Anulare titlu de proprietate. Calificarea greşită a acţiunii ca plângere împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Aplicare a fondului Funciar. Semnarea acţiunii doar de un singur reclamant, lipsa împuternicirii din partea celorlalţi reclamanţi.
Atâta vreme cât reclamanţii au solicitat anularea titlului de proprietate emis pârâtului, instanţa încălcă principiul disponibilităţii părţilor prin calificarea acţiunea formulată de către reclamanţi ca fiind o plângere împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Aplicare a fondului Funciar, invocând din oficiu excepţia tardivităţii introducerii plângerii aplicând greşit dispoziţiile art.54 alin. 2 din Legea 18/1991 faţă de cadrul procesual stabilit de petenţi prin cererea de chemare în judecată şi nemodificat ulterior de către aceştia.
Potrivit art. 67 Cod procedură civilă părţile pot să exercite drepturile personal sau prin mandatar. Potrivit art. 68 alin.1 Cod procedură civilă procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor. Potrivita art. 67 alin.2 Cod procedură civilă dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.
În situaţia în care reclamantul este singurul care semnează cererea de chemare în judecată, cerere în care se menţionează şi alţi reclamanţi, se impunea citarea celorlalţi reclamanţi cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a semna cererea de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada împuternicirii sale conform art.68 (1) Cod procedură civilă cu o procură pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare a celorlalţi reclamanţi.
La 18 martie 2009 S D I, S D, S G, S E, P L şi Ţ V au chemat în judecată Comisia locală Bumbeşti-Piţic şi Comisia Judeţeană Gorj pentru ca instanţa să dispună anularea titlului de proprietate nr. 118 din 8 decembrie 2006 cu privire la suprafaţa de 2,12 ha.
Cererea nu a fost motivată în drept însă în motivarea acesteia a arătat că mărimea suprafeţei este corectă, însă amplasamentul terenurilor este contrar celui cuvenit.
La cerere a anexat titlul de proprietate menţionat, sentinţa 632 din 29 aprilie 2004 prin care s-a stabilit întinderea dreptului de proprietate care a stat la baza eliberării titlului de proprietate.
Pornind de la faptul că cererea purta o singură semnătură, în şedinţa publică din 23 iunie 2009 instanţa a luat interogatoriu petentului prezent S D I care a declarat că acesta a întocmit cererea şi i-a trecut pe toţi ceilalţi titulari ai dreptului din titlul de proprietate.
Urmare a acestei situaţii, în respectarea dispoziţiilor art. 68 din codul de procedură, instanţa a pus în vedere petentului să facă dovada împuternicirii sale de către persoanele din cerere pentru a promova acţiunea, conform textului de lege menţionat. Cum petentul S D. I nu a făcut dovada împuternicirii sale de către ceilalţi petenţi, cererea formulată de acesta în numele celorlalţi petenţi a fost anulată pe temeiul art. 161 din codul de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr.1301/13.10.2009 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.654/267/2009 a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a petentului S D I cu domiciliul în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 32 bis, judeţul Gorj pentru petenţii S D, S G, S E, P L şi Ţ V toţi cu domiciliul în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 32 bis, judeţul Gorj şi Ţuţurigă Veronica cu domiciliul în comuna Săcelu, satul Bereasca, judeţul Gorj.
S-a anulat cererea petentului S D I formulată în numele şi pe seama acestora.
A fost admisă excepţia tardivităţii introducerii plângerii formulate de către petentul S D I în contradictoriu cu Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bumbeşti-Piţic, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Gorj şi Direcţia Silvică Gorj şi a fost respinsă plângerea.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că titlul de proprietate eliberat în baza legilor fondului funciar este un act juridic care, dincolo de natura lui juridică, poate fi desfiinţat sau modificat în raport, evident, de cauzele de nulitate prevăzute de lege şi de care este afectat.
Problema care se pune este calea prin care se pot desfiinţa titlurile de proprietate eliberate în temeiul legilor fondului funciar. Legiuitorul a stabilit două căi: una prevăzută de art. III din Legea 169/1997 care priveşte titlurile de proprietate emise altora iar cealaltă este cea prevăzută de capitolul IV din legea 18/1991 care privea actele ce priveau modul de stabilire a propriului drept materializat prin titlul de proprietate – acesta fiind ultimul act la care se referă art. 58 ( „…Pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, comisia judeţeană care a emis titlul, îl va modifica, îl va înlocui, sau îl va desfiinţa”).
În speţă, cauza de nulitate invocată de titularul cererii este nerespectarea vechiului amplasament, obligaţie impusă, ca regulă, Comisiei locale încă de la apariţia Legii 18/1991prin teza I-a a art. 14 alin. (1).
Prin urmare, invocarea oricărei cauze de nulitate a propriului titlu de proprietate nu se poate face decât în cadrul procedurii prevăzute de capitolul IV din Legea 18/1991 în care plângerea trebuie introdusă în termenul de 30 zile de la înmânarea titlului de proprietate, potrivit art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege.
