Fond funciar – reconstituire drept proprietate


Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 2XX/225/2013 la data de 13.02.2013, petenţii PA,  IDC, IM în contradictoriu cu intimaţii CJFF MEHEDINŢI, CLFF BO, SC H SA, ADS au solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa să fie obligată CLFF X să remită CJFF Mehedinţi documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente dealul Viilor (dealul Buliga), conform coordonatelor rezultate din registrul agricol al comunei, coroborat cu depoziţiile olografe ale martorilor, în favoarea lor, ca moştenitori a defunctului IMC, autorul lor – cu privire la suprafaţa de 2 ha vie aflată în perimetrul administrativ al comunei şi în posesia pârâtei SC H SA sub sancţiunea de 100 lei pe zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea CJFF Mehedinţi să emită un nou titlul de proprietate cu privire la suprafaţa de teren vie 2 ha pe vechile amplasamente Dealul Viilor (dealul Buliga), conform coordonatelor rezultate din registrul agricol al comunei sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea CLFF să le predea titlul de proprietate şi să îi pună în posesie pe suprafaţa de 2 ha vie, sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea la plata cheltuielilor de judecată. 

Au motivat că sunt moştenitorii legali ai defunctului IMC, astfel cum rezultă din dosarul administrativ întocmit la solicitarea lor de către CLFF, iar în anul 1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren cu vie în suprafaţă de 2 ha în baza Legii nr.18/1991 – teren ce a fost proprietatea autorului lor, def. IMC

Terenul se afla în posesia şi folosinţa SC H SA fiind situat în perimetrul administrativ al comunei Brezniţa Ocol.

Prin decizia nr. 9XXX/13.12.1994, CJFF Mehedinţi a stabilit dreptul lor de primi acţiuni emise de societatea care deţine în posesie terenul, respectiv SC H SA, iar prin contractul de locaţiune nr.1XX/23.10.1996, au dat în arendă acest teren societăţii agricole menţionate, spre folosinţă.

La data de 23.12.1997, au solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha vie pe vechile amplasamente, conform coordonatelor înscrise în registrul agricol al comunei ( a se vedea şi adresa nr.466/02.02.1997 emisă de Primăria comunei Brezniţa Ocol).

Nici până în prezent nu li s-a eliberat titlul de proprietate, nu au fost puşi în posesie cu această suprafaţă, suferind din această cauză mari prejudicii rezultate din nefolosirea terenului.

În dovedirea cererii au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr.1026/06.06.2002 emisă de SC ref.la dosarul nr. 4XX/2002 al Judecătoriei Dr.Tr.Severin, adresa nr.4X/02.02.2007 emisă de Primăria comunei Brezniţa Ocol, declaraţie CC din 12.03.1991, declaraţie AI din 12.03.1991, Decizia nr. 9XXF/13.12.1994 emisă de Prefectul Judeţului Mehedinţi, Sc nr.5XX/17.10.2002 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin în dosarul nr. 4XX/2002, împuternicire avocaţială (f.4-13).

În drept, şi-au întemeiat cererea pe disp.art. 13, art. 14, art.27 şi urm. ale Legii nr.18/1991 coroborat cu disp.art.64 asociat celor ale art. 55 din Legea nr.18/1991, art. 2 din Legea nr.1/2000, solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 alin.2 Cpc.

Prin întâmpinare (f.72-84), ADS Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa întrucât nu este îndeplinită condiţia esenţială pentru a fi întrunită calitatea procesuală pasivă, respectiv nu există identitate între persoana pârâtului şi persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecăţii. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 05.03.2013, prin serviciul registratură al instanţei, petenţii au formulat precizare şi completare a cererii introductive, precum şi o cerere de probatoriu (f. 86-89).

Au ataşat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri în fotocopie: Decizia civilă nr. 3XX/R/19.03.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5XXX/30/2011, extras comentarii practice-editura Hamangiu – Retrocedarea terenurilor Legea nr.18/1991- Comentarii, practică judiciară, jurisprudenţă CEDO, extras comentarii practice-editura Hamangiu – Retrocedarea terenurilor Legea nr.1/2000 şi Legea nr.247/2005- Comentarii, practică judiciară, jurisprudenţă CEDO (f. 92-109).

La data de 01.04.2013, prin serviciul registratură al instanţei, ADS Bucureşti a depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea precizatoare şi completare a cererii introductive (f. 201-203).

La data de 01.04.2013, petenţii au răspuns la întâmpinarea ADS (217-219).

La data de 03.04.2013, CLFF Brezniţa Ocol a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată.

