Fond funciar.Articolul 4 alin. 1 din legea 1/2000


Fond funciar.Articolul 4 alin. 1 din legea 1/2000

Articolul 4 alin. 1 din legea 1/2000 în forma în care a fost publicată la data de 12.01.2000 în Monitorul Oficial nr.8, dispoziţii legale aplicabile actelor a căror nulitate se solicită exclude de la reconstituire terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi pe care se găsesc amenajări hidrotehnice, de hidroamelioraţii sau de altă natură.

Articolul 4 alin. 1 din legea 1/2000 în forma în care a fost publicată la data de 12.01.2000 în Monitorul Oficial nr.8, dispoziţii legale aplicabile actelor a căror nulitate se solicită exclude de la reconstituire terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi pe care se găsesc amenajări hidrotehnice, de hidroamelioraţii sau de altă natură.

Instanţa de control apreciază, ca şi instanţa de fond, că existenţa lucrărilor şi instalaţiilor petroliere pe acest teren se încadrează în sintagma ,,amenajări de altă natură” şi sunt excluse de la reconstituire.

Instanţa de control apreciază, ca şi instanţa de fond, că existenţa lucrărilor şi instalaţiilor petroliere pe acest teren se încadrează în sintagma ,,amenajări de altă natură” şi sunt excluse de la reconstituire.

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 201/2016

Şedinţa publică de la 08 Februarie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol  fiind judecarea apelurilor declarate de apelanta pârâtă  Comisia  Locală de Fond Funciar Bustuchin şi apelantul pârât N.A. G împotriva sentinței civile nr. 2512/16.09.2015 pronunţată de Judecătoria Tg -Cărbuneşti în dosar nr. …, în contradictoriu cu intimata  reclamantă Direcţia  Silvică  Gorj şi  intimata pârâtă Comisia  Judeţeană de Fond Funciar Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a lipsit apelanta pârâtă  Comisia  Locală de Fond Funciar Bustuchin, a răspuns apelantul pârât N A G , fiind asistat de avocat B A , a lipsit intimata pârâtă Comisia  Judeţeană de Fond Funciar Gorj, a lipsit intimata  reclamantă Direcţia  Silvică  Gorj, fiind reprezentată de consilier juridic A I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care în lipsa altor cereri , s-au constatat apelurile în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul.

Avocat B A pentru apelantul pârât N G  a solicitat admiterea apelului în temeiul art.480 alin. 1 şi 3 C.pr.civ., anularea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra petitului acţiunii, în limitele investirii, în subsidiar solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei, respingerea acţiunii şi obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată în fond şi în apel.

Cu privire la prima teză susţine că s-au încălcat disp. art. 22 alin. 6 C.pr.civ., fiind depăşite limitele investirii, întrucât nu s-a precizat de reclamant suprafaţa pentru care se solicită nulitatea titlului de proprietate, obiectul acţiunii nu este specificat clar,  fiind încălcate dispoziţiile art. 194 alin. 1 lit. c C.pr.civ.

Pentru teza a doua susţine că se impune admiterea ambelor apeluri , având în vedere aplicarea legii civile în timp. Trebuia să se aplice legea în vigoare la eliberarea titlului de proprietate , textele de lege reţinute de instanţa de fond nu au aplicabilitate în cauză.

Precizează că cererea de reconstituire a fost formulată în temeiul legii 169/1997 , iar art. 4 din Legea 1/2000 nu se aplica şi nici Legea 247/2005, fiind ulterioară. Mai precizează că art. 41 din legea 18/1991 se referă la terenuri agricole ca şi art. 42 din aceeaşi lege.

Arată că nu există motive de nulitate  ale titlului de proprietate şi că reclamanta îşi invocă propria culpă, întrucât a pus la dispoziţia comisiei locale terenul validat prin HCJ 3016/2001, pentru care s-a realizat punerea în posesie potrivit procesului verbal din 6.12.2004 şi 16.12.2004, care au fost semnate de reprezentanţii reclamantei .

Consilier juridic A I pentru intimata  reclamantă Direcţia  Silvică  Gorj  a solicitat respingerea apelurilor , potrivit motivelor arătate prin întâmpinare.

 Precizează că din cererea de chemare în judecată rezultă obiectul cererii, respectiv constatarea nulităţii titlului de proprietate pentru suprafaţa de teren afectată de sonda 59 Bustuchini şi aceasta a fost identificată.

Expune soluţia  din decizia nr.15/2011 a ICCJ şi precizează că Regia Naţională a Pădurilor are calitate procesuală activă .

Pe fond, arată că soluţia este temeinică şi rezultă din actele cauzei că suprafaţa de 6221 mp este afectată de obiectivul petrolier Sonda 59 Bustuchin şi acest amplasament nu este vechil amplasament al autorului intimatului.

Precizează că la data emiterii titlului de proprietate erau în vigoare dispoziţiile legale reţinute de instanţa de fond şi acestea se referă şi la terenurile forestiere.

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor de faţă.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg-Cărbuneşti sub nr.,,,,,, reclamanta  RNP –Romsilva- Direcţia  Silvică  Gorj, a chemat în judecată pe pârâţii  Comisia Locală de Fond Funciar Bustuchin, Comisia  Judeţeană  de  Fond  Funciar  Gorj  şi  N  A. G şi a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr.228/07.01.2003 şi a actelor premergătoare emiterii acestuia în ceea ce priveşte amplasamentul suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră aferentă Sondei 59 Bustuchin.

Reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate nr. 228/07.01.2003 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui N A G pentru suprafaţa de 4,00 ha teren cu vegetaţie forestieră, iar acest  titlu a fost emis cu încălcarea legii având în vedere că a fost reconstituit dreptul de proprietate şi pentru suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră afectată de Sonda 59 Bustuchin, instalată anterior emiterii titlului de proprietate în UP IV, UA 61 şi administrată de către Direcţia Silvică Gorj – Ocolul Silvic  Hurezani şi  că reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâtului N A G, pe amplasamentul unor terenuri afectate de operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare si exploatare şi ocupate cu obiective, s-a făcut cu încălcarea legii,fiind încălcate dispoziţiile art.8 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, mai ales in condiţiile in care reconstituirea dreptului de proprietate a fost reglementata prin art. 35 si următoarele din aceeaşi lege.

Că, în continuarea motivării s-a precizat că au mai fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin1, art. 42 alin 3 şi art. 45 alin 2 din Legea nr. 18/1991, precum şi ale art. 4 alin 1 din Legea  nr. 1/2000 şi conform acestor norme cu caracter imperativ, nu se poate reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor de genul terenului în litigiu, întrucât s-au efectuat investiţii – obiective care nu pot fi apreciate ca îmbunătăţiri funciare.

Că, a mai susţinut că  reconstituirea dreptului de proprietate  pentru un amplasament  afectat de operaţiuni petroliere,s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ,pârâtul nefiind îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.8 alin.. 1, 41, 42 alin.3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art.4 alin. l din Legea nr. 1/2000, art. III alin. l lit.a din Legea nr. 169/1997 .

Că, la data de 06.05.2015 a fost depusă întâmpinarea formulată de pârâtul N  A  G, acesta  solicitând respingerea acţiunii  formulate  de  reclamantă, iar în temeiul art. 453 C.Proc.Civila, obligarea  acesteia la plata cheltuielilor de judecată şi a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei in promovarea acţiunii,  întrucât aceasta  nu justifică niciun  interes legitim , născut, actual si personal in promovarea acestui litigiu .

Pârâtul a precizat că  a  formulat cerere de reconstituire pentru terenul forestier de 4 ha, cerere ce a  fost validată si ulterior ia fost emis titlul de proprietate 222/7.01.2003 ,dovada îndreptăţiri  autorului pârâtului la  acest teren fiind făcută atât cu actul intitulat declaraţie, din data de 07.02.1946 ,încheiat de autorul N A, cât şi cu declaraţiile  martorilor şi chiar reclamanta a pus la dispoziţie acest teren în vederea reconstituirii ,stabilind astfel că nu există nici un impediment  legal în a fi restituit.

Că, anterior emiterii titlului de proprietate , terenul de 4 ha cu vegetaţie forestieră a fost individualizat efectiv si s-a întocmit procesul verbal de punere in posesie 659/29.11.2002, proces verbal semnat si însușit, fără nicio obiecțiune de reclamanta, prin reprezentanţii săi, reclamanta recunoscând astfel ca nu exista niciun impediment de orice natură în restituirea acestui teren , astfel încât poziţia actuala a reclamantei vine intr-o evidenta contradicție cu poziţia fermă exprimată de aceasta  anterior atât prin punerea la dispoziţie a terenului in vederea restituirii, cât şi prin semnarea procesului verbal de punere in posesie , înscrisuri întocmite  in exercitarea atribuţiilor si competentele conferite reclamantei de Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2001.

Că, art.4 alin 1 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005  nu este aplicabil cauzei de faţă, art.41 alin 1 nu se referă la teren forestier ,iar art. 45 alin 2 din Legea nr. 18/1991  face trimitere doar la terenuri pe care se află construcţii şi amenajări forestiere.

Pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj a formulat întâmpinare,  prin care a arătat  că  potrivit  dispoziţiilor  legilor  fondului  funciar Comisia  Judeţeană îşi poate  duce  la  îndeplinire  atribuţiile  ce  îi revin doar ca  urmare a  activităţii  comisiilor locale  în a  căror  competenţă exclusivă  sunt date  atribuţiile  prev. de  art. 5  din HG nr.890/2005,  actualizată,  cu  precizarea  că  organul  judeţean nu are sarcina  de  a  stabilii  şi identifica  suprafeţele  de  teren  ce  urmează a  fi  reconstituite, astfel  că  obligaţia  de  a  proba  cu acte  doveditoare revine  solicitanţilor.

Că, la data  de 19.05.2015,  a fost depusă întâmpinarea formulată de  Comisia  Locală de Fond Funciar Bustuchin , aceasta solicitând  respingerea  acţiunii ca  nefondată  şi  neîntemeiată şi a invocat şi  excepţia  lipsei calităţii procesuale  active a reclamantei în promovarea acţiunii, motivat de  faptul  că terenul  înscris  în  titlul  de  proprietate  indicat  mai sus  este afectat  parţial  de  obiectivul  petrolier  Sonda  59  Bustuchin,  obiectiv  petrolier  ce  aparţine SC OMV Petrom SA,  nu reclamantei, iar  în  situaţia  în care  instanţa  ar  aprecia  că  titlul  de proprietate  a  fost eliberat cu  încălcarea  prevederilor art. 4  al.1  şi art. 42  al.3  din Legea nr. 18/1991, calitate  procesuală  activă ar  avea SC OMV Petrom.

Că, referitor la fondul cauzei, pârâta a arătat că prin titlul de proprietate contestat,  s-a  reconstituit  dreptul  de  proprietate  în favoarea pârâtului, pentru  suprafaţa  de 4,00 ha  teren  forestier,  reconstituirea  făcându-se în baza  cererii  de  reconstituire  nr. 258/1998  şi a  HCJ nr.  3016/2002 şi procesul-verbal de punere în posesie a fost semnat chiar de reprezentanţii reclamantei , iar OMV Petrom SA nu deţine decret de expropriere plătind despăgubiri reclamantei, motiv pentru care , pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, a fost înregistrat dosarul nr. …., având ca obiect acţiunea în pretenţii formulată de pârât.

Prin sentința civilă nr. 2512/16.09.2015 pronunţată de Judecătoria Tg -Cărbuneşti în dosar nr. ……, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, excepţie invocată de pârâtul N A G.

A fost respinsă  excepţia lipsei  calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Bustuchin.

A fost admisă acţiunea  formulată  de reclamanta  R.N.P. –Romsilva- Direcţia  Silvică  Gorj,  în contradictoriu  cu  pârâţii Comisia Locală  de  Fond  Funciar Bustuchin, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj şi N A G,având ca obiect fond funciar, constatare nulitate absolută acte de reconstituire a dreptului de proprietate.

S-a constatat  nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate  nr.228/07.01.2003 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr.659/29.11.2002, pentru suprafaţa de 2138 mp reprezentând careul sondei 59 Bustuchin  şi suprafaţa de 483 mp  reprezentând drum acces către această sondă , tarlaua 48 ,parcela 22, UP IV ,UA 61.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reținut că în conformitate cu dispoziţiile 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa va soluţiona cu prioritate excepţia lipsei  calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Bustuchin şi  excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, invocată de pârâtul N A G.

Că, prin decizia nr. 15/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în  interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare, stabilește ca Regia Naționala a Pădurilor — Romsilva are calitate procesuala activa de a formula acțiuni in constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Că, reclamanta are calitate procesuală activă şi justifică interes în promovarea acţiunii , fiind  administratorul  terenului cu destinație forestiera şi , mai mult, deşi terenul a fost pus la dispoziţie Comisiei Locale de Fond Funciar Bustuchin , în vederea reconstituirii dreptului de proprietate ,suprafaţa de 2621 mp, din suprafaţa totală de teren înscrisă în titlul de proprietate contestat ,  face obiectul  contractului  pentru prelungirea termenului de ocupare a terenurilor forestiere nr.7126/26.08.2009, în acest sens fiind concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în dosarul nr. ……… al Judecătoriei Tg. Cărbuneşti.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin cererea  nr. 258/10.03.1998, pârâtul N A G a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,1180 ha teren cu vegetaţie forestieră , cererea fiind validată prin HCJ nr. 3016/17.12.2001 pentru suprafaţa de 4 ha, menţionându-se că anterior a mai fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha.

Că, în baza acestei hotărâri de validare, în favoarea pârâtul N A G, în calitate de moştenitor al defunctului N A,  au fost emise procesul-verbal de punere în posesie nr. 659/29.11.2002 şi titlul  de proprietate nr. 228/07.01.2003 pentru suprafaţa de 4,00 ha , teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei Bustuchin, tarlaua 48, parcela 22,UP IV, UA 50,61 şi 65.

Că, din relaţiile şi înscrisurile comunicate de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Bustuchin rezultă că terenul înscris în aceste acte de reconstituire  nu reprezintă vechiul amplasament al terenului ce a aparţinut autorului pârâtului, ci acest amplasament a fost pus la dispoziţie de  Ocolul Silvic Hurezani.

Că, potrivit raportului de expertiză topografică întocmit în dosarul nr. …….., expertiză ce are valoare probantă în cauza de faţă ,raportat la dispozițiile art. 4 alin 5, titlul XIII din Legea nr. 247/2005, pe terenul cu vegetaţie forestieră  cu suprafaţa de 4 ha ,înscris în titlul de proprietate nr. 228/2003 este amplasată sonda 59 Bustuchin , suprafaţa de 2138 mp din acest teren fiind  ocupată de careul sondei, iar suprafaţa de 483 mp, fiind ocupată de drumul de acces către sondă , teren situat în tarlaua 48, parcela 22, UP IV, UA 61 , această suprafaţă fiind defrişată.

Că,  expertul topograf L. M.a identificat suprafaţa de 2138 ca fiind delimitată de punctele a-b-c-d-e-n-o-a ,iar suprafaţa de 483 mp ca fiind delimitată de punctele e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-e, fiind individualizate în schiţa anexă 1 la raportul de expertiză întocmit în dosarul susmenționat.

Că, reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 45 alin 2 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia „dacă pe suprafeţele de teren ce urmează a fi atribuite în condiţiile alineatului precedent se află construcţii sau amenajări forestiere, ori sunt în curs de execuţie sau în fază de proiectare, sau terenurile sunt defrişate, se vor atribui alte suprafeţe de teren, cu respectarea aceloraşi condiţii, în imediata apropiere.”

Că, din probele administrate nu rezultă că acest teren ar fi fost defrişat ulterior emiterii procesului-verbal de punere în posesie şi titlului de proprietate şi, deşi pârâtul a susţinut că  prin predarea terenului de către reprezentanţii reclamantei, aceasta ar fi recunoscut inexistenţa vreunui impediment la reconstituire, nu a susţinut că obiectul petrolier nu ar fi existat la momentul punerii în posesie sau că terenul nu ar fi fost defrişat la acea dată.

Că, potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.1/2002  în forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate „pentru terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroamelioraţii sau de altă natură, se restituie în condiţiile legii foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora suprafeţe din terenurile aflate la dispoziţia comisiilor locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente se vor acorda despăgubiri, în condiţiile legii.”

Că, aceste text de lege nu făcea distincţie între terenurile agricole şi cele forestiere, făcându-se referire  doar la terenurile situate în extravilan şi chiar dacă  se nu prevedea în mod expres excluderea de la reconstituire a amplasamentelor pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare sau operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare şi exploatare, erau excluse terenurile care se găsesc în diverse amenajări „de altă natură”.

Că, modificările aduse acestor dispoziţii legale prin Legea nr. 247/2005 , în sensul excluderii de la reconstituire a amplasamentelor pe care se desfăşoară operaţiuni petroliere, reprezintă o lămurire  a sintagmei „ de altă natură” existentă în vechea reglementare şi mai mult, dispoziţiile art. 2 din Legea nr.1/2000 în forma iniţială instituia principiul  reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament dacă aceste era liber, or aceste dispoziţii legale nu au fost respectate de comisia locală .

Că, terenul cu  suprafaţa de 2138 mp reprezentând careul sondei 59 Bustuchin  şi terenul cu suprafaţa de 483 mp  reprezentând drum acces către această sondă , tarlaua 48 ,parcela 22, UP IV ,UA 61, în condiţiile în care erau afectate de lucrări petroliere,  pe acestea fiind amplasată sonda 59 Bustuchin, nu puteau fi considerate amplasamente libere la data de întocmirii actelor de reconstituire contestate, de altfel aceste terenuri nefiind nici vechiul amplasament ce a aparţinut autorului pârâtului, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. III  alin 1 lit. a, pârâtul nefiind persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest amplasament.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanta pârâtă  Comisia  Locală de Fond Funciar Bustuchin şi apelantul pârât N A. G.

Apelantul pârât N A. G critică sentinţa, invocând că instanţa a încălcat disp. art. 22 alin. 6 C.pr.civ., în sensul că nu a avut în vedere limitele cererii cu care a fost învestită  şi în acest sens arată că nu s-a precizat în concret prin cererea de chemare în judecată terenul pentru care se solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate şi a actelor premergătoare şi astfel instanţa s-a pronunţat cu privire la un obiect cu care nu a fost învestită.

O altă critică se referă la soluţionarea excepţiei lipsei de interes a reclamantei şi se susţine că atâta timp cât aceasta a pus la dispoziţia comisiei locale terenul ca urmare a validării cererii de reconstituire şi a semnat procesul verbal de punere în posesie , nu mai avea interes în promovarea acţiunii .

Sentinţa mai este criticată şi cu privire la reţinerea motivelor de nulitate ale actelor contestate şi se arată că s-au reţinut dispoziţii legale , care nu erau în vigoare la data emiterii titlului de proprietate şi se arată în acest sens că s-au reţinut greşit dispoziţiile art. 4 alin. 1 din legea 1/2000, modificată prin Legea 247/2005, art. 41 alin. 1 din Legea 18/1991 şi art. 42 alin. 3 din aceeaşi lege, care nu se referă la terenuri forestiere , art. 45 alin. 2 din Legea 18/1991 , care se referă al construcţii sau amenajări forestiere şi art. 2 din legea 1/2000, care nu era aplicabil în speţă, întrucât se instituie principiul reconstituirii pe vechiul amplasament doar pentru terenurile libere, teren liber însemnând teren neatribuit legal altei persoane.

Apelanta pârâtă Comisia locală de fond funciar Bustuchin critică sentinţa cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi arată că aceasta nu avea calitate procesuală activă ,pentru că nu mai era administratorul terenului cu vegetaţie forestieră ,iar contractul încheiat între aceasta şi OMV Petrom SA trebuia să înceteze de drept.

Cu privire la fondul cauzei critică sentinţa, arătând că titlul de proprietate a fost eliberat cu respectarea dispoziţiilor Legii 18/1991 şi legii 1/2000, întrucât a existat cerere de reconstituire, dreptul a fost validat şi terenul a fost pus la dispoziţia comisiei locale de reclamantă. 

Mai susţine că nu erau aplicabile în cauză  dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000, modificată prin Legea 247/2005, art. 41 alin.1 , art. 42 alin. 3 şi art. 45 alin. 2 din Legea 18/1991.

În cauză a formulat întâmpinare intimata reclamantă, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

Tribunalul, analizând apelurile declarate, constată că acestea nu sunt fondate şi vor fi respinse, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la fondul cauzei sunt aceleaşi, în sensul că sunt invocate de ambii apelanţi, instanţa de control judiciar urmând a le analiza deodată.

Apelantul pârât N  A G  a mai  invocat şi încălcarea disp. art. 22 alin. 6 C.pr.civ. şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamantei .

Aceste motive nu sunt fondate.

Se invocă greşit faptul că obiectul cererii de chemare  în judecată nu este determinat şi nici determinabil , întrucât nu s-a precizat concret terenul pentru care se solicită constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate  şi a actelor premergătoare.

Prin petitul acţiunii s-a solicitat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.228/7.01.2003 şi a actelor premergătoare emiterii acestuia cu privire la amplasamentul suprafeţei de teren cu vegetație forestieră aferentă sondei 59 Bustuchin şi rezultă din acesta că obiectul cererii poate fi determinabil prin administrarea de probatorii, situaţie care s-a şi produs în cauză prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză, întocmit în dosarul nr. ………

Astfel, instanța nu a depăşit limitele cu care a fost învestită şi a avut în vedere pretenţia dedusă judecăţii, în concret, suprafaţa de teren aferentă obiectivului petrolier .

Proba expertizei reţinută de instanța de fond a fost corect valorificată şi utilă soluţionării cauzei, întrucât a fost administrată într-un litigiu în care apelantul a avut calitatea de reclamant şi a solicitat contravaloarea pretențiilor reprezentând lipsa de folosinţă a terenului ocupat abuziv de SC OMV Petrom SA, în baza aceluiaşi titlu de proprietate pentru acelaşi obiectiv petrolier , respectiv sonda 59 Bustuchin, fiind identificat terenul aferent acestei sonde.

Instanţa de fond a şi motivat şi a reţinut temeiul juridic în baza căruia a valorificat proba.

Având în vedere raporturile juridice dintre părţi, dar şi normele legale ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate şi atribuirea vechilor amplasamente ale terenurilor cu vegetaţie forestieră, dar şi excepţiile de la reconstituire prevăzute de Legea 1/2000 nemodificată, cât şi de Legea 169/1997, s-a respins corect excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de apelantul pârât.

 Apelanta pârâtă avea interes în promovarea acţiunii, chiar şi în situaţia în care a semnat procesul verbal de punere în posesie, întrucât terenul fiind exceptat de la reconstituire, apelantei îi revenea din nou în administrare acest teren,  pentru Statul Român, raţionament juridic rezultat din decizia nr. 15/2011 a ICCJ .

Motivul de nulitate fiind absolut, el afectează nu numai titlul de proprietate, care reprezintă actul final al reconstituirii, dar şi actele premergătoare, respectiv procesul verbal de punere în posesie şi inclusiv actele de predare cu privire la acest teren, în vederea reconstituirii, către Comisia locală Bustuchin.

Astfel că, motivele de apel invocate de ambii apelanţi referitoare la faptul că terenul a fost pus la dispoziția comisiei locale în vederea reconstituirii şi că intimata reclamantă şi-a însuşit procesul verbal de punere în posesie nu sunt fondate, pentru simplul raţionament că de îndată ce titlul de proprietate este lovit de un motiv de nulitate absolută şi actele premergătoare sunt afectate de aceeaşi ineficacitate juridică.

Apelanta Comisia locală de fond funciar Bustuchin critică în plus sentinţa, faţă de apelantul pârât cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Această critică nu este fondată, aşa cum s-a arătat anterior, chiar dacă terenul a fost pus la dispoziția comisiei locale în vederea reconstituirii, ca urmare a nulităţii absolute a titlului de proprietate, aceasta se răsfrânge şi asupra actelor premergătoare şi dreptul de administrare există în sarcina reclamantei.

Faptul că, cu privire la folosinţa acestui teren reclamanta a încheiat raporturi juridice cu OMV Petrom SA nu are relevanţă, în raport cu obiectul cererii introductive.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost dezlegată prin decizia nr. 15/2011 a ICCJ, iar din considerentele anterioare rezultă că reţinându-se existenţa interesului , există şi calitate procesuală activă, restul condiţiilor prevăzute de art. 36 C.pr.civ. nefiind invocate şi existând în speţa dedusă judecăţii.

Cu privire la fondul cauzei, atât apelantul pârât, cât şi apelanta pârâtă invocă aceleaşi motive, respectiv faptul că dispoziţiile legale reţinute de instanța de fond nu erau aplicabile titlului de proprietate contestat, acesta fusese emis  anterior, că aceste dispoziţii se referă la terenuri agricole şi la construcţii sau amenajări forestiere, cât şi faptul că teren liber în sensul legii înseamnă teren neatribuit altei persoane.

Aceste critici nu sunt fondate.

Instanța de fond a reţinut prin considerente, că titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie sunt lovite de motivul de nulitate prevăzut de art. 4 alin. 1 din legea 1/2000, în forma în vigoare la data emiterii acestor acte , motivând că terenurile erau excluse de la reconstituire, încadrându-se în sintagma ,,de altă natură”, aceste suprafeţe ce se încadrează în dispoziţiile reţinute nu se restituie foştilor proprietari.

S-a mai reţinut că terenul nu reprezintă vechiul amplasament ce a aparținut autorului pârâtului, cu referire la dispoziţiile art. 2 din Legea 1/2000.

Instanța nu a reținut ca şi temei al nulității titlului de proprietate şi al procesului verbal de punere în posesie alte dispoziţii legale.

Nu au fost reținute disp. art. 45 alin. 2 din Legea 18/1991, ci s-a arătat doar faptul că acestea au fost invocate de reclamantă, nu au fost reţinute dispoziţiile Legii 247/2005 cu privire la modificarea art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000, ci doar s-a arătat că prin aceste dispoziţii s-a clarificat sintagma ,,de altă natură”, cuprinsă în forma inițială a legii , iar dispoziţiile art. 41 alin. 1 şi 42 alin. 3 din Legea 18/1991 nu au fost reţinute, astfel că invocarea acestor dispoziţii legale prin motivele de apel şi criticile cu privire la acestea nu sunt fondate.

Verificând temeiurile reţinute de instanţa de fond şi motivele de nulitate, prin raportare la data emiterii titlului de proprietate , respectiv 7.01.2003 şi a normelor legale aplicabile în cauză în vigoare la data emiterii actului, se constată că motivele de nulitate au fost reţinute corect.

Aprecierea are la bază raţiunea ulterioară a legiuitorului, care a inclus printre amenajările prevăzute la art.4 în forma iniţială, în mod concret şi operaţiunile petroliere de dezvoltare şi exploatare.

Acest raţionament logico-juridic ce a stat la baza adoptării soluţiei nu echivalează cu faptul că s-ar fi reţinut dispoziţiile art. 4 alin. 1, aşa cum a fost modificat prin Legea 247/2005, ci faptul că s-a explicitat sintagma ,,de altă natură” existentă deja în forma iniţială a legii.

S-a reţinut corect şi situaţia că reclamantul nu a dovedit că acest amplasament ar fi reprezentat vechiul amplasament al autorului său şi în această ipoteză nu trebuia acordat acest amplasament, ci un alt amplasament, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000.

Nici prin întâmpinarea depusă de către apelantul pârât la dosarul cauzei de fond şi nici prin apelul declarat nu s-a invocat că terenul din litigiu ar fi vechiul amplasament al autorului său şi nici nu s-au invocat înscrisuri în acest sens, deşi la fila 76 a cauzei de fond s-a depus un înscris, dar nu s-a arătat ce s-a tins a se dovedi cu el.

Şi în situația în care s-ar fi dovedit existenţa vechiului amplasament, motivul de nulitate ar fi existat, întrucât reținerea dispoziţiilor art. 2 din legea 1/2000 în sensul că terenul nu era liber la data emiterii titlului de proprietate este corectă, fiind ocupat de obiectul petrolier.

Faţă de cele reţinute , apelurile declarate sunt nefondate şi vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanta pârâtă  Comisia  Locală de Fond Funciar Bustuchin, cu sediul în Bustuchin, judeţul Gorj şi apelantul pârât N A. G, împotriva sentinței civile nr. 2512/16.09.2015 pronunţată de Judecătoria Tg -Cărbuneşti în dosar nr……., în contradictoriu cu intimata  reclamantă  R.N.P. –Romsilva- Direcţia  Silvică  Gorj,  , judeţul Gorj şi  intimata pârâtă Comisia  Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, …. Gorj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din  08 Februarie 2016, la Tribunalul Gorj