Constată că prin sentinţa civilă nr.1853 din data de 13.10.2014, pronunţată de Judecătoria Roman a fost admisă acţiunea civilă în revendicare formulată de reclamanţii F.M, M.R., G.E., M.M., C.A. şi F.C., în contradictoriu cu pârâţii A.D. şi A.A. şi în consecinţă: au fost obligaţi pârâții să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul intravilan în suprafață de 489 mp, situat în satul Iucșa, comuna Bozieni, județul Neamț, identificat în schiţa anexă raportului de expertiză topografica efectuat de expertul C.C. între punctele 205-305-304-307 și hașurat, schița făcând parte integrantă din prezenta hotărâre. Au fost obligaţi pârâții să plătească reclamanţilor suma de 2.290 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin acțiunea civilă ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 18.03.2011 sub nr. 1207/291/2011 reclamanţii F.M., M.R., G.E., M.M., C.A. şi F.C., au chemat în judecată pe pârâţii A.D. şi A.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 700 mp din totalul de 5.400 mp teren arabil intravilan, situat în sola 1, parcela 39/1 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Au motivat reclamanţii arătând că în cursul anului 2010 pârâţii le-au ocupat terenul menţionat mai sus prin amplasarea unui gard.
În dovedire au solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiza topografică.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 şi urm. Cod civil.
Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 28 lei.
Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Au susţinut că sunt proprietarii suprafeţei de 1.000 mp teren curţi construcţii, sola 1, parcela 40/1, conform TP nr. 16/1164/16.07.2002.
Potrivit hărţii cadastrale eliberată de Primăria comunei Bozieni, terenurile de 1.000 mp şi 5400 mp nu sunt suprapuse, ci sunt alăturate şi individualizate cu nr. topografice diferite.
În dovedire au depus la dosar înscrisuri.
La data de 08.09.2011 a fost depus la dosar raportul de expertiză topografică efectuată de expert B.V.
La data de 13.10.2011 judecata a fost suspendată de către prima instanţă, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod Procedura Civilă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 4781/291/2011, cauza fiind repusă pe rol la data de 02.04.2012.
Pârâţii au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, însă ulterior au renunţat la acestea.
Prin sentința civilă nr.2161/21.06.2012, a fost admisă acţiunea civilă în revendicare formulată de reclamanţii F.M., M.R., G.E., M.M.,C.A. şi F.C., în contradictoriu cu pârâţii A.D. şi A.A., pârâții fiind obligați să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 580 mp teren identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză topografica între punctele 4-27-28-5-4 și să le plătească suma de 1.940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.691/RC/29.05.2013 a Tribunalului Neamț-Secția I Civilă a fost admis recursul pârâților şi s-a casat în totalitatea sentința civilă nr.2161/2012 iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
S-a reținut în considerentele deciziei că prima instanță a soluționat cauza încălcând principiul rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 Cod procedură civilă și aflării adevărului în sensul că ar fi trebuit să procedeze la completarea expertizei tehnice de specialitate pe de o parte cu obiecțiunile pârâților iar pe de altă parte putea ordona plata suplimentării onorariului expertului în condițiile în care,la dosarul cauzei,s-a depus copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C.L. și pârâtul A,D.,cât și documentația cadastrală.
Cauza a fost înregistrată din nou la data de 04.07.2013 sub nr…. pe rolul Judecătoriei Roman.
La primul termen (30.09.2013), la cererea părților și având în vedere decizia de casare, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, fiind desemnat în acest sens expertul P.V., înlocuit ulterior, la cerere, de expertul T.M. Părțile au fost nemulțumite de raportul de expertiză efectuat în cauză, solicitând a se efectua un nouă lucrare, cerere care a fost admisă de către prima instanță la termenul de judecată din data de 17.02.2014, fiind desemnat expertul C.C.
