Coroborând datele de mai sus, instanța apreciază că la momentul deposedării/preluării imobilului deținut de către Biserica R. U. cu Roma, G.-C., respectiv în anul 1948, acesta era situat în extraV.ul localității, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fiind astfel de competența Comisiilor de fond funciar ce au emis hotărârea atacată.
Afirmațiile Primăriei Săcel, potrivit cărora zona din care făcea parte terenul era situată în intraV.ul localității la data preluării întrucât fusese declarată centru muncitoresc, constituind parte a centrului civic al localității, că în zonă își desfășurau activitatea mai multe societăți comerciale, că în respectiva locație funcționa o brutărie, respectiv o școală (etc), preluate inclusiv de către prima instanță prin sentința recurată, nu au fost însoțite de probațiune care să le confere un suport probator.
Se reține că și expertul tehnic judiciar desemnat în cauză a invocat necesitatea ca autoritatea locală ce deține informații privind vechimea clădirilor edificate în această zonă să le furnizeze în cauză, însă afirmațiile nu au fost confirmate și de probațiunea administrată. Așadar, Tribunalul apreciază că cele învederate de către Primăria Săcel prin notele de ședință depuse în rejudecare urmează a fi înlăturate din cauză întrucât prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză.
În concluzie, rezultă că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe prevederile Legii nr. 247/2005 a fost corect înregistrată la Comisia Locală de Fond Funciar, iar nu la Comisia Specială de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase din România constituită prin OUG 94/2000, fiind irelevant că în prezent imobilul se află în intravilanul localității întrucât PUG-ul localității datează din anul 2010, ulterior depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.”
Prin plângerea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Dragomireşti, sub nr. 611/224/2009, la data de 30.04.2009, petentele E. G.-C. MARAMUREŞ şi P. G.-C. SĂCEL, au solicitat, în contradictoriu cu intimatele COMISIA LOCALĂ SĂCEL şi COMISIA JUDEŢEANĂ MARAMUREŞ, au solicitat să se anuleze HCJ Maramureş nr.2350/C/22.01.2009 şi să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,24 ha, situat în Săcel şi identificat în CF nr.164 şi în CF nr. 2407 sub numerelor topografice 3634 şi 3634/4/2/2/2/2, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, în baza Legii nr.247/2005, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului descris, însă propunerea Comisiei a fost de invalidare, iar contestaţia a fost respinsă prin hotărârea atacată, deşi cu actele depuse la comisie s-a dovedit că terenul solicitat a aparţinut B. G.-C..
La solicitarea instanţei a fost înaintată, cu adresa nr.7957/08.10.2009, dosarul de reconstituire privind pe petenta.
Pentru primul termen de judecată, cel din 19.05.2009, prin apărător cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, s-a depus traducerea colii funciare nr.164 Săcel, instanţa dispunând a se depune precizarea plângerii, schiţa de amplasament şi copii ale colilor de carte funciară extrase.
S-au depus alăturat acestei cereri şi următoarele înscrisuri:
-harta cadastrală, plan de amplasament şi delimitare, notă de constatare (f.65-68), coala CF nr.164 ((f.69-73) şi traducere legalizată (f.78-80).
-colile de carte funciara la care se face referire în cererea precizatoare şi în nota de constatare (f.69-106).
La termenul din 12.10.2010, din oficiu, instanţa a pus în discuţie necesitatea efectuării unei expertize topografice în cauză, probă faţă de care, la termenele ce au urmat, s-a invederat de către preotul paroh H.V. în sensul că P. G.-C. a fost parte într-o cauză civilă în care a avut calitate de parte numitul Ț. G., cauza fiind în prezent în recurs, pe rolul Tribunalului Maramureş, în aceea cauză fiind efectuată expertiză topografică pe care o va depune la dosarul cauzei, invederând şi că terenul pretins este cel ocupat de numiţii Ț. G. şi Ț. Ileana, având suprafaţa de 2510 mp, cu privire la aceste persoane formulându-se cerere de introducere în judecată în calitate de intervenienţi în interes propriu, conform art.57 C.pr.civ., alături de aceştia fiind chemaţi în judecată şi P. O. Nr.1 SĂCEL.
S-a invederat că dosarul în care petenta a avut calitate de intervenient accesoriu in sprijinul celor care stau in prezenta judecata in calitate de intervenienţi forţaţi – numiţii Ț. G. şi Ț. Ileana, a fost inregistrat sub nr.469/224/22008 la Judecătoria Dragomireşti.
Intervenientul Ț. G. a depus întâmpinare (f.147), prin care cere ”să fie scos din proces”, solicitare ce a fost calificată de instanţă ca fiind calea de invocare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale, excepţia fiind U. cu fondul, în baza art.137 alin.2 C.pr.civ.(f.148).
Verificând în arhiva electronică Dosarul nr.469/224/2008, în care petenta a avut calitatea de intervenient accesoriu, instanţa a constatat că aceasta a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 347/18.05.2010, respins ca nefondat prin Decizia civilă nr.408/R/25.05.2011 a Tribunalului Maramureş.
Raportul de expertiză întocmit în această cauză a fost depus de petentă şi în prezenta cauză, petenta afirmând că terenul pretins este cel identificat de expert ca fiind în proprietatea intervenienţilor forţaţi T. G. şi T. I. terenul având o suprafaţă de 2510 mp, astfel cum anterior s-a consemnat.
Instanţa, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, a cercetat plângerea petentei numai cu privire la terenul înscris în CF nr.164 Săcel sub nr. top. 3634, transcris în urma dezmembrărilor succesive în alte cărţi funciare, urmând a fi avut în vedere atât terenul înscris sub nr. top. 3634/4/2/2/2/2, cat şi cel înscris sub nr. top. 3634/4/2/2/2/1.
