Prin cererea înregistrata sub nr. 363/199/2011 pe rolul Judecătoriei Buhusi, reclamantele D.M. şi H.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Buhuşi pentru Aplicarea Legilor fondului Funciar şi Instituţia Prefectului – judeţul Bacău au solicitat obligarea Comisiei Locale Buhuşi la întocmirea documentaţiei în vederea eliberării Ordinului Prefectului pentru suprafaţa de 39 mp, situaţi în intravilanul oraşului Buhusi, conform documentaţiei cadastrale ataşate. De asemenea, solicita obligarea Instituţiei Prefectului la emiterea Ordinului Prefectului pentru acesta suprafaţă.
Pârâta Instituţia Prefectului – Judeţul Bacau a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, motivat de faptul ca nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii, neprimind de la Primăria oraşului Buhuşi propuneri cu privire la atribuirea terenului în suprafaţă de 39 mp, aşa cum prevede art.36 al.6 din Legea nr.18/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 977/21.12.2011 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 363/199/2011 a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău, a fost admisă acţiunea civilă, a fost obligată pârâta Comisia Locală Buhuşi să întocmească documentaţia necesară în vederea eliberării ordinului prefectului pentru atribuirea suprafeţei de 39 mp, teren situat în Buhuşi, şi s-o înainteze Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău. A fost obligată pârâta Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău să procedeze la emiterea ordinului prefectului pentru atribuirea aceleiaşi suprafeţe şi a fost obligată Comisia Locală Buhuşi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 de lei, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:
“Prin decizia nr. 11892/1953 a Consiliului Popular Buhuşi terenul în suprafaţă de 1181 mp situat în Buhuşi, a fost atribuit în veşnică folosinţă numitului C.V..
În urma decesului lui C.V., moştenitorii acestuia,B.C. (fiica) şi C.V. (fiu) au dobândit în baza certificatului de moştenitor nr. 123/1978, dreptul de folosinţă veşnică, în cota de 1/2 fiecare din terenul în suprafaţa de 1181 mp.
Ulterior au fost eliberate alte doua certificate de moştenitor, respectiv: certificatul de moştenitor nr.618/20.05.1989, prin care moştenitoarea B.E. a dobândit de pe urma defunctului C.V. dreptul de folosinţă veşnică asupra suprafeţei de 288 mp teren, situat în Buhuşi, şi certificatul de moştenitor nr.75/24.06.1996, prin care de pe urma defunctei B.C., moştenitoarele H.V. şi D.M. au dobândit fiecare o cota de 1/4 din dreptul de folosinţa asupra terenului .
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4664/17.12.1990 numita B.E. a vândut numitei B.E. locuinţa dobândită în baza certificatului de moştenitor nr.618/1989, în contract stipulându-se şi că terenul aferent acestei construcţii este proprietate de stat şi că urmează ca dobânditorii să primească din partea statului o suprafaţa de teren necesar în folosinţa pe toata durata construcţiei, prin decizia Primăriei oraşului Buhusi.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 10510/17.12.1990, B.G. şi B.E. au vândut numiţilor I.V. şi I.V. garajul în suprafaţa de 24 mp, amplasat în intravilanul localităţii Buhuşi, construit în mod legal, în baza autorizaţiei pentru executare lucrări nr.27/28.11.1990.
Reclamantele H.V. şi D.M. au vândut familiei V.S. şi V.S., prin contractul nr. 176/29.04.2004, suprafaţa de 227 mp, împreună cu o casă în suprafaţă de 59 mp, imobile individualizate prin nr. cadastral 1136/2003 atribuit de către OCPI şi înregistrat la acelaşi oficiu sub nr.2264/23.12.2003. Conform menţiunilor din contract, “terenul şi casa sunt proprietatea noastră ( a vânzătoarelor – n.n.) şi le-am dobândit prin moştenire legală, în stare de indiviziune, conform certificatelor de moştenitor nr.123/1978 eliberat de către Notariatul de Stat şi nr. 75/1996, eliberat de către acest birou notarial (BNP G.A. – n.n.), înscris în Cartea Funciară nr.1581/N/29.01.2004, la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Buhuşi”.
