DREPTUL MUNCII
Art. 21, art. 91 al. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Acţiune în restituire a unor sume nedatorate încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti. Termen de prescripţie în care acţiunea poate fi exercitată. Calificarea naturii juridice a sumelor supuse restituirii.
Sumele a căror restituire s-a solicitat de către intimatul reclamant, reprezintă obligaţii bugetare, creanţe fiscale, contribuţii la fondul de asigurări sociale, de şomaj, de sănătate, potrivit art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, pentru care termenul de prescripţie e de 5 ani, potrivit art. 91 al. 1 din acelaşi act normativ.
Decizia civilă nr. 4215/11 septembrie 2013 (dosar nr. 2119/115/2012)
Prin sentinţa civilă nr. 82/LM/7 februarie 2013 pronunţată de T. B. s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul T. C. S.în contradictoriu cu pârâta B.L. şi în consecinţă:
A obligat pârâta B. L.la plata sumei de 3466 lei în favoarea reclamantei reprezentând sumă încasată necuvenit.
A respins restul pretenţiilor.
A admis cererea reconvenţională formulată de către pârâta reclamantă reconvenţional B.L. în contradictoriu cu reclamantul pârâtul reconvenţional T. C. S. şi în consecinţă:
A constatat că între suma la care a fost obligată pârâta şi creanţa pe care aceasta o are de încasat de la T. C. S., a operat compensarea legală în sensul stingerii sumei pe care reclamanta i-o datorează acesteia până la concurenţa sumei pe care reclamanta i-a plătit-o nedatorat.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâta îşi desfăşoară activitatea în cadrul T.C. S., îndeplinind funcţia de judecător.
În luna octombrie a anului 2008 acesteia i s-a achitat în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile suma de 3.466 de lei reprezentând spor de risc si suprasolicitare neuropsihică, spor de confidenţialitate, indexare salarii, stimulente si diferenţe salariale aferente perioadei 2004-2008.
În perioada 01.09.2009 -30.09.2009 s-a efectuat de către reprezentanţii Curţii de Conturi ai României –Camera de Conturi Caras Severin misiunea de audit financiar, în urma căreia au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat prejudicii in urma estimării de 394.492 lei, abateri constând în nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor individuale datorate către bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi respectiv către fondul unic de asigurări de sănătate cu privire la drepturile de natură salarială obţinute de angajaţii T. C. S. în baza unor hotărâri judecătoreşti.
Reprezentanţii Curţi de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş Severin au întocmit procesul verbal de constatare din data de 28.09.2009, prin care s-au constatat deficienţele cu privire la nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor individuale datorate către bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi respectiv către fondul unic de asigurări de sănătate cu privire la drepturile de natură salarială obţinute de angajaţii T. C. S. în baza unor hotărâri judecătoreşti.
Instanţa a reţinut că suma încasată de pârâtă astfel cum rezultă din situaţia plăţi titlu depus la fila 30 dosar este în cuantum de 3.466 lei, sumă înscrisă în anexa nr. 1 la respectivul proces verbal, act care a fost semnat cu obiecţiuni din partea reclamantului, şi care au fost respinse de Camera de Conturi prin decizia nr. 18/26.10.2009 stabilindu-se în sarcina acestuia calcularea şi virarea acestor contribuţii individuale către bugetele aferente cu termen de realizare până la data de 26.11.2009.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie care a fost respinsă de către Curtea de Conturi a României prin Încheierea nr. XII/2 din 16.03.2010.
Reclamantul prin cererea înregistrată pe rolul T.D. sub dosar nr. 3022/2/2010 a solicitat anularea Încheierii nr. XII/2 din data de 16.03.2010 emisă de Curtea de Conturi, anularea Deciziei nr. 18/26.10.2009 a Camerei de Conturi Caraş Severin, anularea procesului verbal de constatare încheiat la data de 28.09.2009 de către reprezentanţii Camerei de Conturi Caraş Severin precum si suspendarea executări deciziei nr. 18/2009 până la soluţionarea irevocabilă a litigiului.
T. D. prin sentinţa civilă nr. 1381/17.06.2011 a respins cererea de suspendare şi acţiunea formulată de T. C. S. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României reţinând în considerentele acesteia faptul că drepturile acordate retroactiv personalului T. C. S. în baza unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt drepturi de natură salarială , urmând ca pentru acestea să se reţină şi să se vireze contribuţia la bugetul asigurărilor sociale, fondului unic de asigurări de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj, sentinţă care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 464 din 24.01.2012.
