Suportarea cheltuielilor în procedura insolvenţei
În îndeplinirea atribuţiilor de lichidare, practicianul în insolvenţă are posibilitatea, conform articolului 23 din Legea nr. 85/2006, să desemneze persoane de specialitate. Comitetul creditorilor urmează însă să aprobe numirea acestora şi nivelul remuneraţiilor lor.
– Articolul 23 din Legea nr. 85/2006
Pentru a asigura controlul asupra acestor opţiuni ale lichidatorului judiciar, în scopul prevenirii abuzurilor şi risipirii averii debitoarei în detrimentul creditorilor, legea impune ca numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane să fie supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei.
Pentru a asigura controlul asupra acestor opţiuni ale lichidatorului judiciar, în scopul prevenirii abuzurilor şi risipirii averii debitoarei în detrimentul creditorilor, legea impune ca numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane să fie supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei.
În cauză, o asemenea aprobare a comitetului creditorilor nu a fost probată; în consecinţă, sumele reprezentând salarii şi contribuţii corespunzătoare serviciilor contabilului şi operatorului IT nu pot fi imputate asupra averii debitoarei, soluţia în acest sens a judecătorului-sindic fiind temeinică şi legală, raportat la art. 23 din Legea nr. 85/2006.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.312 din 15.06.2016)
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă la data de 20.10.2015, creditoarea A A.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B.C. SA, refacerea planului de distribuire parţială între creditori la 31.08.2015 şi a raportului privind fondurile obţinute din lichidarea şi din încasarea de creanţe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015, întocmit de lichidatorul judiciar P.C.B. R.S. IPURL.
Prin sentinţa civilă nr. 1289/22.02.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 37411/3/2015, contestaţia a fost admisă. S-a dispus refacerea planului de distribuire parţială între creditori la 31.08.2015 şi a raportului privind fondurile obţinute din lichidarea şi din încasarea de creanţe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015, întocmit de P. B. R. S. IPURL, sub aspectul cheltuielilor în sumă de 4.999 lei, ce urmează să fie suportate de practicianul în insolvenţă şi nu din averea debitoarei.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul-sindic a reţinut că lichidatorul judiciar al debitoarei B. C. SA a întocmit raportul privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015 şi plan de distribuţie parţială între creditori la 31.08.2015, forma corectă a acestora fiind cea publicată în BPI nr. 18980/05.11.2015 (conform eratei întocmite de lichidatorul judiciar).
S-a constatat că motivele invocate de A.A.A.S., legate de faptul că lichidatorul judiciar nu a întocmit şi depus niciun alt raport asupra fondurilor obţinute şi plan de distribuţie, timp de cinci ani, că nu a respectat dispoziţiile legii în sensul întocmirii acestora la fiecare trei luni, au fost deja analizate şi soluţionate de judecătorul-sindic prin sentinţa civilă nr. 7469/22.09.2014, pronunţată în dosarul nr. 15950/3/2014, nerecurate.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 3016/30.03.2015, pronunţată în dosarul nr. 45149/3/2014, judecătorul a dispus ca raportul privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe în perioada 01.01.2009 – 31.10.2014 şi planul de distribuţie parţială între creditori la 31.10.2014 să fie refăcute sub aspectul sumelor la a căror restituire a fost obligat lichidatorul prin deciziile irevocabile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarele nr. 34662/3/2013, nr. 3928/3/2014, nr. 14048/3/2014, nr. 16338/3/2014, nr. 25122/3/2014, nr. 25134/3/2014, nr. 27857/3/2014, nr. 28952/3/2014, decizii prin care instanţa de control judiciar a dispus ca lichidatorul să returneze în patrimoniul debitoarei B.C. SA sumele plătite cu titlu de salarii, costuri salariale, servicii de avocat şi impozite, aferente lunilor august şi septembrie 2013, decembrie 2013, februarie 2014, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014, iulie 2014.
Or, lichidatorul judiciar a avut în vedere restituirea acestor sume la întocmirea raportului contestat în prezenta cauză. Astfel, din valoare de 120.259 lei a fost achitată, până la data de 31.08.2015, suma de 82.991 lei (sens în care lichidatorul judiciar a depus ordinele de plată), restul de 37.268 lei fiind adăugat soldului existent la 31.08.2015, după cum este menţionat în raport.
În ceea ce priveşte legalitatea cheltuielilor de contabilitate, invocate de contestatoare, judecătorul-sindic a reţinut că, în măsura în care se obţine aprobarea comitetului creditorilor, plăţile sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului, intenţia legiuitorului, prin impunerea acestei aprobări, fiind aceea de a proteja averea falitei.
