Prin Sentinţa civilă nr. 658/10.06.2013 pronunţată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea plângerii având ca obiect „fond funciar”, formulată de M.D., jud. Suceava, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană SV pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar Vama şi Direcţia Silvică SV, ca nefondată.
S-a constatat că prin încheierea din 28 mai 2012 s-a respins încuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie în interes propriu formulate de I.N. (în prezent decedat, moştenitori fiind I.G.O şi I.D.D) şi I.GL, , I.M, şi N.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că procedura privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, chiar şi după apariţia Legii 247/2005, este o procedură în trepte care presupune întâi o cerere adresată în termenul legal Primăriei localităţii pe raza teritorială a căreia se află terenul, după care cererea împreună cu documentaţia se depune la comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, iar conform art. 53 din Legea 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare, împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătorie în termen de 30 de zile de la comunicare.
În cauză instanţa a fost investită cu o plângere împotriva Hotărârii nr. 541/21.07.2010 a Comisiei Judeţene Suceava prin care s-a respins contestaţia formulată doar de către reclamanta M.D., prin urmare, cât timp intervenienţii nu au urmat întreaga procedură prealabilă administrativ-jurisdicţională reglementată de legile de fond funciar, nu pot solicita direct în instanţă reconstituirea dreptului de proprietate şi implicit anularea Hotărârii nr. 541/2010 a Comisiei Judeţene Suceava.
Acesta a fost motivul pentru care instanţa a respins încuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie în interes propriu formulate de I.N. (în prezent decedat, moştenitori fiind I.G.O. şi I.D.D.); I.GL, I.Mi şi N.G. – prin mandatar I.Mi, prin încheierea din 28 mai 2012.
Referitor la plângerea formulată de numita M.D., aceasta a solicitat anularea Hotărârii nr. …/21 iulie 2010 emisă de Comisia judeţeană Suceava şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 7,4115 hectare teren cu vegetaţie forestieră, situat în com. Vama, în trupul de obşte de la locul numit „Miclăuşa C. Brazilor”, în calitate de moştenitoare după I. N. şi P.
Referitor la susţinerile petentei M.D., instanţa reţine că deşi aceasta în plângerea formulată a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după defuncţii I. N. şi P., în motivare şi pe parcursul soluţionării dosarului, aceasta a susţinut că deşi dosarul s-a făcut pe numele lui I.Ni, terenul în cauză a aparţinut de fapt lui I.P a fiind primit ca moştenire de la părinţii ei şi că de la aceasta a fost trecută în mod abuziv pădurea la stat, invocând în dovedirea dreptului său de proprietate, extrasul eliberat de Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale.
Cu privire la aceste aspecte, instanţa reţine pe de o parte că potrivit adresei emisă de Primăria Vama, numita I.P. a decedat la data de 07.05.1919.
De asemenea, potrivit actelor de stare civilă şi a arborelui genealogic existente la dosar, I.Pa şi I.Ni au avut doi copii, I.D. şi I.N., căsătorit cu I.A. care la rândul lor au avut mai mulţi copii, acesta din urmă fiind bunicul patern, respectiv autorul petentei M.D. (fiica lui I.E.), care însă a decedat în anul 1942.
Prin urmare, I.Pa după care petenta M.D. solicită reconstituirea dreptului de proprietate, fiind decedată în anul 1919, aceasta nu poate avea calitatea de autor deposedat, în înţelesul legii, art. 3 alin. 5 din Legea nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că prin proprietar deposedat, se înţelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării, străbunica petentei fiind decedată cu mult înainte şi chiar bunicul acesteia era deja decedat în anul 1942, anterior deposedării.
Pe de altă parte, instanţa reţine că potrivit extrasului eliberat de Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, de care se prevalează petenta, rezultă că în tabloul Obştei de pădure Vama din anul 1928 întocmit de Judecătoria Mixtă Vama, la trupul de pădure Miclăuşa C. Brazilor, figurează P. N. I. cu ½ din 14 ha 8230 mp.
Raportat la menţiunile din decizia de casare, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topo, având ca obiective identificarea şi măsurarea vechiului amplasament al suprafeţei de teren solicitate; stabilirea categoriei de folosinţă a acestuia anterior deposedării şi în momentul actual şi dacă această suprafaţă de teren face parte din suprafaţa de ½ din 14 ha 8230 mp la nr. crt. 9 din trupul de pădure Miclăuşa Brazilor, înscrisă în extrasul din tabloul Obştii de pădure Vama şi dacă vechiul amplasament este liber sau a fost atribuit altor persoane.
Potrivit raportului de expertiză, a rezultat faptul că la nivelul anilor 1928-1929 cetăţeni ai comunei Vama deţineau în comun suprafeţe de „pădure” în diverse amplasamente, suprafeţe constituite în „Obştea de pădure a locuitorilor comunei Vama”. Aceste suprafeţe erau conduse după un amenajament silvic specific, fiind puse la dispoziţie o hartă silvică, conţinând suprafaţa de teren ce făcea parte din acea obşte de pădure, cât şi un document întocmit în anul 1926 prin care se consemnează un proces-verbal încheiat de către un expert silvic şi un expert agricol, în urma hotărârii Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc din 28.09.1926 la nr. ….. din care se desprinde că în baza acestei hotărâri, experţii au întocmit o lucrare de evaluare şi de partaj în vederea ieşirii din indiviziunii a membrilor Composesoratului de pădure Vama.
