Civil. Fond funciar. Data de la care se calculeaza termenul de perimare.
Termenul de perimare nu începe sa curga de la data comunicarii încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.Pr.civ întrucât perimarea este o sanctiune procedurala care se bazeaza pe prezumtia de desistare a partii de la cererea formulata, dedusa din faptul nestaruintei vreme îndelungata la judecata, termenul de perimare începând sa curga de la ultimul act de procedura reprezentat de încheierea de suspendare.
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 5.04.2007, pe rolul Judecatoriei Craiova, sub nr. …., petentul R.C.L. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala D. de Aplicare a Legii 247/2005 si Comisia Judeteana de Aplicare a legii 247/2005, a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Hotarârii nr. …/….2006 emisa de Comisia judeteana de aplicare a legii 247/2005.
Prin sentinta civila nr. …./2008 Judecatoria Craiova a respins plângerea formulata de petentul R.C.L. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala D. pentru aplicarea legii 247 /2005, Comisia Judeteana de Aplicare a legii 247 /2005 Dolj .
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, iar prin decizia civila nr. …/….2008, a fost casata sentinta civila si trimisa cauza spre rejudecare, fiind înregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova la data de 16.10.2008 sub nr. ……
La termenul de judecata din 25.03.2011 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.Pr.civ., pentru lipsa nejustificata a partilor la apelarea pricinii.
Prin rezolutia din data de 04.04.2011 judecata a fost redeschisa din oficiu în vederea discutarii perimarii.
Analizând actele si lucrarile dosarului sub acest aspect, instanta retine ca potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecata se perima de drept daca a ramas în nelucrare din vina partii timp de un an, perimarea fiind deci acea sanctiune procedurala care intervine în cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate între actele de procedura, constând în stingerea procesului în faza în care se gaseste. De asemenea, potrivit art. 248 alin. 3 C.pr.civ. în materie comerciala termenul de perimare este de sase luni.
Cu referire la prezenta cauza, instanta retine ca judecarea cauzei a fost suspendata la data de 25.03.2010 în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.Pr.civ, termenul de perimare începând sa curga la acea data. De la acest moment si pâna la data de 04.04.2011, când petentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în conformitate cu dispozitiile art. 245 Cod de Procedura civila, instanta retine ca acesta nu a mai îndeplinit nici un act de procedura în vederea judecarii cauzei care sa întrerupa cursul perimarii în conditiile art. 249 C.p.civ.
Totodata, instanta mai arata ca nu poate avea în vedere sustinerea petentului potrivit careia termenul de perimare începe sa curga de la data comunicarii încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.Pr.civ întrucât perimarea este o sanctiune procedurala care se bazeaza pe prezumtia de desistare a partii de la cererea formulata, dedusa din faptul nestaruintei vreme îndelungata la judecata, termenul de perimare începând sa curga de la ultimul act de procedura reprezentat de încheierea de suspendare.
Ca atare, instanta constata ca termenul de perimare s-a împlinit la data de 25.03.2011.
Fata de toate aceste considerente, constatând ca sunt îndeplinite conditiile pentru a opera perimarea, prevazute prin dispozitiile art.248 al.3 C.pr.civ, instanta urmeaza a constata perimata cererea formulata de petentul R.C.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constata perimata cererea formulata de petentul R.C.L. , cu domiciliul în ….. în contradictoriu cu intimatele Comisia Judeteana pentru Aplicarea legii 247/2005 Dolj – Prefectura Dolj cu sediul în … si Comisia Locala D. de Fond Funciar pentru Aplicarea Legii 247/2005, cu sediul în ……
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 09.05.2011.
Presedinte, Grefier,