Potrivit art.256 alin.1 din Codul muncii republicat salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În ce priveşte apărarea pârâtei că ar fi intervenit prescripţia dreptului la acţiune , instanţa a apreciat-o ca nefondată, întrucât dreptul la acţiune a reclamantei s-a născut în momentul în care a luat cunoştinţă că nu a calculat, reţinut şi virat contribuţiile individuale datorate de asiguraţi angajaţi. Procesul verbal de constatare a Camerei de Conturi Caraş Severin a fost întocmit la data de 28.09.2012, iar contestaţia împotriva acestuia a fost soluţionată în mod definitiv şi irevocabil prin decizia nr.464 a Curţii de Apel Craiova la data de 24.01.2012, astfel că în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 03.05.2012 , termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de decretul nr.167/1958 nu era împlinit.
Faţă de cele ce preced instanţa a reţinut că pârâta a beneficiat de suma de 3.466 de lei în mod necuvenit şi pe cale de consecinţă instanţa în temeiul art. 256 alin.1 din Codul muncii a obligat-o să o restituie reclamantului angajator.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art.1143 c.civ. „Când două persoane sunt datoare una alteia , se operează între dânsele o compensaţie care, stinge amândouă datoriile…”
Art.1144 c.civ. „Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, si chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată si pana la concurenta cotităţilor lor respective.”
Art.1145 c.civ.”Compensaţia n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani,…şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.
Conform art.278 alin.1 din Legea nr.53/2003 „dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”
Potrivit adresei T. C. S. din 11.01.2013, reclamanta reconvenţională figurează în evidenţele sale cu drepturi salariale restante la data de 31.12.2012 şi indexate la data de 30.06.2012, în sumă de 232.835 lei datorate în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel că acestea erau mult mai mari decât sumele pe care aceasta are obligaţia de restituire, sumă deopotrivă certă, lichidă şi exigibilă, prin urmare instanţă consideră că la data de 26.11.2009 a operat o compensare legală, în sensul stingerii sumelor pe care reclamanta le datorează pârâţilor până la concurenţa sumelor pe care aceasta le-a plătit în mod nedatorat.
Compensarea intervenind de drept, la data de 26.11.2009, nefiind la latitudinea părţilor să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune, datoria pârâţilor fiind stinsă la aceea dată, aceştia nu pot fi obligaţi la plata sumelor pretinse cu titlu de majorări de întârziere de 0,1% pe zi conform art. 119 din OUG nr. 92/2009 privind Codul de procedură fiscală cu modificările si completările ulterioare, pe de altă parte acestea nu pot fi datorate şi întrucât între reclamantă şi pârâtă nu există un raport juridic fiscal, ci un raport juridic de muncă, supus reglementărilor prevăzute de art.256 alin.1 din Codul muncii .Faţă de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor legale mai sus amintite instanţa va admite în parte acţiunea principală şi în totalitate cererea reconvenţională.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă instanţa nu le-a acordat întrucât acestea nu au fost cuantificate şi nici justificate.
Asistenţii judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condiţiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ – au exprimat aceeaşi opinie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recurenta – reclamantă reconvenţională B.L., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii reconvenţionale şi respingerii acţiunii formulată de reclamant, ca prescrisă.
În dezvoltarea motivelor de recurs a fost criticată sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că, în cauză nu operează prescripţia dreptului la acţiune al reclamantului, deoarece dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut în momentul în care a luat cunoştinţă că nu a calculat, reţinut şi virat contribuţiile individuale datorate de asiguraţii angajaţi.
Procesul – verbal de constatare al Camerei de conturi Caraş Severin a fost întocmit la data de 28.09.2012, iar contestaţia împotriva acestuia s-a soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 464/24.01.2012 a Curţii de Apel Craiova, astfel că, în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 3 mai 2012, termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1978 nu era împlinit.
Acţiunea putea fi formulată, conform art. 268 alin. 2 Codul Muncii, în toate situaţiile, altele decât cele de la alineatul 1, în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului. Din procesul verbal de constatare încheiat la data de 28 septembrie 2009 de către Curtea de Conturi Caraş Severin reiese că în luna octombrie 2008 au fost efectuate plăţi privind drepturi salariale, în baza unor sentinţe judecătoreşti, fără a se calcula, reţine şi vira contribuţiile individuale datorate de aceasta.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, în speţă din luna octombrie 2008, data plăţii drepturilor salariale, dată la care reclamantul avea obligaţia de a calcula, reţine şi vira contribuţiile individuale datorate astfel că acţiunea s-a formulat cu depăşirea termenului legal de prescripţie.
