Eliberare titlu proprietate


Dosar nr. 9989/318/2011*

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă  Nr. 3405/2013

Şedinţa publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 18.04.2013 privind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul TURTUREA C. GHEORGHE, în contradictoriu cu intimatele COMISIA  LOCALĂ FĂRCĂŞEŞTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR şi cu pârâţii CĂRĂGUI DUMITRU, SZANYI FILOFTEIA, IVANOVICI CECILIA,  Turturea Gheorghe, Andronache Maria, Turturea Ion şi Marin Elena şi a cererii de intervenţie formulată de  intervenientul în interes propriu PREŞEDINTELE COMISIEI LOCALE FĂRCĂŞEŞTI PETNRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, având ca obiect fond funciar.

Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 22.06.2011, sub nr. 9989/318/2011, reclamantul Turturea C. Gheorghe a chemat în judecată Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Fărcăşeşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să anuleze titlul de proprietate pentru suprafaţa de 0, 25 ha în punctul „Ogradă”, eliberat abuziv pe numele de Cărăgui Dumitru şi obligarea acesteia să întocmească şi să înainteze documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate, conform cererii de reconstituire pe care a formulat-o în anul 1991.

În fapt, a arătat că în anul 1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 2, 35 ha, teren pe care îl deţine şi îl foloseşte din anul 1991 şi care este cultivat şi în prezent.

Reclamantul a precizat că pârâta refuză să întocmească şi să înainteze documentele necesare în vederea eliberării titlului de proprietate, limitându-se doar la eliberarea unei adeverinţe pentru suprafaţa de 5670 m.p.

În drept, acesta a invocat dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

Conform art. 112 C. pr. civ., reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: certificat de moştenitor de calitate nr. 165/2010, filă registru agricol, certificat de deces Turturea Maria, adeverinţă, cereri, acte de identitate Turturea Gheorghe (filele 8-16).

În şedinţa publică din data de 22.09.2012, reprezentantul pârâtei a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În ceea priveşte anularea titlului de proprietate nr. 1517214/14.05.2009

emis pe numele pârâtului Cărăgui Dumitru şi al celorlalte moştenitoare, Ivanovici Cecilia şi

Szanyi Filofteia, pârâta a arătat că, în măsura în care se apreciază că se impune

anularea titlului, acţiunea nu poate fi admisă decât în parte, pentru 2009 m.p., aceasta fiind

suprafaţa reconstituită pârâtului, respectiv HCJ de validare şi procesul verbal de punere în posesie.

Totodată, pârâta a apreciat că reclamantul este moştenitorul autorului Turturea Gh.  Constantin, iar Turturea Gh. Constantin a figurat la registrul de rol 1959 cu suprafaţa de 1, 80 ha teren.

Aceasta a mai arătat că pe raza com. Fărcăşeşti nu se mai regăseşte decât suprafaţa de 0, 66 ha, punctele din fila de registru agricol nr. 2 „în lunca Uncioaia,, 0, 50 ha, nr. 3 „La balta Căcată,, 0, 24 ha, nr. 4 „La balta Căcată,, 0, 02 ha, nr. 5 „La Drumul Morii,, 0, 20 ha, nr. 6, „La Izvoare,, 0, 10 ha, nr. 7 „La Poarta Ţarinii,, 0, 08 ha, adică o suprafaţă de 1, 14 ha găsindu-se pe raza oraşului Rovinari, suprafaţă arondată din fostul teritoriu al comunei Fărcăşeşti.

Prin cererea de reconstituire nr. 587/1991, petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru 0, 33 ha, iar soţia sa a solicitat prin aceeaşi cerere 0, 80 ha teren.

Cu toate acestea, prin HCJ nr. 4/09.02.1991 Anexa 1, poz. 94, figurează validat autorul Turturea Gh. Constantin cu suprafaţa de 1, 33 ha teren agricol.