A arătat că CLFF Brezniţa Ocol a întocmit documentaţia necesară în vederea emiterii titlului de proprietate şi a înaintat şi prezentat spre aprobare şi validare CJFF Mehedinţi, dar această documentaţie a rămas suspendată datorită refuzului ADS de a le preda terenul.

S-a emis hotărârea CJFF Mehedinţi de trecere din domeniul public în domeniul privat abia în anul 2008, iar ADS, în luna februarie 2012, le-a comunicat că au emis nişte Norme interne privind încheierea protocoalelor în baza cărora CLFF trebuie să se conformeze şi anume să invalideze documentaţia făcută în baza Legii nr.18/1991 şi să o valideze în baza Legii nr.247/2005, documentaţie ce presupune în mod obligatoriu încheierea acordului dintre proprietarul investiţiei şi proprietarul terenului.

Via a fost incendiată în cursul anului 2011 şi 2012 de persoane necunoscute iar în prezent este într-o stare avansată de degradare.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp.art.112 Cpc prevederile Legii nr.18/1991 şi Legii nr.1/2000, art.27 alin.2 pct.2ind.2 din Legea fondului funciar nr.18/1991 rep., Legea nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 modif. prin Titlul V din Legea nr. 247/2005 precum şi celelalte texte invocate în cuprinsul cererii.

La data de 22.04.2012, petenţii au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea CLFF Brezniţa Ocol (f.240-242).

La acest termen, instanţa a invocat din oficiu, faţă de dispoziţiile art.137 al.1 C.proc.civ. excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 2290/08.05.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a respins  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ADS Bucureşti. A admis  excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu. A  respins  acţiunea formulată de petenţii PA,  IDC, IM în contradictoriu cu intimaţii CJFF MEHEDINŢI, CLFF BO, SC H SA, ADS

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au formulat recurs  recurenţii petenţi PA, IDC şi IMA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, au arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea pe excepţia autorităţii de lucru judecat, atâta timp cât sentinţa anterioară (nr. 5778/17.10.2002 ) nu mai poate fi pusă în executare deoarece s-a împlinit termenul  de prescripţie a executării silite, şi prin urmare  această hotărâre nu mai poate fi pusă în executare.

Au mai susţinut recurenţii că în speţă termenul de prescripţie al executării silite este termenul de trei ani,  termen aplicabil  obligaţiilor de a face, iar nu  termenul de 10 ani aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Prin urmare, se impunea ca instanţa de fond să reia în partea dispozitivă a hotărârii  soluţia  dată în cauza  4XXX/2002  pentru ca  recurenţii să-şi poate valorifica pretenţiile pe calea executării silite.

Prin Decizia nr. 1XX/R/15.10.2013 Tribunalul Mehedinţi-Secţia civilă a admis recursul  formulat de recurenţii PA, IDC, IMA, s-a casat sentinţa civilă nr. 2XXX/08.05.2013 şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

S-a reţinut că titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă indicată mai sus şi-a  pierdut executorialitatea deoarece a fost emis în materia  acţiunilor personale supuse termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită în termen de trei ani, fiind vorba de o acţiune în obligaţie de a face (obligarea CLFF Brezniţa Ocol de a întocmi documentaţia, de a pune în posesie  şi a CJFF Mehedinţi de a emite titlul de proprietate), iar nu termenului de 10 ani ce operează în materia acţiunilor reale imobiliare şi că nici puterea de lucru judecat a sentinţei anterioare nu mai subzistă.

A  considera că subzistă puterea de lucru judecat a unei hotărârii  irevocabile anterioare, cu consecinţa paralizării unei noi acţiunii introduse de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, în condiţiile în care această hotărâre este lipsită de executorialitate prin efectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, dar în ipoteza în care dreptul material la acţiune nu s-a prescris, are echivala cu lăsarea fără substanţă a dreptului de acces la un tribunal ,garantat de art. 6 din Convenţie.

În situaţia  în care dreptul material la acţiune este imprescriptibil sau mai lung decât termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, trebuie să se recunoască părţi interesate posibilitatea de a introduce o nouă acţiune, în valorificarea aceluiaşi drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se opune excepţia autorităţii de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunţată anterior.

Prescripţia dreptului de a cere şi obţine executarea silită funcţionează ca o sancţiune procesuală  pentru creditor şi un beneficiu  pentru debitorul care a fost susceptibil  de a fi urmărit în bunurile sale, constituind o cauză legală de stingere a puterii executorii a oricărui titlu, însă principiul  care trebuie să prevaleze  în materia executării este acele de a îndeplinirii benevole, din oficiu a obligaţiilor şi nu al recurgeri la forţa coercitivă a statului.