Sub aspectul aplicării în timp a legii civile, având în vedere data sesizării instanței (martie 2011), prezenta cauză, prima instanţă a apreciat că se soluționează în conformitate cu dispozițiile vechiului Cod Civil și ale vechiului Cod de Procedură Civilă.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanţii sunt proprietarii terenului intravilan în suprafață de 5.400 mp. situat în satul Iucșa, comuna Bozieni, județul Neamț, înscris în titlul de proprietate nr.8520/02. 11.1999, sola 1, parcela nr. 39/1, cu vecinii ……
În calitate de moştenitori ai defunctului A.A., pârâții sunt proprietarii terenului în suprafață de 1.000 mp curţi construcţii, situat în satul Iucșa,comuna Bozieni, județul Neamț, înscris în titlul de proprietate nr.16/1164/16.07.2002, sola 1, parcela 40/1, cu vecinii ….
Prin contractul de vânzare autentificat sub nr.813/13.02.2012 de B.N.P. D.O., pârâții au devenit proprietarii terenului intravilan în suprafață de 3.200 mp situat în satul Iucșa, comuna Bozieni, județul Neamț, sola 1, parcela 39A/1, cu vecinii: N-moșt…….. S-a reţinut că se menționează în contract că vânzătorul C.L. a dobândit acest imobil ca bun propriu, prin moștenire și atribuit prin partaj, conform sentinței civile nr.2583/13.10.2009 a Judecătoriei Roman. Din cuprinsul acestei sentințe, prima instanţă a reținut că acest teren a fost cuprins în titlul de proprietate nr.49/1500/20.07.1999 emis pe numele defunctului F.A., C.L. fiind moștenitoarea acestuia.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul C.C., însușit de părți, s-a constatat că suprafețele de teren deținute de reclamanți și pârâți au fiecare câte un minus de teren față de suprafața trecută în titlul de proprietate. Acest lucru, s-a constatat că se explică prin faptul că, la emiterea titlului de proprietate nr.16/1164/2002 cu terenul în suprafață de 1.000 mp, prin care s-a constituit dreptul de proprietate, nu s-a ținut cont de titlul de proprietate nr.49/1500/1999; în aceste condiții, constituirea celor 1.000 mp. pentru numitul A.A., antecesorul pârâților, s-a apreciat că s-a făcut cu terenul deja trecut în titlul de proprietate nr.49/1500/1999, aceste două titluri fiind parțial suprapuse, pe o suprafață de 489 mp, aspect care nu a fost avut în vedere la întocmirea documentației cadastrale cu Număr cadastral provizoriu 50211.
Faţă de considerentele reţinute mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 480 şi urm. Cod Civil instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren pe care o ocupă fără drept.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi în cursul procesului (taxa de timbru, onorariul de avocat, onorariul de expert).
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii A.D. şi A. A.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ sub acelaşi număr generat în ECRIS, la judecata în fond, şi anume sub nr.1207/291/2011. În recursul declarat, pârâţii au criticat sentinţa, pentru următoarele motive:
Legiuitorul a instituit obligaţia pentru instanţa de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei la pronunţarea soluţiei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor sau din două probe s-a menţinut una şi s-a înlăturat cealaltă. Faţă de considerentele din hotărâre, pârâţii arată că nu şi-au însuşit raportul de expertiză efectuat de expert C.C., cum în mod greşit a reţinut prima instanţă în considerente, ci au formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză, exprimându-şi totodată dezacordul faţă de concluziile acestui raport în baza actelor juridice depuse la dosar, respectiv titlu de proprietate, contract de vânzare-cumpărare şi documentaţie cadastrală.
Arată că, în concluzie, au vizat raportul de expertiză efectuat de expert T.M. şi nu pe cele ale raportului C., deşi acesta din urmă reprezintă o preluare fidelă a raportului de expertiză efectuat de exp. B, probă faţă de care a fost pronunţată sentinţa civilă ce a fost casată de Tribunalul Neamţ cu trimitere spre rejudecare tocmai pentru refacerea acestui raport de expertiză.
