Prin cererea de chemare în judecată a pârâţilor P.N., Comisia Locală de Fond Funciar Crevedia şi Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa, înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. 2569.1/284/ 17.06.2009, reclamanta M.M. a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 144731/2005, pentru terenul de 11 hectare şi 3.122 m.p. situat pe raza comunei Crevedia, judetul Dimbovita, în tarlaua 73, cu numerele cadastrale cuprinse între 8317 şi 8466, înscris în cartea funciară a localităţii Crevedia, de la 7249 la 7398.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 3054/15.10.2009 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate pentru 259.685 metri pătraţi teren, situat în tarlaua 73, în extravilanul comunei Crevedia, judeţul Dâmboviţa, conform raportului de expertiză efectuat de către inginer Diaconescu Mihail Dănuţ, reconstituire făcută pe vechiul amplasament, la punctul „ Lângă Conac”din moşia Max Zănoagă, reclamanta fiind unica moştenitoare a acestuia.
S-a menţionat că reconstituirea a fost făcută în baza Legii nr. 193/2007 şi a avut ca obiect retrocedarea terenurilor pe care se aflau fîneţe şi păşuni, iar titlul de proprietate atacat a fost emis în numele unei persoane care nu a avut teren în tarlaua respectivă, suprafaţa de teren fiind constituită ca islaz comunal. Reclamanta a apreciat că situaţia de fapt s-a stabilit cu caracter de autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civil menţionată şi rezultă şi din conţinutul titlurilor de proprietate numerele 7268/2002 , 90999/2001 şi 144736/2005.
În drept s-au invocat generic Legile fondului funciar nr.18/1991, 169/1997, 193/2007 şi Legea nr.247/2005.
Comisia Locala Crevedia a comunicat instanţei concluziile scrise, formulate în sensul respingerii cererii.
Pârâtul P.N. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, iar pe fond, aceasta a fost considerată ca neîntemeiată, menţionându-se că atâta vreme cât titlul său a fost emis în baza sentinţei civile nr.4/2004 a Judecătoriei Răcari, apare ca inadmisibilă solicitarea de constatare a nulităţii titlului.
De asemenea, s-au evidenţiat următoarele aspecte: terenul atribuit pârâtului a făcut obiectul legilor nr.18/1991 şi 1/2000, astfel că nu mai putea face şi obiectul Legilor nr.247/2005 şi 193/2007; P.N. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa în litigiu în anul 2004, înscriindu-l în cartea funciară, cu mult timp înainte ca reclamanta să solicite şi să obţină reconstituirea dreptului de proprietate; atribuirea imobilului pârâtului s-a făcut de către comisia locală pe sole libere la acel moment şi nu din islazul comunal, cum susţine reclamanta, nefiind nici măcar în relaţie de vecinătate cu islazul.
A mai solicitat pârâtul introducerea în cauză a S.C. F.H. S.R.L. , în calitate de proprietar actual al terenului in litigiu , conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 601/28.08.2006.
În probaţiune, părţile au depus înscrisuri şi s-a dispus efectuarea
unei expertize tehnice având ca obiective identificarea terenului, stabilirea împrejurării dacă suprafaţa deţinută de către pârât conform titlului de proprietate se suprapune cu cea pentru care a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate reclamanta, întocmirea istoricului terenului, în raport cu actele puse la dispoziţie şi cu registrul agricol.
Prin sentinţa civilă nr.424/25.02.2010, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul P.N., s-a admis cererea reclamantei, s-a constatat nulitatea absolută parţiala a titlului de proprietate nr.144731/16.06.2005, pentru terenul în suprafaţă de 11 hectare şi 3122 m.p., situat in tarlaua 73, parcela 539/5, luându-se act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că titlul de proprietate contestat, a fost emis in baza unei hotărâri judecătoreşti pârâtului P.N.(sentinţa civilă irevocabilă nr. 4/06.01.2004 a Judecătoriei Racari).