Pârâta a arătat deopotrivă că, în ceea ce priveşte la dreptul de proprietate ce s-ar fi cuvenit soţiei petentului, Turturea I. Maria, aceasta a figurat cu registru de rol separat cu suprafaţa de 0, 80 ha, iar prin aceeaşi cererea de reconstituire, nr. 587/1991, Turturea I. Maria a solicitat doar suprafaţa de 0, 80 ha teren. Prin HCJ nr. 4/09.02.1991 Anexa 1, poz. 101, aceasta a fost validată cu 0, 78 ha, nefiind cuprinse cele 0, 02 curţi construcţii care erau excluse de la validare în forma iniţială a Legii nr. 18/1991, iar în ceea priveşte titlul de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 emis pe numele pârâtului Cărăgui Dumitru, Ivanovici Cecilia şi Szanyi Filofteia, pârâta a menţionat că terenul provine de la autoarea Tudosie Floarea care a figurat la registrul agricol cu suprafaţa de 1, 83 ha. Prin HCJ nr. 4/09.02.1991 Anexa 1, poz. 90 a fost validată autoarea Tudosie Floarea cu suprafaţa de 1, 79 ha. Pentru parte din această suprafaţă moştenitorii au fost puşi în posesie conform procesului verbal de punere în posesie nr. 345/23.04.2009 pentru suprafaţa de 2009 m.p., ulterior pentru cei 2009 m.p. fiind eliberat titlul de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 (filele 22-23).

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115-119 C. pr. civ.

Ataşat întâmpinării, s-au depus la dosar, în copie, file de registru agricol, cerere, HCJ nr. 4/1991, tabel, proces verbal de punere în posesie nr. 345/2009, schiţă teren, hartă cadastrală, titlul de proprietate nr. 1517214/2009, cerere (filele 24-35).

În cauză, Bălu Spiridon Dănuţ, în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale de fond funciar Fărcăşeşti a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a HCJ nr. 4/09.02.1991, anexa 1, poziţia 94, autorul Turturea Gh. Constantin pentru suprafaţa de 0, 67 ha teren agricol, suprafaţă ce face parte din cea validată de 1, 33 ha şi care se regăseşte pe raza oraşului Rovinari, solicitând introducerea în cauză a Comisiei Judeţene Gorj (fila 36).

La data de 13.10.2011, reprezentantul reclamantului a depus la dosar răspuns la întâmpinare, învederând faptul că terenul în suprafaţă de 0, 5 ha provine de la autorul Murgu Ion, care este socrul reclamantului, iar cererea de reconstituire pentru suprafaţa de 0, 5 ha a fost făcută în temeiul Legii nr. 18/1991 de către Turturea Maria – soţia reclamantului (fila 41).

La data de 20.10.2011, pârâta Comisia Locală Fărcăşeşti de fond funciar a formulat întâmpinare la precizarea făcută de reclamant, arătând că soţia petentului este fiica autorului Turturea Gh. Constantin şi sora autoarei Cărăgui Floarea, aceasta din urmă la naştere, numindu-se Murgu Floarea, ulterior Tudosie Floarea, iar la deces, în urma căsătoriei cu Cărăgui Ion, Cărăgui Floarea, fiind de fapt autoarea pârâţilor Cărăgui Dumitru, Ivanovici Cecilia şi Szany Filofteia.

S-a arătat că autorul comun a figurat cu suprafaţa de 2, 35 ha teren agricol, în mare parte această suprafaţă regăsindu-se pe raza localităţii Rovinari; Cărăgui Floarea a decedat în 1990, iar cerere de reconstituire pentru terenurile autorului Murgu P. Ion a formulat atât defuncta Turturea Mariea, cât şi soţul surorii sale, Cărăgui Ion (fila 43).

Ataşat întâmpinării, s-au depus, în copie: filă registru agricol, cereri, declaraţii, HCJ nr. 3127, tabel, certificate de deces, certificate de căsătorie, certificate de naştere, acte de identitate (filele 44-65).

În şedinţa publică din data de 10.11.2011, reclamantul a declarat că terenul pe care îl solicită se află în punctul „Ograda”, în sat Roşia-Jiu, pe care îl moşteneşte de la socrul său, Murgu Ion (fila 70), iar pârâţii Cărăgui Dumitru, Ivanovici Cecilia şi Szany Filofteia au depus la dosar întâmpinare, învederând faptul că în urma eliberării certificatului de calitate de moştenitor nr. 161/2009 aveau dreptul de moştenire după bunicul, Murgu P. Ion, jumătate din suprafeţele deţinute de acesta, inclusiv ½ din punctul „În Ogradă”. Au arătat că suprafaţa de 0, 50 ha din punctul Ogradă a fost şi este folosită în totalitate de reclamant după anul 1990, solicitând obligarea Comisiei Locale să elibereze actele premergătoare titlului de proprietate pe numele Murgu P. Ion cu moştenitorii legali şi nu pe numele Turturea C. Gheorghe (fila 71).

