Prin plângerea la Legea 18/1991 depusă de reclamanţii N.I., N.D.M. împotriva pârâtei P.M.B. în dosarul cu nr. de mai sus, s-a cerut ca instanţa să oblige pârâta să le soluţioneze cererile şi respectiv să facă propunere de atribuire în proprietatea lor a terenului în suprafaţă de 2.962 m.p., aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, curţii şi grădinii din jurul acestora -situate în B., cartier U., nr. 256-257; înscrise în c.f. Unirea, nr. top. şi să înainteze propunerea Prefectului judeţului în vederea emiterii ordinului de atribuire a acestui teren în proprietatea reclamanţilor.
În motivare se arată că, terenul înscris în c.f. U. nr. top., în suprafaţă de 1.724 + 1.238 = 2.962 m.p. este aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, curţii şi grădinii reclamanţilor, situate în U. la nr. adm. 256, 257. Deşi figurează cu două numere administrative, în realitate este vorba despre o singură casă de locuit, înscrisă în c.f. 390, în întregime proprietatea reclamanţilor. Cota de 1/2 parte din aceasta, cu nr. adm. 257, au dobândit-o în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat judeţean sub nr. 2.287/1985 (încheiat între reclamanţi şi proprietara tabulară M.E.-O. născută M.) şi este intabulată pe aceştia (B+13,14); iar cealaltă parte, cu nr. adm. 256, a lui M. C. născută M. – B+7, au dobândit-o în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 19/1997 încheiat în condiţiile Legii nr. 1 12/1995.
Reclamanţii arată că din conţinutul colii evolutive c.f. rezultă că terenul în suprafaţă de 1.481 m.p., aferent cotei de construcţii cumpărate în anul 1985, a trecut la stat în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 – drept urmare a înstrăinării construcţiilor; 125 m.p. s-au intabulat pe stat cu titlu de trecere conform Decretului nr. 223/1974 – încheierea nr. 482/11 mai 1985 c.f. – o dată cu partea de construcţie a numitei M.C. născută M. (B+l 1); iar diferenţa de 1.356 m.p. figurează înscrisă pe aceasta din urmă. În realitate, se arată că terenul a fost preluat în întregime de către stat şi predat în folosinţa reclamanţilor, care erau proprietari ai cotei de 1/2 părţi din construcţii şi chiriaşi ai celeilalte părţi. Suprafaţa de 1.481 m.p. (125 + 1.356) constituie teren aferent cotei de 1/2 părţi din construcţiile înscrise în c.f. 390, respectiv părţii situate la nr. adm. 256 (aşa cum cealaltă porţiune de 1.481 m.p. constituie teren aferent construcţiilor cumpărate de reclamanţi în anul 1985 – situate la nr. adm. 257).
Din actul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” încheiat între vânzătoarea M.E.O. (aceeaşi cu vânzătoarea din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.287/1985) şi reclamanţi la data de 19.10.1985, rezultă că aceştia au cumpărat cu preţul de 60.000 lei – achitat integral – „casa şi grădina de la adresa menţionată”, care le-au fost şi predate efectiv în posesie.
În ceea ce priveşte construcţiile cumpărate la Legea 112/1995. art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HGE. nr. 20/1996. modificate şi completate prin HGR nr. 11/1997, prevede că în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent. Suprafaţa aferentă se determină prin raportare la art. 23 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, (la care face trimitere şi art. 36 alin. 4 din această lege), fiind cea care figurează în documentele funciare la data preluării. În speţă, aferentă construcţiilor, curţii şi grădinii în discuţie, la data preluării, figurează în c.f. întreaga suprafaţă de teren ce se identifică prin nr. top.. Prin urmare, reclamanţii susţin că sunt îndreptăţiţi la atribuirea în proprietate a întregului teren în suprafaţă de 2.962 m.p. aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti situate în U., la nr. adm. 256, 257, curţii şi grădinii din jurul acestora. Atribuirea în proprietate a terenului se face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.
Din aceste dispoziţii rezultă că propunerea primăriei apare ca un act administrativ condiţie, autonom, în absenţa căruia prefectul nu poate emite ordinul de atribuire în proprietate a terenului. În această situaţie, reclamanţii arată că este evident faptul că atunci când se refuză întocmirea sau se consideră că propunerea produce o vătămare în drepturi recunoscute de lege, persoana interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru recunoaşterea dreptului pretins. Astfel, deşi reclamanţii au depus la Primăria municipiului B. cereri pentru terenul în litigiu, până în prezent nu s-a făcut şi respectiv înaintat Instituţiei Prefectului judeţului propunerea de atribuire în proprietate a terenului. Mai mult, prin Adresa nr. 21.100/2005 li s-a comunicat că cererea nu poate fi soluţionată decât după finalizarea aplicării integrale a prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, deoarece terenul în discuţie „ar putea fi revendicat de către eventualii săi foşti proprietari”, în baza prevederilor acestei legi. Drept temei juridic se invocă prevederile art. 1 pct. 50, Titlul I – Modificarea şi completarea Legii 10/2001.
