Prin sentinţa civilă nr. 4690/23.03.2009 a Judecătoriei Iaşi s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Prefecturii Judeţului Iaşi .
S-a admis excepţia autorităţii lucrului judecat .
S-a respins acţiunea precizată şi completată formulată de către reclamanta G. T. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi, şi Prefectul Judeţului Iaşi, în ceea ce priveşte suprafaţa de 137,17 mp teren, întrucât există autoritate de lucru judecat .
Admite în parte acţiunea civilă precizată şi completată formulată de către G. T., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi şi Prefectul Judeţului Iaşi.
S-a anulat ordinul nr. 1193/27.10.2008 emis de către Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi.
S-a dispus obligarea pârâtului Prefectul Judeţului Iaşi să reconstituie în natura, în favoarea reclamantei, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 332,83 mp teren, situată Iaşi, str. Stejar nr. 5, jud. Iaşi – parcelele AG 1198 – AG 1199 , identificată conform schiţei anexă la referatul cu caracter de propunere din 30.06.2006 emise de către Comisia Municipală Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, urmând să emită un nou ordin în acest sens.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea ordinului nr. 1193/27.10.2008 emis de către Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi.
S-a anulat ca insuficient timbrat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi materiale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Prefecturii Judeţului Iaşi, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecinţă .
Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si instituţia prefectului : ” (1) Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect.”.
Din analiza acţiunii şi a precizărilor formulate de către reclamantă rezultă cu certitudine că aceasta a înţeles să se judece în contradictoriu cu emitentul ordinului atacat şi anume cu Prefectul Judeţului Iaşi .
Aşadar, cum în toate cererile precizatoare reclamanta a indicat ca şi pârât Prefectul Judeţului Iaşi, cel care de altfel a şi figurat ca parte în prezenta cauză, aşa încât, excepţia invocată este neîntemeiată .
* Excepţia autorităţii lucrului judecat este întemeiată, doar în parte, respectiv în ceea ce priveşte suprafaţa de 137,17 mp teren, astfel că urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente :
Autoritatea lucrului judecat, excepţie reglementată în art.1201 Cod civil, are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.
Autoritatea de lucru judecat interesează ordinea publică şi are ca scop să evite pronunţarea de hotărâri contradictorii.
În speţa de faţă, este îndeplinită condiţia triplei identităţii de părţi, cauză şi de obiect, doar în parte.
După cum se poate observa prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat anularea ordinului prefectului nr. 1193/27.10.2008 şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren ce a fost expropriată de pe numele autorilor săi .
Ori, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că, prin Ordinul nr. 394/12.08.1999, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în parte, pentru suprafaţa de 137,17 mp teren, iar prin la sentinţa nr. 8817/16.08.2007 a Judecătoriei Iaşi irevocabilă prin decizia nr. 367/18.02.2008 a Tribunalului Iaşi s-a constatat că ordinul menţionat mai sus este legal şi temeinic .
În aceste condiţii, pentru suprafaţa de 137,17 mp teren există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei, aşa încât, instanţa nu mai este în măsură să analizeze sau să pună la îndoială cota de contribuţie, fără să aducă atingere puterii de lucru judecat a hotărârii menţionate anterior, pentru că astfel s-ar nesocoti principii de bază ale procesului civil, precum şi stabilitatea raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi va respinge acţiunea precizată şi completată în ceea ce priveşte suprafaţa de 137,17 mp teren, întrucât există autoritate de lucru judecat .
Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 31.08.2005, reclamanta a solicitat – în calitate de moştenitor al autoarei sale G. Ecaterina ( care la rândul său era moştenitoare lui T. L.) – reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 470 mp teren ( cererea nr. 62876/31.08.2005 fila 215) aflată Iaşi, str. Stejar nr. 5, teren ce fusese expropriat prin procesul verbal din 12.01.1970 în baza Decretului de Expropriere nr. 1057/1968 şi a Decizie Sfatului Popular al oraşului Iaşi nr. 24/12.01.1970 ( fila 209 ) .
După analiza înscrisurilor depuse, Comisia Municipală Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a propus – prin referatul întocmit la data de 30.06.2006 ( filele 243 verso – 224) – respingerea cererii, reţinând că ” solicitanta nu dovedeşte calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire ” .