Ataşat întâmpinării pârâţii au depus la dosar, în copie, certificatul de calitate de moştenitor nr. 16/2009, procură specială, filă registru agricol, certificat de naştere, certificate de deces, certificat de căsătorie (filele 72-78).

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate având ca obiective: să se identifice terenul în suprafaţă de 0, 50 ha situat în punctul „Ogradă”, prin suprafaţă, vecinătăţi şi limite şi întocmirea unei schiţe corespunzătoare, cu precizarea categoriei de folosinţă; să se identifice terenul menţionat în titlul de proprietate nr. 1517214/14.05.2009, prin suprafaţă, vecinătăţi şi limite şi întocmirea unei schiţe corespunzătoare, cu precizarea categoriei de folosinţă; să se stabilească dacă terenul identificat la punctul 1 se suprapune în parte cu vreo suprafaţă de teren din titlul de proprietate menţionat; să se stabilească dacă terenul identificat la pct. 1 este acelaşi pentru care s-a emis HCJ nr. 4/09.02.1991, anexa 1, poziţia nr. 94 pentru suprafaţa de 0, 67 ha; să se precizeze dacă reclamantul sau autorul acestuia au solicitat prin cererea de reconstituire formulată, suprafaţa de teren identificată la punctul 1 (filele 102-108, 154).

La data de 08.12.2011, pârâţii Cărăgui Dumitru, Ivanovici Cecilia şi Szany Filofteia au formulat note de şedinţă, solicitând sub aspect reconvenţional, despăgubiri băneşti pentru producţia aferentă suprafeţei de 0, 25 ha în valoare de 10.000 lei, daune morale şi plata transportului şi alimentelor folosite la deplasare Timişoara – Tg-Jiu (fila 88).

La data de 18.04.2012, pârâtul Cărăgui Dumitru a înaintat la dosar înscrisuri, în copie, respectiv certificat de calitate de moştenitor nr. 16/2009, filă registru agricol, hartă cadastrală, act de vânzare-cumpărare, schiţă teren (filele 144-149), iar la data de 11.06.2012 reprezentantul reclamantului a depus la dosar act de donaţie, act de identitate, certificat nr. 423/1990 (filele 164-167).

La prezenta cauză s-a dispus reunirea dosarului nr. 435/318/2012, întrucât acţiunea formulată vizează în ambele cauze aceleaşi părţi, iar cererile au acelaşi obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 9310/25 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul TURTUREA C. GHEORGHE şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 pentru suprafaţa de 1488 m.p. situată pe raza comunei Fărcăşeşti, tarlaua 3, parcela 162/1, cu vecini la N. Pecingină Nicolae; E. Benzi transport Rovinari; S. Turturea Maria; V. Mutu Elena. De asemenea, s-a disjuns soluţionarea cererii reconvenţionale, a cererii de intervenţie în interes propriu şi a capătului din cerere privind obligarea pârâtei Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate, conform cererii de reconstituire formulate în anul 1991 şi s-a format dosarul nr. 11098/318/2012.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, Comisia Locală Fărcăşeşti şi Comisia Judeţeană Gorj, iar prin decizia nr. 3068/23.10.2012 recursurile au fost admise, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Tg-Jiu  pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. 9989/318/2011*.

La termenul din 13.12.2012 a fost citat reclamantul cu menţiunea de a se prezenta in instanţă pentru a semna acţiunea, având in vedere că, în primul ciclu procesual,  a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a av.Dumitrescu Ion şi s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul Gorj pentru a desemna un apărător din oficiu pentru a  asigura asistenţa juridică a reclamantului.

La termenul din 17.01.2013 a fost luată o precizare reclamantului Turturea Gheorghe-fila 25 din dosar.

A fost emisă adresă către  Comisia Locală Fărcăşeşti pentru a preciza dacă terenul in litigiu a fost solicitat de autoarea reclamantului in baza legilor fondului funciar sau de autoarea pârâţilor şi in caz afirmativ , să se precizeze suprafeţele reconstituite, răspunsul fiind depus la dosar la termenul din 28.02.2013. De asemenea, instanţa a pus în vedere reprezentantei intimatei Comisia Locală Fărcăşeşti să precizeze ce suprafaţă din terenul in litigiu este situată pe raza teritorială a comunei Fărcăşeşti şi ce suprafaţă este situată pe raza oraşului Rovinari şi să menţioneze data la care a fost făcută această modificare cu privire la amplasamentul terenului in litigiu.