Reclamanţii susţin că terenul în discuţie nu face parte din categoria celor notificate potrivit prevederilor Legii 10/2001. Legea 247/2005 nici nu a acordat termene pentru depunerea unor astfel de notificări; ci doar pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legilor fondului funciar nr. 18/1991, 169/1997, nr. 1/2000 (care au expirat la 30.11.2005). Ori, existenţa unor astfel de cereri nu justifică, în nici un caz. suspendarea soluţionării cererii.
Prin urmare, reclamanţii arată că poziţia Primăriei municipiului B., potrivit căreia cererea acestora nu poate fi soluţionată decât după finalizarea aplicării integrale a legii 10/2001, constituie un refuz nejustificat de a-şi îndeplini obligaţiile impuse de art. 36 alin.6 din Legea 18/1991.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 54 din Legea 18/1991 rep., art.274 C.pr.civ.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-12), şi s-a cerut încuviinţarea expertizei topo, probei testimoniale, cercetarea locală.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare arată că, potrivit colii evolutive CF proprietari tabulari asupra imobilului înscris sub nr. de ordine A+1-2, nr. top. devin în anul 1954 numiţii M.S. şi M.C., cu titlu de atribuire de la Statul Român, după ce în prealabil exproprierea se făcuse de la aceiaşi proprietari. În baza Notei de constatare nr. 8285/1977 a fostului Consiliu Popular al oraşului B. asupra imobilului teren înscris sub nr. top. se înscrie casa de locuit şi anexele gospodăreşti, iar în baza Certificatului de moştenitor nr. 416/1976 cota parte de 1/2 părţi din imobilul în discuţie, proprietatea lui M.S. rezultată în urma sistării comunităţii de bunuri trece în proprietatea lui M.E. – O., n. M.. Cealaltă cotă de 1/2 părţi din imobil, proprietatea lui M. C. trece în proprietatea Statului Român în baza Deciziei nr. 161/1981 a fostului Consiliu popular, conform Decretului nr. 223/1974. Pârâta susţine că reclamanţii sunt proprietari asupra cotei de 1/2 părţi din imobilul construcţie situat în U. la nr. adm. 256-257, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2287/1985, ocazie cu care terenul aferent acestei cote în suprafaţă de 1481 mp, trece în proprietatea Statului Român, în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 şi asupra cotei de 1/2, în baza contractului de vânzare cumpărare 119/1997, încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995
În ce priveşte terenul aferent acestui imobil construcţie, reclamanţii sunt titularii unui drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, în cotă de 125/2961 părţi, în baza Deciziei nr. 394/1985 emisă de fostul Consiliu Popular al oraşului B.. Drept urmare, modul de trecere a terenului în litigiu la Stat, modul de atribuire a dreptului de folosinţă a terenului în favoarea petenţilor, modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiilor de către reclamanţi, legislaţia în vigoare, în rezolvarea acestei chestiuni trebuie să se distingă între: 1) atribuirea în proprietate a terenului asupra căreia reclamanţii sunt titulari ai unui drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor în baza art. 36 alin. 3 coroborat cu prevederile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată şi 2) atribuirea în proprietate a terenului aferent apartamentului cumpărat in baza legii nr. 112/1995.
În ce priveşte întinderea suprafeţei ce se atribuie în proprietate în cazul aplicării prevederilor art. 36 alin. 3 aceasta se referă numai la aceea „atribuită în folosinţă”, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974. Textul legal nu se referă şi la terenuri de stat închiriate sau aflate în folosinţa faptică a actualilor proprietari ci, exclusiv la cele pentru care proprietarul construcţiei are constituit, în condiţiile legii un drept real de folosinţă. Mai arată că, reclamanţii nu justifică vreun drept cu privire la suprafaţa de teren pretinsă, iar îngrădirea de către aceştia a unei porţiuni de teren proprietatea statului nu-i transformă în titulari ai dreptului de folosinţă a terenului respectiv, pentru a le fi aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 republicată, şi în privinţa acestuia (în acest sens, se invocă şi Sentinţa Civilă nr. 4236/07.10.2004 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 411/2004, rămasă definitivă). Prevederile art.23 din Legea nr. 18/1991, republicată şi cele ale art. 8 din Decretul – Lege nr. 42/!990 pârâta arată că nu au incidenţă în speţă, întrucât pe de o parte, art.23 reglementează constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente casei de locuit, aflate la 1 Ianuarie 1990 în proprietatea CAP-ului, pe când art. 36 vizează constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane trecute în proprietate satului, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 au caracter recognitiv şi constatator, stabilind existenţa dreptului de proprietate asupra fondului aferent locuinţei în patrimoniul acelora care au avut acest drept.