Autoritatea de lucru judecat trebuie analizată şi prin prisma neexecutorialităţii hotărârii anterioare, ca efect al prescripţiei dreptului de a mai solicita executarea silită. Acest efect de pierdere a puterii de executorialitate este o sancţiune civilă prevăzută de  legiuitor, iar excepţia autorității de lucru judecat nu poate conferi vreun beneficiu celui căruia i s-a prescris titlul executor.

În atare situaţie,  instanţa de fond trebuia să constate că deşi a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, dreptul la acţiune în sens material nu este prescris (fiind vorba de acțiuni în materia reconstituirii dreptului de proprietate) şi ca atare se impunea soluţionarea cauzei pe fond, iar nu admiterea excepţiei  autorităţii de lucru judecat.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 2XXX/225/2013* la data de 29.10.2013.

Prin notele de şedinţă, petenţii au solicitat instanţei: admiterea acţiunii introductive de instanţa, asa cum a fost formulata iniţial si ulterior precizată si completata, în modalitatea si pentru motivaţia riguros exacte redate (probatiune, jurisprudenta, doctrina, inclusiv CEDO Strasbourg) prin inscrisurile menţionate din data de 12.02.2013 si respectiv 28.02.2013.

În acest sens, solicită ca prin hotărârea judecătorească, ce se va pronunţa, să se dispună în contradictoriu cu paraţi: a) obligarea pârâtei Comisia locala pentru aplicarea Legii Fondului Funciar de pe langa Primăria comunei Breznita-Ocol jud.Mehedinţi sa remită Comisiei Judeţene de aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Prefectura judeţului Mehedinţi documentaţia necesara emiterii titlului de proprietate pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente dealul Viilor( dealul Buliga) conform coordonatelor rezultate din registrul agricol al comunei, coroborat cu depoziţiile olografe ale martorilor, in favoarea acestora, ca moştenitori ai defunctului Iorgulescu Mircea Constantin, cu privire la suprafaţa de 2, 00 ha vie aflata in perimetrul administrativ al comunei si in posesia paratei SC H SA, sub sancţiunea de 100 lei pe zi de întarziere, de la rămânerea definitiva a hotărârii.

b.) obligarea pârâtei Comisia judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar de pe langa Prefectura judeţului Mehedinţi sa emită titlul de proprietate, cu privire la suprafaţa de teren cu vie de 2, 00 ha pe vechile amplasamente dealul Viilor ( dealul Buliga) conform coordonatelor rezultate din registrul agricol al comunei , sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi, de la rămânerea definitiva a hotărârii.

c.) obligarea pârâtei Comisia locala pentru aplicarea Legii Fondului Funciar de pe langa Primăria comunei Breznita-Ocol jud.Mehedinţi sa le predea titlul de proprietate si sa îi puna in posesie pe suprafaţa de teren de 2,00 ha vie pe vechile amplasamente dealul Viilor ( dealul Buliga) conform coordonatelor rezultate din registrul agricol al comunei , sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi de intarziere, de la rămânerea definitiva a hotărârii.

d) obligarea paratei ADS sa predea la dispoziţia comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar de pe langa Primăria comunei Breznita-Ocol, jud.Mehedinţi, terenurile cu vie, necesare reconstituirii dreptului nostru de proprietate funciara, pe o suprafaţa de 2 ha vie, terenuri care sunt concesionate, in prezent, SC H SA Dr.Tr.Severin, ”

e.) obligarea pârâţilor, care se opun prezentei acţiuni, la plata cheltuielilor de judecata efectuate de ei.

Au mai arătat că au solicitat citarea in cauza, in calitate de parat, a ADS , insa, dintr-o eroare de tehnoredactare, a fost omis capătul de cerere formulat in contradictoriu cu acest parat.

Este de observat ca, amplasamentul terenului , a cărui reconstituire o solicită, in temeiul legii 18/1991 cu modificările si completările ulterioare coroborat cu dispoziţiile legii nr. 1/2000, la care au făcut referire in cererea iniţiala, rezulta, din mai multe inscrisuri, existente la dosar, chiar daca, extrasul din Registrul Agricol nu arata acest amplasament. Terenul este deţinut de parata SC H SA, care a incheiat cu noi contractul de locatiune (arenda) nr. 1904/23.10.1996, deja, anexat la dosar, împrejurare recunoscuta de parata SC H SA, prin Adresa nr. 1XX/06.06.2002 emisa de aceasta, anexata la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Conform art.137 cpciv, instanţa va analiza cu prioritate asupra excepţiei invocate de pârâta ADS Bucureşti, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Conform art. 7 alin.7 din Legea nr.268/2001 „Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.”