Prin Ordinul nr. 1193/27.10.2008 ( fila 183), Prefectul Judeţului Iaşi a dispus respingerea cererii formulate de către reclamantă, pentru suprafaţa de 470 mp teren, în considerente reţinându-se că, “solicitanta nu dovedeşte calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire, întrucât prin testamentul nr. 2874/08.07.1996 aceasta a fost instituită legatar universal, iar la data decesului bunul nu se afla în patrimoniul defuncte G. E. ” .
Anterior, din acest teren reclamantei i se reconstituise dreptul de proprietate prin Ordinul nr. 394/12.08.1999, pentru suprafaţa de 137,17 mp teren, ordin menţinut prin sentinţa nr. 8817/16.08.2007 a Judecătoriei Iaşi irevocabilă prin decizia nr. 367/18.02.2008 a Tribunalului Iaşi ( fila 194 verso, 58 – 67) .
> Cu privire la legalitatea ordinului :
Potrivit art. 11 alin 1 din Legea nr. 18/1991 republicată, modificată şi completată a fondului funciar : ” (1) Suprafaţa adusa in cooperativa agricola de producţie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrării in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori. “iar art. 13 alin 1 din acelaşi act normativ dispune : “(1) Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotarârii judecatoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea moştenirii.”.
De asemenea, art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată şi completată stipulează : ” (5) Terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere. “..
Analizând întregul probator administrat în cauză, rezultă că ordinul atacat este netemeinic şi nelegal, cererea reclamantului fiind dovedită aşa cum prevăd dispoziţiile art. 9, art.11 alin 1 şi 2 şi art.13 din Legea nr. 18/1991 dar şi art. 6 din Legea nr. 1/2000 .
* Calitatea
Din câte se poate observa, singurul motiv reţinut de către pârâtul Prefectul Judeţului Iaşi, este acela că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită .
Astfel, din actele şi lucrările dosarului ( filele 208 verso, 220 verso — 221) rezultă că reclamanta este moştenitoarea testamentară a defunctei Garaz Ecaterina, aceasta din urmă fiind la rândul său moştenitoarea defunctului Tacu Luchian .
Soluţia pârâtului este greşită deoarece, reclamanta, în calitate de moştenitor universal, are dreptul să culeagă întreg emolumentul masei succesorale rămase de pe urma defunctului, iar în masa succesorală se includ atât bunurile existente la data deschiderii succesiunii cât şi bunurile ce intră ulterior în masa succesorală .
Astfel, susţinerea pârâtului că reclamanta nu dovedit calitatea de persoană îndreptăţită este neîntemeiată deoarece, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 s-a născut în pentru persoanele îndreptăţite sau succesorii acestora, dreptul de a solicita reconstituirea, DREPT PATRIMONIAL POTESTATIV ce face parte din masa succesorală, urmând a fi exercitat de legatarul universal în termenul de decădere prevăzut de lege .
Pe de altă parte, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei a fost recunoscută implicit chiar de către pârât prin emiterea Ordinului nr. 394/12.08.1999şi ulterior stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 8817/16.08.2007 a Judecătoriei Iaşi irevocabilă prin decizia nr. 367/18.02.2008 a Tribunalului Iaşi ( filele 66 – 67), astfel că, pârâtul Prefectul Judeţului Iaşi, parte în acea cauză trebuia să o aibă în vedere .
Mai mult decât atât, pârâtul nu poate invoca inopozabilitatea acestei hotărâri, deoarece, pe lângă faptul că a fost parte în acel dosar, statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumţii legale, se răsfrâng în mod indirect şi asupra terţilor.
Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei .
* Dovada dreptului de proprietate
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, instanţa reţine în principal că acesta nu a fost contestat de nici una dintre cele două comisii, motivul respingerii cererii fiind aşa cum am arătat doar calitatea de persoană îndreptăţită.
Însă, la o sumară analiză, se poate observa că, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pentru suprafaţa de 470 mp în sprijinul căreia a adus ca şi probe, acte de vânzare cumpărare ( filele 68 – 73) .
* Dovada preluării terenului
Nici în ceea ce priveşte această situaţie nu există obiecţiuni, terenul fiind în posesia unităţii administrativ teritoriale, aşa cum rezultă din referatul cu caracter de propunere din 30.06.2006 emise de către Comisia Municipală Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ordinul atacat şi raportul de expertiză (filele 243 verso – 224) dar şi din procesul verbal din 12.01.1970 ( fila 209).
De asemenea, din acelaşi referat rezultă că terenul e află în administrarea consiliului local, aşa cum prevede situaţia premisă din art. 36 alin 5 redat anterior, fiind chiar identificat de către comisia locală ( fila 244 verso ) .
> Condiţiile speciale, sunt prevăzute de art. 36 alin 5 din Legea nr.
18/1991, condiţii ce în speţă sunt îndeplinite :
Pentru ca reclamanta să poată beneficia de constituirea dreptului
de proprietate este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii:
o să fie vorba de terenuri fără construcţie, adică libere, situate în
intravilan;
o terenurile să nu fie afectate de lucrări de investiţii, aprobate potrivit
legii, .
o terenurile să fi fost preluate de stat cu titlu valabil de către stat sau
unităţile deţinătoare prin aplicarea dispoziţiilor decretului nr. 712/1966 şi alte acte normative speciale ori cu titlu de donaţie, după caz ;
Astfel, pentru considerentele învederate, instanţa reţine că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte, doar pentru suprafaţa de 332,83 mp, diferenţa dintre suprafaţa de 470 mp cât a fost expropriată şi suprafaţa de 137,17 mp ce i-a fost reconstituită anterior .
De asemenea, acţiunea este întemeiată doar în ceea ce priveşte pârâtul Prefectul judeţului Iaşi, singurul care poate emite un ordin de reconstituire .
> Daunele morale
Prin Încheierea din 02.02.2009 instanţa, a stabilit taxa de timbru pentru acest capăt de cerere la valoarea de 8186,52 lei şi timbru judiciar de 5 lei, din care reclamanta a achitat doar timbrul judiciar şi taxă de timbru de 130 lei .
De asemenea, reclamanta, a transmis la dosarul cauzei – prin fax la data de 13.03.2009 o cerere prin care învederează că renunţă ” la cererea de scutire sau micşorare a taxei de timbru” solicitând admiterea acţiunii doar în cuantumul acoperit de taxa de timbru achitată .
Legea 146 din 1997 prevede la art.1 faptul că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor de timbru.Art.20 prevede faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligaţiei de plată pâna la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii-al.3.
În acelaşi sens, art.35 al 5 din Normele Metodologice pentru aplicarea legii 146 din 1997.
Deşi taxa de timbru datorată este fixă pentru aceste cereri OG 32/1995 nu conţine excepţii de la regula prevăzută imperativ la art.3, motiv pentru care timbrul judiciar se calculează în funcţie de cuantumul pretenţiilor solicitate.
Deşi instanţa i s-a pus în vedere achitarea taxei de timbru conform art.13 Lg.146/1997 şi art-3 OG 32/1995, aceasta nu s-a conformat.
Cererea reclamantei de admitere în parte a acestui capăt de cerere – doar în cuantumul acoperit de taxa de timbru achitată, este neîntemeiată, deoarece, nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de art. 20 alin 4 din Legea 146 din 1997, în sensul că în momentul înregistrării cererii aceasta nu fusese legal timbrată .
Faţa de considerentele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea, va anula ordinul nr. 1193/27.10.2008 emis de către Prefectul Judeţului Iaşi, va obliga pârâtul Prefectul Judeţului Iaşi să reconstituie în natura, în favoarea reclamantei, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 332,83 mp teren, situată Iaşi, str. Stejar nr. 5, jud. Iaşi – parcelele AG 1198 – AG 1199 , identificată conform schiţei anexă la referatul cu caracter de propunere din 30.06.2006 emise de către Comisia Municipală Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, urmând să emită un nou ordin în acest sens.
De asemenea, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea ordinului nr. 1193/27.10.2008 emis de către Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi şi va anula ca insuficient timbrat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi materiale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta G. T. susţinând că instanţa de fond s-a pronunţat mai mult decât s-a cerut şi nu a avut în vedere cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care a renunţat la judecata celorlalte capete de cerere.
Arată că ceea ce a rămas de soluţionat a fost doar constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 1193/27.10.2008 a Prefectului Jud. Iaşi.
În motivare arată că documentaţia aferentă ordinului este nelegală, ea nepurtând menţiunea “Conformă cu originalul” semnătura şi ştampila autorităţii emitente.
Menţionează că instanţa s-a pronunţat şi asupra retrocedării imobilului din Iaşi, str. Stejar nr. 5, deşi a renunţat la acest capăt de cerere.
Prin completările la motivele de recurs susţine că în mod greşit s-a reţinut că a solicitat reconstituirea imobilului compus din 623 mp când în realitate sunt 1000 mp în Iaşi, str. Stejar nr. 5. Este adevărat că a fost expropriat pentru o suprafaţă reală de 623 mp, iar restul de 377 mp au rămas sub stăpânirea autorilor săi. Cu toate acestea în procesul verbal de expropriere cu nr. 24/12.01.1970 s-a trecut ca fiind expropriată, doar suprafaţa de 470 mp.
Precizează că deşi a contestat Ordinul nr. 1193/27.10.2008, nu a solicitat ca instanţa să oblige pârâţii la eliberarea unui alt ordin în locul celui contestat. Menţionează că a cerut doar ca instanţa să se pronunţe asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită la reconstituirea acestui imobil.
În concluzie, recurenta a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul menţinerii dispoziţiei de anulare a Ordinului nr. 1193/27.10.2008 dar fără obligarea Prefectului Jud. Iaşi la emiterea unui alt ordin în locul acestuia, să se constate că a renunţat la judecarea celorlalte capete de cerere, rămânând investită doar cu anularea Ordinului Prefectului.
Totodată a formulat recurs şi pârâtul Prefectul Jud. Iaşi arătând că reclamanta G. T. nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire, întrucât a fost instituită ca legatar universal numai cu privire la bunurile mobile şi imobile existente în patrimoniul defunctei la data deschiderii succesiunii.
Se arată că prin testamentul autentificat sub nr. 1145/19.02.1987 T. L. a lăsat autoarei reclamantei, doamnei G. E. întreaga avere mobilă şi imobilă care se află în patrimoniul său la data încetării din viaţă 16.02.1991, iar la data decesului, aşa cum susţine şi reclamanta, suprafaţa de 470 mp fusese expropriată încă din 12.01.1970 în baza Decretului de expropriere 1057/1968.
La data decesului lui G. E., în 14.08.1996, în patrimoniul acesteia au rămas ca bunuri succesorale acţiuni şi dividende la S.C.”Antibiotice” S.A. şi două locuri de veci la cimitirul “Eternitatea” Iaşi. Ca atare, reclamanta nu putea moşteni decât aceste bunuri.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizând recursul promovat de către Prefectul Jud. Iaşi, tribunalul constată că reclamanta G. T. este moştenitoare testamentară, legatară universală a defunctei G. E., în baza testamentului autentificat sub nr. 2874/1996. Autoarea sa a formulat în baza art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cu nr. 30048/10.07.1996, cerere ce a fost completată în data de 15.07.1996 (filele 93-95 dosar fond).
Demersurile au fost continuate de către reclamantă.
Motivul invocat de recurentul Prefectul Jud. Iaşi este acela că reclamanta nu este îndreptăţită la reconstituire întrucât terenul nu era în patrimoniul autoarei la data decesului, necontestând că terenul a aparţinut defunctei G. E. şi că reclamanta are calitatea de moştenitor.
Tribunalul constată că în patrimoniul lui G. E. nu era terenul la data decesului său, dar are dreptul la reconstituire, întrucât autoarea a formulat cerere de reconstituire anterior decesului. Acest drept s-a transmis reclamantei, care a continuat aceste demersuri, având îndreptăţirea de a figura ca beneficiar al dreptului, conform art. 13 din Legea 18/1991. Potrivit acestui text, legiuitorul a dat posibilitatea moştenitorilor (legali sau testamentari) de a formula cereri de reconstituire pentru terenuri ce au aparţinut autorilor lor şi implicit de a continua procedură începută de aceştia. S-a avut în vedere astfel, reconstituirea dreptului de proprietate pentru bunuri care nu se găseau în patrimoniul solicitantului sau moştenitorului la data formulării cererii.
Ca atare, pentru argumentele expuse, recursul Prefectului Judeţului Iaşi este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte recursul promovat de către reclamanta G. T., tribunalul reţine că recurenta în calitate de moştenitoare a defunctei G. E., a continuat demersurile începute de aceasta privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 470 mp teren, formulând cererea cu nr. 62876 din data de 31.08.2005.