S-a apreciat că faptul potrivit căruia titlul de proprietate al pârâtului este eliberat în baza unei hotărâri judecătoreşti, nu conduce automat la inadmisibilitatea introducerii unei acţiuni în constatarea nulităţii lui, întrucât reclamanta din prezenta cauza nu a fost parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea respectivă, într-o astfel de situaţie nemaiputându-se pune în discuţie situaţia de fapt stabilită prin hotărâre judecătorească, pe considerentul asigurării stabilităţii juridice .
Ca atare, s-a menţionat că reclamanta poate formula prezenta acţiune, hotărârea respectivă bucurându-se doar de opozabilitate faţă de aceasta, ea putând face dovada contrară prin orice mijloc de proba, în speţă administrându-se probatoriul ce s-a impus, constând în mijloace noi de proba ce nu au încălcat principiul stabilităţii juridice, existent.
În argumentarea soluţiei s-a arătat că s-a dovedit faptul că în cauza dedusă judecăţii, terenul în este islazul comunal, dovada fiind procesul verbal din data de 22.04.1999, dintre S.C. Creias Crevedia şi reprezentantul Primariei din localitate, iar de la acea dată şi până în anul 2006, nu a avut loc schimbarea destinaţiei acestui teren, el fiind islaz comunal şi deci domeniul privat al comunei, potrivit legii .
De asemenea, s-a subliniat că pârâtului P.N. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 15,3890 hectare, situat pe teritoriul comunei Crevedia, judetul Dâmboviţa, fără a i se stabili amplasamentul, iar prin modul în care s-a procedat apoi la această reconstituire şi eliberare titlului de proprietate, Comisia Locala Crevedia a încălcat dispoziţiile legale, trebuind să aibă în vedere articolele 2 şi 3 din Legea nr. 1/2000.
Tot astfel s-a motivat că ulterior, Consiliul Local Crevedia, prin hotărârea nr.75/2007, a aprobat trecerea acestui teren în intravilanul localităţii, ceea ce face ca acţiunea reclamantei să fie îndreptăţită, ea cerând a-i fi reconstituit terenul cuvenit pe care l-a cerut iniţial în anul 2001 şi a revenit cu o noua cerere în 2005.
S-a conchis că potrivit atribuţiilor pe care le au, comisiile locale sunt obligate să respecte principiul restituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, conform articolului 2 din Legea nr.1/2000, constituind acesta caracterul reparator care s-a vrut prin Legea Fondului Funciar şi deci faptul că reclamanta solicitase terenul înainte de a-i fi eliberat acest titlu pârâtului şi deja comisia locala avea cunoştinţă – de cererea acesteia, face să fie cenzurată acum emiterea titlului unei persoane care era într-adevăr îndreptăţită la obţinerea dreptului său de proprietate, însă trebuie să i se atribuie într-o altă locaţie .
În considerentele sentinţei s-a menţionat că nu i se poate limita dreptul de proprietate reclamantei, ca moştenitoare a fostului proprietar, decât atunci când există o justificare legală şi tocmai de aceea s-au analizat şi au fost de altfel dovedite cauzele care atrag nulitatea absoluta parţială a titlului de proprietate atacat, pentru terenul în litigiu, înstrăinat de către pârât unei alte persoane, citată la rândul ei in calitate de pârâtă şi care, evident a fost de bună credinţă, fiind incidente dispoziţiile art.III alineatul 2 indice 4, conform căruia aceasta din urmă poate cere obligarea celui care i-a vândut, la remiterea preţului actualizat al terenului .
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii.
P.N. a apreciat soluţia ca fiind netemeinică şi nelegală, învederând într-o primă critică faptul că s-a nesocotit principiul aflării adevărului, prevăzut de art. 129 (5) Cod procedură civilă, corespunzător căruia toate împrejurările de fapt ale cauzei trebuie stabilite de către instanţă în deplină concordanţă cu realitatea.
Sub acest aspect, se arată că nu s-a dovedit stăruinţă din partea judecătorului care a respins obiecţiunile pârâtului recurent, în condiţiile în care numai prin refacerea raportului de expertiză se putea lămuri cauza sub toate aspectele. Recurentul a subliniat că identificarea terenului şi determinarea împrejurării dacă două suprafeţe se suprapun, nu se pot stabili fără deplasarea în teren şi efectuarea măsurătorilor, or expertul nu a făcut decât să meargă la Primăria Crevedia unde „a analizat amplasamentele”, concluzionând că „terenul pârâtului se află în suprafaţa reconstituită reclamantei”.
