, motivând că prevederile art.27 din Cod procedură civilă este o normă specială, de strictă interpretare ce se poate aplica doar judecătorilor şi prin analogie, doar persoanelor expres menţionate.
A mai motivat judecătorul sindic că potrivit principiului de interpretare a actelor normative, nu se poate completa o normă specială cu o altă normă specială ci doar cu norme generale.
Potrivit principiilor fundamentale ale dreptului civil “Nici un judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Acest principiu se regăsea în prevederile vechiului Cod Civil la art. 3 şi a fost preluat şi în NCPC la art. 5 care mai menţionează de asemenea şi faptul că “(3) în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.”
Este evident încălcat principiul independenţei administratorului judiciar atâta vreme cât creditorul are drept lichidator pe fiul avocatului sau atâta vreme exista prezumţia de încălcare a acestui principiu potrivit ar. 5 mai sus enunţat.
Starea de incompatibilitate în care se află, impune aplicarea prevederilor care reglementează recuzarea atâta vreme cat cel in cauza nu înţelege să se abţină. Conform dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, care completează legea specială (acolo unde aceasta nu cuprinde prevederi exprese în materie), cel care se află în incompatibilitate trebuie să facă cunoscut acest lucru. Absenţa iniţiativei administratorului judiciar a condus în final la formularea cererii de recuzare care este întemeiată. Ca urmare, chiar şi în ipoteza în care normele juridice în vigoare nu se referă la situaţia care este supusă judecăţii sau se referă la aceasta în chip contradictoriu sau neclar, cauza nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, instanţa fiind datoare, ca prin interpretarea dată legii să o soluţioneze, întrucât respingerea acţiunii ca inadmisibilă ar echivala cu o îngrădire a accesului la justiţie şi implicit cu o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Motivul invocat de instanţa, cum că prevederile de la art. 27 si următoarele, 36, 204, 351 ar exista reglementari speciale diferite pentru recuzare, în funcţie de persoana împotriva căruia este formulată plângerea şi care nu includ administratorii judiciari, este nefondat.
Este evident că art. 27 Cod procedură civilă este norma generală în materia recuzărilor. Chiar daca în titlu se menţionează judecătorii, trebuie precizat ca fiind vorba de o procedură de judecată, aceste reguli au fost aplicate întâi doar acestora. Ulterior, sfera persoanelor a fost extinsa, fiind vorba de un principiu. Acest articol este “dreptul comun” în material recuzărilor, legiuitorul nemaiconsiderând necesar să-l preia la fiecare situaţie, ci doar să facă trimitere la acesta.
Această susţinere se bazează şi pe prevederile Legii 24/2000, art. 16, al. 1) în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.
Nefondate sunt şi susţinerile judecătorului sindic atunci când afirmă că nu întâmplător nu există o reglementare a procedurii recuzării administratorului special având în vedere că acesta nu este un exponent al nici al intereselor creditorului şi nici ale intereselor debitoarei.
Tocmai prevederile Cap.II, art. 3 alin. 1 din acelaşi Cod de etică şi conduită profesională, se prezumă a fi încălcată independenţa în situaţia în care membrul Uniunii angajat, un colaborator al său, soţul (soţia) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menţinerea sa în poziţia de administrator judiciar sau lichidator într-un dosar de insolvenţă.
Pe de altă parte nici susţinerile potrivit cărora este imposibilă suspendarea administratorului judiciar nu sunt fondate atâta timp cât a solicitat ca admiţând cererea să dispună şi numirea unui nou administrator.
În drept au fost invocate prevederile art. 304, 304/1, 312 pct 5 din Codul de procedură civilă, art. 8, 11, 12 Legea nr.85/2006, art. 29 lit.b din OUG 86/2006 şi art.27 din Codul de Procedură Civilă, art. 4 şi 5 şi celelalte ale Codului de conduită Etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate cât şi sub toate aspectele potrivit art.304¬¬¬¬¬/1 Cod procedură civilă instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata S. P. BB&A I. IPURL, aceasta a fost respinsă ca nefondată. Conform art.8 alin.1 din Legea 85/2006, Curtea de Apel va fi instanţă de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul sindic, or în cauza de faţă a fost recurată o hotărâre a judecătorului sindic, motiv pentru care excepţia nu poate fi primită.
În privinţa fondului, s-a reţinut că debitoarea SC „F. ” SRL a sesizat judecătorul sindic cu o cerere de recuzare a S. P. BB&A I. IPURL, desemnată administrator judiciar al acesteia prin sentinţa nr.2051/11.09.2012, pe considerentul că administratorul judiciar a fost desemnat la cererea creditoarei SC „R.” SRL reprezentată de doamna avocat B. E. , mama reprezentantului S. P. BB&A I. IPURL, avocatul B. D.
În motivarea cererii s-au invocat dispoziţiile art.29 lit. „a şi b” din OUG 86/2006, precum şi art.4 şi 5 din Codul de conduită etică profesională şi disciplină al Uniunii Notariale a practicienilor în insolvenţă.
Judecătorul sindic prin sentinţa ce face obiectul recursului, a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare. Aşa cum a arătat şi prima instanţă, art.19 alin.6 şi 7 din Legea 85/2006 a fost abrogat expres prin art.81 alin.1 din OUG 86/2006, instituţia incompatibilităţii practicianului în insolvenţă fiind reglementată prin art.28-29 din ordonanţa amintită.
În acest context art.29 lit.a şi b. din OUG 86/2006 prevede că, în cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statutul şi cod de etică profesională, respectiv dacă se află în unul dintre cazurile prevăzute de art.27 Cod procedură civilă cu excepţia celui prevăzut de art. 27 pct.7.
Ca atare, în raport cu aceste dispoziţii legale, este clar că prin abrogarea expresă a art.19 alin.6 şi 7 din Legea nr.85/2006, în baza art.81 alin.3 din OUG 86/2006, nu mai este posibilă recuzarea practicianului în insolvenţă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, devenind aplicabile prevederile art.29 din ordonanţa de mai sus, care stabilesc obligaţia practicianului de a se abţine sub sancţiunea suspendării, în cazurile prevăzute la lit. a şi b. Cu toate acestea, instanţa a reţinut că potrivit art.11 lit. e din Legea insolvenţei, printre atributele stabilite în sarcina judecătorului, în cadrul prezentei legi, este şi aceea de înlocuire pentru motive temeinice, a administratorului judiciar, înlocuirea care poate fi pronunţată conform art. 22 alin.2 din acelaşi act normativ în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor.Faţă de cele arătate, şi ţinând cont de dispoziţiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, judecătorul sindic, în măsura în care considera, în raport cu probele depuse, că practicianul în insolvenţă este în stare de incompatibilitate, se impunea ca din oficiu să se sesizeze în vederea înlocuirii administratorului judiciar. Cum judecătorul sindic nu a procedat în acest mod, hotărârea pronunţată este criticabilă. Pentru aceste considerente, în raport cu art.312 alin.5 şi 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis ca fondat, iar sentinţa casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare judecătorului sindic care va ţine cont de cele arătate.
De asemenea, cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate susţinerile invocate de recurenta debitoare.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