Pârâta mai arată că, în ce priveşte atribuirea în proprietate a terenului aferent apartamentului cumpărat în baza legii nr. 112/1995 aceasta nu are nici un suport legal, deoarece prin cererea nr. 49970/5.09.2006 moştenitoarea fostei proprietare tabulare, M.D. a solicitat restituirea terenului din CF, nr. top., în baza Legii nr. 247/2005. Comisia municipală analizând cererea acesteia a propus aprobarea restituirii terenului solicitat, prin înscriere pe tabelul nr. 9, fără a indica însă suprafaţa, întinderea acesteia urmând a se aproba ulterior după depunerea unei documentaţii tehnice, până la emiterea ordinului prefectului de restituire. La această dată documentaţia depusă de susnumita se află la Instituţia Prefectului Comisia Judeţeană în vederea soluţionării contestaţiei şi a cererii de restituire. Totodată, art. 9 din Legea nr. 112/1995 dă dreptul chiriaşului la cumpărarea apartamentului, a spaţiilor de locuit deţinute cu titlu de locaţiune ce nu au fost restituite foştilor proprietari.
Pârâta arată că vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în art. 33, prevedea că, dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcţie se dobândeşte în condiţiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 devenit art. 36 alin. (2) după republicarea Legii nr. 18/1991. După republicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, această prevedere a fost înlăturată, astfel că nu mai poate fi aplicată prin analogie. Actuala reglementare, în art. 9, art. 21 şi art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi prevede în ce condiţii se dobândeşte dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor ce fac obiectul vânzării. Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege, reiese că, arată pârâta, dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foştilor proprietari în natură, se dobândeşte de către chiriaşii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca şi construcţia, cu plata integrală sau în rate a preţului.
În drept, s-au invocat art. 34 din legea nr. 1/2000, modificată şi completată, art. 3-6 alin. 3 şi 6 din legea nr. 18/1991, rep., art. 9. art. 21 şi 26 din Legea nr. 112/1995, art. 37 din HGR nr. 11/1997.
Pentru termenul de judecată din data de 27.11.2006, reclamanţii au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au evidenţiat netemeinicia susţinerilor Primăriei municipiului Bistriţa.
1. În ceea ce priveşte atribuirea în proprietate a terenului în baza prevederilor art. 36 alin. 3, 4 şi 6 din Legea 18/1991 republicată, coroborate cu art. 23 din această lege (la care alin. 4 al art. 36 face trimitere în mod expres) şi art. 8 din D.L. nr. 42/1990 (la care face trimitere art. 23 alin. 1 din Legea 18/1990 republicată). În ceea ce priveşte terenul în litigiu, în suprafaţă totală de 2.962 m.p., reclamanţii arată că sunt titularii unui drept de folosinţă doar asupra cotei de 125/2962 m.p. Însă îndreptăţirea lor la a se face propunere şi respectiv a se emite Ordin vizează întreaga suprafaţă care excede celei aferente apartamentului cumpărat în baza Legii 112/1995. Contrar susţinerilor Primăriei, arată că au depus cerere pentru teren, care vizează şi suprafaţa atribuită în folosinţă. Pe de altă parte, este de observat că pentru terenuri cum este cei în discuţie dispoziţiile legale incidente nu condiţionează propunerea primăriei şi respectiv emiterea ordinului prefectului de existenţa unei cereri a proprietarilor actuali ai locuinţei.
Din conţinutul întâmpinării depuse la dosar rezultă că, deşi a verificat situaţia juridică a terenului în litigiu, Primăria municipiului B. refuză să facă propunerea de atribuire şi respectiv să înainteze această propunere Prefectului pentru emiterea ordinului, astfel că prezenta acţiunea se justifică. Mai arată că, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren, fără îndoială, aceasta nu este numai aceea „atribuită în folosinţă”, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a limita proprietatea proprietarilor actuali ai construcţiilor doar asupra terenului atribuit în folosinţă, nu mai era necesară includerea în art. 36 a alin. 4, care face trimitere expresă la art. 23 şi implicit la art. 8 din D.L. nr. 42/1990. În ipoteza terenului proprietate personală trecut la stat ca efect al înstrăinării construcţiei, în zonele cooperativizate art. 36 alin. 3 se coroborează cu art. 36 alin. 4 („dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile”) şi întreg terenul aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora revin în proprietate deţinătorilor, proprietari ai locuinţelor. În speţă, fără îndoială că terenul în litigiu se află situat în zonă cooperativizată. Prin urmare, în speţă, o eventuală reconstituire în favoarea moştenitoarei fostei proprietare tabulare ar fi lovită de nulitate, fiind făcută cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale Legii fondului funciar.