S-a mai arătat că atâta vreme cât expertul a preluat copii ale schiţelor întocmite de S.C. Luf Cad S.R.L. pe care le-a semnat şi ştampilat, instanţa de fond s-a aflat în eroare când a constatat că lucrarea expertului Prodan Mihai s-a întocmit „în urma constatărilor de la faza de teren”.
În al doilea rând, se susţine că în mod greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate (T.P.) nr. 144731/2005.
Se menţionează că prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 4/6.01.2004 a Judecătoriei Răcari s-a admis plângerea reclamantului Popa Gh. Niculae împotriva pârâtelor comisia locală şi judeţeană de fond funciar, care au fost obligate să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru 15,389 ha teren, în calitate de moştenitor al defuncţilor P.Ş. şi P R., iar în baza acestei hotărâri s-a emis T.P. atacat, împrejurare în care este inadmisibilă introducerea unei acţiuni în constatarea nulităţii unui asemenea titlu (s-a citat în acest sens literatura juridică – Viorel Terzea), jurisprudenţă – decizia 1545/2005 a Curţii de Apel Suceava şi Hotărârea CEDO nr. 2/2005 – Cauza Androne împotriva României.
O a treia critică vizează faptul că terenul recurentului a fost reconstituit integral potrivit Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, astfel că nu mai putea face obiectul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 sau Legii nr. 193/2007, el fiind deja în circuitul civil, de vreme ce recurentul a înscris imobilul în Cartea Funciară nr. 1384, conform încheierii O.C.P.I. Dâmboviţa cu nr. 14579/29.06.2005, cu mult timp înainte ca reclamanta să solicite şi să obţină reconstituirea dreptului de proprietate (2008). S-a făcut trimitere la prevederile art. 25 (1) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 care reglementează efectul de opozabilitate faţă de terţi a drepturilor înscrise, de la data înregistrării cererii.
Mai mult, s-a învederat că la data eliberării titlului contestat, terenul de 11,3122 ha situat în T73, P 539/5 nu se identifica cu vechiul amplasament al moşiei Max Zănoaga, reconstituirea proprietăţii în favoarea pârâtului P.N.şi punerea în posesie făcându-se pe sole libere la acel moment, aflate în administrarea comisiei locale şi nu în islazul comunal, cum eronat susţine reclamanta, vecinătăţile din titlu atestând această împrejurare.
S-a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. III (1) lit. a), ii) şi d) din Legea nr. 169/1997, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sau respingerea acţiunii ca nefondată.
În drept, se invocă art. 3041 şi 312 Cod procedură civilă.
Pârâta S.C. F.H. S.R.L. a criticat sentinţa judecătoriei, considerând-o ca fiind nelegală, netemeinică şi contrară principiului stabilităţii actelor juridice.
S-a motivat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 601/28.08.2006 a dovedit diligenţa maximă pentru verificarea legalităţii actelor vânzătorului P.N., având certitudinea calităţii de proprietar a acestuia.
Este criticată uşurinţa cu care instanţa de fond a considerat, într-o singură frază, că fiind de bună-credinţă societatea are dreptul de a primi înapoi preţul plătit la valoare reactualizată.
Această soluţie este caracterizată de către recurentă ca inacceptabilă întrucât pe de o parte, apreciază ca fiind legal T.P. 144731/2005, iar pe de altă parte, ca dobânditoare a imobilului, în urma demersurilor efectuate, a obţinut hotărâre pentru trecerea bunului în intravilanul localităţii Crevedia, certificat de urbanism, avize pentru scoaterea sa din circuitul agricol, decizie pentru realizarea obiectivului „construire locuinţe”, PUZ ş.a.
S-a evidenţiat că judecătoria era obligată să dea posibilitatea pârâtei recurente să se apere, nu să dispună citarea sa doar la un termen de judecată şi să menţioneze într-o frază cele arătate.