Pârâţii arată că prima instanţă nu a motivat în nici un fel următoarele susţineri care vizează limita terenului proprietatea pârâtului A., evidenţiată în anexa raportului de expertiză C., ce nu respectă limita din documentaţia cadastrală şi nici din cealaltă expertiză. Mai menţionează că vecinul dinspre partea de nord a intimaţilor nu este R. I., ci M. N., ceea ce arată în mod clar că expertul C. a preluat schiţa raportului B., expertiză efectuată în cauza care a fost casată. Mai menţionează că în baza declaraţiei autentice nr. 1102/26.03.2013 la B.N.P. D. I., numitul M. N., vecinul intimaţilor-reclamanţi, a arătat că suprafaţa de 5400 m.p., proprietatea reclamanţilor, a fost împărţită în două loturi: 1120 m.p. şi 4280 m.p., că suprafaţa de 1120 m.p. a făcut obiectul contractului de schimb încheiat sub semnătură privată între M. N. şi reclamanţi. Prin urmare, suprafaţa în minus se află în terenul de 1120 m.p. care a format obiectul contractului de schimb, suprafaţa rămasă fiind indicată de reclamanţi cu ocazia revendicării ca fiind în fapt de 5400 m.p.
Un alt aspect care vizează netemeinicia hotărârii este depăşirea atribuţiilor de către exp. C., care a concluzionat în mod subiectiv şi cu totul arbitrar că terenul de 1000 m.p. pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea lui A. A., antecesorul pârâţilor, s-a făcut cu terenul deja trecut în titlul de proprietate nr. 49/1500/1999 şi că, în aceste condiţii, constituirea celor 1000 m.p. pentru A. A. a determinat emiterea de titluri de proprietate parţial suprapuse pe o suprafaţă de 489 m.p., aspect care nu a fost avut în vedere la întocmirea documentaţiei cadastrale.
Consideră pârâţii că pentru asemenea concluzii expertul trebuia să facă cercetări amănunţite şi să fie delegat pentru a face astfel de cercetări, care presupun o comparare de titluri şi de documentaţii cadastrale. Pârâţii mai apreciază că instanţa nu poate trece peste existenţa unor acte juridice perfect valabile faţă de care nu a existat nici o hotărâre judecătorească de comparare a titlurilor sau motivarea instanţei în acest sens şi nu poate fi dată întâietate titlului reclamanţilor fără a proceda la cercetarea aspectelor care conduc la aceste afirmaţii. Aşadar, prima instanţă nu numai că nu a făcut cercetări, dar a preluat nişte concluzii neavizate, menite să creeze contradictorialitate între acte juridice care există, nu au fost anulare sau comparate.
În realitate, pârâţii arată că terenurile nu se suprapun, sunt alăturate, că actele de proprietate sunt perfect valabile şi solicită soluţionarea cauzei cu luarea în considerare a expertizei întocmite de exp. T.M..
Faţă de aceste motive, dat fiind şi faptul că în considerentele hotărârii nu au fost cuprinse toate cererile şi înscrisurile depuse de pârâţi, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii promovate de reclamant. Cu cheltuieli de judecată.
Faţă de recursul declarat de pârâţi, reclamanţii nu au formulat întâmpinare.
Instanţa de recurs a solicitat din oficiu relaţii Comisiei Locale Bozieni, Comisiei Judeţene Neamţ, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, Judecătoriei Roman şi Comisiei Locale Poienari.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, se constată că nu este fondat recursul declarat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acţiunea în revendicare este modalitatea specifică de apărare a dreptului de proprietate, privit ca drept exclusiv şi absolut şi care, ca natură juridică, reprezintă acţiunea petitorie, prin care proprietarul neposesor solicită în contradictoriu cu posesorul neproprietar lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului ocupat fără drept de pârât. Deci, în persoana reclamanţilor trebuie să fie întrunite calităţile de proprietar neposesor, iar în persoana pârâţilor acelea de posesor şi neproprietar.