Nici în temeiul Legii 10/2001 acest teren nu poate fi restituit (chiar dacă s-ar fi depus notificare în termenul legal). Pornind de la faptul că Legea 18/1991 rep., prin art. 36, rezolvă problema terenurilor preluate de stat în temeiul Legii 58/1974 în favoarea dobânditorului construcţiei, iar art. 8 alin. 1 din Legea 10/2001 rep., exclude aplicabilitatea acestei legi în privinţa terenurilor al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar, practica judiciară s-a pronunţat în sensul că solicitarea prin care se invocă faptul că Legea nr. 58/1974 constituie preluare abuzivă urmează a fi respinsă, cu motivaţia că aceste situaţii nu cad sub incidenţa Legii 10/2001 (Î.C.C.J. – decizia nr. 604/2004 în „Dreptul” nr. 3/2005, pag. 267; decizia nr. 3.888/2003 în „Dreptul” nr. 2/2005, pag. 225; decizia nr. 5.174/2004, în „Curierul judiciar” nr. 7-8/2005, pag. 74-75). Din cele mai sus arătate se evidenţiază şi că întinderea terenului la care proprietarul construcţiei dobândite sub incidenţa Legii 58/1974 este îndreptăţit este cea deţinută de dobânditorul construcţiei la 1 ianuarie 1990 – ca teren aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora.
Faţă de aceste dispoziţii, este fără îndoială că actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 19.10.1985 prezintă mare relevanţă în soluţionarea cauzei. La data încheierii acestui act, vânzătoarea M.E.O. era proprietară a 2.837 m.p. teren, la acea dată doar 125 m.p. fiind preluaţi la stat – în baza Deciziei nr. 161/1981 a Consiliului popular al judeţului. La 19.10.1985, M.E.O. (fost căsătorită M.) figura ca proprietară tabulară a cotei de 1/2 părţi din terenul aferent nr. top. 36/3 şi 37/3, în suprafaţă totală de 2.962 m.p. Aceasta este fiica proprietarei tabulare M.C. născută M.. M.C. era decedată încă din 15.03.1980, iar dobândirea drepturilor reale, pentru cauză de moarte, are loc fără înscriere în cartea funciară (art. 26 din Legea 115/1938). Prin urmare, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1985, vânzătoarea era proprietara casei cu nr. 257 şi proprietara terenului aferent acesteia, curţii şi grădinii – în suprafaţă de 2.837 m.p. – pe care le avea efectiv în posesie şi pe care l-a vândut şi respectiv l-a predat în posesie.
Şi anterior introducerii alin. 2/1 în conţinutul art. 23, instanţa supremă a statuat în sensul că interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 35 alin. 3 şi 4 din Legea 18/1991 (respectiv art. 36 alin. 3 şi 4 din Legea 18/1991 rep.) conduc la concluzia că dobânditorul unei construcţii este îndreptăţit să primească în proprietate întreaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul cestora, atunci când există, adică tot terenul ce s-a avut în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi în urma căreia a fost deţinut în fapt de dobânditor (CS.J. – decizia nr. 35/1998, decizia nr. 199/1995, decizia nr. 1.448/1996, decizia nr. 528/1996).
2. Menţionează că în ceea ce priveşte atribuirea în proprietate a terenului aferent apartamentului cumpărat în baza Legii 112/1995 – cererea este de asemenea întemeiată.
a) Faptul că moştenitoarea fostei proprietare tabulare, M.D., a solicitat restituirea terenului din c.f., nr. top., în baza Legii 247/2005, iar Comisia municipală a propus aprobarea, prin înscriere pe anexa nr. 9, „fără a indica însă suprafaţa”, nu afectează legalitatea şi temeinicia acţiunii formulate.
b) Potrivit articolul 9 din Legea 112/1995 au avut dreptul de a cumpăra apartamentului trecut la stat în baza Decretului 223/1974, prin Decizia nr. 161/1981 a Consiliului popular al judeţului. În baza acestor acte a fost trecută la stat şi cota de 125/2961 m.p. – ca teren aferent. Arată că nu contestă conţinutul dispoziţiilor art. 9 din Legea 112/1995 şi respectiv al art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, însă interpretarea dată acestora de către Primăria municipiului Bistriţa este evident greşită şi în contradicţie cu toate propunerile şi respectiv ordinele de atribuire a terenurilor aferente locuinţelor vândute în baza acestei legi, în perioada 1997-2006 – în care erau în vigoare dispoziţiile art. 33 din H.G.R. nr. 11/1997 şi respectiv ale art. 37 din H.G.R. nr. 20/1996 republicată.
Î.C.C.J. a statuat, inclusiv prin Decizia nr. 6.296/1 septembrie 2005 (deci mult ulterior Deciziei nr. 2.239/2000 a Curţii de Apel Cluj, invocată de intimată) că „dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilelor construcţii înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 se naşte din lege, reglementarea situaţiei acestui drept fiind rezolvată pe cale administrativă, respectiv prin Ordin al prefectului, conform art. 36 din Legea 18/1991″.
Prin „teren aferent” nu se poate înţelege nicidecum terenul ocupat de edificate. Într-adevăr, art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995, iniţiale, menţiona expres că dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra „terenului situat sub aceste construcţii”. Prin modificarea adusă acestui articol prin H.G.R. nr. 11/1997 se menţionează dobândirea dreptului de proprietate asupra „terenului aferent” construcţiilor cumpărate în baza Legii 112/1995. Dacă „terenul aferent” înseamnă acelaşi lucru cu terenul de „sub”, modificarea acestor dispoziţii nu ar avea nici un sens. Oricât de restrictivă ar fi interpretarea, teren aferent presupune şi suprafaţa necesară normalei folosinţe a construcţiei, care nu poate fi mai mică de 250 m.p. (apreciată ca necesară şi în perioada în care Legea nr. 58/1974 era în vigoare, şi de către Statutul C.A.P., etc.).