Recurenta învederează că acţiunea reclamantei este nefondată sub aspectul reconstituirii proprietăţii acesteia asupra terenului dobândit prin cumpărare, pentru că imobilul nu mai putea face obiectul altei retrocedări, după ce fusese atribuit vânzătorului P.N., în baza Legii nr. 18/1991.
S-a concluzionat că atingerea adusă intereselor societăţii şi principiului ocrotirii dobânditorilor de bună-credinţă este evidentă, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Comisia Locală Crevedia de fond funciar a arătat, prin motivele de recurs, că judecătoria a omis să analizeze procura în baza căreia s-a formulat acţiunea în numele reclamantei, pentru că aceasta conţine doar împuternicirea promovării acţiunii în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul de 50 ha aparţinând defunctului Max Zănoaga, fiind deci valabilă doar pentru acţiunea prin care reclamanta a obţinut reconstituirea proprietăţii, prin sentinţa civilă nr. 3054/15.10.2009, mai ales că procura s-a emis la 21.10.2008, iar pentru cauza dedusă judecăţii, nu există procură specială.
În al doilea rând, se apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997. Dezvoltând critica, recurenta a susţinut că Popa Nicolae care a cerut reconstituirea proprietăţii, a dovedit că autorii săi au deţinut teren pe raza localităţii Crevedia, lucru atestat de sentinţa civilă irevocabilă nr.4/6.01.2004 care obliga comisia locală să procedeze la punerea în posesie pentru 15,3890 ha pe sole libere la acea dată, astfel că P.N. nu era persoană neîndreptăţită la reconstituire, pentru a fi incidente prevederile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997.
Totodată, la data emiterii T.P., terenul de 11,3122 ha, situat în T 73, P 539/5, era liber, aflat la dispoziţia comisiei locale de fond funciar şi nu făcuse obiectul vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate din partea foştilor proprietari.
S-a menţionat că prima instanţă a interpretat greşit probele administrate, reţinând că reclamanta Mihoc Maria – Anca ar fi solicitat imobilul în litigiu anterior anului 2005, în condiţiile în care din actele dosarului reiese că o asemenea solicitare s-a făcut abia după apariţia Legii nr. 193/2007. În acest sens, se evidenţiază că în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantei a formulat notificare pentru retrocedarea bunurilor confiscate de la tatăl său (Max Zănoagă), indicând în cerere suprafaţa de 5000 mp teren şi construcţia conacului, împreună cu celelalte construcţii, solicitarea fiind respinsă pentru lipsa actelor doveditoare şi a celor privind calitatea de moştenitor, prin dispoziţia nr. 109/13.06.2005, necontestată, astfel că reconstituirea vechiului amplasament s-a dispus conform Legii nr. 193/2007, mult după emiterea titlului pârâtului.
De asemenea, recurenta arată că nu îşi află incidenţă în speţă nici lit. d) a art. III din Legea nr. 169/1997, corespunzător căreia sunt lovite de nulitate absolută (…) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal.
Aceasta, deoarece în virtutea atribuţiilor care îi revin, privitoare la stabilirea amplasamentului, comisia locală a procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr.4/6.01.2004, atribuind recurentului P.N. un amplasament aflat în administrarea sa şi destinat punerii în executare a hotărârii amintite, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 22.04.1999, terenul din tarlaua (T) 73, parcela (P) 539, în suprafaţă de 30,9 ha fiind teren agricol şi nu izlaz sau păşune, pus la dispoziţia comisiei de către S.C. Creias Crevedia S.A.
Mai mult, se susţine că reclamanta nu a dovedit că autorii săi ar fi deţinut teren din categoria păşune-islaz pentru ca dispoziţiile Legii nr. 193/2007 să-i fie aplicabile, ci din harta eliberată de Arhivele Naţionale care identifică terenurile expropriate moşiei Max Zănoagă prin Reforma Agrară din 1945, dar şi din procesul-verbal de expropriere, reiese că autorii reclamantei deţineau doar teren arabil şi teren aferent conacului (c.c.).