În acelaşi timp, în ceea ce priveşte contractele de muncă încheiate de lichidatorul judiciar cu persoane de specialitate, s-a apreciat că acestea reprezintă aspecte legate de oportunitatea încheierii şi menţinerii lor, care nu pot fi analizate de instanţă, atribuţiile judecătorului limitându-se la controlul de legalitate şi nu de oportunitate; de altfel, nimic nu impietează asupra acestora, atât timp cât lichidatorul judiciar suportă cheltuieli generate de ele, în măsura în care consideră că serviciile respective sunt absolut necesare în îndeplinirea atribuţiilor lui iar creditorii nu au aprobat încheierea acestora.
Referitor la provizionul pentru cheltuieli necesare publicităţii pentru vânzarea activelor, s-a reţinut că nu este necesar acordul creditorilor pentru provizionarea acestor sume. Astfel, suma de 6.960 lei este în mod legal previzionată având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 127 din Legea nr. 85/2006.
S-a apreciat, în privinţa cheltuielilor de publicitate efectuate pentru procedura de valorificare a drepturilor litigioase, că reprezintă cheltuieli viitoare ale averii debitorului, iar stabilirea cuantumului acestora este o chestiune de management al procedurii, este atributul strict al lichidatorului judiciar care, în speţă, a apreciat că cele 10 licitaţii aprobate de AAAS nu vor fi suficiente pentru valorificare şi că, având în vedere că eventualele persoane interesate dobândesc dreptul de proprietate doar asupra bunurilor mobile, iar în ceea ce priveşte bunul imobil, dobândirea dreptului de proprietate depinde de modul în care vor fi soluţionate litigiile cu privire la acesta, este posibil să fie necesare 20 de licitaţii.
De altfel, provizionarea acestei sume nu prejudiciază creditorii, întrucât în măsura în care se reuşeşte valorificarea bunurilor mai repede decât licitaţiile aprobate, banii provizionaţi şi necheltuiţi vor fi distribuiţi acestora, potrivit dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte suma de 6.313 lei, lichidatorul judiciar a precizat că aceasta reprezintă datorii curente aferente lunilor iulie şi august 2015, facturate/născute înainte de data întocmirii raportului şi care au fost achitate în luna septembrie 2015, compuse din:
– chiria pentru luna august 2015 şi utilităţi corespunzătoare lunii iulie 2015: 1.132.24 lei;
– telefon iulie 2015: 181,40 lei;
– salarii august 2015 şi contribuţii corespunzătoare salariilor din luna iulie 2015: 4.999 lei.
Sub acest aspect, în raport şi de menţiunile exprimate anterior, în sensul că, în măsura în care se obţine aprobarea comitetului creditorilor, plăţile reprezentând salarii şi contribuţii sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului, s-a apreciat că suma de 4.999 lei urmează să fie suportată de practicianul în insolvenţă şi nu din averea debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatoarea A.A.A.S. şi debitoarea B. C.Ş SA, prin lichidator judiciar P.B.R.S. IPURL, cauza fiind înregistrată sub nr. 37411/3/2015 (1080/2016) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă.
Recurenta contestatoare A.A.A.S. arată în esenţă prin motivele de recurs că, deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect că în măsura în care se obţine aprobarea comitetului creditorilor plăţile reprezentând salarii şi contribuţii sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului judiciar, nu a cenzurat dispoziţiile din raportul asupra fondurilor prin care lichidatorul a provizionat cheltuieli de contabilitate – 3.576 lei pe o perioada de 18 luni, astfel cum este menţionat la pct. 2.6. – rezerve destinate acoperirii cheltuielilor viitoare.
Se consideră evident că provizionarea fără un temei legal a acestei sume importante creează prejudicii importante creditorilor, cărora nu le este distribuită inclusiv această sumă, tocmai ca efect al provizionării. Or, menţinerea în contul unic de lichidare a unor sume de bani fără temei prejudiciază creditorii, care se văd astfel în imposibilitatea de a intra în posesia sumelor de bani cuvenite conform tabelului creditorilor.
În drept, se invocă art. 7 şi art. 23 din Legea nr. 85/2006.
P.B.R.S. IPURL, lichidator judiciar al debitoarei B.C. SA, critică sentinţa sub aspectul cheltuielilor în sumă de 4.999 lei, ce reprezintă salarii august 2015 şi contribuţii corespunzătoare salariilor din luna iulie 2015, cu privire la care consideră că trebuie suportate din averea debitoarei şi nu de către lichidator, dat fiind faptul că acestea corespund unor posturi prevăzute de lege în mod obligatoriu, iar lichidatorul are în atribuţie doar conducerea activităţii debitoarei şi nu efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru desfăşurarea în limite curente a activităţii de lichidare.