Astfel, cu privire la terenul înscris sub nr. top. 3634/4/2/2/2/2 a concluzionat că preluarea la Stat s-a făcut de la P. O. Săcel, petenta nefiind îndreptăţită să afirme un drept cu privire la acest teren, date fiind dispoziţiile art. 23 al. 1 din Legea nr. 1/2000, modif. S-a reţinut totodată că, petenta nu a parcurs procedura specială prevăzută de Decretul Lege nr. 126/1990 a cărui raţiune a fost înăturarea efectelor Decretului nr. 358/1998 şi cea prevăzută de OUG nr. 94/2000.
În ce priveşte terenul înscris sub nr. top. 3634/4/2/2/2/1, instanţa a reţinut că, petenta nu mai poate afirma un drept nici cu privire la parcela topo 3634/4/2/2/2/1 în suprafaţă de 2510 mp, asupra căruia s-a tranzacţionat în Dosar nr.469/224/2008 (Sentinţa civilă nr. 347/18.05.2010 şi Decizia civilă nr. 408/R/25.05.2011), interesul sau nemaifiind actual.
Prin Decizia Civilă nr. 282/R din 05.04.2012 a fost admis recursul petentei E. G. C. declarat împotriva sentinţei de mai sus, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, cu îndrumarul ca, în rejudecare să administreze proba cu expertiza topografică, în vederea identificării parcelei înscrise sub nr. top. 3634/4/2/2/2/2, sub toate aspectele, să pună în discuţia părţilor administrarea probatoriului pentru stabilirea fostului proprietar deposedat al terenului, cf. art. 3 al. 5 din Legea nr. 1/2000 şi de a verifica dacă petenta sau P. O. s-au adresat Comisiei speciale de retrocedare, cf. OUG nr. 94/2000 în scopul retrocedării acestuia.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Dragomireşti, sub nr. 611/224/2009*, prin Sentinţa Civilă nr. 1117/21.11.2013, fiind respinsă excepţia inadmisibilităţii plângerii formulate de către intervenienta P. O. Săcel, nr.1 şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săcel, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a petentei E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureş, admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Parohiei G.-C. Săcel şi admisă, în parte plângerea precizată de către petenta E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureş, împotriva Hotărârii nr.2350/c din 22.01.2009 emisă de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Maramureş, pe care a anulat-o în parte şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Episcopiei Române Unite cu Roma, G.-C. de Maramureş pentru suprafaţa liberă de 1600 m.p. cuprinsă în CF Săcel, nr. 2407, nr. top. 3634/4/2/2/2/2, identificată cu culoarea roşie în Anexa nr. 1 expertiza doamnei ing. M. M. din iulie 2013, anexă la hotărâre.
Pentru diferenţa de suprafaţă de 800 m.p. rezultată din cele 0,24 ha solicitate, Comisia locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săcel a fost obligată să propună un alt amplasament liber de sarcini, din rezerva comunei, sau despăgubiri.
A fost respinsă cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanţa a reţinut calitatea de proprietar a petentei, în sensul prevăzut de art. 3, alin. 5 din Legea nr. 1/2000 asupra terenului solicitat, înscris în CF Săcel nr. 164, proprietar deposedat fiind B.G.-C. Săcel.
Din expertiza întocmită de ing. M.M. (f. 160-dos. rejud.) a rezultat că suprafaţa de 1600 m.p., intraV., din CF nr. 2407 nr. top. 3634/4/2/2/2/2 este liberă şi poate fi restituită în natură, nefiind înscrisă în titlul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Săcel nr. 44276/1/07.07.2005, situat în extraV.. Diferenţa dintre suprafaţa solicitată de 0,24ha şi cea restituită în natură, de 800 m.p., fiind ocupată, a dispus reconstituirea pe un alt amplasament liber de sarcini, din rezerva comunei sau acordarea de despăgubiri.
Prin Decizia Civilă nr. 463/R/22.10.2014 a Tribunalului Maramureş a fost admis recursul Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săcel, al Primarului comunei Săcel şi al Parohiei Ortodoxe 1 Săcel împotriva sentinţei de mai sus, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că nu s-a lămurit prin expertiza tehnică efectuată de expert tehnic M. M., un aspect esenţial soluţionării cauzei, din perspectiva disp. art. 1 al. 3 din OUG nr. 94/2000, respectiv dacă terenul în litigiu era situat în intravilanul localităţii la data preluării abuzive, respectiv fostul proprietar deposedat.
Au fost apreciate ca întemeiate criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei capacităţii de folosinţă invocate de recurenta P. O. nr. 1 Săcel, prima instanţă pronunţându-se pe excepţii ce nu s-au invocat şi admiţând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei P. G. C. Săcel, excepţie neinvocată şi nepronunţându-se pe excepţiile care s-au invocat.
Prin Încheierea Civilă nr. 1412/09.12.2014 pronunţată în dosarul nr. 5853/100/2014, Tribunalul Maramureş a admis cererea de abţinere a întregii instanţe şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Vişeu de Sus.
La Judecătoria Vişeu de Sus, dosarul a fost înregistrat la data de 22.12.2014, sub nr. 2317/336/2014.
La primul termen de judecată, din data de 21.01.2015, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Parohiei G. C. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, pe care le-a unit cu fondul cauzei şi a încuviinţat completarea raportului de expertiză efectuat de expert tehnic M. M., raportat la îndrumarul deciziei de casare şi completat, ca urmare a obiecţiunilor încuviinţate de instanţă la termenul de judecată din data de 14.10.2015 .
Excepţia inadmisibilităţii formulării plângerii în temeiul Legilor fonfului funciar, pentru motivul că petenta avea deschisă calea legilor speciale de retrocedare, respectiv cea prevăzută de OUG nr. 94/2000 şi a inadmisibilităţii modificării obiectului plângerii, invocate de intimata P. O. nr. 1 Săcel, au fost calificate de instanţă la termenul de judecată din data de 21.05.2015 drept apărări de fond.