Tot astfel, recurenta apreciază că prin emiterea titlului contestat, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 1/2000 pentru că stabilirea amplasamentului şi punerea în posesie sunt atributul exclusiv al comisiei locale, iar terenul nu fusese revendicat de foştii proprietari.
Un alt aspect invocat este cel al atingerii principiului stabilităţii actelor juridice prin soluţia recurată, susţinându-se că sentinţa civilă nr. 4/6.01.2004 este opozabilă intimatei reclamante, iar T.P. eliberat în condiţii de legalitate lui P. N. a putut sta la baza înstrăinării imobilului.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Recurenta Comisia Judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a arătat, prin motivele de recurs, că T.P. s-a emis în favoarea lui P.N. cu respectarea dispoziţiilor legale, dovadă fiind sentinţa civilă nr. 4/6.01.2004, astfel că acesta nu este persoană neîndreptăţită la reconstituire.
Pe de altă parte, recurenta învederează că potrivit actelor dosarului, punerea în posesie nu s-a realizat pe un teren ce a făcut parte din islazul comunal, aşa cum a pretins reclamanta în cererea de chemare în judecată, amplasamentul atribuit fiind pus la dispoziţia comisiei comunale de către S.C. Creias Crevedia S.A.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii prin respingerea acţiunii, invocându-se ca temei juridic art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă M.M.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului P.N., în sensul respingerii acestuia, invocând, în esenţă, faptul că motivele recursului nu sunt încadrate în dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, că în virtutea rolului activ judecătoria a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, că potrivit Titlului XIII al Legii nr. 247/2005 sunt permise expertizele extrajudiciare în materia fondului funciar, că sentinţa civilă nr.4/6.01.2004, de care se prevalează pârâtul Popa Niculae, nu stabileşte amplasamentul terenului reconstituit şi nu este opozabilă intimatei, că inadmisibilitatea acţiunii nu este o excepţie procesuală, iar hotărârea CEDO nr. 2/2005 nu este similară celei dedusă judecăţii.
Pentru soluţionarea recursurilor, s-a dispus ataşarea dosarului nr. 867/3.07.2003 al Judecătoriei Răcari în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4/6.01.2004.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursurile ca fondate, în limitele şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Se reţine că petiţionarul P.N. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 25,79 ha teren de pe urma autorilor P.Ş şi P.R. în temeiul Legii nr. 169/1997 (filele 37-40, dosar nr. 867/2003 al Judecătoriei Răcari) şi întrucât Comisia Locală Crevedia nu a soluţionat-o, prin sentinţa irevocabilă nr.4/6.01.2004, judecătoria menţionată a dispus reconstituirea proprietăţii private, astfel cum plângerea a fost restrânsă, pentru 15,3890 ha teren pe raza comunei Crevedia, fără a se stabili amplasamentul (în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a menţionat că nu s-a putut identifica vechiul amplasament – fila 52).
Pe de altă parte, intimata reclamantă M.M.A. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 ha teren, de la autorul Max Zănoaga în baza Legii nr. 193/2007 şi în condiţiile în care comisiile de fond funciar nu au dat curs solicitării sale, a formulat plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2696/284/2008 al Judecătoriei Răcari, unde, printre alte probe, a administrat şi expertiza extrajudiciară întocmită de Diaconescu Mihail Dănuţ (filele 37-41), îngăduită de prevederile art. 4 (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.
Cu toate că expertul Diaconescu Dănuţ a fost avertizat de Comisia Locală Crevedia de fond funciar (fila 62 dosar 2569,1/284/2009) că terenul din tarlaua 73 (pretinsul vechi amplasament al proprietarului Max Zănoaga) nu este liber, pentru acesta fiind eliberate titluri de proprietate altor persoane în baza Legii nr. 18/1991), în expertiza întocmită în dosarul 2696/284/2008 în care M.M.A. solicita reconstituirea proprietăţii, acesta a susţinut că „terenul este pârloagă, adică nu este folosit” (fila 37), împrejurare în care s-a pronunţat sentinţa civilă, devenită irevocabilă, nr. 3054/15.10.2008 a Judecătoriei Răcari, prin care s-a reconstituit proprietatea pe fostul amplasament, fără a se verifica, deşi instanţa de fond avea această obligaţie, potrivit art. 129 (4) Cod procedură civilă, dacă terenul era liber sau nu (cel mai indicat fiind să se solicite relaţii de la comisia locală, cu atât mai mult cu cât expertiza întocmită era una extrajudiciară).