La termenul din 31.01.2013 s-a dispus conceptarea şi citarea în cauză a moştenitorilor defunctei Turturea Mariea, respectiv  Turturea Gheorghe-fiu, Andronache Maria-fiică, Turturea Ion-fiu, Marin Elena-fiică.

A fost conexat la prezenta cauză dosarul nr. 11098/318/2012.

La termenul de judecată din 28.02.2013, intimata Comisia Locală Fărcăşeşti de Fond  Funciar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

La termenul de judecată din 04.04.2013 reclamantul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de Preşedintele Comisiei Locale Fărcăşeşti de Fond Funciar. La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în vedere av. Belgiu Elvis să precizeze dacă există identitate între Turturea Gh. Maria şi Andronache Gh. Maria, precum şi dacă adeverinţa de proprietate eliberată cu privire la suprafaţa de 5.670 mp se referă la terenul din punctul „În Ogradă” din registrul agricol al lui Murgu Ion sau la terenul solicitat prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate prin care a fost solicitată suprafaţa de 0,80 ha validată prin HCJ nr. 4/1991.  De asemenea, instanţa a pus în vedere av. Belgiu Elvis să precizeze cererea de chemare în judecată, respectiv să indice numele autorului de la care provine terenul menţionat în adeverinţa de proprietate din data de 30.07.1993, aceste precizări fiind depuse la termenul din 18.04.2013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie pe care o va respinge cu următoarea motivare:

Calitatea procesuală activă este identitatea dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului de proprietate.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea 18/1991 calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor, hotărâre judecătorească sau orice probă din care să rezulte acceptarea moştenirii.

Verificând certificatul de moştenitor nr. 165/29.09.2010, instanţa constată că reclamantul este moştenitorul lui Turturea Maria, în calitate de soţ supravieţuitor.

Aşadar, reclamantul având calitatea de moştenitor al soţiei sale, îl moşteneşte şi pe socrul său, Murgu Ion, prin retransmitere.

Chiar dacă în certificatul de moştenitor nr. 16/9.09.2009, reclamantul nu este menţionat ca moştenitor al lui Murgu Ion, aceasta reprezintă o omisiune, iar potrivit art. 13 din Legea 18/1991, calitatea de moştenitor poate dovedi şi cu alte mijloace de  probă.

Din moment ce reclamantul foloseşte terenurile moştenite de soţia sa de la Murgu Ion, el fiind moştenitor al soţiei, implicit este şi moştenitorul socrului său, Murgu Ion. Aşadar, reclamantul are calitate procesuală activă, terenul în litigiu fiind moştenire de la Murgu Ion, socrul său.

Referitor la fondul cauzei, instanţa constată următoarele:

Prin cererea nr. 587/1991 (fila 14) autoarea reclamantului, Turturea Maria a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 80 ari, iar prin HCJ nr. 4/1991 Anexa 1, poziţia 101 s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,78 ha.

În baza hotărârii de validare, în anul 1993, s-a emis adeverinţa de proprietate pentru suprafaţa de 5670 mp (fila 12), pe numele autoarei reclamantului, Turturea Maria.

Potrivit art. 5 lit. i  din HG nr. 890/2005 „Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către Comisia Judeţeană a propunerilor făcute şi le înmânează titlul de proprietate potrivit competenţelor ce le revin”.

Stabilirea amplasamentului terenului, în vederea eliberării titlului de proprietate, este obligaţia Comisiei locale de Fond Funciar, având în vedere că potrivit art. 9 alin. 10 din Legea 18/1991, primarul este obligat să întocmească situaţia privind categoriile de persoane, terenurile agricole solicitate şi balanţa fondului funciar pe localitate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Aşadar, înainte de a se face propuneri de validare, Comisia Locală de fond funciar trebuia să cunoască amplasamentul terenurilor, astfel că neîntocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate reprezintă o încălcare a obligaţiilor prev. de art. 5 lit. i din HG 890/2005, motiv pentru care va admite acest capăt de cerere şi va obliga Comisia Locală de Fond Funciar Fărcăşeşti să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 5670 mp, validată prin HCJ nr. 4/1991 pe numele moştenitorilor autoarei Turturea I.Maria.

Referitor la capătul de cerere privind nulitatea titlului de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 eliberat pârâţilor, instanţa îl va respinge cu următoarea motivare:

Prin titlul de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâţilor, în calitate de moştenitori ai lui Tudosie Floarea, pentru suprafaţa de 2009 mp.