Art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006 este prevederea legală care transferă către lichidatorul judiciar conducerea activităţii debitoarei pentru nevoile lichidării, sintagma conducere trebuind privită sub valenţa ei de responsabilitate şi reprezentare (pentru bunul mers al operaţiunii de lichidare patrimonială, de protejare a averii debitorului şi de îndeplinire a obligaţiilor legale ale debitoarei), acest fapt neînsemnând că lichidatorul va fi obligat ca efectiv să presteze singur toate activităţile necesare derulării lichidării şi îndeplinirii obligaţiilor legale ale debitoarei.
Recurenta consideră că legea nici nu îl obligă pe lichidator la mai mult decât conducerea activităţii, deoarece pentru efectuarea oricăror operaţiuni ce compun desfăşurarea în limite curente a activităţii de lichidare, operaţiuni care ţin de conservare active şi administrarea curentă a activităţii, inclusiv contabilitate, lichidatorul este îndreptăţit să primească un suport din cadrul averii debitoarei pentru prestarea activităţilor necesare îndeplinirii obligaţiilor legale ale debitoarei în cursul lichidării.
Mai mult, onorariul lichidatorului sau administratorului judiciar sunt în mod cert izvorâte din obligaţii de naturi diferite, cu temeiuri legale diferite faţă de cele privind persoanele de specialitate. Astfel, onorariile administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar sunt întemeiate pe prevederile art. 19 şi 24 din Legea nr. 85/2006 şi art. 38 din OUG nr. 86/2006, pe când prestaţiile persoanelor de specialitate şi onorariile acestora au temeiul în prevederile art. 23 din Legea nr. 85/2006. Plecând de la aceste premise, nici nu poate fi conceput ca utilizarea unor prestatori contractaţi în numele debitoarei pentru activităţi necesare desfăşurării lichidării, în folosul acesteia şi, finalmente, al creditorilor, să fie finanţată din averea lichidatorului, cum susţine AAAS.
Se învederează că activitatea de contabilitate a avut o continuitate, încă de la începutul procedurii, neaprobarea în acest moment a continuării efectuării unei operaţiuni de acest gen constituind o piedică în îndeplinirea în bune condiţii a obligaţiilor legale de ţinere a contabilităţii şi îngreunând nejustificat bunul mers al procedurii.
În raport de dispoziţiile art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi instrucţiunile Ministerului Finanţelor cuprinse chiar în formularele corespunzătoare, recurenta susţine că lichidatorul are obligaţia să angajeze persoană autorizată să ţină contabilitatea, nu să facă el însuşi operaţiunile contabile. De altfel, lichidatorul nici nu are, în general, calificarea de a semna bilanţuri, societăţile profesionale de lichidare neputând fi membre CECCAR. Se invocă în acest sens şi opinia Consiliului Naţional de Conducere al UNPIR care, în anexa nr. 1 la Decizia nr. 8/2015 a CNC, afirmă că majoritatea practicienilor în insolvenţă (care pot fi jurişti, ingineri sau economişti) nu au competenţa necesară de a asigura ţinerea evidenţei contabile, impunându-se „angajarea persoanelor care pot asigura ţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
Se menţionează că, în cazul debitoarei, pentru realizarea evidenţelor contabile, este nevoie şi de o persoană de specialitate în domeniul IT, B. beneficiind de un sistem informatic depăşit.
Prin cea de-a doua categorie de critici, se învederează că lichidatorul a supus aprobării comitetului creditorilor şi adunării creditorilor din data de 27.02.2015, selecţia persoanelor care să îndeplinească serviciile de contabilitate şi informatică pentru B.C. SA, precum şi aprobarea remuneraţiei acestora din averea băncii şi încheierii contractelor corespunzătoare.
AAAS a votat împotriva desemnării unei societăţi care să preia serviciile de contabilitate şi informatică pentru debitoare, iar comitetul creditorilor a respins propunerea lichidatorului.
De aceea, lichidatorul a încercat să găsească o soluţie temporară pentru ca serviciile de contabilitate să nu fie întrerupte, motiv pentru care sumele corespunzătoare costurilor salariale au fost refacturate lichidatorului, care le-a achitat, urmând să solicite recuperarea acestor costuri din distribuţiile viitoare efectuate către creditori – după cum a fost menţionat în mod expres şi în rapoartele lunare de activitate, însă consideră că această situaţie nu poate continua.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 3041 C.p.civ, art. 4 alin. 1, art. 127 din Legea nr. 85/2006.
În susţinere au fost depuse înscrisuri.
La data de 18.05.2016, recurenta debitoare B.C. SA, prin lichidator judiciar P. B. R. S. IPURL, a depus întâmpinare la recursul promovat de contestatoarea AAAS, prin care a invocat excepţia nulităţii acestuia pentru atacarea unei hotărâri pronunţate în alt dosar, iar pe fond s-a apărat în fapt şi în drept, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 15.06.2016, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce priveşte semnatarul cererii de recurs pentru A.A.A.S..
