Contestaţie hcj de invalidare


Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petiţionara … împotriva intimatelor Comisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar …, Comisia Judeţeană  de Aplicare a Legii fondului funciar .. în contradictoriu cu detentoarea R.N.P.- ROMSILVA -DIRECŢIA SILVICĂ …, având ca obiect fond funciar

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă personal petiţionara asistată de avocat … în substituire pentru avocat …, cu delegaţia de substituire nr.13 din data de … martie 2012., fiind lipsă celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, se constată depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expertul .., după care, nemaifiind cereri de formulat şi nici excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul părţilor pe fond.

Avocat … în substituire pentru avocat … solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, anularea HCJ nr. …. din … iulie 2011, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,2748 ha teren cu vegetaţie forestieră, depunând şi concluzii în acest sens.

INSTANŢA

Asupra acţiunii civile de faţă;

Prin cererea civilă înregistrată la această instanţă la data de …. august 2011, sub nr. dosar …./267/2011, petiţionara …. contestă H.C.J Gorj nr. …/… iulie 2011, prin care i-a fost invalidată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren cu vegetaţie forestieră de 2,2748 ha.

În motivarea plângerii, petiţionara a arătat că este moştenitoarea autorului …., cu ultimul domiciliu în comuna …, judeţul Gorj, decedat în noiembrie 1991, iar prin cererea înregistrată sub numărul …../1991, autorul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră amplasat pe raza satului …, în fosta pădure comunală preluată de Ocol.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art.53 din legea 18/1991.

În dovedirea plângerii formulate, petiţionara a înţeles să se folosească de proba cu acte şi proba cu martori.

S-a depus la dosar, copie de pe H.C.J Gorj nr…. din … iulie 2011; tabelul nominal nr. 6117 din 27 iunie 2011; adresa nr.7329 din 23 septembrie 2011, actul de deces nr.67 privitor pe defunctul …, cerere adresată primăriei …., titlurile de proprietate nr. 239 din 1 noiembrie 2004 şi nr.424 din 11 mai 2006 şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul …..

Având în vedere hotărârea contestată, s-a solicitat de la Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria comunei …, Judeţul Gorj, în copie certificată dosarul de fond funciar.

Cu adresa nr… din 25.10.2011, s-a comunicat relaţiile solicitate, faţă de care instanţa a pus în discuţia apărătorului petiţionarei necesitatea ataşării de la arhivă a dosarului nr. …../267/2009.

Petiţionara a solicitat audierea martorilor Ghe……, precum şi efectuarea în cauză a unei expertize, probă ce a fost admisă de către instanţă.

În şedinţa publică din data de … noiembrie 2011, a fost desemnat expert … cu un onorariu de 300 lei în sarcina petiţionarei şi obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă respectivă.

Raportul de expertiză cu privire la care nu au fost formulate obiecţiuni, a fost depus la dosar la data de 23 februarie 2012, ,fiind ataşat la fila nr.84.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine şi constată că, prin prezenta plângere se contestă H.C.J Gorj nr. …/…. iulie 2011, solicitându-se ca în contradictoriu cu intimatele, să se dispună  reconstituirea dreptului  de proprietate pentru suprafaţa de 2,2748 ha teren, ce a aparţinut autorului …. decedat în luna noiembrie 1991.

Expertiza efectuată în cauză la solicitarea petiţionarei, a concluzionat că, terenurile ce au făcut obiectul H.C.J Gorj nr. …./… iulie 2011, sunt terenuri cu vegetaţie forestieră, în prelungirea terenurilor fâneţe.

În cauză a fost încuviinţată proba testimonială, fiind audiaţi martorii …. (filele 70-72), pentru care s-a pus în vedere petiţionarei să facă dovada că sunt proprietari vecini ai terenurilor pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

În acest sens, s-au depus la dosar titlurile de proprietate nr. 239/01.11.2004, nr. 235/01.11.2004, certificat nr. 286/24.02.1992 eliberat de Arhivele Statului-Filiala … (filele 77-79).

În drept, instanţa constată că, potrivit art. 9 alin. 5 lit. b) din Lg. 18/1991, republicată, la cererea de reconstituire se vor anexa copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate în plus.

În speţă, se constată că în dosarul de fond funciar nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi nici petenta nu le-a prezentat în cursul judecăţii.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere, comisiile comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin 5 din Lg. nr. 18/1991, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin 1 şi 2 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, în situaţia în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate, când aceasta se face pe vechile amplasamente şi când martorii ce le recunosc sunt proprietari vecini sau moştenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

Se constată că, în cauză, a fost încuviinţată şi s-a administrat proba testimonială, nefiind însă întrunite condiţiile textului de lege menţionat mai sus, în raport de suprafeţele identificate prin raportul de expertiză şi vecinătăţile indicate pentru fiecare teren în parte, nefiind făcută dovada cu martori vecini pe toate laturile terenurilor solicitate.

Prin urmare, instanţa apreciază că în mod temeinic şi legal, prin Hotărârea Comisiei Judeţene …. nr. …../……2011 a fost aprobată propunerea comisiei locale din com. ….. privind invalidarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,2748 ha, teren cu vegetaţie forestieră solicitat de autorul petentei, prin  cererea nr. …../1991.

Faptul că, prin sentinţa civilă nr. …./……2009, pronunţată în dosarul nr. …./267/2009, ataşat la prezenta cauză la solicitarea petentei, a fost admisă plângerea formulată de aceasta împotriva unei alte HCJ  de invalidare a dreptului de proprietate de pe urma autorilor …… şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru o suprafaţă de 0,95 ha teren cu vegetaţie forestieră, nu este de natură să facă dovada îndreptăţirii pentru celelalte suprafeţe de teren, ce au făcut obiectul Hotărârii Comisiei Judeţene atacată în prezenta cauză, în condiţiile neîndeplinirii dispoziţiilor legale, enunţate mai sus, privind proba dreptului. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge plângerea formulată de petiţionara …… împotriva H.C.J …. nr. …../….. iulie 2011, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria comunei ……., Judeţul Gorj, Comisia Judeţeană de Fond Funciar …… şi detentoarea  R.N.P- Romsilva – Direcţia Silvică ……., .

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la …… martie 2012.