Prin cererea înregistrată la data de pe rolul Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal 13.02.2014, sub nr. 1398/86/2014, reclamantul T.C. – Tranzacţii imobiliare a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 120/29.11.2012 a Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Suceava – Biroul Soluţionare Contestaţii şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 76863 din 6 septembrie 2012 a Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Suceava – Activitatea de Inspecţie Fiscală şi obligare a pârâtei la plata sumei de 19.164 lei reprezentând TVA.
Prin sentinţa nr. 3537 din 19 iunie 2014, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii; a admis acţiunea formulată reclamantul T.C. – Tranzacţii imobiliare, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava; a anulat în parte decizia nr. 120 din 29.11.2012 emisă de pârât în ceea ce priveşte suma de 19.164 lei şi obligă pârâţii să restituie această sumă reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin concluziile scrise depuse la termenul din 03.11.2014, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în totalitatea a sentinţei civile nr. 3537/19.06.2014 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia nr. 901/10.11.2014, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, str. Vasile Bumbac nr. 7, judeţul Suceava, împotriva sentinţei nr. 3537 din 19 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 1398/86/2014, intimaţi fiind reclamantul T. C. – Tranzacţii Imobiliare, domiciliat în Suceava şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, str. Vasile Bumbac nr. 7, judeţul Suceava, a casat sentinţa civilă nr. 3537/2014 a Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 23.12.2014.
Reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată cu privire doar la pct. 2 din decizia 120/2012, în sensul deducerii din TVA a sumei de 19.164 lei, motivat de faptul că intimata a avut în vedere ca şi cotă ce urmează a fi achitată cota de 24%. În contractul de vânzare – cumpărare nr. 586/2012, încheiat de Biroul Notarului Public R. L., din eroare s-a omis a se insera cota de 5% TVA, dar imediat ulterior s-a procedat la emiterea unei încheieri în baza art. 51 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, care permite acest lucru.
Prin acea încheiere de îndreptare eroare materială s-a stabilit cota de 5% TVA. În aceste împrejurări, în mod greşit intimata a refuzat acordarea sumei de 19.164 lei, aplicând ca procent TVA cota de 24%.
În acest sens, se solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost ea precizată.
Prin sentinţa nr. 885 din 7 aprilie 2015 Tribunalul Suceava a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către pârâta Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, jud. Suceava, ca nefondata, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.C. – Tranzacţii imobiliare, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a anulat în parte decizia nr. 120 din 29.11.2012 emisă de prim pârât si decizia de impunere 76863/06.09.2012 emisă de pârâta DGFP Suceava, în ceea ce priveşte suma de 19.164 lei şi a obligat pârâţii să restituie această sumă reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.
Motivându-şi recursul, pârâta a arătat că hotărârea pronunţata de Tribunalul Suceava este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:
În fapt, organele de inspecţie au constatat că persoana fizică Toma Cătălin a preluat eronat din Contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 586/14.06.2012, de B.N.P R. L. Suceava, ce are ca obiect vânzarea unei locuinţe, baza de impozitare în sumă de 23.500 lei cu TVA de 1.119 lei în loc de 104.794 lei, cu TVA de 25.151 lei, rezultând TVA suplimentar în sumă de 24.032 lei.
Organele de inspecţie au constatat ca pentru imobilul constând într-un apartament vândut în baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 586/14.06.2012, contribuabilul a aplicat eronat cota redusă TVA de 5%, cota aplicabilă pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, deoarece din documentele verificate aferente perioadei supuse inspecţiei fiscale, respectiv 10.02.2012-30.06.2012, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de prevederile legale în vigoare pentru aplicarea acestei cote.
De asemenea, la data depunerii decontului de TVA nr. 46467/25.07.2012, contribuabilul nu deţinea documente justificative în vederea aplicării cotei de 5% şi a procedeului sutei mărite, pentru determinarea TVA.
Instanţa de fond a reţinut ca pentru imobilul respectiv trebuia aplicată o cota de 5% TVA în condiţiile în care exista document justificativ în cauză, respectiv acel contract de vânzare cumpărare nr. 586/2012 autentificat la biroul notarului public R. L. L. rectificat prin încheierea nr. 11/29.08.2012.
Instanţa de fond a reţinut că îndreptarea erorii materiale dintr-un act notarial face parte integrantă din actul pe care îl îndreaptă iar efectele se produc de la data când actul autentic a intrat în circuitul civil, respectiv în cauză de la data de 14.06.2012.
Motivarea Tribunalului Suceava nu poate fi menţinută pentru următoarele considerente:
Pârâta a reiterat prevederile art. 140 alin. 2ˆ1 lit. c, pct. 2 şi alin. 3 din Codul fiscal, arătând că potrivit textului de lege, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.
Prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege, printre altele şi livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie.
De asemenea, conform prevederilor menţionate, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 134ˆ2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
Din documentele existente la dosarul cauzei, rezulta următoarele:
– prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 586 din 14 iunie 2012 se face precizarea că „între subsemnaţii T. A. domiciliat în Suceava căsătorit cu T. N., în calitate de vânzători şi M. C. căsătorit cu M. L., cu domiciliul în mun. Suceava, în calitate de cumpărători, s-a încheiat prezentul contract de vânzare cumpărare, constând din apartamentul nr. 11, situat în municipiul Suceava, preţul vânzării fiind de 23.500 Euro reprezentând echivalentul a 104.793,55 lei.