Pornind de la condiţiile exprimate, necesare pentru aprecierea temeiniciei acţiunii în revendicare imobiliară, se constată că, reclamanţii aveau obligaţia de a face dovada că pârâţii, pe de o parte, stăpânesc un teren asupra căruia reclamanţii au calitatea de proprietari, iar pe de altă parte, că această stăpânire este exercitată fără nici un drept. Acest judicium duplex, trebuie să fie dovedit, în considerarea dispoziţiilor art.1169, raportat la art.480 cod civil, în fiecare dintre cazurile de revendicare imobiliară.
În cauza de faţă, este în discuţie un teren, constituit într-un singur corp compus din trei suprafeţe potrivit actelor prezentate de părţi. Astfel, reclamanţii au dovedit proprietatea pentru terenul în suprafaţă de 5400 mp, pentru care deţin titlul de proprietate nr.8520/02.11.2009 în calitate de moştenitori ai defunctului F.I., iar pârâţii au dovedit proprietatea pentru suprafaţa de 1000 mp, dobândiţi prin constituirea dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr.16/1164/16.07.2002. De asemenea, pârâţii au mai dovedit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3200 mp, pe care l-au dobândit conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.813/13.02.2012 de B.N.P. D.O.. Acest teren provine de la vânzătoarea C.L., moştenitoarea defunctului F.A., căruia i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 49/1500/20.07.1999. Vânzătoarea a dobândit terenul prin partaj succesoral judiciar, în baza sentinţei civile nr.2583/13.10.2009 a Judecătoriei Roman.
Din analiza tuturor rapoartelor de expertiză efectuate la judecata în fond, se constată că pentru aprecierea existenţei unei suprapuneri de terenuri faţă de actele prezentate de părţi este necesară doar analizarea titlurilor de proprietate nr. 8520/02.11.2009 emis reclamanţilor în calitate de moştenitori ai defunctului F.I. şi titlul de proprietate nr. 16/1164/16.07.2002 emis defunctului F.A.. Aceasta deoarece suprafaţa de 1000 mp a pârâţilor dobândiţi prin constituire este stăpânită de titularii titlului pe limite care nu generează controverse, având prioritate de identificare raportat la modalitatea de dobândire, şi anume constituirea dreptului de proprietate.
De asemenea, un alt aspect care este avut în vedere ca şi premisă de către instanţa de control judiciar în analiză, este că fiecare dintre expertizele efectuate a constatat că, raportat la suprafaţa înscrisă în fiecare dintre cele trei titluri de proprietate, suprafaţa efectiv stăpânită este mai mică decât suprafaţa din actele de proprietate prezentate.
Faţă de cele menţionate, se constată că, în condiţiile în care ambele părţi au titluri de proprietate, care nu provin de la acelaşi autor, întâietate are în comparare, ca regulă generală titlul care are data de emitere mai veche, acesta fiind în speţă, titlul de proprietate nr. 16/1164/16.07.2002 emis defunctului F.A.. Cu toate acestea, tribunalul constată că, deoarece ambele titluri sunt emise în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991, în ceea ce priveşte determinarea amplasamentului trebuie avut în vedere primul înscris emis în această procedură specială. Acest înscris emis de Comisia locală Bozieni în procedura funciară este procesul verbal de punere în posesie nr.970 din data de 11.04.1994, care are şi schiţă anexă şi din care se poate observa că limita între proprietatea moştenitorilor defunctului F.I. şi cea a lui F.A. este constituită de o linie dreaptă cum de altfel a constatat şi expertul topo C.C. în lucrarea de specialitate efectuată la judecata în primă instanţă. Acesta este şi motivul pentru care se constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind necesar să fie avută în vedere expertiza efectuată de acest expert şi nu cea a lui TM., tocmai datorită faptului că lucrarea C.a avut în vedere la individualizarea terenurilor primul act oficial emis în procedura funciară, şi anume procesul verbal de punere în posesie nr.970 din data de 11.04.1994, cu schiţă anexă.
Prin urmare, toate motivele de recurs formulate de pârâţi, privind necesitatea de apreciere a raportului de expertiză TM ca fiind cel care reflectă realitatea nu sunt fondate, întrucât acesta a evidenţiat între cele două proprietăţi în discuţie limita de hotar pe o linie frântă, ceea ce nu este corect faţă de procesul verbal de punere în posesie anterior menţionat şi care nu a fost anulat nici în instanţă şi nici de către organul emitent, prin vreun înscris cu o valoare şi forţă probantă identică.
Este de menţionat şi faptul că o altă concluzie nu poate fi desprinsă nici din verificarea planului parcelar, care pentru parcela 39 are individualizată doar proprietatea pârâţilor pentru terenul de 1000 mp, distinct de celelalte două trupuri înscrise în cele două titluri, iar acestea la rândul lor nu au o configurarea separată.
Tribunalul mai constată că este necesară această apreciere a amplasamentului în raport de primul act emis în procedura funciară, respectiv procesul verbal arătat, deoarece fiecare dintre cei doi autori, titulari de titluri, şi anume F.I. şi F.A. au îndreptăţire la reconstituire pentru terenul din această parcelă, faţă de evidenţele de rol agricol. Mai mult, se constată că, pentru F.A., la momentul punerii în posesie, comisia de fond funciar a indicat drept modalitate de punere în posesie planul parcelar al comunei, fără însă a rezulta, din verificarea acestuia, vreo distincţie în împărţire în cadrul parcelei nr.39 între terenul autorului F.A. şi cel al lui F.I.
Având în vedere cele anterior expuse, cum singurul element posibil să fie luat în considerare, cu valoare probantă, emanând de la comisia de fond funciar, pentru stabilirea amplasamentului terenurilor din parcela 39 este procesul verbal de punere în posesie din anul 1994 emis pentru moştenitorii lui F.I., se constată că celălalt teren în discuţie, (şi anume acela al moştenitorilor lui F.A., şi care a fost ulterior urmare a partajului înstrăinat pârâţilor) trebuia să respecte această punere în posesie, care este anterioară titlului emis lui F.A., din anul 2002.
Prin urmare, revenind la condiţiile acţiunii în revendicare, tribunalul constată că reclamanţii au făcut dovada faptului că au calitatea de proprietari pentru terenul din titlul de proprietate nr.8520/02.11.2009 pe forma terenului identificată cu o culoare galbenă în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C.C. – fila 103 dosar fond şi care coincide cu cel din schiţa anexă a procesului verbal de punere în posesie din anul 1994. De asemenea, au dovedit că acest teren este stăpânit fără drept de către pârâţi, în condiţiile în care între cele două proprietăţi configuraţia limitei de teren trebuie să fie o linie dreaptă şi nu una frântă.
Faţă de cele menţionate, deoarece linia dreaptă între cele două proprietăţi ale părţilor nu poate fi respectată decât prin admiterea acţiunii în revendicare, pentru suprafaţa de 489 mp, între punctele 205-305-304-307, suprafaţă haşurată în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C.C., suprafaţă care stăpânită fără drept de către pârâţi.
În consecinţă, se impune respingerea, ca nefondat a recursului declarat de pârâţii A.D. şi A.A., în considerarea dispoziţiilor art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
Întrucât recursul declarat de pârâţi a fost respinsă ca nefondat, aceştia au calitatea de părţi căzute în pretenţii, iar în temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată generate de acest stadiu procesual şi efectuate de reclamanţI, constând în onorariu apărător ales pentru soluţionarea recursului.