Abordarea de către legiuitor a acestei maniere în materia nulităţii titlurilor de proprietate eliberate ca urmare a aplicării legilor fondului funciar aduce o noutate în teoria nulităţilor în sensul că dreptul stabilit prin titlul de proprietate al titularului acestuia poate fi nul absolut pentru altul – din perspectiva Legii 169/1997 – şi doar nul relativ pentru sine, nulitate ce poate fi invocată doar înăuntrul termenului de 30 zile prevăzut de art. 53 alin. (2) din lege care nu este unul de prescripţie ci de decădere.
În raport de toate acestea, instanţa a constatat că plângerea petentului este formulată la mai bine de 2 ani de la eliberarea titlului, deci tardiv în raport cu termenul de 30 zile prevăzut de art. 54 alin. (2) din lege, şi a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii SD I, S D, S G, S E, P L şi Ţ V criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
A invocat în motivele de recurs că în mod greşit instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind o plângere în baza Legii 18/1991 când în realitate este o acţiune în anulare a titlului de proprietate şi în acest din urmă caz termenul de prescripţie este de 3 ani de la data emiterii actului a cărui anulare se cere.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale active a recurenţilor au susţinut că toţi au fost menţionaţi în titlul de proprietate în calitate de moştenitori ai autorilor şi chiar dacă acţiunea ar fi fost formulată doar de unul singur dintre moştenitori, ceilalţi moştenitori trebuiau a fi citaţi în cauză, astfel că şi pentru acest motiv se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru antamarea fondului cauzei.
Reanalizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate se constată de către tribunal că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ., instanţa schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
Astfel, se observă că prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat anularea titlului de proprietate nr.118 din 08.12.2006 iar instanţa încălcând principiul disponibilităţii părţilor a calificat acţiunea formulată de către reclamanţi ca fiind o plângere la Legea 18/1991 şi a invocat din oficiu excepţia tardivităţii introducerii plângerii aplicând greşit dispoziţiile art.54 alin. 2 din Legea 18/1991 faţă de cadrul procesual stabilit de petenţi prin cererea de chemare în judecată şi nemodificat ulterior de către aceştia.
Se reţine aşadar că în cauză este incident şi motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art.53 alin. 2 din Legea 169/1997 şi art.54 alin. 2 din Legea 18/1991.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.54 alin. 2 din Legea 18/1991, neaflându-ne în prezenţa unei plângeri împotriva unei hotărâri a comisiei judeţene, o astfel de plângere fiind soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr.632/29.04.2004, prin care s-a desfiinţat HCJ 3065/2002 cu privire la petenţi şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate acestora pentru suprafaţa de 3,12 ha teren cu vegetaţie forestieră, aşa cum rezultă din hotărârea judecătorească aflată la fila 12 în dosarul instanţei de fond.
Fiind o acţiune în anulare act, respectiv a titlului de proprietate emis în baza Legii Fondului Funciar erau aplicabile dispoziţiile Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, termenul de prescripţie fiind cel de 3 ani prevăzut de art.3 din acest act normativ.
Deşi reclamantul S D a fost prezent în şedinţa publică din 23 iunie 2009, instanţa nu i-a solicitat acestuia să precizeze dacă îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată şi în caz afirmativ să o semneze cum nici nu a solicitat celor doi reclamanţi prezenţi să precizeze la termenul următor domiciliul pârâtei P L, având în vedere că reclamantul S D a precizat conform declaraţiei de la fila 48 că nu ştie unde locuieşte reclamanta P L, situaţie în care se impunea aplicarea dispoziţiilor art.95 C.pr.civ. şi nu pronunţarea unei sentinţe cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Se mai constată de către tribunal că din precizarea reclamantului S D I aflată la fila 48 în dosarul instanţei de fond rezultă că cererea de chemare în judecată a fost formulată doar de către acesta, fiind singurul care a semnat-o, astfel că se impunea citarea celorlalţi reclamanţi la domiciliile indicate de către reclamantul S D.I în precizarea de la fila 48, respectiv S D în Săcelu, S G tot în Săcelu, iar Ţ V în comuna Săcelu sat Bereasca şi prin publicitate PL, cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a semna cererea de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul S I nu a făcut dovada împuternicirii sale conform art.68 (1) C.pr.civ. cu o procură pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare a celorlalţi reclamanţi.
Se observă că sentinţa a fost pronunţată la data de 13.10.2009 când şi reclamanta S G a fost citată în mod greşit în Tg-Jiu şi nu conform precizării ulterioare a reclamantului S D.I în Săcelu, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.pr.civ., prin hotărârea dată instanţa încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin. 2 C.pr.civ.
Faţă de aceste considerente sentinţa fiind nelegală iar instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, pe excepţii şi nu toate părţile au fost legal citate în cauză fiind incidente dispoziţiile art.312 pct.5 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite recursul, a casa sentinţa şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sens în care s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 648/20 martie 2010 în dosarul nr. 654/267/2009.
Decizia civilă nr. 648/20 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj
