Dacă formulările reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt neclare sau confuze, fiind de natură a nu permite determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, instanţa, în virtutea rolului activ, are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii şi temeiul juridic al acesteia, fără ca prin aceasta să se poată considera că se încalcă principiul disponibilităţii.
Decizia civilă nr. 167 din 20.03.2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Galaţi sub nr. 1548/121/2012, reclamantul S.I.E. a solicitat in contradictoriu cu pârâţii P.M.G. si A.N.R.P. – C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001, ca Primăria mun. G să precizeze in Dispoziţia nr. 2819/SR/22.05.2006 ca acordarea de despăgubiri si de masuri reparatorii este făcuta atât pentru clădiri cat si pentru terenul din G, str. L. nr. …, iar A.N.R.P. – C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001 sa dispună efectuarea evaluării si la clădirea respectiva cu consecinţa emiterii de titluri de despăgubire aferente întregului imobil.
În motivarea acţiunii a arătat ca prin Dispoziţia nr. 2819/SR/22.05.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri către beneficiara P.E., pentru imobilul situat in G., str. L. nr. …, cuantumul final al despăgubirilor urmând a fi stabilit de către C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001 din cadrul A.N.R.P. La data de 23.09.2010 a intervenit intre reclamant si P.E. un contract de cesiune a drepturilor provenite din aceasta dispoziţie.
Prin decizia nr. 9913/26.05.2011, C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001 din cadrul A.N.R.P. a emis titlul de despăgubiri numai pentru terenul in suprafaţa de 788 mp, nu si pentru construcţiile care se aflau pe acest teren la momentul preluării de către stat, considerând ca Dispoziţia nr. 2819/SR/22.05.2006 se refera doar la teren, nu si la construcţii.
În drept a invocat disp. Legii nr. 10/2001, republicata.
Instanţa, la termenul din data de 26.04.2012 a disjuns capătul de cerere privind stabilirea despăgubirilor si a dispus formarea unui nou dosar, prezentul dosar privind doar capotul de cerere îndreptat împotriva dispoziţiei nr. 2819/SR/22.05.2006.
Legal citată, parata Primăria mun. G, a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii formulate împotriva dispoziţiei nr. 2819/SR/22.05.2006, arătând ca termenul de contestaţie este de 30 de zile de la comunicarea dispoziţiei iar aceasta a fost comunicata beneficiarei la data de 15.06.2006, acţiunea fiind introdusa la data de 28.02.2012.
Prin sentinţa civilă nr. 844 din 26.04.2012 a Tribunalului Galaţi a fost admisă excepţia invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca fiind tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 10/2001, republicata nu prevede vreo procedura de completare a dispoziţiei primarului ci doar posibilitatea contestării acestor dispoziţii, in termen de 30 de zile de la comunicare, instanţa competenta fiind Tribunalul pe a cărui raza teritoriala se afla imobilul.
În această situaţie, prezenta acţiune nu poate fi decât o plângere împotriva dispoziţiei nr. 2819/SR/22.05.2006, dispoziţie ce a fost comunicata persoanei îndreptăţita la despăgubiri la data de 15.06.2006, aşa cum rezulta din copia confirmării de primire de la fila 37.
Fata de aceste considerente, Tribunalul a constatat că acţiunea introdusa de reclamant la data de 28.02.2012, este formulata in afara termenului de 30 de zile arătat de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicata si, pe cale de consecinţă, a respins-o ca fiind tardivă.
Împotriva sentinţei civile nr. 844 din 26.04.2012 a Tribunalului Galaţi a declarat recurs reclamantul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esenţă, recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă), instanţa de fond apreciind în mod eronat, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, principiu potrivit căruia reclamantul stabileşte cadrul procesual, că cererea dedusă judecăţii este o contestaţiei împotriva dispoziţiei emise de P, în condiţiile în care, în mod explicit, prin acţiune s-a solicitat completarea dispoziţiei emise de P. în procedura Legii nr. 10/2001, în baza actelor noi, descoperite după emiterea acesteia, acte care dovedesc existenţa pe terenul revendicat şi a unor construcţii cu privire la care dispoziţia nu face nici un fel de referiri.
Pe de altă parte, recurentul consideră că, prin soluţia adoptată, instanţa de fond a încălcat însuşi spiritul Legii nr. 10/2001, neluând în considerare intenţia legiuitorului de la acel moment, respectiv aceea de a acorda persoanelor îndreptăţite o reparaţie integrală a prejudiciului ce le-a fost cauzat prin deposedarea samavolnică de proprietăţile pe care le aveau.
A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 167 din 20.03.2013, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii..
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.
Este esenţa principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, principiu care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii atât cu privire la obiectul procesului cât şi cu privire la persoanele cu care înţelege să îşi dispute obiectul procesului.
Cu toate acestea, dacă formulările reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt neclare sau confuze, fiind de natură a nu permite determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, instanţa, în virtutea rolului activ, are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii şi temeiul juridic al acesteia, fără ca prin aceasta să se poată considera că se încalcă principiul disponibilităţii.