În baza contractului de concesiune nr.9053/15.06.2004 Consiliul Local Buhuşi concesionează numitei I.V. o suprafaţa de 26,00 mp teren amplasat în intravilanul localităţii Buhusi.
Prin cererea înregistrată sub nr.831/199/2007 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamantele din prezenta cauză au solicitat anularea acestui contract de concesiune, motivând că sunt proprietarele acestui teren, acţiune respinsă, soluţia rămânând irevocabilă, prin anularea apelului, respectiv, respingerea recursului.
Înţelegând să dovedească faptul că sunt îndreptăţite a fi considerate proprietarele terenului în litigiu (suprafaţa de 39 mp pe care este amplasat garajul, aşa cum a fost identificat prin documentaţia cadastrală care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare nr.176/2004), reclamantele au efectuat o serie de demersuri, adresându-se instituţiilor abilitate ( prefect, Comisia Judeţeană) pentru a obţine recunoaşterea dreptului lor. Prin adresa nr.27707/04.02.2011 (fila 65), Primăria oraşului Buhuşi, răspunzând adresei nr.16100/06.01.2011 a Instituţiei Prefectului, arată că amână soluţionarea cererii nr.16100/2010, prin care petentele H.V. şi D.M. solicită emiterea ordinului prefectului pentru terenul în litigiu până când sentinţa pronunţată în dosarul nr.831/199/2007 al Judecătoriei Buhuşi va rămâne irevocabilă.
Instanţa a fost învestită, prin cererea înregistrată la data de 08.03.2011 cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, reclamantele solicitând obligarea Comisiei Locale Buhuşi de a întocmi documentaţia cadastrală în vederea eliberării ordinului prefectului pentru suprafaţa de 39 mp şi obligarea Instituţiei Prefectului la emiterea acestui ordin.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Instituţia Prefectului a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, întrucât nu a primit de la Primăria Oraşului Buhuşi propuneri cu privire la atribuirea terenului menţionat, conform procedurii prevăzute de art.36 al.6 din Legea 18/19991.
Observând parcursul administrativ al cererilor formulate de către reclamante (concretizate în răspunsul Comisie Judeţene conţinut în adresele nr.314145/20.05.2008- fila 24, şi nr.315536/08.04.2009 –fila 25, cererea reclamantei către Instituţia Prefectului nr.16100/2010 –fila 46, adresa nr. DA/16100/06.01.2011 a Instituţiei Prefectului către Primăria Buhuşi –fila 22, adresa nr.27707/04.02.2011 (fila 65), Primăria oraşului Buhuşi) , apreciind că schimbul de corespondenţă între cele două instituţii nu au făcut decât să ducă la tergiversarea soluţionării pe fond a cererii, instanţa apreciază că reclamantele sunt îndreptăţite să acceadă direct la instanţă pentru a se tranşa în mod irevocabil existenţa sau inexistenţa dreptului lor.
Urmarea procedurii administrative, la aproape 4 ani de la formularea cererii iniţiale, ar presupune oferirea părţilor interesate a posibilităţii de a supune controlului judecătoresc soluţia dată, ceea ce ar echivala cu o afectare a dreptului de acces la instanţă prevăzut de art. 6 din CEDO, prin obligarea la respectarea unui formalism procesual excesiv, în condiţiile în care o autoritate a statului nu îşi respectă propriile obligaţii.
În acelaşi timp, instanţa constată că nu se poate identifica nici o vătămare a pârâtei Instituţia Prefectului prin sesizarea adresată instanţei, fără a mai aştepta un timp nedefinit emiterea ordinului solicitat (în eventualitatea în care cererea ar fi întemeiată), în fapt pârâta având posibilitatea să-şi expună punctul de vedere cu privire la cererea de constituire în cadrul procedurii judiciare de faţă, evitând astfelaplicarea unui formalism rigid, atât timp cât chestiunile de fond – soluţionarea cererii de reconstituire – fuseseră deja sesizate instanţei prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Pentru considerentele expuse, instanţa urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Instituţia Prefectului ca fiind nefondată şi să procedeze, în continuare, la analiza temeiniciei cererii solicitantelor şi la examinarea situaţiei de fapt a terenului ce se vrea a fi restituit.