De observat că, în speţă, nici Statui român şi nici o altă persoană juridică nu se afla, la 22 decembrie 1989, în posesia vreunei porţiuni de teren ce depăşea cei 125 m.p. preluaţi în baza D. 223/1974, care să aibă vreo legătură cu apartamentul pe care l-au cumpărat în baza Legii 112/1995, astfel că dispoziţiile art. 26 alin. ultim din această lege nu sunt incidente.
Prin urmare, în nici un caz nu se justifică soluţia „vânzării către petenţi” a terenului, ci aceea a emiterii ordinului prefectului, sens în care Primăria municipiului Bistriţa trebuie să facă propunere.
În drept, nu s-a invocat nicio dispoziţie legală.
În data de 14.05.2007, reclamanţii au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei judeţene nr. 129 din 12.04.2007, prin care au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii să se dispună anularea sau constatarea nulităţii Hotărârii atacate, în partea privind admiterea contestaţiei intimatei M.D., respectiv a reconstituirii, în favoarea acesteia, a dreptului de proprietate asupra terenului în cotă de 1.356/2.962 m.p. înscris în c.f., nr. top.; cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că, prin Hotărârea nr. 129/2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, atacată, s-a dispus: admiterea în parte a contestaţiei intimatei M.D. şi reconstituirea, în favoarea acesteia, a dreptului de proprietate asupra cotei de 1.356/2.962 m.p. teren înscris în c.f., nr. top.; respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.481 m.p. – aferent cotei de 1/2 părţi din terenul înscris în c.f. (ce figurează ca proprietate tabulară a numitei M.E.O.) şi respectiv cota de 125/2.962 m.p. – aferentă construcţiilor din aceeaşi c.f; respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în ceea ce priveşte imobilul construcţii. Reclamanţii susţin că hotărârea este nelegală şi netemeinică în partea privind admiterea contestaţiei pentru că, în mod greşit Comisia judeţeană a apreciat că acest teren intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 34 din Legea 1/2000 modificată şi completată prin Legea 247/2005, respectiv că nu este aferent construcţiei. În realitate, susţin aceştia, şi acest teren este aferent construcţiilor situate în U. la nr. administrativ 256-257. Deşi figurează cu două numere administrative, este vorba despre o singură casă de locuit, adică cea înscrisă în c.f., cu anexele gospodăreşti aferente.
Terenul ce se identifică prin nr. top., în suprafaţă totală de 2.962 m.p., a constituit la data preluării la stat şi constituie şi în prezent teren aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, curţii şi grădinii din jurul acestora. Construcţiile constituie, în întregime, proprietatea reclamanţilor, dobândită astfel: -cota de 1/2 părţi intabulată pe reclamanţi (cu nr. adm. 257) – în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat judeţean sub nr. 2.287/1985 (încheiat între reclamanţi şi proprietara tabulară M.E.O. născută M., mama intimatei M.D.); -cealaltă cotă de 1/2 părţi, ce figurează în c.f. pe M.C. născută M. -în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 119/1997 încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Suprafaţa de 1.481 m.p. aferentă proprietăţii de la B9 din c.f. – a lui M.E.-O. născută M. (compusă din cei 1.356 m.p. reconstituiţi prin Hotărârea atacată şi cei 125 m.p. reţinuţi de Comisia judeţeană ca aferenţi construcţiilor) a trecut la stat în baza art. 30 alin. 2 din legea nr. 58/1974, drept urmare a înstrăinării construcţiilor prin contractul autentificat sub nr. 2.287/19 octombrie 1985. În realitate, susţin aceştia, la încheierea convenţiei de vânzare-cumpărare părţile contractante au avut în vedere atât construcţiile cât şi terenul, inclusiv grădina, sens în care. la aceeaşi dată, s-au întocmit înscrisurile sub semnătură privată intitulate „Contract de vânzare-cumpărare” şi respectiv „Declaraţie”. În aceste înscrisuri se consemnează că s-a vândut „casa şi grădina”, cu preţul de 60.000 lei, achitat integral, şi că la achitarea acestei sume a fost de faţă şi intimata M.D. (pe care atunci o chema F.D.). Atunci s-a procedat şi la predarea-preluarea imobilului, pe care l-au folosit în întreaga perioadă ulterioară. În aceste împrejurări, reclamanţii arată că sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. 3, 4 şi art. 23 din Legea 18/1991 republicată, modificată şi completată prin Legea 247/2005, prin prisma cărora terenul constituie (ope legis) proprietatea lor.
În drept s-au invocat art. III lit. a din Legea 169/1997. art. 52 , art. 53 din Legea 18/1991 rep., art. 274 c.pr.civ.
În motivare s-au anexat înscrisuri şi s-a solicitat interogatoriul intimatei M.D., proba testimonială şi expertiza.
