Eliberare titlu de proprietate


Dosar nr. 8828/318/2011

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă  Nr. 7525/2011

Şedinţa publică de la 29 Septembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul BARB ALEXANDRU şi pe pârâţii COMISIA LOCALĂ RUNCU DE FOND FUNCIAR,  primarul comunei Runcu in calitate de preşedinte al comisiei locale şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, Comisia Locală Runcu şi primarul comunei Runcu fiind reprezentaţi de consilier juridic Iova Marius.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,după care, constatând cauza in stare de judecată, instanţa a acordat cuvântul pe fond.

 Consilier juridic Iova Marius a solicitat respingerea acţiunii intrucât reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul in litigiu.

INSTANŢA

Prin acţiunea inregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 8828/318/2011, reclamantul BARB ALEXANDRU a chemat in judecată pe pârâţii COMISIA LOCALĂ RUNCU DE FOND FUNCIAR,  primarul comunei Runcu in calitate de preşedinte al comisiei locale şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea

Comisiei Locale Runcu să intocmească şi să înainteze Comisiei

Judeţene Gorj, documentaţia necesară în vederea eliberării Titlului de

proprietate pentru suprafaţa de 0,3500 ha situat in pct. In Joampă-Sohodol, cu cheltuieli de judecată.

In motivare, reclamantul a arătat că a solicitat  Comisiei Locale Runcu prin cererile nr. 245/2002 şi nr. 255/2003 şi ulterior prin cerere depusă potrivit Lg.247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul preluat abuziv de către stat în punctul numit,, în Joampă-Sohodol’, de la autorul său Barb I. Ion, terenul fiind solicitat atât de reclamant,  cât şi de ceilalţi vecini, respectiv, Ciulavu Gheorghe, Simeria lonuţ Octavian, Jucătoru Maria, Neamţu Constantin, insă Comisia Locală Runcu a refuzat nejustificat să le reconstituie dreptul de proprietate.

Reclamantul a mai arătat că reprezentanţii Comisiei Locale Runcu de Aplicare a lg.18/1991, s-au deplasat în teren, ocazie cu care s-au măsurat terenurile solicitate, au întocmit o schiţă cu acestea, dar nu au fost emise acte de proprietate.

Că, pe o parte din  terenul solicitat se află o staţie de sortare a unei societăţi comerciale, care la rândul său plăteşte chirie la Primăria Runcu, iar primarul comunei Runcu, în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale,  intenţionat nu emite documentele de proprietate pentru suprafaţa de 0,3500ha, pentru a putea încasa chiria de pe acesta.

În drept acţiunea a fost intemeiată  pe prevederile art.64 din Lg. 18/1991, coroborat cu art 112-114, Cod proc civ.

Pentru dovedire, reclamantul a depus la dosar copia registrului agricol din perioada 1959-1963, copie  actului său de identitate.

Comisia Judeţeană Gorj a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii faţă de această instituţie intrucât cererea de chemare in judecată este nulă, nefiind semnată, iar in partea introductivă a acţiunii apare ca reclamant Barb Alexandru, iar in partea finală apare dactilografiat Neamţu Constantin.  De asemenea, a invocat disp. art. 9 alin. 1 din HG nr. 890/2005,iar cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, Comisia Judeţeană Gorj a precizat că este autoritate publică şi nu are patrimoniu propriu.

Comisia Locală Runcu a formulat, la rândul său intâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes intrucât reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi chiar dacă ar fi formulat o astfel de cerere, terenul solicitat nu putea fi atribuit reclamantului intrucât comuna Runcu nu a fost afectată de cooperativizare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Reclamantul este moştenitorul lui Barb I.Ion , care in registrul agricol al anilor 1959-1962 avea inscris printre alte terenuri şi un teren situat in pct. In Joampă , teren pentru care reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate.

Din copia Registrului de intrări-ieşiri al Primăriei Runcu , instanţa reţine că la poziţia 245/2002 şi respectiv 255/2002 nu sunt inregistrate cereri de reconstituire formulate de reclamant, aşa cum pretinde acesta.

Potrivit art.8 din Legea 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere. Or, reclamantul nu a făcut dovada că a formulat cerere de reconstituire, deşi i s-a pus in vedere acest lucru după ce intimata a făcut dovada că la poziţiile din Registrul Agricol sunt inregistrate alte documente şi nu cererile formulate de reclamant.

Intimata Comisia Locală a precizat,in intâmpinare că şi dacă reclamantul ar fi formulat cerere, nu i se putea reconstitui dreptul de proprietate  pentru că terenul in litigiu nu a fost introdus in  CAP.  Instanţa  nu va reţine această susţinere  intrucât potrivit art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991 republicată, „terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii din intravilanul localităţilor, aflate in administrarea comisiilor locale, considerat proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere”.

Insă, având in vedere că  şi pentru terenurile preluate abuziv de către stat, reconstituirea se face la cerere ,iar reclamantul nu a făcut dovada unei astfel de cereri, instanţa consideră acţiunea neîntemeiată şi o va respinge cu această motivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul BARB ALEXANDRU domiciliat in comuna Runcu, sat Răchiţi, jud. Gorj in contradictoriu cu pârâţii COMISIA LOCALĂ RUNCU DE FOND FUNCIAR,  primarul comunei Runcu in calitate de preşedinte al comisiei locale şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, ca neîntemeiată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2011.

PREŞEDINTE GREFIER

Red. C.P/Tehnored. A.M. 05 Octombrie 2011

6 ex