În acest context, în litigiul pendinte în care intimata reclamantă cere constatarea nulităţii T.P. emis lui Popa Niculae, expertul, fără a măsura efectiv suprafaţa în litigiu, a constatat numai din analiza planurilor de amplasament şi a planurilor parcelare (aspect ce rezultă indirect, dar neechivoc din capitolul lucrării intitulat „Analiza planurilor”, filele 103-104) că 11 ha şi 3122 mp din T.P. 144731/16.06.2005 eliberat pârâtului P.N., se regăseşte în suprafaţa retrocedată intimatei reclamante prin sentinţa civilă nr. 3054/2008.
Deşi din punct de vedere juridic, niciuna dintre cele două sentinţe nu este opozabilă părţilor adverse – titulari ai dreptului de proprietate, nefigurând ca părţi în dosarele finalizate cu pronunţarea hotărârilor menţionate, ambele sunt obligatorii pentru comisiile de fond funciar care trebuie să procedeze la punerea în posesie, întocmirea documentaţiei corespunzătoare şi emiterea titlurilor de proprietate.
Din această perspectivă, se observă că instanţa de fond a reţinut doar că hotărârea nr.4/2004 nu este opozabilă reclamantei, fără ca din raţiuni de simetrie juridică să constate că şi sentinţa civilă nr.3054/15.10.2008, prin care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe fostul amplasament, nu este opozabilă pârâtului P. Gh. N., pentru că nici el nu a fost parte în acel proces, în care, dacă expertul ce a întocmit expertiza extrajudiciară, ar fi respectat regulile deontologice, nu ar fi sugerat că terenul este liber, ci ar fi transmis relaţii corecte pe care comisia locală le deţinea.
Raportat la această situaţie de fapt şi de drept, concluzia privitoare la valabilitatea/nevalabilitatea T.P. al recurentului pârât trebuie să se întemeieze în exclusivitate pe conduit apărţilor, precum şi pe conformitatea/neconformitatea titlului atacat cu dispoziţiile în vigoare la data emiterii lui.
Din această perspectivă, tribunalul subliniază că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de către P.N. cu mult înaintea intimatei reclamante (cel dintâi a cerut reconstituirea în baza Legii nr. 197/1988, iar cea de-a doua, abia în temeiul Legii nr. 193/2007 – fila 8 dosar 2696/284/2008).
Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 4/6.01.2004 nu s-a stabilit amplasamentul, în acord cu prevederile art. 14 (2) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la momentul emiterii titlului recurentului pârât, atribuirea terenului s-a făcut din suprafeţele aflate la dispoziţia comisiei locale.
Sub acest aspect, este de subliniat faptul că la 15.06.2005 Comisia Judeţeană Dâmboviţa de fond funciar a luat act de sentinţa civilă nr. 4/2004 (fila 30 dosar 2569,1/284/2009), eliberându-se titlul de proprietate pe un teren liber din punct de vedere juridic, în condiţiile în care intimata reclamantă a formulat cerere de reconstituire abia în anul 2007.
Prin urmare titlul recurentului pârât nu a încălcat niciun drept al intimatei reclamante, drept care nu era nici măcar virtual, potenţial, pentru că ea nu ceruse reconstituirea anterior sau concomitent cu pârâtul Popa Niculae, pentru a-şi disputa vechiul amplasament.
Această concluzie este întemeiată şi pe dispoziţiile art. 2 (2) din Legea nr. 1/2000, în vigoare la data emiterii titlului pârâtului, corespunzător cărora drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare.
Ca atare, din punct de vedere cronologic, hotărârea obţinută de recurentul pârât trebuia pusă în executare cu întâietate, în timp ce intimata reclamantă se face culpabilă pentru lipsa de diligenţă în condiţiile în care Legea fondului funciar nr. 18 a intrat în vigoare în anul 1991 şi a fost succedată de o serie de legi modificatoare şi completatoare care au repus în termen pe foştii proprietari care nu au cerut în baza legii iniţiale reconstituirea (Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 193/2007), iar aceasta a cerut reconstituirea abia în anul 2007.