La data de 28.05.2007, M.I., în calitate de intervenient, a formulat o cerere prin care a solicitat instanţei restituirea imobilului casă situat în cart.U. la nr.256-257, în cote de 1 imobilul casă şi 1 imobilul teren.
În motivare arată că imobilele i-au fost preluate în mod abuziv de către statul român.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 9 (1) din Legea 10/2001, modif. Şi completată prin Legea nr. 247/2005.
În data de 04.06.2007, intervenientul a depus Precizare de acţiune prin care solicită în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001 art.9(l), Legii nr.247/2005 retrocedarea în natură a imobilului din loc.U. nr.256 B. înscris în CF respectiv 1/2 din imobil teren total 1481 mp intabulat pe M.K. în 1930. De asemenea invocă excepţia nulităţii intabulării în baza decretului 223/1974 a deciziei 161/1981 ca fiind falsă în acte. Acesta susţine că notariatul B. nu avea dreptul să o treacă la stat deoarece M.K. a plecat legal definitiv din România. Aceasta a decedat în Germania la 04/07/1980 şi s-a deschis dreptul de moştenire după defuncta de către intimat conform declaraţiei de renunţare din partea G.K. născuta M. la data de 21/09/1928 în B. şi a lui O.M. născut la data de 28/12/1936 în B., fiind fiica şi fiul decedatei M.K.. De asemenea invocă excepţia nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între I.J.G.C.L. B. şi N.I. în baza prevederilor art.III, alin.l, 2, 21 din Legea nr. 196/1997 ,mai solicită anularea Deciziei nr.161/1981, 13/03/1981 şi să se dispună radierea din CF a încheierii de întabulare înscrisă la data de 11/05/1985 de pe statul roman a cotei 1/2 a părţii din imobilul casă de sub A+4 B. 11-12; Anularea deciziei nr.1035-1036 de pe statul român; cu cheltuieli de judecată.
În motivare susţine că ele este adevăratul moştenitor, iar trecerea în proprietatea statului a fost una ilegală.
În drept invocă prevederile art.7 alin. l şi alin.3 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 art. III alin. l şi 2, art. 21 din Legea nr. 196/1997 aşa cum au fost modificate prin Legea nr.247/2005, art.42 din Legea nr. 1/2000 (Lg.247/2005), art.274 Cod pr.civ.
În data de 07.04.2011, P.B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare arată că, având în vedere situaţia juridică a terenului în litigiu, raportat şi la modul de trecere a terenului în litigiu la Stat, modul de atribuire a dreptului de folosinţă a terenului în favoarea petenţilor, modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiilor de către petenţi, legislaţia în vigoare, în rezolvarea acestei chestiuni trebuie să se facă distincţie între: 1) atribuirea în proprietate a terenului asupra căreia petenţii sunt titulari ai unui drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor în baza art. 36 alin. 3 coroborat cu prevederile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată şi 2) atribuirea în proprietate a terenului aferent apartamentului cumpărat în baza legii nr. 112/1995.
1. În ce priveşte atribuirea în proprietate a terenului asupra căreia petenţii sunt titulari ai unui drept de folosinţă pe durata existentei construcţiilor în baza prevederilor art. 36 alin. 3 coroborat cu prevederile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991. republicată. În primul rând, deşi prin acţiunea introductivă se solicită obligarea pârâtei P.M.B. să soluţioneze cererile petenţilor privind atribuirea în proprietate a acestui teren, aceştia nu au depus la primărie vreo cerere cu acest obiect, astfel că, raportat la prevederile art. 54 alin. 1 coroborat cu prevederile art. 53 alin. 2 şi ale art. 36 alin. 6, teza ultimă, din Legea nr. 18/1991, rep. acţiunea apare ca neîntemeiată, nefiind în prezenţa unui act administrativ prin care s-a refuzat atribuirea în proprietate a terenului. În al doilea rând, în ce priveşte întinderea suprafeţei ce se atribuie în proprietate în cazul aplicării prevederilor art. 36 alin. 3 aceasta se referă numai la aceea „atribuită în folosinţă”, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974. Textul legal nu se referă şi la terenuri de stat închiriate sau aflate în folosinţa faptică a actualilor proprietari ci, exclusiv la cele pentru care proprietarul construcţiei are constituit, în condiţiile legii, un drept real de folosinţă. Aceasta arată că reclamanţii nu justifică vreun drept cu privire la suprafaţa de teren pretinsă, iar îngrădirea de către aceştia a unei porţiuni de teren proprietatea statului nu-i transformă în titulari ai dreptului de folosinţă a terenului respectiv, pentru a le fi aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1931, republicată, şi în privinţa acestuia. (în acest sens, invocăm şi Sentinţa Civilă nr. 4236/07.10.2004 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 411/2004, rămasă definitivă).