Instanţa a dispus emiterea unei adrese către Primăria comunei Săcel căreia i s-a solicitat să comunice, dacă terenul identificat în CF 2407 nr. top. 3634/4/2/2/2/2 făcea parte din intravilanul sau extravilanul comunei Săcel, la momentul trecerii în proprietatea statului, în anul 1968.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la temeiurile juridice invocate şi la îndrumările deciziei de casare, analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei E. G. C. Maramureş, care dacă ar fi admisă ar atrage respingerea acţiunii formulate ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, fără a se mai impune analiza fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:
Excepţia a fost invocată de P. O. nr. 1 Săcel, prin întâmpinarea depusă la data de 26.02.2013 în dosarul nr. 611/224/2009* al Judecătoriei Dragomireşti (f.105-106).
În motivarea excepţiei, intimata invocă faptul că, petenta este o structură organizatorică, care nu poate formula acţiuni în justiţie în numele Parohiei G. C. Săcel, numai în baza unui mandat, care nu există. Aceasta din urmă, şi-a precizat poziţia procesuală ca şi reclamantă cu drepturi.
În analiza excepţiei, instanţa reţine că, plângerea împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene Maramureş nr. 2350/c din 22.01.2009 a fost formulată atât de E. G. C. Maramureş cât şi de P. G. C. Săcel, f. 1-2 – dosar nr. 611/224/2009, fiind semnată de preot paroh administrativ şi purtând parafa Oficiului P. Român Unit. Plângerea formulată de către petenta E. R. U. cu Roma, G. C. Maramureş a fost precizată ulterior.
Prin împuternicirea nr. 583/2005, E. R. U. cu Roma, G. C. Maramureş a împuternicit pe preotul N.G. să o reprezinte în faţa Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săcel, în vederea depunerii cererii de reconstituire a bunurilor imobile pe care B. G. C. le-a avut pe raza comunei Săcel.
Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate s-a formulat de preotul N. G., care în acelaşi timp era şi parohul petentei.
Potrivit can. 926 al. 1 din Codului Canoanelor Bisericilor orientale (Hotărârea Guvernului nr. 1218/2008, publicată în M. Of. al României, partea I nr. 798 bis), dacă nu este prevăzut altfel de drept, bunurile şi drepturile persoanei juridice lipsită de membri trebuie păstrate, administrate sau exercitate prin grija acelei autorităţi care în caz de desfiinţare are competenţa să dispună de ele; această autoritate trebuie să prevadă, conform normei dreptului, îndeplinirea fidelă a îndatoririlor care grevează aceste bunuri, precum şi să se îngrijească ca voinţa fondatorilor sau a donatorilor să fie îndeplinită întocmai.
B. R. U. cu Roma are în România 4 eparhii, conduse de un episcop eparhial: Oradea, Cluj-Gherla, Lugoj şi Maramureş, eparhia fiind teritoriul canonic în care o episcopie îşi exercită jurisdicţia.
E. R. U. cu Roma G. C. de Maramureş este forul superior al Parohiei Române Unite cu Roma Săcel.
În această calitate, raportat la prevederile legale susmenţionate şi la cele ale canonului 1022 al. 1 din Codul canoanelor Bisericii Orientale are datoria de a veghea la administrarea, conservarea şi sporirea tuturor bunurilor bisericeşti care se găsesc în limitele episcopiei, prin Economul Eparhial, cf. ca. 262 al.3.
Cererea formulată de petentă are scopul de a asigura Episcopiei G.-C. de Maramureş posibilitatea de a obţine restituirea în natură a terenurilor, fiind o cerere ce priveşte recuperarea patrimoniului Episcopiei, scop în care P. G.-C. Săcel şi preotul paroh era mandatată să facă demersurile necesare. Indiferent de modul în care preotul a înţeles să redacteze cererea acesta nu a acţionat în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al U.ţii de cult pe care o conducea, în executarea mandatului primit din partea episcopiei, în numele episcopului eparhial.
Împuternicirea depusă la dosar face dovada mandatului acordat atât timp cât legea nu impune forma autentică a mandatului. Conţinutul împuternicirii (din care rezultă scopul, obiectul şi limitele mandatului acordat) coroborată cu cererea depusă de preot, la scurt timp după primirea împuternicirii, duc la concluzia că preotul a acţionat în calitate de mandatar, în numele şi pe seama mandantului.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în colile de carte funciară depuse la dosar în favoarea bisericii G.-C., în condiţiile în care P. R. U. cu Roma G.-C. Săcel nu avea un administrator P.l, acesta fiind desemnat abia in anul 2008 (f. 114, dos. 611/224/2009*) revine în condiţiile canoanelor 926 paragraf 1, 930 şi1022 al. 1 , Episcopiei Române U. cu Roma G.-C. de Maramureş, ca persoană juridică superioară.
Prin urmare, raportat a cele menţionate anterior, instanţa constată că petenta E. R. U. cu Roma, G. C. Maramureş justifică dreptul şi interesul legitim în promovarea acţiunii civile de faţă, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, urmează să fie respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Parohiei G. C. Săcel, invocată de P. Ordodoxă nr. 1 Săcel, prin întâmpinarea depusă la data de 26.02.2013 în dosarul nr. 611/224/2009* al Judecătoriei Dragomireşti, instanţa constată următoarele:
Biserica R. U. cu Roma este organizată în conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (prin Hotărârea Guvernului nr. 1218/2008, publicată în M. Of. al României, partea I nr. 798 bis, s-a recunoscut Codul de drept canonic al Bisericii Romano-C. şi Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza cărora se organizează şi funcţionează Biserica Romano-C. din România, respectiv Biserica R. U. cu Roma, G.-C., prevăzute în anexele 1 şi 2, parte integrantă a hotărârii) ca Biserică arhiepiscopală majoră, cu sediul la Blaj. ArhiE. majoră este compusă din ArhiE. de Alba Iulia şi Făgăraş, E. de Oradea, E. de Cluj-Gherla, E. de Lugoj şi E. Maramureşului (cu sediul în municipiul Baia Mare).