Acest teren fusese expropriat prin procesul verbal din 12.01.1970 în baza Decretului nr. 1057/1968 şi a Deciziei Sfatului Popular al oraşului Iaşi nr. 24/12.01.1970.
Prin Ordinul nr. 1193/27.10.2008, Prefectul Jud. Iaşi, în baza referatului Comisiei Municipale Iaşi de fond funciar a respins cererea reclamantei cu motivarea că aceasta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire.
Anterior, din acest teren reclamantei i se reconstituise dreptul de proprietate prin Ordinul nr. 394/12.08.1999, pentru suprafaţa de 137,17 mp teren, ordin menţinut prin sentinţa civilă nr. 8817/16.08.2007 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia nr. 367/18.02.2008 a Tribunalului Iaşi.
Ca atare, raportat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 137,17 mp a operat autoritatea de lucru judecat, instanţa de fond pronunţându-se asupra acestei excepţii, pe care a analizat-o cu prioritate, contrar celor susţinute de recurentă.
Recurenta arată că instanţa s-a pronunţat plus petita întrucât deşi ea nu a solicitat decât anularea ordinului nr. 1193/27.102008, or s-a dispus mai mult decât atât în sensul că a şi fost obligat pârâtul Prefectul Jud. Iaşi să-i reconstituie în natură dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 332,83 mp.
Raportat la acest motiv de recurs, tribunalul constată că instanţa de fond s-a pronunţat întocmai în limitele investirii.
Astfel, având în vedere cererea de reconstituire a reclamantei privind suprafaţa de 470 mp, instanţa a constatat întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat pentru terenul de 137,17 mp şi constatând că este îndreptăţită la reconstituire a anulat Ordinul Prefectului cu nr. 1193/27.10.2008, obligându-l să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru diferenţa până la suprafaţa totală solicitată.
Din această perspectivă, recursul pare şi lipsit de interes întrucât soluţia instanţei de fond îi este favorabilă recurentei.
Împrejurarea că în realitate terenul are suprafaţa de 1000 mp şi că ceea ce a urmărit recurenta a fost doar anularea acestui ordin al prefectului, fără a se dispune reconstituirea este o cerere lipsită de temei juridic.
Recurenta a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 62876/31.08.2005 (fila 215 dosar fond) ce face obiectul ordinului contestat, reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 470 mp expropriaţi în baza Decretului nr. 1057/1968.
Potrivit procesului verbal din 12.01.1970 şi a Deciziei Sfatului Popular al oraşului Iaşi nr. 24/12.01.1970, suprafaţa expropriată a fost de 470 mp şi nu de 1.000 mp.
Ca atare, în mod corect a solicitat reconstituirea dreptului pentru suprafaţa expropriată şi în mod corect s-a pronunţat şi instanţa de fond atunci când a obligat Prefectul să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru diferenţa de 332,83 mp.
Obligarea la reconstituire este o consecinţă directă a anulării ordinului şi chiar dacă reclamanta nu a solicitat în mod expres acest lucru, această obligaţie decurge de la lege.
Astfel spus, anularea ordinului trebuie să producă consecinţe juridice, în sensul stabilirii motivelor pentru care s-a concluzionat astfel şi în situaţia în care reclamanta este îndreptăţită la reconstituire trebuie precizat, dacă îndreptăţirea este totală sau parţială.
Pronunţarea în acest fel nu echivalează cu una plus petita pentru că anulând ordinul prefectului, instanţa de fond a trebuit să se pronunţe pe cererea de reconstituire formulată de reclamantă prin care aceasta a solicitat cei 470 mp ce fuseseră expropriaţi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând pronunţarea asupra copilului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi materiale, în condiţiile în care reclamanta a renunţat la judecarea acestuia, tribunalul constată că în mod corect s-a dispus anularea ca insuficient timbrate a acestei cereri, timbrajului reprezentând un fine de neprimire a acţiunii.
Cu alte cuvinte, timbrajul primează renunţării la judecată. Pentru a se lua act de renunţarea la judecată trebuie ca instanţa să fie investită cu o acţiune ce îndeplineşte cerinţele art. 112 Cod procedură civilă şi să fie legal timbrată.
Faţă de cele ce preced, tribunalul a respins recursurile şi pe cale de consecinţă în baza art. 312 Cod procedură civilă a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.