Aceasta susţine că invocarea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 19.10.1985 de către reclamanţi cu numita M.E.O. nu prezintă nici o relevanţă pentru a justifica atribuirea unei suprafeţe de teren mai mari, întrucât la data încheierii acestuia susnumita nu mai era proprietară decât asupra unei cote părţi de 1/2 din imobilul situat în U. la nr. adm. 256-257, cealaltă cotă fiind trecută în proprietatea Statului Român încă din anul 1981. Aceasta face ca antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 19.10.1985 să fie nul absolut pentru lipsa calităţii de proprietar a promitentului vânzător, M.E.O. în ce priveşte cota de 1/2 din imobil.
2. În ce priveşte atribuirea în proprietate a terenului aferent apartamentului cumpărat în baza legii nr. 112/1995 aceasta nu are nici un suport legal pentru următorul motiv: art. 9 din Legea nr. 112/1995 dă dreptul chiriaşului la cumpărarea apartamentului, a spaţiilor de locuit deţinut cu titlu de locaţiune ce nu au fost restituite foştilor proprietari. Art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin HGR nr. 11/1197 arată că dreptul de proprietate se dobândeşte cu respectarea art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1991, în sensul că, suprafeţele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului. Cum textul art. 37 din HGR nr. 11/1997 se referă la situaţia „vânzării” către chiriaşi, este evident că se încheie un contrat de vânzare-cumpărare atât pentru a apartamente, anexe gospodăreşti şi garaje, cât şi pentru terenul aferent acestora. Terenul ce depăşeşte suprafaţa aferentă apartamentelor, etc. rămâne în proprietatea statului. Prin „teren aferent” se înţelege terenul ocupat de edificate şi nicidecum întregul imobil. În acest sens s-a invocat şi practica judiciară a curţii noastre de apel, respectiv Decizia Civilă nr. 2239/2000 pronunţată de Curtea de Apei Cluj în dosarul nr. 4734/2000. Mai arată că, dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foştilor proprietari în natură, se dobândeşte de către chiriaşii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca şi construcţia, cu plata integrală sau în rate a preţului.
Astfel, în contractele încheiate art. 1 alin. ultim, precizează doar prevederile legale în temeiul cărora terenul se dobândeşte de către cumpărător, pentru înstrăinarea acestuia fiind necesară încheierea şi a unui act de vânzare-cumpărare autentic care să aibă ca obiect terenul aferent construcţiei. Hotărârile adoptate de către Consiliul Local al municipiului Bistriţa, definitive prin neatacare, sunt în concordanţă cu prevederile legale aprobate prin HGR nr. 11/1997 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi reprezintă acte jurisdicţionale de autoritate publică care dispun asupra modalităţii de dobândire a terenului aferent construcţiilor înstrăinate, fiind încheiate distinct contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în formă autentică, concomitent cu încheierea contractelor pe construcţii sau ulterior acestora.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Terenul înscris în c.f. nr. top., în suprafaţă de 1.724 + 1.238 = 2.962 m.p. este aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti, curţii şi grădinii petenţilor, situate în U. la nr. adm. 256, 257. Deşi figurează cu două numere administrative, în realitate este vorba despre o singură casă de locuit, înscrisă în c.f. în întregime proprietatea petenţilor. Cota de 1/2 parte din aceasta, cu nr. adm. 257, au dobândit-o în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat judeţean sub nr. 2.287/1985 (încheiat între petenţi şi proprietara tabulară M.E.O. născută M.r) şi este intabulată pe aceştia (B+13,14); iar cealaltă parte, cu nr. adm. 256, a lui M.C. născută M. – B+7, au dobândit-o în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 19/1997 încheiat în condiţiile Legii nr. 1 12/1995.
Din conţinutul colii evolutive c.f. rezultă că terenul în suprafaţă de 1.481 m.p., aferent cotei de construcţii cumpărate în anul 1985, a trecut la stat în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 – drept urmare a înstrăinării construcţiilor; 125 m.p. s-au intabulat pe stat cu titlu de trecere conform Decretului nr. 223/1974 – încheierea nr. 482/11 mai 1985 c.f. – o dată cu partea de construcţie a numitei M.C. născută M. (B+l 1); iar diferenţa de 1.356 m.p. figurează înscrisă pe aceasta din urmă.
Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele sentinţei civile nr.6.959/2009 a Judecătoriei Bistriţa şi respectiv ale deciziei nr.244/R/2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosar nr.4.303/190/2008, terenul în discuţie a constituit la data preluării la Stat şi constituie şi în prezent teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti înscrise în CF, curţii şi grădinii din jurul acestora, imobilele fiind dobândite astfel:
– cota de 1 părţi intabulată pe petenţi ( cu nr. adm. 257)- în baza contractului de vânzare __ cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat judeţean sub nr. 2287/1985 (încheiat între petenţii-cumpărători şi proprietara tabulară M.E. – O. născută M., vânzătoare);
– cealaltă cota de 1 părţi, ( cu nr. adm. 256 ),ce figurează în cf. pe M.C. născută M. – în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 119/1997 încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
La data de 19.10.1985, conform înscrierilor de carte funciară, M.E.-O. (fost căsătorită M.) figura ca proprietară tabulară a cotei de 1/2 părţi din terenul aferent nr. top., în suprafaţă totală de 2.962 m.p., aceasta fiind fiica proprietarei tabulare M.C. născută M.-
M.C. era decedată încă din 15.03.1985, iar dobândirea drepturilor reale, pentru cauză de moarte, are loc fără înscriere în cartea funciară (art. 26 din Legea 115/1938), astfel că vânzătoarea, în calitate de moştenitoare, s-a considerat îndreptăţită la vânzarea întregului imobil, pe care îl deţinea în folosinţă, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1985, vânzătoarea era proprietara casei cu nr. 257 şi proprietara terenului aferent acesteia, curţii şi grădinii – în suprafaţă de 2.837 m.p. – pe care le avea efectiv în posesie şi pe care l-a vândut şi respectiv l-a predat în posesie.