Conform organizării canonice P. R. U. G.-C. Săcel aparţine Protopopiatului Iza, figurând în Schema de funcţiuni şi personal a Eparhiei G. C. a maramureşului, vol. II, pag. 166, poz. 9, aprobată de Secretariatul de Stat pentru Culte, în conformitatea cu legea nr. 9/31.12.1989 şi 126/24.04.1990, potrivit adeverinţei nr. 567/2002, eliberată de Eparhia G. C. a Maramureşului, f. 113 – dos. 611/224/2009*.
În virtutea canonului 298 din Codul canoanelor al Bisericilor Orientale, începând cu data de 18 aprilie 2008, preotul protopop Hotico V. a fost desemnat administrator P.l al Parohiei G. C. Săcel (f. 114– dos. 611/224/2009*).
Conform Codului Canoanelor Bisericilor orientale, sunt persoane juridice prin dreptul însuşi: Bisericile sui iuris, provinciile, eparhiile, exarhatele (canonul 921 § 1).
P. este o anumită comunitate de credincioşi creştini, constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărei grijă pastorală este încredinţată unui paroh (canonul 279).
P. legitim înfiinţată este prin dreptul însuşi persoană juridică (canonul 280 § 3), fiind reprezentată „în toate treburile juridice” de paroh prin persoana sa (canonul 290 § 1).
Mai multe parohii formează un protopopiat (canonul 276 § 1).
Potrivit canonului 926 paragraf 1 bunurile şi drepturile persoanei juridice lipsită de membrii trebuie păstrate, administrate sau exercitate prin grija acelei autorităţi care în caz de desfiinţare are competenţa să dispună de ele, adică a persoanei juridice superioare, conform canonului 930.
Conform canonului 927 paragraf 1, persoana juridică este prin natura sa permanentă, ea putându-se desfiinţa numai atunci când este suprimată de autoritatea competentă (care este potrivit canonului 928 patriarhul sau, după caz episcopul eparhial) sau dacă, în fapt, nu mai există de 100 de ani.
Prin urmare, Parohiei R. U. cu Roma G.-C. Săcel avea calitatea de persoană juridică la data introducerii plângerii de faţă, 30.04.2009, fapt ce rezultă şi din înscrisurile de mai sus, neputând fi considerată desfiinţată în condiţiile în care nu a fost suprimată de autoritatea competentă.
Potrivit Certificatului de înregistrare fiscală seria A nr. 0833444 aceasta are un domiciliu fiscal (jud. Maramureş, sat Săcel, nr. 1444) şi un cod de înregistrare fiscală (31201004).
În consecinţă, instanţa urmează să respingă, ca neîntemeiată şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a petentei Parohiei R. U. cu Roma G.-C. Săcel.
Pe fondul cauzei, instanţa constată că a fost investită cu o plângere formulată împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene care are ca finalitate reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2400 mp, înscrisă, iniţial, în CF 164 Săcel nr. top. 3634, transcrisă în CF nr. 2407 Săcel nr. top. 3634/4/2/2/2/2.
Plângerea petentei a fost analizată sub acesta aspect în primul ciclu procesual, dos. 611/336/2009, cauza fiind trimisă spre r ejudecare, pentru a se verifica îndreptăţirea acesteia la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de sub nr. top. 3634/4/2/2/2/2.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 al. 1 din Codul de procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Apoi, potrivit art. 11 alin. 8 din HGR nr. 890/2005, în cazul în care după înregistrarea cererii, fostul proprietar prezintă probe doveditoare înainte de punerea în posesie, pentru suprafeţe mai mari avute în proprietate, reconstituirea se face pentru întreaga suprafaţă dovedită.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţilor.
Prin urmare, chiar dacă în faza administrativă petenta a solicitat un alt teren decât cel de sub nr. top de mai sus -CF nr.1431 Săcel nr. top. 3214 şi nr. top. 4403 (f.23, dos. iniţial), – în procedura plângerii îndreptate împotriva hotărârii comisiei judeţene prin care i-a fost respinsă cererea, poate solicita restituirea unui alt teren, cu condiţia să probeze îndreptăţirea ei la reconstituire, apărările intimatei P. O. nr. 1 Săcel fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Din Coala CF Săcel nr. 164, Nota de constatare de la f. 67 din dos. iniţial, la care se anexează colile funciare unde proprietar al terenului arabil din locul „Mustaţă” înscris în CF Săcel nr. 164, nr. top. 3634 figurează P. G.-C. (f. 69-79, dos. iniţial), procesul verbal nr. 1820/28.09.1968 (f. 82 din dos iniţial) din care rezultă că suprafaţa de 5.400 m.p. aparţinând Bisericii nr. 1, a intrat în folosinţa, posesiunea şi administrarea Consiliului popular al Comunei Săcel, devenind proprietatea statului român, din CF 164 prin care s-a dispus „deslipirea” nr. top. 3634 şi transcrierea în CF nr. 2407 a com. Săcel, din foaia de avere a CF nr. 2407 Săcel (f. 96), extrasul CF nr. 2407 Săcel (f. 97), colile CF nr. 3910 cu nr. top. 3634/1 (f. 98), 4016, cu nr. top. 3634/3 (f. 100), CF nr. 4045, cu nr. top. 3634/4/2/2/1 (f. 102), CF nr. 4130, cu nr. top. 8540 (f. 104), procesul verbal nr. 1820/28.09.1968 şi raportul de expertiză efectuat în prezentul dosar, în rejudecare, rezultă că proprietarul deposedat al imobilului solicitat a fost Biserica G.-C. Săcel.