Verificând titlul de proprietate , instanţa constată că acesta a fost eliberat în mod legal, în baza actelor premergătoare. Astfel, prin cererea din da ta de 18.03.1991 (fila 49) autorul pârâţilor, Cărăgui A.Ion, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 1,83 h a, în care la pct. VI este menţionată suprafaţa de 0,45 ha în punctul Siliştea din deal.

Prin HCJ nr. 4/1991 poziţia 99 s-a validat dreptul de proprietate pentru autoarea pârâţilor , Tudosie Floarea, pentru suprafaţa de 1,79 ha, la data de 23 aprilie 2009 s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 345 pentru suprafaţa de 2009 mp, iar la data de 14.05.2009 s-a eliberat titlul de proprietate contestat de reclamant  pentru suprafaţa de 2009 mp.

Titlul de proprietate şi actele premergătoare au fost eliberate în conformitate cu registrul agricol al autoarei Tudosie Floarea, in care la punctul „În Siliştea casei” este înscrisă suprafaţa de 0,45 ha, suprafaţa solicitată prin cererea de reconstituire de către Cărăgui Ion.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Dobroiu Ana reiese că terenul din titlul de proprietate se învecinează cu terenul reconstituit reclamantului şi care provine de la Murgu Ion, aşa încât instanţa constată că cele două terenuri nu se suprapun.

De altfel, reclamantul precizează că „nu ştie dacă terenul din pct. „În Ogradă” (moştenit de la Murgu Ion) se află în titlul de proprietate al altei persoane (fila 70 şi 25 al doilea ciclu procesual ), iar procuratorul reclamantului învederează că terenul din titlul de proprietate a fost folosit permanent de reclamant, iar apărătorul pârâţilor menţionează că terenul din titlul de proprietate a fost vândut şi că în prezent este folosit de cumpărător.

Astfel, ambele părţi au recunoscut faptul că terenul din punctul „În Ogradă” nu se suprapune cu terenul din titlul de proprietate eliberat pârâţilor.

În consecinţă, instanţa va respinge capătul de cerere privind  anularea titlului de proprietate nefiind nici un motiv de nulitate prev. de art. III din Legea 169/1997.

Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa o consideră întemeiată şi o va admite, în parte, cu următoarea motivare:

Autoarea reclamantului,  Turturea Maria şi autoarea pârâţilor, Tudosie Floarea, sunt fiicele lui Murgu Ion.

Prin cererea nr. 588/1991 soţia reclamantului , Turturea Maria, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă totală de 2,35 ha, moştenită de la tatăl său, Murgu Ion, din care suprafaţa de 0,50 ha în pct. „În Ogradă”.

De asemenea, prin cererea nr. 1062/19.03.1998, Cărăgui Ion solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile moştenite de la Murgu Ion, conform declaraţiei ataşate cererii, iar prin HCJ nr. 3127/2002 poziţia 95 s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,51 h a pentru Turturea Maria şi Cărăgui A.Ion, moştenitorii lui Murgu Ion.

Având în vedere că intimata Comisia Locală Fărcăşeşti de Fond Funciar nu a întocmit documentaţia pentru eliberarea titlului de proprietate pentru acest teren, instanţa va admite acest capăt de cerere şi va obliga Comisia Locală de Fond Funciar Fărcăşeşti să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,51 ha, validată prin HCJ nr. 4/1991 pe numele moştenitorilor autoarei Turturea I.Maria şi Cărăgui A.Ion.

Referitor la capătul de cerere din cererea reconvenţională (fila 88) având ca obiect pretenţii pentru lipsa folosinţei a 0,25 ha din terenul situat în punctul „ În Ogradă”, instanţa, având în vedere că sunt necesare probatorii suplimentare, îl va disjunge  şi va  trimite dosarul la serviciul Registratură al instanţei în vederea formării unui nou dosar cu termen de judecată la data de 16.05.2013 , dosar ce va fi soluţionat de acelaşi complet de judecată, părţile fiind de acord cu disjungerea.

Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de preşedintele Comisiei Locale Fărcăşeşti de Fond Funciar, instanţa o va respinge având în vedere că intimata comisia locală solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a HCJ nr. 4/9.02.1991 anexa 1 poziţia 94 pentru terenul in suprafaţă de 0,67 ha, teren validat pe numele reclamantului şi care provine de la tatăl său, Turturea Gh. Constantin.