S-a solicitat a se face şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea 84/2012 arătând ca a intervenit o cauză exoneratoare de la obligaţia de restituire, în favoarea sa.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 268 alin. 2 Codul Muncii şi art. 2 din Legea 84/2012.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu instanţa de recurs a constatat următoarele:
Recurenta are calitatea de judecător în cadrul T.C. S., iar în luna octombrie 2008, i-au fost achitate în baza unor sentinţe irevocabile, 3466 lei spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, spor de confidenţialitate, indexare salarii, stimulente, diferenţe salariale aferente anilor 2004 – 2008.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare din 28.09.2009, întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş Severin – filele 6 – 15 dosar fond -, s-a reţinut că s-a constatat plata drepturilor salariale fără a se calcula, reţine, vira contribuţiile individuale datorate la bugetul asigurărilor sociale în baza Legii nr. 19/2000, contribuţia datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj în baza Legii nr. 76/2002, contribuţia datorată fondului unic de sănătate în baza Legii nr. 95/2006.
În baza acestuia s-a emis decizia nr. 18/26.10.2009 de către Camera de conturi Caraş Severin – filele 16 – 17 dosar fond -, potrivit căreia s-a decis calcularea contribuţiilor individuale asupra drepturilor de natură salarială acordate în baza hotărârilor judecătoreşti, datorate bugetului asigurărilor sociale, asigurărilor pentru şomaj, fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, virarea acestora către bugetele aferente, fiind stabilit ca termen în acest sens data de 26.11.2009. Atât procesul verbal cât şi această decizie au fost contestate de T.C.S. însă, prin sentinţa civilă nr. 1381/17.06.2011 a T. D. menţinută prin decizia civilă nr. 464/24.01.2012 a C. de A. C., contestaţia a fost respinsă.
Curtea a reţinut în continuare că, dreptul la acţiune, având caracter patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege – art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 – privitor la prescripţia extinctivă, termen ce într-adevăr la art. 3 a fost stabilit ca fiind de 3 ani. Acest termen, potrivit art. 7 alin. 1, începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, ori, în speţă, într-adevăr dreptul de-a cere restituirea sumelor nedatorate s-a născut din momentul plăţii drepturilor salariale restante – luna octombrie 2008 – nu de la data la care procesul verbal al Curţii de Conturi, decizia emisă în executarea acestuia a rămas definitivă urmare a respingerii contestaţiei, criticile în acest sens fiind fondate.
În speţă însă, s-a reţinut că sumele a căror restituire s-a solicitat de intimatul reclamant, reprezintă obligaţii bugetare, creanţe fiscale, contribuţii la fondul de asigurări sociale, de şomaj, de sănătate, potrivit art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că, termenul de prescripţie este în speţă cel reglementat de art. 91 alin. 1 din acest act normativ, 5 ani de zile ce începe să curgă, conform alineatului 2, de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, termen special derogatoriu de la cel de 3 ani instituit de art. 3 din DL nr. 167/1958, respectiv de art. 268 alin. 2 Codul muncii, raportat şi la derogarea instituită de art. 22 din DL nr. 167/1958.
Ca urmare, s-a apreciat că, câtă vreme termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă din 01.01.2009 iar acţiunea s-a promovat la data de 27.04.2012, în interiorul termenului de prescripţie, în mod corect, potrivit acestor considerente excepţia de prescripţie invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la incidenţa art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, din cuprinsul art. 1 alin. 1, instanţa a reţinut că acestea se aplică personalului din sectorul bugetar plătite din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 în baza contractelor, acordurilor colective de muncă, a hotărârilor consiliilor locale şi judeţene, ale contractelor de muncă, convenţiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, ceea ce nu este situaţia recurentei, veniturile acesteia fiind stabilite prin legi speciale.
De altfel, câtă vreme între părţi au existat obligaţii reciproce, recurenta mai având de încasat după luna octombrie 2008 şi alte diferenţe salariale iar la rândul său intimatul avea dreptul de-a obţine restituirea sumelor ce trebuiau a fi virate la bugetul de stat cu ocazia plăţii, potrivit art. 1143 – 1144 Cod civil, a operat de drept o compensare legală însă din luna octombrie 2008 când s-au plătit fără a fi virate obligaţiile bugetare, astfel că, şi din această perspectivă, termenul de prescripţie chiar dacă era cel reţinut greşit de instanţa de fond de 3 ani, nu era împlinit. S-a impus a se reţine însă şi faptul că operând compensarea de drept în octombrie 2008 nici nu mai avea pentru ce să curgă termenul de prescripţie, creanţa în litigiu fiind stinsă.
Faţă de toate cele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, instanţa de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul şi a menţinut în întregime sentinţa recurată, ca fiind legală şi temeinică.