Preluarea imobilului la Statul Român a avut loc în anul 1968, înscrierea dreptului de proprietate, fiind dispusă în urma cererii de la f. 84 dos. iniţial, prin Încheierea de CF a Notariatului de Stat Vişeu de Sus nr. 99/1959, f. 86 dos. iniţial, în baza Decretului nr. 218/1960 şi 712/1966 şi a Procesului Verbal nr. 1820/28.09.1968.
Fiind lămurită problema proprietarului deposedat, a preluării imobilului la stat şi a anului în care a avut loc, se impune a se analiza dacă la acea dată terenul în litigiu se afla în intravilanul sau extravilanul localităţii Săcel, condiţie esenţială în problema reconstituirii dreptului de proprietate întemeiată pe dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 1/2000 şi art. 22 al. 1 din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de reconstituire.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic M. M., şi a completărilor ulterioare, terenul în litigiu se află, în prezent în intravilanul localităţii Săcel nr. top. 3634/4/2/2/2/2 şi are suprafaţă de 3120 mp, din care suprafaţa de 1520 mp este ocupată de drumuri de acces şi cea de 1600 mp este liberă. Terenul nu a fost inclus în Titlul de proprietate nr. 44276/1 din 07.07.2005 eliberat intimatei P. O. nr. 1 Săcel.
Referitor la locul situării imobilului, la momentul preluării, intravilanul/extravilanul întrucât răspunsul la obiectivul nr. 1 la raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost lămuritor, instanţa a dispus completarea acestuia, raportat la schiţa de plan depusă de petentă în recurs, în dosarul nr. 611/224/2009*, la filele 31-33 şi a probaţiunii, prin emiterea unei adrese către Primăria comunei Săcel.
Faţă de completarea raportului de expertiză, depusă la fila 214-215, adresa Primăriei comunei Săcel nr. 3447/17.11.2015, declaraţia martorului D.D şi recunoaşterea reprezentanţilor intimatei P. O. nr. 1 Săcel, din şedinţa publică din data de 9.12.2015, f.191, instanţa reţine că, în anul 1968, când s-a făcut preluarea imobilului la stat, acesta era situat în intravilanul localităţii Săcel.
Astfel, planul topografic de care petenta se prevalează, depus în recurs, a fost întocmit la sfârşitul secolului XIX. După anii 1900, localitatea a cunoscut o importantă dezvoltare, în anul 1968-1969, în zona litigiului existând construcţii caracteristice intraV.ului, respectiv case de locuit. Potrivit cartografiei dintre anii 1962-1964, redate în anexa 3 la raportul de expertiză, în anul 1969 terenul în litigiu era situat în intravilanul localităţii.
Acest aspect este confirmat şi de Primăria comunei Săcel care, prin precizările depuse, a arătat că, atât înainte de anul 1968, când a intrat în proprietatea statului, cât şi după această dată, terenul înscris în CF 2407 Săcel nr. top. 3634/4/2/2/2/2 a făcut parte din intravilanul comunei Săcel.
Se arată că, imediat după anul 1946 întreaga zonă, în care este cuprins şi terenul în litigiu a fost declarată Centru Muncitoresc, fiind o parte din centrul civic al comunei Săcel, unde îşi aveau sediul social mai multe firme, dormitoarele pentru personal, o cantină, un magazin mixt şi singura brutărie din zonă.
Acest teren avea acces la D.N. Salva – Borşa, fiind amplasat în mijlocul comunei, înconjurat de uliţe comunale şi case de locuit, care făceau parte din intravilanul comunei Săcel, fiind zonă construibilă (ex. Valea Orzului, Valea Carelor, Iza);
După anul 1930, în acea zonă s-a construit o şcoală în care învăţau un număr mare de elevi (grădiniţă, clasele I – VIII), unitate de învăţământ ce există şi în prezent. Aceste instituţii au avut baze sportive bine construite şi funcţionale şi astăzi (teren de tenis de câmp, baschet iluminat şi asfaltat, teren de fotbal etc).
După incendiul din anul 1957, în zona respectivă, fostul Sfat Popular al comunei Săcel prin Biroul Executiv, a atribuit parcele pentru ridicarea unor locuinţe, de 250 m.p. conform legislaţiei în vigoare în acea perioadă.
Intensa activitate economică, culturală şi administrativă ce s-a desfăşurat în respectivul perimetru, duce la concluzia că, la momentul preluării la stat, imobilul revendicat se afla situat în intravilanul localităţii Săcel.
În conformitate cu dispoziţiile art.1 al.1 şi 3 din O.G. nr.94/2000 în vigoare la data depunerii cererii de reconstituire, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Faptul că petentele nu au uzat de procedura specială instituită de prevederile legale de mai sus, nu le îndreptăţeşte la restituirea lui în temeiul Legilor fondului funciar, motiv pentru care plângerea formulată, astfel cum a fost precizată, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. O. nr. 1 Săcel, E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureș și P. R. U. cu Roma, G.-C. Săcel.
