Dosar nr. xxxx/193/2011 – fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOŞANI – JUDEŢUL BOTOŞANI
Şedinţa publică din data de
Completul compus din :
PREŞEDINTE –
GREFIER –
SENTINŢA NR.
Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect fond funciar, privind pe reclamantul B.M. în contradictoriu cu intimaţii Comisia locală de fond funciar V., Comisia Judeţeană Botoşani, C.A., Ş.G. şi Ş.M..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în şedinţă publică, se prezintă petentul asistat de av. VI şi av. P.R. pentru intimaţii C.A., Ş.G. şi Ş.M. lipsă, lipsă fiind şi reprezentanţii comisiilor de fond funciar.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:
Se constată că petentul a depus la dosar, prin Serviciul registratură, o notă de probe.
Interpelat, petentul arată că deşi a formulat cereri de reconstituire, nu i s-a eliberat vreo dovadă a respectivelor petiţii. Mai arată că nu este în măsură să indice vreunul dintre momentele în care a formulat acele cereri şi nici alte elemente utile identificării acestora. Solicită, în acest scop, administrarea probei testimoniale, cu martorii menţionaţi în lista depusă la dosar.
Instanţa respinge această probă, arătând că, faţă de circumstanţele speţei, nu se poate dovedi concludentă.
Nemaifiind cereri, instanţa constată pricina în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor, pentru concluzii pe fond.
Petentul, prin apărător, solicită admiterea acţiunii.
Av. P.R., pentru intimaţii C.A., Ş.G. şi Ş.M., solicită respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Luând act de concluziile părţilor, instanţa reţine cauza spre soluţionare.
INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă,
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, sub nr. xxx/2011 din data de xxx2011, petentul B.M. a chemat în judecată pe intimaţii Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 V., Comisa Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Botoşani – prin Prefect, C.A., Ş.G. şi Ş.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, să dispună modificarea Titlului de proprietate nr. xxxxxx/2003, în sensul înscrierii sale în acest act, în calitate de moştenitor al autoarei B.S..
În motivare, petentul a arătat că de pe urma autoarei menţionate au rămas şapte copii, toţi înzestraţi. După apariţia Legii nr. 18/1991, acestor moştenitori sau succesorilor lor li s-au eliberat titluri de proprietate. Se mai arată că după decesul copiilor autoarei au rămas numiţii B.M. (fiul defunctei B.Ma.), C.A., Ş.G., Ş.M. (nepoţi ai defunctului B.P.), A.D., C.E., R.A., C.P. (fii ai defunctei A.A.), L. M. (fiu al defunctei L.V.), V. N., S. E. (fii ai defunctei V. A.), D. G. şi F.V. (fii ai defunctei D.E.). Numitul B.V. a decedat fără moştenitori. Susţine petentul că după decesul bunicii B.S., în casa acesteia au rămas mama sa (B.Ma.) şi B. V.. Ulterior, imobilul a ajuns în stăpânirea proprie. Începând cu anul 2004, arată petentul că s-a adresat comisiei locale, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei (30 ari în pc 381 şi 380/1). La începutul acestui an, a aflat însă că terenul fusese înscris în titlul unchiului său, B.P..
În dovedire, la dosar s-au depus înscrisuri – titlul invocat, rol agricol, certificate de deces.
Intimaţii C.A., Ş.G. şi Ş.M. au formulat întâmpinare (fila 25), solicitând respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată intimaţii că bunicul B.P. a mai avut o fiică, aceasta fiind succedată în drepturi de numita S.A.-M. Se mai arată că parcelele menţionate de petent, situate în intravilanul satului I., au categoria arabil şi că imobile construcţii existente pe acestea au apărut abia după vânzarea unei porţiuni din pc 381, fiind edificate de cumpărătorul L. T. Pe de altă parte, se susţine că petentul îşi are casa în localitatea C., astfel încât afirmaţiile din acţiune apar eronate. În cele din urmă, se arată că toţi moştenitorii defunctei B.S. şi-au reconstituit dreptul de proprietate provenit de la părinţii lor şi că petentul nu are calitatea de succesor în drepturi al unchiului său, B.P..
Interpelat fiind, la termenul din data de xxx2011 (fila 44), petentul a arătat că nu înţelege să se judece şi în contradictoriu cu numita S. A. M.
Intimata Comisia Locală V., prin înscrisul depus la dosar (fila 40), a comunicat instanţei că petentul nu figurează cu cereri formulate în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Legal citată, intimata Comisia Judeţeană Botoşani nu a formulat apărări.