De asemenea, prin contractul încheiat se prevede că „predarea imobilului, adică punerea lui la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei, pe care l-am eliberat de toate bunurile mobile ale vânzătorului, se face începând de astăzi, data autentificării contractului.
– Prin încheierea de Rectificare nr.11 din 29.08.2012 emisă de Biroul Notarului Public R. L., se face precizarea că: „cercetând cuprinsul actului autentic nr. 586 din data de 14.06.2012 eliberat de BNP R. L Suceava, am constatat următoarea eroare materială şi omisiune vădită: la pagina 3 aliniatul 8, primul rând se va citi: „Subsemnatul M. C. şi M. Lăcrămioara, soţi, declarăm pe propria răspundere că ne încadrăm în prevederile ordonanţei nr. 200/2008, că nu am deţinut şi nu deţinem nici un imobil cu destinaţie de locuinţă pe care s-o fi achiziţionat cu cota redusă de TVA de 5% şi ca atare îndeplinim condiţiile stabilite la art. 140 alin. (2ˆ1) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal.”
Din prevederile contractuale s-a reţinut că locuinţa a fost predată cumpărătorului, la data autentificării contractului de vânzare cumpărare, adică 14 iunie 2012.
Declaraţia cumpărătorilor apare dată de aceştia la data de 29.08.2012, prin Încheierea de rectificarea nr. 11 din 29.08.2012, deci după data transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului.
Pârâta a mai reiterat prevederile pct. 23 alin. 7 şi 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, date în aplicarea art. 140, arătând că potrivit textului de lege, în vederea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 140 alin. (2ˆ1) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art. 140 alin. (2ˆ1) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.
Conform contractului de vânzare cumpărare, transferul dreptului de proprietate a imobilului a avut loc la data de 14 iunie 2012, odată cu încheierea contractului.
Art. 128 din Legea 571/2003 prevede că „(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.”
S-a reţine că, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.
Analizând textul de lege, menţionează că acesta prevede în mod clar existenţa declaraţiei pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA înainte sau în momentul livrării bunului, nefiind prevăzut că declaraţia trebuie să facă parte din Contractul de vânzare cumpărare.
Încheierea de Rectificare nr. 11 din 29.08.2012, prin care se constată omisiunea vădită din cuprinsul Contractului de vânzare cumpărare nr. 586 din 14.06.2012, nu poate fi luată în considerare, întrucât, din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nu reiese faptul că, cumpărătorii au pus la dispoziţia vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, declaraţie pe propria răspundere, care ar fi justificat aplicarea cotei reduse de TVA de 5%.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi în rejudecare respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâta a arătat că motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 rep. privind Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susţinerile din cererea de chemare în judecată.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Este neîndoielnic şi necontestat faptul că cei doi cumpărători din contractul de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a născut prezentul litigiu, îndeplineau la data încheierii contractului, condiţiile pentru aplicarea cotei reduse de TVA, conform prevederilor art. 140 alin. 21 lit. c pct. 2 Cod fiscal.
Dar esenţa litigiului este alta.
În preţul contractului nefiind evidenţiat TVA-ul aferent tranzacţiei, se consideră că acesta este inclus în preţ, aşa încât vânzătorul plătitor de TVA este singurul interesat ca TVA-ul să fie calculat la nivelul de 5% aferent livrării de locuinţe ca parte a politicii sociale, faţă de 24%, cât era cota legală de TVA la data încheierii contractului.
Dar pentru ca această cotă a TVA să poată fi aplicată, era necesar, aşa cum arată şi recurenta, ca anterior sau concomitent cu încheierea contractului, cumpărătorii să pună la dispoziţia vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art. 140 alin. 21 lit. c pct. 2 Cod fiscal, declaraţie ce urma a fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.
Cum în cauză această declaraţie este făcută ulterior încheierii contractului – la data de 29.08.2012, în mod evident condiţia prevăzută de lege pentru aplicarea cotei reduse de TVA nu este îndeplinită. Pentru că, contrar susţinerilor reclamantului intimat, îndreptarea erorii materiale dintr-un act notarial este posibilă şi are efecte retroactive numai dacă se referă la numele şi calitatea părţilor, erori de calcul şi alte asemenea erori care „nu privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conţinutul reportului juridic dintre părţi” – art. 218 alin. 2 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.
Dacă însă în conţinutul actului se identifică erori de raţionament juridic sau alte erori ori omisiuni care nu pot fi calificate drept omisiuni sau erori materiale, acestea pot fi remediate doar prin întocmirea unui alt înscris. Ceea ce în fapt au făcut părţile în prezenta speţă. Dar acest înscris transgresând procedura îndreptării erorii materiale notariale, nu poate avea efecte decât de la data întocmirii sale, chiar dacă a fost consemnat de notarul public ca făcând parte din înscrisul original (contractul de vânzare-cumpărare).
Ceea ce, în chestiunea fiscală supusă dezbaterii, înseamnă că declaraţia ce justifică aplicarea cotei reduse de TVA nu exista la momentul încheierii contractului, aşa încât în mod corect organul fiscal a stabilit obligaţiile de plată ale contestatorului cu luarea în considerare a unei cote de TVA de 24%.
În consecinţă, constatând că prima instanţă a făcut în cauză o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 140 alin. 21 lit. c pct. 2 Cod fiscal, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, iar în rejudecare va respinge acţiunea ca nefondată, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă.