Recurentele E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureș și P. R. U. cu Roma, G.-C. Săcel au solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive și a restituirii suprafeței de 2700 mp teren arabil aflat pe raza comunei Săcel identificat prin nr. top 3634/4/2/2/2/2 înscris în prezent în CF 2407 Săcel.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică întrucât la momentul preluării imobilului acesta se afla în extraV.ul localității așa cum rezultă din harta concretuală a localității Săcel, delimitarea intraV.ului de extraV. fiind stabilită în Transilvania între anii 1854-1865 cu ocazia primei ridicări topografice din Imperiul Habsburgic din care făcea parte și Maramureșul, delimitarea fiind acceptată până în anul 1974 odată cu publicarea legii nr. 58/1974, Legea sistematizării când au fost stabilite alte limite ale intraV.ului localităților rurale și urbane. Așadar, cererea a fost corect înregistrată la Comisia Locală de Fond Funciar iar nu la Comisia Specială de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase din România constituită prin OUG 94/2000, fiind irelevant că în prezent imobilul se află în intraV.ul localității întrucât PUG-ul localității datează din anul 2010, ulterior depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
S-a mai învederat că preluarea imobilului s-a produs în anul 1948 atunci când cultul a fost interzis iar proprietățile au fost confiscate, că cele două Comisii, locală și județeană s-au considerat competente în a soluționa cererea, în caz contrar acestea având obligația redirecționării acesteia către autoritatea competentă. În plus, motivul de invalidare nu a fost constituită de competența comisiei.
În drept, recurentele s-au prevalat de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă de la 1865, HG 1094/2005, OUG 94/2000, Legea 247/2005.
Prin cererea de recurs formulată, P. O. nr. 1 Săcel a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererilor petentelor precum și a cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a criticat modul de soluționare a excepției lipsei capacității de folosință a Parohiei G.-C. Săcel învederând că biserica trebuie să funcționeze în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România – Decretul 31/1954, mai exact prin actul de înființare, astfel trebuia să constate că P. nu a fost constituită conform legii, canoanele bisericii neputând fi acceptate chiar în măsura în care judecătorul cauzei era un susținător al acestei biserici, susținere ce ar fi trebuit să determine abținerea acestuia de la soluționarea cauzei.
Recurenta a arătat că și modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a petentei E. G.-C. învederând că persoana îndreptățită în sensul legii este proprietarul deposedat, ori în speță, fost proprietar este P. G.-C..
P. O. nr. 1 Săcel a mai arătat că interpretarea dată art. 11 al. 8 din HG 890/2005 de către instanță este neconformă, adăugarea la lege nefiind permisă, că în încheierile de ședință s-a reținut lipsa de la dezbateri a reprezentanților săi probabil pentru a se putea justifica împrejurarea că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, judecătorul cauzei dând dovadă de părtinire întrucât a reținut că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, că judecătorul cauzei a încălcat și prevederile art. 30 și 51 din Constituție întrucât a constatat că obiecțiunile depuse de apărătorul său sunt inadmisibile-apărătorul aflându-se în incompatibilitate doar în sensul că nu putea formula concluzii pe fond , fiind confundate noțiunile de incompatibilitate și de interdicție.
Analizând recursurile Tribunalul a reținut că recursul formulat de recurenta P. O. nr. 1 Săcel este neîntemeiat. Prin Decretul nr. 358/1948, a fost desființat cultul G.-catolic, averea sa mobilă și imobilă fiind preluată de stat. Actul normativ menționat a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9 din 1989, Biserica G.-C. fiind repusă în drepturile sale ca urmare a înlăturării efectelor decretului emis de regimul dictatorial anterior apreciat în preambul ca fiind unul discriminator, cauzator de grave prejudicii materiale și morale poporului român. După Revoluția din 1989, existența Bisericii G.-C. a fost recunoscută prin Decretul-Lege nr. 126/1990, legiuitorul statuând că aceasta funcționează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1218/2008 a fost recunoscut Codul de drept canonic al Bisericii Romano-C. şi Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza cărora se organizează şi funcţionează Biserica Romano-C. din România, respectiv Biserica R. U. cu Roma, G.-C., prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Așadar, legiuitorul român a dat efecte normative statutului bisericii acestui cult potrivit căruia Biserica R. U. cu Roma deține 4 eparhii conduse de câte un episcop și că E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureș este forul superior al Parohiei Române Unite cu Roma Săcel, ambele entități având o existență certă.
Se reține că la momentul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, P. G. C. nu avea un administrator P.l (ulterior fiind desemnată o astfel de persoană) astfel că forul superior avea atribuții de reprezentare și avea interesul și calitatea procesuală de a formula și susține cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Tribunalul constată că în prezent și P. G.-C. îndeplinește toate condițiile legale pentru a sta în judecată în calitate de subiect de drepturi și obligații procesuale, deținând capacitate de folosință în sensul legii procesual-civile și că autoarea cererii de reconstituire, E. G.-C. are calitate procesuală activă.
Prima instanță a analizat corespunzător prevederile Codului Canoanelor Bisericilor Orientale-HG nr. 1218/2008 și a soluționat just excepțiile lipsei capacității de folosință, respectiv a lipsei calității procesuale active, reținând că cele două persoane juridice au atribuite coduri unice de înregistrare fiscală, sunt recunoscute ca fiind subiecte de drepturi și obligații procesuale, respectiv sunt titularele dreptului dedus judecății.
Sunt așadar nefondate și pur subiective argumentele recurentei în sprijinul solicitării de modificare a sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate, acestea urmând a fi înlăturate.
Tribunalul apreciază ca nefondate și aprecierile recurentei vizând lipsa de obiectivitate a judecătorului fondului cauzei, pretinsa lui parțialitate putând fi eventual sancționată prin formularea unei cereri de recuzare, iar nu prin direct prin cererea de recurs. Judecătorul fondului a interpretat corespunzător textele legale incidente în cauză și a soluționat corect, în spiritul și în limitele legii, cele două excepții invocate în cauză, actele și lucrările dosarului neconținând indicii ale unei atitudini subiective a acestuia, contrar celor invocate de către recurentă în mod neîntemeiat.
