Prin sentinţa civilă nr. 206/10.03.2009, pronunţată în dosarul nr. 355/199/2007 al Judecătoriei Buhuşi, s-a admis plângerea formulată de reclamanta N. D. M. L. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Bacău şi Comisia Locală Buhuşi şi în consecinţă, s-a anulat HCJ nr. 10789/2007 dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantei pentru suprafaţa de 4312 mp situată în extravilanul oraşului Buhuşi T9P 301 la ptc. „Cotul Sturzii”, conform anexei la raportul de expertiză – ing. D.L.. Totodată pârâtele au fost obligate la cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei, reprezentând onorarii de expert şi avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 0,5 ha teren arabil, teren stăpânit de reclamantă din 2002, fiind preluat de la părinţi. Cererea reclamantei a fost înregistrată sub nr. 154347/15.09.2005 şi a fost respinsă prin adresa nr. 12903/2006, reclamanta formulând contestaţiei, respinsă şi prin HCJ nr. 10789/30.01.2007.
Instanţa de fond, în analizarea plângerii, a reţinut că prin certificatul de moştenito nr. 42/22.04.2003, s-a făcut dovada că reclamanta este moştenitoarea defuncţilor F. D. şi F. M., aceasta din urmă fiind fiica numitului M.T. Gh. Gh.. Privitor la dovada îndreptăţirii reclamantei la reconstituire s-a reţinut că din extrasul de pe tabloul de locuitori împroprietăriţi de pe moşia Costişa, tabloul din anul 1930, rezultă că M. Gh. Gh. Th. A fost împroprietărit cu 4,50 ha suprafaţă compusă din 1 ha la „Moara Perj” şi la „Cotul Sturzii”, 3 ha la „Lanul Cioate” şi 0,50 ha la „Poiana Morii”.
Ulterior M. Gh. Gh. T. vinde suprafaţa de 15 prăjini,conform actului adiţional nr. 1008/1935, râmându-i astfel în proprietate suprafaţă de 7315 mp. Având în vedere că, ulterior s-a stabilit o nouă delimitare administrativă între localităţile Buhuşi şi Costişa, instanţa a reţinut că din suprafaţa de la „Cotul Sturzii” s-a reţinut suprafaţa de 2300 mp în intravilanul comunei Costişa.
Suprafaţa de 4312 mp în litigiu a fost identificată pe teritoriul oraşului Buhuşi, în extravilanul acestuia, fiind dispus în două trupuri: 1760 mp şi 2552 mp, suprafeţe identificate prin schiţele la expertiză, constatându-se că această suprafaţă totală de 4312 mp se află în prelungirea suprafeţei de 2300mp reconstituită pe raza comunei Costişa. Instanţa a reţinut că martorii audiaţi au declarat ei înşişi că autoarea reclamantei, F. M. a deţinut după M. Gh. Gh. Th. suprafaţa de 1 ha de pct. „Cotul Crucii”, suprafaţă dispusă atât pe teritoriul comunei Costişa cât şi pe cel al oraşului Buhuşi şi că acest teren a fost stăpânit de autorii reclamantei şi nu de familia D.
Susţinerile Comisiei Judeţene, în sensul că reclamanta nu e îndreptăţită la reconstituire au fost înlăturate de instanţa de fond care a arătat că expertiza a confirmat faptul că pentru suprafaţa în litigiu nu s-a emis un alt titlu de proprietate iar existenţa unei cereri de reconstituire formulată de T.V. , moştenitoarea defunctului D. D., nu reprezintă o piedică la reconstituire atâta vreme cât reclamanta şi-a dovedit dreptul iar martorii au arătat că terenul a fost stăpânit de familia F. şi nu de D.
Criticile aduse de Comisia Judeţeană plângerii formulate sub aspectul probatoriului administrat, respectiv neîndeplinirea de către martori a dispoziţiilor art. 6 Legea 1/2000 au fost înlăturate de instanţă întrucât, în cauză, martorii au fost audiaţi nu pentru a face dovada dreptului de proprietate însuşi ci doar sub aspectul amplasamentului.
În consecinţă instanţa de fond a anulat HCJ a constatat şi a dispus reconstituirea, admiţând şi cererea accesorie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Judeţeană Bacău.
Recursul a fost scutit de la plata taxei de timbru, conform art. 42 L1/2000.
În motivare recursului, recurenta a arătat că HCJ nr. 10789/2007 a fost neîntemeiată şi nelegal anulată deoarece nu a făcut dovada, cu înscrisuri a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, recurenta a arătat că înţelege să critice şi soluţia instanţei cu privire la cererea accesorie de cheltuieli de judecată.
Astfel s-a arătat că respectivele comisii nu au personalitate juridică şi, neavând patrimoniu şi buget proprii, nu au posibilitatea legală de plată a cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că recurenta e o autoritate administrativ-jurisdicţională având competenţe de a soluţiona contestaţiile dar astfel cum este ea, reglementată de HG 890/2005 nu se află în subordinea Instituţiei Prefectului.
Recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii plângerii şi, în subsidiar admiterea recursului şi modificarea, în parte, a sentinţei recurate în sensul exonerării Comisiei Judeţene de la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea recursului s-a ataşat
HG nr. 460/2006 privind Organigrama Instituţiei Prefectului.
Intimata, prin apărător, a solicita respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, întrucât intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate şi ca urmare a admiterii plângerii se impune şi obligarea Comisiilor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând motivele de recurs invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Criticile aduse sentinţei, sub aspectul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu înscrisuri sunt neîntemeiate deoarece la dosar s-a depus extrasul privind locuitorii împroprietăriţi pe moşia Costişa (fila 28), extras din care rezultă că în anul 1930 autorul numiţilor F. M. (mama reclamantei) figura cu suprafaţa totală de 4,5 ha din care 1 ha la Cotul Sturzii.
S-a depus şi actul de vânzare-cumpărare din 1935 (fila 100 dosar fond) act din care rezultă înstrăinarea a 15 prăjini de M. Gh. Ghe. T., rămânând astfel cu suprafaţa de 7315 mp dispusă atât pe raza localităţii Costişa cât şi pe raza oraşului Buhuşi.
Faţă de aceste înscrisuri, împotriva cărora recurenta nu a făcut contradovezi, criticile aduse sentinţei sub acest aspect sunt nefondate.
Cât priveşte greşita soluţionare a cererii accesorii, pe considerentul că respectivele Comisii nu pot fi obligate la cheltuieli de judecată, neavând patrimoniu propriu, tribunalul reţine că, de asemenea, sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Art. 52 Legea 18/1991 prevede că în sensul legii, Comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă şi Comisia Judeţeană e autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicţională, legea recunoscându-le calitatea procesuală, activă sau pasivă, după caz, Comisia locală fiind reprezentată prin Primar iar Comisia Judeţeană prin Prefect. Chiar dispoziţiile art. 52 alin. 3 Legea 18/1991 arată că dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă sunt aplicabile.
Faţă de aceste dispoziţii, având în vedere şi prevederile art. 35 Decret nr. 31/1954 care arată că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale iar actele organelor persoanei juridice sunt actele persoanei juridice însăşi, tribunalul reţine în lipsa unui patrimoniu propriu al Comisiei Judeţene nu poate fi prin ea însăşi o imposibilitate de obligare la cheltuieli de judecată, Comisia fiind reprezentată prin Prefect.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 304 alin. 9 şi art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
Faţă de dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă şi pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul va obliga recurenta şi la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată în recurs, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat.
