SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RESPINGEREA CERERII CREDITOAREI DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENŢEI ÎMPOTRUVA DEBITOAREI, URMARE A NECONSEMNĂRII DE CĂTRE CREDITOARE A CAUŢIUNII DE 10% DIN VALOAREA PRESUPUSEI CREANŢE.
-art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.391/C/11.06.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.1944/F/2011 pronunţată de Tribunalul S. M. a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea SC B. C. SRL, S. M. în contradictoriu cu creditoarea F. L. R. IFN SA B. în consecinţă, fiind respinsă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de creditoarea F. L. R. IFN SA.
A fost obligată creditoarea la plata sumei de 120,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, la cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă.
Raportat la aceste dispoziţii legale, judecătorul sindic a constatat că, în şedinţa publică din data de 29.09.2011, s-a dispus, la cererea debitoarei, obligarea creditoarei la plata unei cauţiuni în valoare de 7000 lei. Cum creditoarea nu a făcut dovada plăţii acestei cauţiuni, în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis contestaţia formulată de debitoare şi a respins cererea introductivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs creditoarea F. L. R. IFN SA B., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei debitoarei şi admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentinţa atacată este nelegală, deoarece, potrivit art.33 alin.3 din Legea nr. 85/2006, instanţa are posibilitatea nu şi obligaţia de a dispune cu privire la consemnarea unei cauţiuni, iar pentru admiterea unei asemenea cereri, debitorul trebuie să invoce motive temeinice, care vor privi în principal pagubele pe care le-ar suferi urmare a admiterii cererii creditoarei, ceea ce în speţă, debitoarea nu a făcut.
De asemenea s-a susţinut că, judecătorul sindic trebuie să dea dovadă de multă reţinere în admiterea cererii de obligare la cauţiune şi să evite dimensionarea exagerată a cuantumului acesteia, întrucât recurenta este obligată să mai suporte pe lângă paguba creată de neplata debitului menţionat în acţiunea principală şi paguba care ar rezulta din plata cauţiunii.
În subsidiar recurenta a solicitat admiterea în parte a capătului de cerere privind consemnarea unei cauţiuni, respectiv până la limita de 1% din valoarea creanţei.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a învederat că între părţi a intervenit contractul de leazing financiar nr.523/2.08.2005, ale cărui clauze nu au fost respectate de către debitor, care, la data de 18.07.2011, figura cu un debit total de 71.487 lei.
De asemenea s-a mai arătat că, atâta timp cât suma de mai sus a fost calculată conform prevederilor contractului acceptate de ambele părţi, debitorul nu poate să conteste în prezent cuantumul acestuia.
Pe de altă parte, în situaţia în care una dintre părţi nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin, partea contractantă care şi-a îndeplinit propriile obligaţii poate solicita rezilierea contractului, ceea ce în speţă recurenta a şi făcut.
În cauză, debitorul nu a dovedit în nici un fel care sunt disponibilităţile sale financiare şi nici datoriile sale actuale, pentru ca instanţa să determine dacă acesta se află sau nu în stare de insolvenţă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă, art.8 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului de faţă, arătând că recurenta nu a onorat obligaţia de plată a cauţiunii stabilită în sarcina sa de judecătorul sindic iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, a învederat că pe rolul Judecătoriei S. M., se află în curs de soluţionare contestaţia la executare formulată de către intimată împotriva aceleaşi creanţe solicitat de creditoare, în dosar nr.7342/296/2010, dosar în car s-a efectuat şi o expertiză financiar contabilă, care a concluzionat că, valoarea creanţei este mult sub pragul prevăzut de Legea nr. 85/2006.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de 22.07.2011, creditoarea F. L. IFN SA B. a solicitat a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC B. C. SRL S. M., invocând faţă de aceasta o creanţă în sumă de 71.487 lei.
Prin contestaţia înregistrată la 16.08.2011, debitoarea a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar, ca neîntemeiată, solicitând totodată, în temeiul art.33 alin.3 din Legea nr. 85/2006, obligarea creditoarei la consemnarea unei cauţiuni de 10% din valoarea presupusei creanţe.
La termenul din 29.09.2011, Tribunalul S. M. a stabilit în sarcina creditoarei o cauţiune în sumă de 7.000 lei, sens în care a acordat termen pentru 3 septembrie 2011 şi a dispus citarea creditoarei cu menţiunea să facă dovada achitării sumei de mai sus, cu titlu de cauţiune.
Ca urmare a faptului că, recurenta creditoare nu a onorat obligaţia stabilită în sarcina sa, prin sentinţa nr.1944/F/3.11.2011, Tribunalul S. M. a admis contestaţia formulată de debitoare şi a respins cererea creditoarei , de deschidere a procedurii insolvenţei.
Potrivit art.33 alin.3 din Legea nr. 85/2006 „ La cererea debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă”.
Criticile formulate de către recurentă cu privire la obligarea sa la plata unei cauţiuni, s-a apreciat că sunt nefondate.
Este adevărat că, textul de lege evocat mai sus, prevede posibilitatea şi nu obligaţia pentru judecătorul sindic, ca la cererea debitorului să impună în sarcina creditorului plata unei cauţiuni de cel mult 10% din valoarea creanţei.
Ori, în speţă, tocmai acest lucru s-a întâmplat, instanţa, la cererea debitorului care a contestat creanţa invocată de către creditor, arătând că există şi un litigiu pe rol cu privire la aceasta, a încuviinţat, cu respectarea textului de lege invocat de către recurentă, cererea de obligare la plata unei cauţiuni în limita de 10% din valoarea creanţei invocată în cererea introductivă.
Acelaşi text prevede că, în ipoteza admiterii cererii creditorului, cauţiunea va fi restituită acestuia, astfel că nu se pot reţine susţinerile recurentei în sensul că, ar fi obligată să suporte pe lângă paguba creată de neplata debitului şi paguba ce ar rezulta din plata cauţiunii.
Cât priveşte cererea recurentei de diminuare a cuantumului cauţiunii, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, judecătorul sindic stabilind-o în limita prevăzută de lege, iar în faţa acestuia, creditoarea nu a formulat o cerere de diminuare a sumei stabilite.
Acelaşi text de lege, statuează că, „ Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă”, motiv pentru care, ţinând cont şi de cele relevate mai sus, Curtea de Apel O., în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul de faţă, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere că, instanţa de fond a soluţionat cauza exclusiv pe cale de excepţie, criticile invocate de către recurentă, care vizează fondul cauzei nu au făcut obiectul analizei instanţei de recurs.