Aşadar, în analiza cererii de constituire a dreptului de proprietate, instanţa reţine că pârâta Comisia Locală Buhuşi a solicitat respingerea acţiunii, pentru că reclamantele nu au dobândit un drept de folosinţă asupra acestui teren, întrucât acesta nu ar fi fost situat în curtea lor .
Pentru stabilirea acestei situaţii de fapt, contestată de către pârâtă, instanţa urmează a da eficienţă propriilor constatări, consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului (fila 143) coroborate cu celelalte înscrisuri aflate la dosar.
Astfel, instanţa a constatat că garajul este amplasat în curtea casei fostei proprietăţi a reclamantelor. Conform schiţelor (planurilor de situaţie) întocmite fie cu prilejul construirii garajului, fie cu prilejul înstrăinării acestuia (filele 17,40,43), construcţia este amplasată în interiorul perimetrului ce delimitează terenul de 227 mp, pe aliniamentul gardurilor care înconjoară proprietăţile, pornind dinspre str. spre nord, unde este proprietatea lui C.G.. În realitate, garajul este situat cu 1-1,32 m în spatele gardului proprietăţii lui B., respectiv a lui C. (vecinii din stânga şi dreapta garajului), aşa cum rezultă şi din schiţa raportului de expertiză întocmit de exp. B.V. (fila 150), astfel încât, dacă ar fi să se construiască un gard şi să se alinieze cu cel al proprietăţilor învecinate, garajul ar intra în curte.
De altfel, deşi pârâta Comisia Locală Buhuşi a susţinut, constant, că terenul în litigiu ar face parte din domeniul privat al localităţii, situaţie care ar fi îndreptăţit-o să procedeze la concesionarea suprafeţei în litigiu către terţi, pârâta nu a depus niciun înscris în acest sens, invocând lipsa întocmirii unui inventar al domeniului privat al localităţii.
Reţinând faptul că reclamantele au efectuat acte de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 39 mp, instanţa, apreciind că cererea reclamantelor este fondată, urmează să facă aplicarea art.1073 C.civ., raportat la art.36 al.3 şi al.6 din legea nr.18/1991 şi să admită acţiunea, aşa cum a fost formulată.”
Împotriva sentinţei civile nr. 977/21.12.2011 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 363/199/2011 s-au declarat două recursuri, unul declarat de COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR LG.18/1991- BUHUŞI şi unul declarat de către INSTITUŢIA PREFECTULUI BACĂU, solicitându-se modificarea sentinţei civile recurate şi respingerea acţiunii reclamantelor.
În motivarea recursului declarat de către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar – Buhuşi se arată că în mod greşit, a reţinut că garajul şi terenul aferent acestuia pentru care s-a solicitat emiterea ordinului prefectului sunt amplasate în curtea casei fostei proprietăţi a reclamantelor, mai exact în interiorul perimetrului ce delimitează terenul în suprafaţă de 227 m.p. În realitate, terenul aferent garajului din strada face parte din curtea moştenitoarei B.E., fiind inclus în certificatul de moştenitor nr.618/1989 eliberat de Notariatul de stat Bacău, prin care B.E. a dobândit, de pe urma defunctului C.V., dreptul la folosinţă pentru suprafaţa de 288 m.p. teren situat în Buhuşi, nr. 18, cu vecinii: N – C.G., S – S.N., E – B.E., E – teren viran, acest teren fiind atribuit în folosinţă prin Decizia nr. 11892/1953 a Consiliului Popular Buhuşi (decizie care nu se mai păstrează în arhiva instituţiei şi nici la Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale).
Reclamantele nu au solicitat ordinul prefectului nici măcar pentru suprafaţa de 227 m.p. aferentă locuinţei, pe care au avut-o efectiv în folosinţă, în baza deciziei nr.l 1892/1953 a Consiliului Popular Buhuşi, ci au vândut această suprafaţă înainte de a deveni proprietare în baza ordinului prefectului.