Verificând obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa constată că reclamantul solicită întocmirea documentaţiei pentru terenul moştenit de la socrul său, Murgu Ion şi nu de la tatăl său, Turturea Constantin, cererea de intervenţie neavând astfel legătură cu cererea principală.

În răspunsul la obiecţiuni (fila 154), expertul precizează că autorul Murgu Ion a fost validat cu suprafaţa de 2,32 ha, din care 1,01 ha a fost reconstituit pe teritoriul comunei Fărcăeşti, iar restul de 1,31 ha se află pe raza oraşului Rovinari. Deci, expertul verifică terenurile moştenite de la Murgu Ion şi nu pe cel ce face obiectul cererii de intervenţie , moştenit de la Turturea Constantin.

Cu aceste considerente, instanţa  va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, va admite în parte acţiunea şi va obliga Comisia Locală de Fond Funciar Fărcăşeşti să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 5670 mp, validată prin HCJ nr. 4/1991 pe numele moştenitorilor autoarei Turturea I.Maria. De asemenea, va respinge capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 emis pe numele moştenitorilor autoarei Tudosie Floarea , ca neîntemeiat, va admite, în parte, cererea reconvenţională şi va obliga Comisia Locală să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,51 ha, situată în punctul „În ogradă”, validată prin HCJ nr. 3127/2002, pe numele moştenitorilor lui Turturea Maria şi Cărăgui A. Ion.  Va disjunge  capătul de cerere din cererea reconvenţională , având ca obiect pretenţii pentru lipsa folosinţei terenului în suprafaţă de 0,25 ha şi trimite dosarul la serviciul Registratură al instanţei în vederea formării unui nou dosar cu termen de judecată la data de 16.05.2013 , dosar ce va fi soluţionat de acelaşi complet de judecată şi va respinge cererea de intervenţie în interes propriu, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. v a obliga reclamantul Turturea C. Gheorghe la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Cărăgui Dumitru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul TURTUREA C. GHEORGHE domiciliat în comuna Fărcăşeşti, sat Rogojelu, jud. Gorj în contradictoriu cu intimatele COMISIA  LOCALĂ FĂRCĂŞEŞTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR şi cu pârâţii CĂRĂGUI DUMITRU domiciliat în comuna Ghiroda, sat Gearmata-Vii, Cerna, nr. 12, jud. Timiş, SZANYI FILOFTEIA, domiciliată în mun. Timişoara, str. Galileo-Galilei, nr. 12, jud. Timiş, IVANOVICI CECILIA, domiciliată în mun. Timişoara, str. Ion Slavici, nr. 37, jud. Timiş, Turturea Gheorghe domiciliat în Vânju Mare, sat Nicolae Bălcescu, jud. Mehedinţi, Andronache Maria domiciliată în comuna Fărcăşeşti, sat Peşteana de Jos, jud. Gorj, Turturea Ion domiciliat în comuna Fărcăşeşti, sat Rogojelu, jud. Gorj şi Marin Elena domiciliată în comuna Fărcăşeşti, sat Roşia Jiu, jud. Gorj

Obligă Comisia Locală de Fond Funciar Fărcăşeşti să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 5670 mp, validată prin HCJ nr. 4/1991 pe numele moştenitorilor autoarei Turturea I.Maria.

Respinge capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr. 1517214/14.05.2009 emis pe numele moştenitorilor autoarei Tudosie Floarea , ca neîntemeiat.

Admite, în parte, cererea reconvenţională.

Obligă Comisia Locală să întocmească şi să înainteze documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,51 ha, situată în punctul „În ogradă”, validată prin HCJ nr. 3127/2002, pe numele moştenitorilor lui Turturea Maria şi Cărăgui A. Ion.

Disjunge capătul de cerere din cererea reconvenţională , având ca obiect pretenţii pentru lipsa folosinţei terenului în suprafaţă de 0,25 ha şi trimite dosarul la serviciul Registratură al instanţei în vederea formării unui nou dosar cu termen de judecată la data de 16.05.2013 , dosar ce va fi soluţionat de acelaşi complet de judecată.

 Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Preşedintele Comisiei Locale Fărcăşeşti de Fond Funciar, ca neîntemeiată.

Obligă reclamantul Turturea C. Gheorghe la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Cărăgui Dumitru.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2013.

Preşedinte,

PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. C.P/Tehnored. A.M. 29 Aprilie 2013

13 ex