Fond funciar – obligaţie de a face


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECATORIA TÂRGU-CARBUNESTI

Dosar nr…2009

Sentinta Civila Nr. 2818

Sedinta publica din 28 octombrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE ..

Grefier ..

Pe rol judecata cauzei civile privind pe reclamantii …s si pe pârâtii COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR DANCIULESTI, si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR GORJ, având ca obiect fond funciar – obligatia de a face.

La apelul nominal facut în sedinta publica nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza ca reclamantii au solicitat judecata în lipsa.

Din oficiu instanta califica cea de-a doua cerere din actiune, în scopul solutionarii complete a cererii ca fiind obligarea C.L.F.F Danciulesti sa întocmeasca si sa înainteze la C.J.F.F Gorj documentatia necesara emiterii titlului de proprietate, documentatie care include inclusiv obligatia pârâtei la punerea în posesie a beneficiarilor cu terenul cuvenit.

Instanta constata cauza în stare de judecata si retine dosarul spre pronuntare.

I N S T A N T A

Asupra prezentei cauze civile, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la 07.05.2009, reclamantii .., au chemat în judecata C.L.F.F Danciulesti si C.J.F.F Gorj, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate pentru o suprafata de 3,82 ha. teren cu vegetatie forestiera, pe seama defunctei …, ca mostenitoare a autorului .., conform anexei nr. 53, pozitia nr. 932 a H.C.J nr. 2841/06.10.2000, punerea în posesie cu suprafata de 3,82 ha. teren cu vegetatie forestiera si obligarea pârâtelor la daune cominatorii de câte 100 lei pe zi întârziere, de la ramânerea definitiva si irevocabila a hotarârii pâna la eliberarea titlului si punerea în posesie efectiva .

In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca cererea de reconstituire nr.155/20.01.1998, depusa de autoarea .., a fost validata prin H.C.J nr. 2841/06.10.2000, dar nici pâna în prezent nu s-a facut punerea în posesie si nici nu s-a emis titlul de proprietate.

In dovedirea actiunii, reclamantii s-au folosit de proba cu înscrisuri, depunând copii de pe certificatul de mostenitor nr. 42/06.05.2004, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 155/2008 depusa de .., adresa nr. 306/04.02.2005, emisa de C.L Danciulesti, certificatele de deces ale defunctilor .., adeverinta nr. 215/19.01.2005, registrul agricol al lui ..

Pârâta C.J.F.F Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii fata de aceasta ca prematur formulata.

In motivarea întâmpinarii pârâta a aratat ca dreptul pretins de reclamanti cu privire la obligatiile Comisiei Judetene nu este actual, atâta timp cât C.L.F.F Danciulesti nu efectueaza punerea în posesie si nu înainteaza documentatia în vederea emiterii titlului de proprietate.

Cu privire la cererea privind obligarea la daune cominatorii, pârâta a solicitat, de asemenea, respingerea, aratând ca art. 64, alin. 2 din Legea nr. 18/1991 prevede în mod expres persoana care poate fi obligata la plata acestor daune.

La cererea instantei, C.L.F.F Danciulesti a înaintat adresa nr.1887/19.06.2009, prin care a aratat ca în anexe nr. 53, pozitia nr. 932 apare autor .. cu mostenitor .., ca motivul nepunerii în posesie este acela ca în U.a.- urile identificate pâna în prezent nu s-a gasit proprietar Staiculescu Ioana si ca posesia nu se face individual pe mijlocul unui U.a. ci numai cu toti cetatenii din acea U.a.

Tot odata, pârâta a mai aratat ca nu detine documente ca … este decedata si nici documente din care sa rezulte mostenitorii legali ai acesteia, ca nu exista rea vointa din partea comisiei locale în punerea în posesie.

Instanta a pus în vedere reclamantilor sa depuna la comisia locala actele doveditoare ale decesului autoarei si ale calitatii lor de mostenitori, obligatie îndeplinita de acestia, asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar.

Examinând actiunea asa cum a fost formulata si, partial, calificata de instanta, instanta apreciaza ca este întemeiata în parte, motivat de urmatoarele considerente:

Reclamantii au facut dovada ca sunt mostenitorii legali ai defunctei .., fapt rezultat din certificatul de mostenitor nr. 42/06.05.2004, ca autoarea lor figureaza înscrisa în anexa nr. 53, pozitia nr. 932 a H.C.J nr.2841/06.10.2000, cu suprafata de 3,82 ha teren cu vegetatie forestiera, ca mostenitoare a defunctului ….

In aceste conditii, reclamantii sunt îndreptatiti sa solicite finalizarea procedurii administrativ – funciare.

Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G nr. 890/2005 si ale art. 27 din Legea nr. 18/1991, comisiile locale au obligatia de a întocmi documentatia necesara emiterii titlului de proprietate, în concret punând în posesie prin delimitare în teren persoanele îndreptatite sa primeasca terenul, urmând sa înainteze aceasta documentatie la C.J.F.F.

Numai dupa aceste operatiuni, în sarcina C.J.F.F se naste obligatia emiterii titlului de proprietate.

In aceste conditii, numai cea de-a doua cerere a reclamantilor, asa cum a fost calificata de instanta în temeiul art. 129 C.pr.civ, este întemeiata, dreptul si interesul acestora fiind actuale si legitime.

In consecinta, instanta va dispune obligarea pârâtei C.L.F.F Danciulesti, conform art. 64, alin. 1 din Legea nr. 18/1991 rap. la art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G nr. 890/2005, sa întocmeasca si sa înainteze la C.J.F.F Gorj documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pe numele .. ca mostenitoare a lui .. pentru suprafata de 3,82 ha teren cu vegetatie forestiera.

Având în vedere ca, pâna la îndeplinirea acestei obligatii de catre C.L.F.F Danciulesti, obligatia C.J.F.F Gorj de a emite titlul de proprietate nu este nascuta, instanta va dispune respingerea primei cereri ca fiind prematura.

Cu privire la obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii, instanta retine ca aceasta cerere este neîntemeiata, având în vedere ca, potrivit art. 64, alin.2 din Legea nr. 18/1991, doar primarul este cel care poate fi obligat la astfel de daune, în cazul refuzului îndeplinirii obligatiilor prevazute la art. 64, alin. 1 din aceeasi lege.

Mai mult, în speta, reclamantii nu au facut vreo dovada a refuzului C.L.F.F Danciulesti de a-si îndeplini vreo obligatie fata de acestia, în conditiile în care abia la data de 07.07.2009 si numai ca urmare a dispozitiei instantei, au înaintat la comisia locala actul de deces al autoarei … si certificatul de mostenitor din care rezulta calitatea acestora precum si domiciliile lor.

In consecinta, se va admite actiunea în parte, în limitele aratate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte actiunea formulata de … împotriva pârâtelor COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR DANCIULESTI, si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR GORJ.

Obliga pârâta C.L.F.F Danciulesti sa întocmeasca si sa înainteze la C.J.F.F Gorj documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pe numele persoanei solicitante, .., ca mostenitoare a lui .., a carei cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a fost validata prin H.C.J nr. 2841/06.10.2000, anexa 53, pozitia 932 pentru 3,82 ha, teren cu vegetatie forestiera.

Respinge cererea privind obligarea C.J.F.F Gorj la emiterea titlului de proprietate, ca prematura.

Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la daune cominatorii.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 28.10.2009

 

Presedinte,

.Grefier

.