Terenul în litigiu pe care este amplasat garajul din strada a fost legal concesionat prin contractul de concesionare nr.9053/2004 încheiat între Consiliul Local Buhuşi, în calitate de concedent şi I.V., în calitate de concesionar, iar garajul a fost legal cumpărat de către numiţii I.V. şi I.V., de la B.G. şi B.E., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.l0510/1990.
În cauza, nici măcar nu sunt întrunite condiţiile legale pentru emiterea ordinului prefectului, aşa cum sunt prevăzute în art. 36 alin.2 din Legea 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În speţă se solicită emiterea ordinului prefectului pentru un teren aferent unui garaj proprietatea privată a unei alte persoane şi pentru care persoana respectivă are un drept de concesiune în baza unui contract de concesiune a cărui legalitate a fost confirmată de instanţa de judecată.
În drept se invocă art. 36 alin.2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 302-303, art. 304 alin.9 Cod procedură civilă.
În susţinerea recursului s-a depus S.C. nr. 696/2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 831/199/2007.
În motivarea recursului declarat de către Instituţia Prefectului Bacău se arată, în ceea ce priveşte greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Bacău, că Instituţia Prefectului – judeţul Bacău nu a primit de la Primăria oraşului Buhuşi propuneri cu privire la atribuirea terenului ce constituie obiectul prezentei cauze, conform art.36 alin.(6) din Legea nr. 18/1991. Iar contrar dispoziţiilor legale de mai sus, Primăria oraşului Buhuşi, deşi a primit solicitarea reclamantelor ce a fost depusă la instituţia noastră sub nr.16100/05.11.2010, fiind transmisă spre competentă soluţionare, a comunicat faptul că terenul din prezentul litigiu face parte din domeniul privat al localităţii Buhuşi.
În consecinţă, pe fondul cauzei se arată că acţiunea reclamantelor este neîntemeiată întrucât faţă de cerinţele prevăzute în alin.(2) şi (3) ale art.36 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în mod obligatoriu atribuirea terenurilor se face numai deţinătorilor locuinţelor la momentul solicitării constituirii dreptului de proprietate a acestora. Prin urmare, cererea reclamantelor nr.16100/05.11.2010 a fost formulată nelegal, locuinţa compusă din 3 camere, cămară, sală, verandă, acoperită cu ţiglă, împreună cu terenul aferent acesteia în suprafaţă de 227 mp fuseseră înstrăinate numiţilor V.S. şi V. V.S. încă din anul 2004, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.176/29.01.2004 de Biroul Notarului Public „G.A.” cu sediul în Buhuşi.
Mai mult decât atât, garajul amplasat pe terenul ce constituie obiectul prezentului litigiu, a fost construit de numiţii B.G. şi B.E. în baza Certificatului de aliniere şi regim construire nr.27/1990 (înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10510/17.12.1990 numiţilor I.V. şi I.V.) şi nu de reclamante.
În drept se invocă dispoziţiile art.36 alin.(2), (3) şi (6) din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.299 alin.(l), art.304 alin.(l) pct.9 şi art.3041 din Codul de procedură.
Intimatele-reclamante D.M. şi H.V. au depus întâmpinare prin care arată că în decursul anilor au vândut familiei V. o parte din teren cu casa, conform contractului de vânzare aflat la dosarul cauzei. Din terenul moştenire au mai rămas 39 mp pentru care în luna aprilie 2004 s-a intocmit documentaţia cadastrala care este semnata şi de consilierul juridic al primăriei Buhuşi. Pe aceasta suprafaţa de 39 mp a exista un garaj construit de familia B. care sunt vecini cu subsemnatele. Aceasta familie ştiind că terenul de 39 mp este proprietatea intimatelor a cerut Primăriei să demoleze garajul, însa primăria i-a obligat să obţină autorizaţie de demolare. Această suprafaţa de teren se afla în interiorul curţii aşa cum rezulta din procesul verbal întocmit la cercetarea locala efectuata de Judecătoria Buhuşi. Deşi Consiliul local Buhuşi prin adresa 27514/12.01.2010 a recunoscut că această suprafaţă de teren nu face parte din domeniul public al localităţii , totuşi au susţinut că cei 39 mp teren, fac parte din domeniul privat al localităţii, dar nu deţin în acest sens nici documentaţie cadastrala şi nici nu s-a dispus intabularea acestuia. Consiliul local Buhuşi deşi avea cunoştinţa că cei 39 mp teren sunt proprietatea intimatelor la 1 luna adică în iunie 2004 concesionează aceasta suprafaţa de teren familiei I.. În aceste condiţii au solicitat iniţial să se anuleze contractul de concesionare însă pentru că nu reuşiseră să se emitea Ordinul Prefectului li se respinge acţiunea pe motiv că certificatul de moştenitor şi documentaţia cadastrala nu constituie titlu de proprietate. În aceste condiţii au solicitat iniţial Prefecturii Bacău să li se elibereze OP pe cei 39 mp însa Consiliul local Buhusi a refuzat motivând că din certificatul de moştenitor nr.75/24.06.1996 ar rezulta ca toate suprafaţa de teren ce au moştenit-o de la defuncta B. ˝ din 1181 mp este proprietate de stat. Consiliul local a fost în eroare, din certificatul de moştenitor rezultând că vecinii terenului sunt: str, Botoc, casa şi teren proprietatea statului.