Din oficiu, s-au solicitat relaţii/documente de la Primăria V. (Comisia locală) şi de la OCPI Botoşani. Instanţa a respins proba testimonială solicitată de petent, ca neconcludentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Titlul de proprietate nr. xxxxxx/2003 (fila 4), s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 14.200 mp situată pe raza localităţii I., com. V., pe numele B.P., autorul intimaţilor C.A., Ş.G. şi Ş.M.. Potrivit documentaţiei comunicate de OCPI Botoşani (filele 46 şi urm.) şi, respectiv, de Comisia locală V. (filele 40 şi urm.), titlul în discuţie a fost emis după defuncta B.S., mama titularului, în temeiul rolului agricol al acesteia – fila 42.
La baza reconstituirii, s-a aflat cererea formulată de numitul B.P., în data de xxx1991, pentru o suprafaţă de 16.000 mp (fila 41).
În cauză nu s-a făcut dovada formulării, şi de către petentul B.M., a vreunei cereri de reconstituire pentru suprafaţa menţionată. Dimpotrivă, comisia locală a negat în mod ferm o atare ipoteză.
Este de precizat, în acest context, că de vreme ce terenul vizat a aparţinut unui autor comun, iar nu în mod propriu şi exclusiv numitului B.P., reclamantul avea vocaţia de succesor şi, implicit, posibilitatea valorificării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. Pe de altă parte, se impune observaţia că, potrivit legii invocate (art. 8 alin. 3 şi art. 13 alin. 3), stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, în timp ce moştenitorii sunt consideraţi că au acceptat succesiunea, prin cererea pe care o fac comisiei. În practică şi în literatura de specialitate s-a mai apreciat că, fiind un act de dispoziţie, cererea de reconstituire (şi) în numele altei persoane (moştenitor) trebuie formulată în baza unei procuri speciale ori, cel puţin, a unei împuterniciri tacite deduse din împrejurări de fapt neîndoielnice. În speţă nu s-a invocat şi, cu atât mai puţin, nu s-a dovedit o astfel de ipoteză.
După cum s-a arătat, petentul a susţinut că, în fapt, a formulat personal mai multe cereri de reconstituire, începând cu anul 2004. Este de observat, faţă de aceste susţineri că, inclusiv într-o atare situaţie, petiţiile respective ar apărea ineficiente, câtă vreme reconstituirea pentru terenul vizat s-a produs încă din anul 2003, în baza unei cereri din 1991. Aşa fiind, la momentul formulării pretinselor cereri, terenul nu se mai afla la dispoziţia comisiei locale şi nu putea constitui obiect al unei noi validări (repunerea în termen operată prin dispoziţiile Legii nr. 169/1997 nu a adus atingere în nici un fel titlurilor eliberate cu respectarea dispoziţiilor de la data întocmirii lor – art. II).
În principal însă, se reţine că în speţă nu s-au produs dovezi în sensul existenţei, în chip real, a cererilor invocate. Este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 6 şi 3 din Legea 18/1991, petentul putea obţine, la cerere, un bon cu numărul de înregistrare al petiţiei de reconstituire. Pe de altă parte, în cazul utilizării serviciilor de poştă, era ţinut a transmite cererea, cu confirmare de primire. Aşa fiind, petentul însuşi trebuia şi avea posibilitatea de a-şi preconstitui probe expres reglementate (scrise) pentru demersul pretins, posibilitate pe care nu a valorificat-o. Prin urmare, nu poate fi primită, în dovedirea acestui demers, proba testimonială, cu atât mai puţin cu cât în speţă nu s-a oferit niciun indiciu concret al circumstanţelor formulării pretinselor cereri de reconstituire.
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că petentul nu a valorificat procedura de reconstituire reglementată de Legea nr. 18/1991, astfel încât nu se justifică includerea sa în titlul de proprietate eliberat pe numele unchiului B.P.. Este de spus, în acest context, că emiterea titlurilor se constituie într-o etapă finală a procedurii menţionate, condiţionată fiind de cererea mai sus-analizată şi de validarea acesteia prin hotărâri ale comisiilor de fond funciar.
Aşa fiind, cu menţiunea că, oricum, petentul nu a respectat nici regulile privitoare la coparticiparea obligatorie (defunctul B.P. având şi alţi moştenitori decât cei chemaţi în judecată), instanţa urmează a respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Respinge acţiunea având ca obiect fond funciar, formulată de petentul B.M., domiciliat în sat C., comuna V., judeţul Botoşani, în contradictoriu cu intimaţii Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 V. – prin Primar, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii 18/1991 Botoşani – prin Prefect, C.A., Ş.G. şi Ş.M., toţi cu domiciliul în sat I., com. V., jud. Botoşani.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, xxx2012.
Preşedinte, Grefier,