Iniţial, imobilul a vrut să-l cumpere martorul I.V., care ştia că întreaga casă şi teren aparţin vânzătoarei, ulterior râzgândindu-se, pentru că a găsit o casă mai bună cu tot atâta teren.
La 19 octombrie 1985, imobilul construcţii şi teren a fost cumpărat de petenţii N., cu preţul de 60.000 lei. Martorul L.I. arată că atunci când s-a cumpărat, casa era “ aproape dărâmată “, valorând 8 sau 9 mii lei, cunoscând faptul că reclamanţii “ mai mult au cumpărat terenul decât casa ”.
Probatoriul administrat în cauză evidenţiază fără putinţă de tăgadă că intenţia mamei intimatei şi a petenţilor N., părţi în contractul de vânzare-cumpărare a fost în sensul înstrăinării întregului teren, cu atât mai mult a suprafeţei de 2.837 mp ce nu constituia la acea dată proprietatea tabulară a Statului Român.
Martorii audiaţi în cauză confirmă faptul că petenţii au cumpărat toată grădina de la M. prin act sub semnătură privată, aceasta din urmă avea o fiică, care a fost de faţă când s-a efectuat vânzarea, aceasta fiind intimata M.D. din dos. nr. 4303/190/2008, despre care se arată că la vremea respectivă se numea F.D., născută M., şi chiar ea fiind cea care eliberase chitanţa doveditoare a preţului stabilit prin contract. La încheierea convenţiei de vânzare – cumpărare părţile contractante, au avut în vedere atât construcţiile cât şi terenul, inclusiv grădina, sens în care, la aceeaşi dată, s-au întocmit înscrisurile sub semnătură privată intitulate „Contract de vânzare – cumpărare” şi respectiv „Declaraţie”, prin acestea consemnându-se că s-a vândut” casa şi grădina”, cu preţul de 60.000 lei, achitat integral, şi că la achitarea acestei sume a fost de faţă şi intimata M.D. pe care atunci o chema F.D., aşa cum au confirmat şi martorii. Atunci s-a procedat şi la predarea – preluarea imobilului, pe care arată petenţii că, l-au folosit în întreaga perioadă ulterioară.
În ce priveşte temeiul de drept invocat în cauză de către petenţi cu privire la atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă de 125 mp aferent apartamentului cumpărat în baza Legii 112/1995, instanţa consideră că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin.3, 4 şi art.23 din Legea 18/1991 republicată, modificată şi completată prin Legea 247/2005, prin prisma cărora terenul ar constitui ( ope legis) proprietatea reclamanţilor.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente apartamentelor se dobândeşte de către chiriaşii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca şi construcţia, cu plata integrală sau în rate a preţului. Transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei este una convenţională, ea neoperând de drept, în temeiul legii – în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Dec.nr.215/2008.
Cadrul normativ doar permite ca, o dată cu imobilul-construcţie, să poată fi înstrăinat şi terenul aferent acestuia, concretizarea vocaţiei la dobândirea dreptului, urmând a se realiza însă, prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, deoarece conform materialului probator administrat în cauză, reclamanţii, aşa cum s-a arătat mai sus, au cumpărat în anul 1985 întregul teren în suprafaţă totală de 2.962 m.p de la antecesoarea intimatei M.D., incluzând şi cel aferent apartamentului cumpărat ulterior în baza Legii 112/1995, exproprierea de către Statul Român a cotei părţi de 1 din teren ce aparţinea proprietarei tabulare M.C., nu a fost înscrisă în cartea funciară, imobilul fiind în posesia moştenitoarei proprietarei tabulare la data vânzării, respectiv M.E.O..
Astfel, având în vedere considerentele mai sus expuse, instanţa urmează ca în temeiul textelor de lege mai sus citate să admită acţiunea petenţilor N. şi pe cale de consecinţă să dispună obligarea intimatei să facă propuneri de atribuire în proprietatea petenţilor a terenului în suprafaţă de 2.962 mp, pe care sunt amplasate construcţiile proprietatea acestora, din B., cartier U., nr.256-257, înscris în CF nr. top şi să înainteze propunerea Prefectului Judeţului, în vederea emiterii ordinului de atribuire a acestui teren în proprietatea petenţilor.