În ceea ce privește respingerea obiecțiunilor formulate de către dl. avocat Ungureanu Ioan (f. 172 dosar fond), se reține că prima instanță a pus în discuția reprezentanților legali ai recurentei prezenți în ședința publică din data de 14.10.2015 dacă înțeleg să și le însușeașcă în condițiile în care dl. avocat avea interdicția de a profesa în fața Judecătoriei Vișeu de Sus (așa cum rezultă din adresa Baroului Maramureș nr. 17/2015) conform Deciziei nr. 34/2012 a Consiliului Baroului Maramureș pe o perioadă de timp de 5 ani.
Așadar, pentru dl. avocat U.I. desfășurarea oricăror activități specifice profesiei în acest interval era strict interzisă conform prevederilor Legii nr. 51/1995 (iar nu doar formularea de concluzii pe fondul cauzei), iar împrejurarea că reprezentanții legali ai părții au arătat expres că nu înțeleg a-și însuși actul de procedură efectuat în acest context, justifică aprecierea primei instanțe că acestea nu pot fi primite în cauză, apărările contrare din cererea de recurs fiind așadar neîntemeiate.
Restul susținerilor vizând conținutul încheierilor de ședință redactate la prima instanță în privința lipsei reprezentanților recurentei sunt de asemenea nefondate și nu pot fi primite. Mai mult, acestea nu constituie motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii recurate.
Tribunalul reține că temeiurile de drept invocate de recurentă în susținerea motivelor de recurs se regăsesc în Noul Cod de procedură civilă, act normativ neincident în cauză raportat la data introducerii plângerii de fond funciar, dar care se regăsesc în prevederile art. 303, pct. 7-9 Cod procedură civilă de la 1865, urmând a fi analizate ca atare de către instanța de recurs.
În acest context, se reține că hotărârea recurată respectă standardul prevăzut de art. 261 Cod procedură civilă de la 1865, conține o motivare corespunzătoare în sensul legii, instanța de fond analizând toate argumentele părților litigante, motivarea hotărârii permițând verificarea în calea de atac a raționamentului logico-juridic al primei instanțe, considerentele nefiind străine de obiectul cauzei, respectiv nefiind contradictorii. Se reține totodată că hotărârea atacată de recurenta P. O. în privința soluției dată excepțiilor invocate nu este rezultatul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor de drept material.
Constatând așadar netemeinicia motivelor de recurs, tribunalul va respinge recursul astfel declarat conform dispozitivului prezentei decizii.
Recursul formulat de recurentele E. R. U. CU ROMA, G.-C. DE MARAMUREȘ şi P. R. U. CU ROMA, G.-C. SĂCEL este întemeiat.
Prin Hotărârea Comisiei Județene Maramureş nr. 2350/C/22.01.2009 ce face obiectul litigiului de față, s-a dispus invalidarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,24 ha situat în Săcel şi identificat în CF nr.164 şi în CF nr. 2407 Săcel, sub numerele topografice 3634 şi 3634/4/2/2/2/2, cererea fiind formulată de petenta E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureș, reținându-se în esență că petenta nu a depus schițele de amplasament/planul de parcelare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Cele două cicluri procesuale prin care a trecut cauza dedusă judecății au relevat că înafara acestui motiv de invalidare, se impun verificări în cauză în privința identificării proprietarului deposedat în sensul legilor reparatorii, respectiv a împrejurării dacă acesta a urmat procedura specială prevăzută de OUG 34/2000 sau dacă imobilul teren era situat în intravilanul sau extravilanul localității la momentul preluării sale, urmând a se verifica astfel competența Comisiilor de fond funciar în soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Instanța reține că ansamblul probațiunii administrate (extrasul CF nr. 2407 Săcel, anexele decretului de preluare, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză) confirmă împrejurarea că proprietarul deposedat de imobilul teren în litigiu este Biserica G.-C.-P. G. C. Săcel, momentul preluării bunului fiind cel al intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 358/1948, iar nu cel al îndeplinirii formalităților de înscriere în cartea funciară a dreptului statului (1960), astfel cum reține în mod eronat prima instanță, respectiv expertul topograf. Așadar, îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară în ani 1960 prin înscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea funciară în privința imobilului în litigiu, nu poate determina stabilirea unui alt moment al preluării bunului. Tribunalul reține așadar că preluarea imobilului teren s-a produs ex lege în anul 1948, fiind irelevantă din această perspectivă data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului.
La acel moment, Tribunalul reține că suprafața totală preluată de către stat în virtutea actului normativ anterior menționat a fost de 5395 mp, fiind aferentă nr. top inițial 3634, care ulterior a suferit mai multe dezmembrări, obiectul litigiului de față fiind constituit de nr. top 3634/4/2/2/2/2 din CF 2407 Săcel, format din suprafața de 1520 mp constând în drumuri de acces, respectiv suprafața de 1600 mp liberă, conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de d-na expert M. M., respectiv anexa nr. 1 la raport.
Așa cum rezultă din schița de plan depusă în recurs-harta concretuală a localității Săcel, delimitarea intravilanului de extravilan. a fost stabilită în Transilvania între anii 1854-1865 cu ocazia primei ridicări topografice din Imperiul Habsburgic din care făcea parte și Maramureșul, delimitarea fiind acceptată până în anul 1974 odată cu publicarea legii nr. 58/1974, Legea sistematizării când au fost stabilite alte limite ale intravilanului localităților rurale și urbane.
Împrejurarea că în anul 1969, la 21 ani de la preluarea imobilului, în zona identificată de d-na expert judiciar existau clădiri caracteristice intraV.ului, nu poate atrage concluzia logică că terenul în litigiu era situat în intravilanul localității, împrejurările ulterioare deposedării neputând avea efectul incidenței prevederilor OUG 94/2000. Tot d-na expert reține că harta concretuală confirmă afirmația recurentelor potrivit căreia imobilul teren în litigiu era situat în extravilan la sfârșitul secolului XIX (nr. top 3634 fiind menționat în conținutul acesteia).