În apărare se depun următoarele înscrisuri: adresă de la Primăria Buhuşi către Instituţia Prefectului (filele 21-22), adresă răspuns de la Consiliul Local Buhuşi către Judecătoria Buhuşi (filele 23-24), adresă către Prefect (fila 25), adresă răspuns Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate ( fila 26), adresă răspuns Instituţia Prefectului către D.M. şi H.V. (fila 27-28), declaraţie martor C.V. (fila 29), declaraţie martor B.G. (fila 30), certificat de moştenitor (fila 31), extras hotărâre (filele 31-36), documentaţie cadastru (filele 37-41).
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, instanţa de recurs reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita soluţionare a instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a instituţiei Prefectului acesta este nefondat întrucât această instituţie este parte în procesul de soluţionare a cererii de constituire a dreptului de proprietate potrivit dispoziţiilor art. 36 alin.6 din Legea nr.18/1991 , iar instanţa de fond a fost sesizată prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar cu chestiuni de fond, solicitând şi obligarea instituţiei Prefectului de a emite ordinul, fiind astfel parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr.18/1991 “Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.” Aceste dispoziţii prevăd condiţii cumulative ce trebuie îndeplinite de autorul cererii.
Astfel, aşa cum se reţine şi în considerentele Deciziei nr. 525/2007, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 455/199/2006(filele 73-74 dosar fond), în virtutea certificatul de moştenitor nr. 123/1978 autoarei intimatelor-reclamante din prezenta cauză, defuncta B.C., i-a revenit cota de ˝ din dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1181mp. Fapt arătat şi de către intimate-reclamante prin cererea de constituire a dreptului de proprietate( fila 46 dosar fond).
Pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii introdusă pe rolul Judecătoriei Buhuşi, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea condiţiei de către reclamante prevăzută de dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr.18/1991, respectiv aceea de a fi la data formulării cererii proprietarele construcţiei.
Cererea de constituire a dreptului de proprietate a fost formulată de către intimatele-reclamante în data de 05.11.2010 şi înregistrată sub nr.16100 la Instituţia Prefectului – judeţul Bacău( fila 46 dosar fond), ori la acea dată acestea nu erau proprietarele construcţiei, întrucât au vândut familiei V.S. şi V.S., prin contractul nr. 176/29.04.2004 casa în suprafaţă de 59 mp, imobil individualizat prin nr. cadastral 1136/2003 atribuit de către OCPI şi înregistrat la acelaşi oficiu sub nr.2264/23.12.2003.
Instanţa de recurs reţine că intimatele-reclamante la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 39 mp, ca teren aferent construcţiei, nu erau proprietarele construcţiei, astfel că nu îndeplinesc una din condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile legale de mai sus.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa de recurs reţine că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate.
În consecinţă, instanţa de recurs, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin2 şi alin.3 Cod de procedură civilă urmează să admită recursurile, să modifice în parte sentinţa civilă nr. 977/21.12.2011 şi rejudecând fondul să respingă acţiunea ca nefondată. Urmează să menţină dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