Instanţa de fond a analizat unilateral problemele deduse judecăţii, fără a identifica dispoziţiile legale concrete incidente în cauză, rezumându-se la a reţine dispoziţia de principiu înscrisă în art. 2 (1) din Legea nr. 1/2000 care a consacrat principiul reconstituirii pe vechile amplasamente, fără a avea în vedere şi partea finală a textului „dacă acestea sunt libere” şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 2 (2) precizate mai sus.
Prin urmare, chiar dacă expertul desemnat nu a procedat la identificarea faptică a terenurilor, faţă de considerentele expuse corespunzător cărora T.P. eliberat recurentului pârât respectă prevederile legale în vigoare la momentul emiterii lui, nu se impune casarea cu trimitere a sentinţei pentru refacerea lucrării pentru că suprapunerea sau nu a terenurilor nu este relevantă în aprecierea validităţii titlului contestat.
Se mai reţine că la data eliberării T.P. atacat, art. III alin. 1 lit. a) şi d) din Legea nr. 169/1997 prevedeau nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri (lit. a) şi, respectiv, a actelor de CONSTITUIRE a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal.
În cauza dedusă judecăţii niciuna dintre ipotezele menţionate, invocate ca temei al nulităţii titlului, nu se verifică, pe de o parte pentru că Popa Niculae era persoană îndreptăţită la reconstituirea proprietăţii în virtutea sentinţei irevocabile amintite, iar pe de altă parte, pentru că, în privinţa sa, a fost dispusă reconstituirea, NU constituirea dreptului de proprietate.
Pentru aceste împrejurări criticile celor 4 recurenţi se apreciază ca fondate, cu excepţia celor privitoare la inadmisibilitatea acţiunii.
Inadmisibilitatea reprezintă o excepţie procesuală de fond sau de formă numai atunci când ea este în mod expres prevăzută de lege, or legea specială a fondului funciar nu are inserată o asemenea excepţie, astfel că inadmisibilitatea acţiunii, invocată la judecata în primă instanţă, reprezintă în esenţa ei un mod de apărare, respectiv o chestiune de fond şi nu o veritabilă excepţie în sensul art. 137 Cod procedură civilă.
În fine, în mod nejustificat, judecătoria a reţinut că intimata reclamantă ar fi cerut suprafaţa în litigiu în anul 2001, deoarece, aşa cum rezultă din înscrisurile înaintate de recurenta Comisia Locală de fond funciar în recurs (filele 17-18), în baza Legii nr. 10/2001, autoarea intimatei reclamante, Tribalski Marie Nicola, ceruse doar retrocedarea conacului şi terenului aferent de 5000 mp, preluate prin procesul-verbal din 7.09.1945, nu şi a suprafeţei de 50 ha ce fusese lăsată în posesia fostului proprietar Max Zănoagă.
Faptul că cele două suprafeţe de 5000 mp, cerută conform Legii nr. 10/2001 şi 50 ha, solicitată în temeiul Legii nr. 193/2007, sunt distincte, rezultă cu evidenţă din procesul-verbal de confiscare din 7.09.1945 (fila 18 dosar recurs). Totodată, recurenta comisia locală a susţinut, iar intimata reclamantă nu a contestat, că prin dispoziţia nr. 109/13.06.2005 notificarea petiţionarei Tribalski a fost respinsă şi nu a fost contestată în instanţă.
Faţă de cele ce preced, tribunalul concluzionează că sentinţa fondului, nefiind supusă apelului, poate fi criticată în calea de atac a recursului, sub orice aspect de fapt şi de drept (art. 3041 Cod procedură civilă), considerent pentru care, în limitele arătate, în temeiul art. 312 (3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul va admite cele 4 recursuri şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de constatare a nulităţii T.P. nr. 144731/16.06.2005, urmând să menţină dispoziţia privitoare la respingerea „excepţiei” inadmisibilităţii acţiunii.