Un alt argument în sprijinul acestei teze este și apărarea formulată de către P. O. nr. 1 Săcel, care a invocat constant faptul că terenul în litigiu este inclus și în titlul său de proprietate (în dosar nr. 469/224/2008 având ca obiect revendicare imobiliară, P. s-a prevalat de TP 44276/1 potrivit căruia, în zona denumită Valea carelor deținea teren în proprietate în extravilan.).
În final, Tribunalul mai reține că intimatele Comisia Locală și Comisia Județeană Maramureș, nu s-au declarat necompetente în a soluționat plângerea de fond funciar pe motiv că terenul solicitat ar fi fost situat în intravilanul localității, neinvocând faptul că aceasta ar fi fost de competența Comisiei Speciale institute prin OUG 94/2000.
Coroborând datele de mai sus, instanța apreciază că la momentul deposedării/preluării imobilului deținut de către Biserica R. U. cu Roma, G.-C., respectiv în anul 1948, acesta era situat în extravilanul localității, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fiind astfel de competența Comisiilor de fond funciar ce au emis hotărârea atacată.
Afirmațiile Primăriei Săcel, potrivit cărora zona din care făcea parte terenul era situată în intravilanul localității la data preluării întrucât fusese declarată centru muncitoresc, constituind parte a centrului civic al localității, că în zonă își desfășurau activitatea mai multe societăți comerciale, că în respectiva locație funcționa o brutărie, respectiv o școală (etc), preluate inclusiv de către prima instanță prin sentința recurată, nu au fost însoțite de probațiune care să le confere un suport probator.
Se reține că și expertul tehnic judiciar desemnat în cauză a invocat necesitatea ca autoritatea locală ce deține informații privind vechimea clădirilor edificate în această zonă să le furnizeze în cauză, însă afirmațiile nu au fost confirmate și de probațiunea administrată. Așadar, Tribunalul apreciază că cele învederate de către Primăria Săcel prin notele de ședință depuse în rejudecare la filele 185-189 dosar urmează a fi înlăturate din cauză întrucât prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză.
În concluzie, rezultă că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe prevederile Legii nr. 247/2005 a fost corect înregistrată la Comisia Locală de Fond Funciar, iar nu la Comisia Specială de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase din România constituită prin OUG 94/2000, fiind irelevant că în prezent imobilul se află în intrvilanul localității întrucât PUG-ul localității datează din anul 2010, ulterior depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Raportat la toate aceste considerente, la împrejurarea că petenta E. R. U. cu Roma a făcut dovada îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art. 11-13 din Legea 18/1991 actualizată, respectiv ale Legii nr. 247/2005, că aceasta a probat prin extras de carte funciară dreptul de proprietate deținut anterior momentului deposedării și că cererea de reconstituire este guvernată de prevederile acestor legi reparatorii privind fondul funciar, iar nu de prevederile OUG 94/2000, instanța de recurs apreciază că hotărârea de invalidare emisă de Comisia Județeană se impune a fi anulată cu consecința reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea recurentelor.
În privința suprafeței de teren ce urmează a fi reconstituită, raportat la conținutul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, la conținutul cererilor precizatoare ulterioare și la principiul neagravării situației în propria cale de atac, ţinând totodată cont de împrejurarea că vechiul amplasament al terenului în litigiu este liber, constatând că recurentele E. R. U. CU ROMA, G.-C. DE MARAMUREȘ şi P. R. U. CU ROMA, G.-C. SĂCEL nu au declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1117/2013 pronunțată în al doilea ciclu procesual de către Judecătoria Vișeu de Sus prin care a fost admisă în parte cererea precizată de către petenta E. R. U. cu Roma, G.-C. de Maramureş, împotriva Hotărârii nr.2350/c din 22.01.2009 emisă de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Maramureş, pe care a anulat-o în parte şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Episcopiei Române Unite cu Roma, G.-C. de Maramureş pentru suprafaţa liberă de 1600 m.p. cuprinsă în CF Săcel, nr. 2407, nr. top. 3634/4/2/2/2/2, identificată cu culoarea roşie în Anexa nr. 1 expertiza doamnei ing. M. M. din iulie 2013, anexă la hotărâre, pentru diferenţa de suprafaţă de 800 m.p. rezultată din cele 0,24 ha solicitate, Comisia locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săcel fiind obligată să propună un alt amplasament liber de sarcini, din rezerva comunei, sau despăgubiri, instanța de recurs reține că nu poate analiza cererea de reconstituire a suprafeței de 2700 mp, astfel cum a fost aceasta susținută inclusiv cu ocazia formulării concluziilor în recurs, ci trebuie să se limiteze la suprafața totală de 2400 mp menționată în sentința civilă nr. 1117/2013, anterior menționată.
În acord cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de d-na expert M. M., instanța de recurs constată că suprafața de 1600 mp cuprinsă în CF Săcel, nr. 2407, nr. top. 3634/4/2/2/2/2, identificată cu culoarea roşie în Anexa nr. 1 expertiza doamnei ing. M. M. din iulie 2013, anexă la hotărâre este liberă în sensul legii, putând fi reconstituită în natură (afirmațiile Comisiei Locale potrivit cărora aceasta are în prezent destinația de parcare nefiind probate, respectiv neputând conduce la o altă concluzie sau deznodământ), iar pentru diferenţa de suprafaţă de 800 m.p. rezultată ocupată de drumuri de acces la parcele de teren învecinate se reține că aceasta nu este liberă în sensul legii, nu se află la dispoziția Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, aceasta urmând a fi obligată să propună un alt amplasament liber de sarcini, din rezerva comunei, sau despăgubiri, conform dispozițiilor Legii 247/2005 respectiv ale Legii nr. 165/2013.