În speţă, prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat, in contradictoriu cu paraţii P.M.G. si A.N.R.P. – C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001, ca P.mun. G. sa precizeze in Dispoziţia nr. …/SR/22.05.2006 ca acordarea de despăgubiri si de masuri reparatorii este făcuta atât pentru clădiri cat si pentru terenul din G., str. L. nr. … iar A.N.R.P. – C.C.S.D. la Legea nr. 10/2001 sa dispună efectuarea evaluării si la clădirea respectiva, cu consecinţa emiterii de titluri de despăgubire aferente întregului imobil.
În drept, acţiunea a fost întemeiată, generic, pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Faţă de exprimarea ambiguă folosită de reclamant în cuprinsul acţiunii, instanţa de fond, în virtutea rolului activ, a încercat la termenele din data de 03.04.2012 şi 26.04.2012, să stabilească cu exactitate cadrul procesual întrucât, în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu există nicio prevedere legală care să reglementeze o acţiune având ca obiect „completarea” sau „explicitarea” dispoziţiei emise de Primar ca răspuns la notificarea formulată de persoana îndreptăţită, aşa cum s-a solicitat de către reclamant.
Singura cale pe care poate fi verificată legalitatea unei asemenea dispoziţii este contestaţia formulată împotriva acesteia în condiţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, text care prevede că „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.”
Prin urmare, raportat la aceste dispoziţii legale, în mod corect instanţa de fond a calificat obiectul acţiunii ca fiind acela al unei contestaţii împotriva dispoziţiei nr. 2819/SR/22.05.2006 emisă de P.M.G.
Cum acţiune în „completarea” sau „explicitarea” dispoziţiei nu este reglementată de lege, neexistând cadrul procesual în care instanţa învestită cu o astfel de cerere să poată proceda la completarea sau explicitarea dispoziţiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, soarta unei asemenea acţiuni ar fi fost aceea a respingerii ca inadmisibile, situaţie ce ar fi fost, în mod evident, în detrimentul reclamantului.
De altfel, reclamantul nici nu a putut preciza temeiul de drept al cererii sale, indicarea cu titlu generic a prevederilor Legii nr. 10/2001 nefiind suficientă cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat deja, actul normativ menţionat reglementează o procedură clară de contestare a dispoziţiilor prin care sunt soluţionate notificările, aceasta fiind calea contestaţiei formulate în condiţiile art. 26 alin. 3.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală, neputându-se reţine încălcarea principiului disponibilităţii.
Nu a putut fi primită nici susţinerea recurentului în sensul că hotărârea atacată ar fi contrară spiritului Legii nr. 10/2001 şi voinţei legiuitorului de a repara integral prejudiciul suferit de persoanele îndreptăţite prin deposedarea samavolnică a acestora de proprietăţile lor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În opinia recurentului, situaţia construcţiilor aflate pe terenul pentru care a obţinut despăgubiri trebuie analizată şi lămurită, iar P. obligat să completeze dispoziţia emisă cu privire la teren şi cu dispoziţii în privinţa construcţiilor, întrucât numai în felul acesta poate beneficia de o justă şi completă despăgubire, aşa cum s-a dorit de către legiuitor prin Legea nr. 10/2001.
Este de necontestat caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 şi voinţa legiuitorului de a asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat celor deposedaţi de proprietăţi în perioada regimului comunist.
Reclamantul ignoră, însă, faptul că, pentru aceasta, legea a stabilit o procedură de soluţionare a cererilor având ca obiect revendicarea proprietăţilor preluate abuziv de stat, procedură ce implică anumite termene, drepturi dar şi obligaţii în sarcina părţilor implicate în aceasta, pe care el nu le-a respectat, neacordarea de despăgubiri pentru construcţiile existente pe terenul revendicat datorându-se culpei exclusive a reclamantului.
Astfel, potrivit art. 22 din Lege, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
În speţă, Curtea a constatat că prin notificarea nr. 604/2001 adresată P.M.G., P.E. a solicitat, în mod expres şi explicit, revendicarea terenului în suprafaţă de 1000 mp situat în G, strada L, nr. …, iar în cazul în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă a solicitat despăgubiri băneşti în sumă de 50.000 dolari.
Prin dispoziţia nr. 2819/SR/22.05.2006, P.M.G. a răspuns solicitărilor notificatorului referitoare la teren în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin notificarea formulată, P.E. nu a formulat nici un fel de pretenţii cu privire la construcţii, solicitarea vizând exclusiv terenul în suprafaţă de 1000 mp.
Împrejurarea că ulterior emiterii dispoziţii, reclamantul a descoperit înscrisuri noi care probează, în opinia sa, existenţa pe teren a unor construcţii, nu justifică solicitarea acestuia de a se completa, la 6 ani după emiterea sa, dispoziţia Primarului, în sensul de a-i fi acordate despăgubiri şi pentru acestea întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a arătat deja, procedura „completării” dispoziţiei nu există, iar pe de altă parte nu a existat o cerere referitoare la construcţii formulată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă spiritul Legii nr. 10/2001 este acela al reparaţiei integrale a pagubei, acesta nu poate prevala în faţa procedurilor reglementate de lege, proceduri obligatorii, pe care reclamantul nu le-a respectat.
Pentru toate aceste considerente, reţinând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamant cu privire la legalitatea sentinţei atacate şi că, în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia formulată de reclamant ca fiind tardiv formulată, aceasta fiind introdusă la 6 ani de la emiterea dispoziţiei nr. 2819/SR/22.05.2006, deci cu mult după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea acesteia, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat de reclamant ca nefondat.