S-a arătat în cadrul expertizei, că partea ce i se cuvine fiecărui membru al obştei de pădure, în conformitate cu drepturile/suprafeţele cu care erau înscrişi în tabloul membrilor, sens în care suprafaţa obştei a fost lotizată în parcelă cu valoare unitară, în scopul repartizării echitabile către membrii, în această lucrare fiind înscrisă şi I. N. P., căreia îi revine jumătate din suprafaţa de 14 ha şi 8230 mp amplasată la Miclăuşa – Coasta Brazilor localizată în parcelele 11,12, 13 amplasate în Pârâul Puşca, adică u.a. 32 şi parcela nr. 24 amplasată în Miclăuşa, adică în u.a. 35.
Expertul a menţionat că din compararea hărţilor silvice ale obştii de pădure Vama şi a Ocolului Silvic Vama (proprietatea statului) la nivelul anului 1990 – 1991 (înaintea retrocedărilor) rezultă că la acea dată numai o parte din terenurile fostei obşti se aflau în proprietatea statului, restul suprafeţelor constituind terenuri agricole, probabil păşuni şi fâneţe în posesia persoanelor fizice, cetăţeni localnici. Această situaţie este explicabilă prin prisma faptului că o parte din terenurile din fosta obşte au fost despădurite pentru a fi transformate în păşuni pentru animale.
Expertul a mai arătat faptul că situaţia prezentată mai sus este valabilă la nivelul anilor 1926-1929 şi că hotărârea de ieşire din indiviziune nu a fost finalizată şi pusă în aplicare prin documente de proprietate şi înscrieri de carte funciară, acesta fiind motivul pentru care revendicările făcute după anul 1989 de membrii ai obştii, sunt făcute de cetăţeni în calitate de proprietari deplin, individuali şi nu de ,,Obştea de pădure a locuitorilor comunei Vama”, care nici nu s-a mai reconstituit.
Referitor la fosta parcelă silvică de obşte nr. 32 din Pârâul Păşcă în care ar trebui să fie amplasată cea mai mare parte din suprafeţele atribuite prin actul de partaj din anul 1926 – 1929 lui I. P., aceasta este numai parţial inclusă în fondul forestier de stat, restul este teren agricol în posesia diverşilor cetăţeni.
La fel, în amplasamentul Miclăuşa din fosta parcelă silvică de obşte 35, la nivelul anului 1990-1991 nu se afla în proprietatea statului nici o suprafaţă, rezultând că suprafaţa în cauză s-a aflat înainte de 1990-1991 în posesia unor persoane fizice sub formă de teren agricol, probabil păşune sau fâneaţă.
Expertul a arătat că această analiză conduce la concluzia că din suprafeţele ce făceau parte din fosta Obşte de pădure Vama la nivelul anului 1926-1929, o parte au rămas în posesia foştilor proprietari şi numai o parte au ajuns în proprietatea statului, fără să existe informaţii concrete privind suprafeţele în cauză.
Asupra suprafeţei de 4600 mp din amplasamentul Miclăuşa, fosta u.a. 35, opinia expertului este că aceasta nu se afla în proprietatea statului la nivelul anilor 1990 – 1991 şi ca urmare, nu poate face obiectul revendicării.
În final, expertul a concluzionat că suprafaţa de 4600 mp a intrat în posesia foştilor proprietari după divizarea obştii ca teren agricol şi nu a fost expropriată de stat. De asemenea, nu se poate stabili categoria de folosinţă a restului terenului revendicat în baza informaţiilor din dosarul cauzei sau celor obţinute pe parcursul efectuării expertizei şi nici nu s-a putut determina dacă şi cât din aceasta a făcut obiectul naţionalizării în anul 1948, respectiv cât din acest teren se afla în posesia statului în anii 1990-1991.
Potrivit art. 6 din Legea 1/2000 la stabilirea prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere se va verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prev. la art. 9 alin. 5 din Legea 18/1991 republicată, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte.
De asemenea art.24 din Legea l/2000 cu modificările şi completările ulterioare precizează că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate, persoanelor fizice sau juridice sau după caz moştenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente.
Instanţa analizând întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei, pornind de la faptul că petenta solicită reconstituirea dreptului de proprietate după străbunica sa I.Pa care a decedat în anul 1919, neputând avea calitatea de autor deposedat, al cărui fiu respectiv bunicul petentei era şi el decedat în anul 1942, astfel că la data naţionalizării, averea acestora era deja transmisă, iar potrivit menţiunilor din rolul agricol existente la nivelul anilor 1948-1955 pentru bunica petentei I.A., aceasta figura înscrisă doar cu o suprafaţă de 2 ha teren pădure şi 1 ha păşune bornată în 1952, (reconstituite anterior) coroborate cu concluziile raportului de expertiză potrivit cărora situaţia din tabloul obştei de pădure era valabilă la nivelul anilor 1926-1929 şi că numai o parte din terenul fostei obşti se afla în pădurea statului, restul suprafeţelor constituind terenuri agricole, astfel că nu au făcut obiectul naţionalizării în anul 1948 şi nu se aflau în posesia statului în anii 1990-1991, consideră că într-adevăr, petenta nu a făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate, respectiv dovada preluării terenului solicitat de către stat de la I. N. şi P.În consecinţă, faţă de cele expuse mai sus, instanţa a respins plângerea formulată de M.D., ca nefondată