Verificând actele dosarului sub aspectul excepţiei invocate, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată şi o va admite.
Cererea de recurs a A.A.A.S. a fost formulată prin reprezentantul său convenţional SCA D.&G. – A., potrivit menţiunii din preambulul cererii, aceasta fiind semnată de către avocat.
Cum dovada calităţii de reprezentant a acestuia nu a fost depusă la dosar, la termenul din 18.05.2016, Curtea a amânat soluţionarea cauzei şi a pus în vedere recurentei contestatoare fie să depună delegaţia avocatului care a formulat şi semnat cererea de recurs, fie să-şi însuşească recursul declarat de avocat.
Deşi partea a fost legal citată cu aceste menţiuni pentru următorul termen de judecată, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 39 din dosarul de recurs, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, reprezentantul părţii nefăcând dovada calităţii sale.
În consecinţă, în baza art. 161 alin. 2 C.p.civ., Curtea va anula cererea de recurs formulată de A.A.A.S..
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de recurenta debitoare, văzând şi dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul acesteia nu este fondat pentru următoarele considerente:
În cadrul primei categorii de critici, recurenta debitoare susţine că sumele corespunzătoare salariilor şi contribuţiilor aferente trebuie suportate din averea debitoarei şi nu de către lichidator.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că toate argumentele recurentei trebuie raportate la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 85/2006, în considerarea cărora aceste argumente nu pot fi reţinute.
Este adevărat că, odată cu trecerea la faliment, lichidatorul judiciar preia conducerea activităţii debitorului, potrivit art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006, dar aceasta se restrânge la operaţiunile de lichidare a patrimoniului falitei, operaţiuni care trebuie desfăşurate de lichidatorul judiciar.
De aceea, la desemnarea lichidatorului judiciar se urmăreşte ca acesta, prin personalul de care dispune şi logistica avută la dispoziţie, să poată face faţă nevoilor lichidării, în funcţie de situaţia specifică a fiecărui debitor şi de amploarea procesului de lichidare, onorariul fiind stabilit în consecinţă.
Aceasta nu înseamnă, aşa cum susţine şi recurenta, că lichidatorul trebuie să îndeplinească personal fiecare componentă a activităţii de lichidare, art. 23 din lege prevăzând posibilitatea ca, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, lichidatorul să desemneze persoane de specialitate.
Însăşi recurenta face referire la acest text de lege, recunoscând astfel aplicabilitatea lui în speţă.
Textul trebuie aplicat însă în integralitatea lui şi nu trunchiat, numai în ceea ce priveşte prima teză, care permite lichidatorului judiciar să recurgă la serviciile unor persoane de specialitate în vederea îndeplinirii acelor atribuţii pentru care nu are calificarea necesară.
Or, în cauză, o asemenea aprobare a comitetului creditorilor nu a fost probată, în consecinţă sumele reprezentând salarii şi contribuţii corespunzătoare serviciilor contabilului şi operatorului IT nu pot fi imputate asupra averii debitoarei, soluţia în acest sens a judecătorului-sindic fiind temeinică şi legală, raportat la art. 23 din Legea nr. 85/2006.
Nici susţinerile din cadrul celei de-a doua categorii de critici, privind comportamentul abuziv al creditorului majoritar, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie decât cea mai sus arătată, prevederile art. 23 din lege trebuind a fi aplicate în orice împrejurare.
Comportamentul abuziv şi discreţionar al creditorului majoritar, respectiv al celorlalţi creditori membrii ai comitetului creditorilor, care s-ar opune nejustificat desemnării unor persoane de specialitate iar prin aceasta debitoarea ar fi expusă unor sancţiuni sau prejudicii, poate face obiectul unor cereri de antrenare a răspunderii lor patrimoniale şi de sancţionare a abuzului de drept pe care îl manifestă.
Însă această împrejurare nu îl îndreptăţeşte pe lichidatorul judiciar să procedeze, în numele debitoarei, la angajarea unor cheltuieli neaprobate de comitetul creditorilor, în contra dispoziţiilor imperative ale art. 23 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte posibilitatea judecătorului-sindic de a dispune ca aceste sume să fie suportate din fondul unic constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, o astfel de cerere excede obiectului cauzei, nu a fost supusă analizei judecătorului-sindic, care nu s-a pronunţat astfel asupra acestui aspect, în consecinţă nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs faţă de dispoziţiile art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 C.p.civ..
Pentru considerentele arătate, conform art. 312 alin. 1 C.p.civ. şi art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea a respins recursul promovat de P.B.R.S. IPURL, lichidatorul judiciar al debitoarei B. C. SA, ca nefondat.