În raport de aceste dispoziţii legale şi de înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că terenul din litigiu a fost preluat de pârâta ADS Bucureşti prin protocol, urmând a fi predate la cererea comisiilor judeţene comisiilor locale conform art.3 aşin.3 din acelaşi act normativ.

Ori, în speţă, se solicită retrocedarea unui teren ce se află în administrarea ADS, astfel că aceasta are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr.9XX/F/13.12.1994 emisă de Comisia judeţeană de fond funciar de pe lângă Prefectura Mehedinţi, s-a stabilit dreptul de acţiuni al petenţilor pentru suprafaţa de 2 ha echivalent arabil aflat în administrarea SC H SA Drobeta Turnu Severin.

Prin art.8 din Legea nr.1/2000 modificată prin OUG nr.102/2001, s-a dispus restituirea în natură a terenurilor  persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar la societăţi comerciale pe acţiuni cu profil agricol sau piscicol în temeiul art.36 din Legea nr.18/1991.

Petenţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu pe vechiul amplasament, însă cererea a fost respinsă cu motivarea că nu există rezervă de teren.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresele nr.1026/2002, 466/2007, precum şi din întâmpinările formulate de SC H SA, Comisia locală de fond funciar Brezniţa Ocol şi ADS Bucureşti, rezultă că terenul solicitat de petenţi a fost preluat de către Agenţia Domeniilor Statului în baza contractului de concesionare nr.108/2000 şi, deşi a fost întocmită şi înaintată documentaţia în vederea preluării terenului, ADS a refuzat predarea sub diferite pretexte, astfel că nici până în prezent aceasta nu a predat terenul în vederea restituirii acestuia către persoanele îndreptăţite, aşa cum recunoaşte şi pârâta ADS prin întâmpinare.

Prin urmare, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele menţionate, astfel că urmează a fi obligată Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria Brezniţa Ocol  sa întocmească si sa înainteze Comisiei judeţene de fond funciar de pe lângă Prefectura Mehedinţi documentaţia necesara emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha teren din care 0,75 ha teren vii şi restul arabil în extravilanul com. Brezniţa Ocol; Comisia judeţeană de fond funciar de pe lângă Prefectura Mehedinţi urmează a fi obligată să emită reclamanţilor titlul de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha teren din care 0,75 ha teren vii şi restul arabil în extravilanul com. Brezniţa Ocol, iar pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti va fi obligată să predea pârâtei Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria Brezniţa Ocol suprafaţa de 2 ha teren preluată prin contractual de concesiune nr.108/21.04.2000.

În ceea ce priveşte amplasamentul terenului se constată că dispoziţiile art.8 din Legea nr.1/2000, în vigoare la data formulării cererii de către petenţi, nu prevedeau obligativitatea restituirii terenurilor pe vechiul amplasament, iar petenţii nu au precizat amplasamentul terenului şi nici în registrul agricol din anii 1953-1955 nu există elemente de natură să determine stabilirea amplasamentului acestei suprafeţe. Prin urmare, cererea petenţilor privind restituirea terenului pe vechiul amplasament urmează a fi respinsă.

Instanţa mai reţine că petenţii au solicitat obligarea celor două comisii de fond funciar la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniara ce se aplica de instanțele de judecata in vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face determinata prin hotărâre judecătoreasca, suma de bani care este independenta de echivalentul unui eventual prejudiciu. Rațiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persista in neexecutarea obligației, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate in raport de durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din HG 890/2005, comisia locala are atribuții de întocmirea documentației si de înaintarea acestei documentații către comisia județeana. Aceasta, la rândul ei, are obligaţia solicitării Agenţiei domeniilor statului să predea terenul în vederea restituirii către persoanele îndreptăţite.

În speţă, cele două comisii şi-au respectat obligaţiile prevăzute de lege, întocmind documentaţia şi solicitând Agenţiei domeniilor statului predarea terenului, aşa cum rezultă şi din întâmpinarea formulată de această pârâtă, însă Agenţia domeniilor statului  nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a terenului. De altfel, în mod frecvent pârâta ADS, sub pretextul nedepunerii documentaţiei de către comisia judeţeană, refuză predarea terenului, însă petenţii nu au solicitat obligarea acesteia la plata de daune cominatorii.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă cererea privind obligarea comisiei locale şi a comisiei judeţene de fond funciar la plata daunelor cominatorii.

Urmează, de asemenea, să respingă cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.

Pentru considerentele menţionate, instanţa apreciază ca întemeiată în parte acţiunea şi urmează a o admite ca atare.