Fond funciar – rectificare t.p..


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 28077/245/2012 la data de 14.09.2012, reclamantul X a chemat în judecată pârâţii C.J.I.F.F şi Z, pentru ca instanţa prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea titlului de proprietate nr. 68947 DIN 06.05.1993, emis pe numele  I.M.G. pentru terenul situat în intravilan, după cum urmează:

 

-T 1 , P 34, având categoria de folosinţă arabil, cum este corect şi nu P 132/34 cum greşit a fost înscris în titlul de proprietate;

-T 1 , P 34, având categoria de folosinţă arabil, cum este corect şi nu P 132/34 cum greşit a fost înscris în titlul de proprietate;

-T 1, P 33 având categoria de folosinţă curţi construcţii, cum este corect şi nu P 132/33 cum greşit a fost înscris.

-T 1, P 33 având categoria de folosinţă curţi construcţii, cum este corect şi nu P 132/33 cum greşit a fost înscris.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr.  1/2000 modificată, cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea cererii reclamantul invocă următoarele împrejurări de fapt:

În data de 06.05.1993 Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iaşi, a emis pe numele I.M.G. titlul de proprietate nr. 68947, fiind reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totală de 2,501 ha  situată în extravilanul şi intravilanul Comunei H.

În prezent  din procesul-verbal de punere în posesie 2816/11.09.2012 rezultă numerele topografice corecte pentru suprafeţele din intravilan din planul de amplasare în zona pe care sunt evidenţiate numerele  de tarla şi de parcele corecte pentru suprafeţele din intravilan aparţinând numitei I.M.G., respective intravilan sat R., comuna H., jud. Iaşi, T 1, P 34, categorie de folosinţă arabil cu suprafaţa de 1776 mp şi P 33 categorie de folosinţă curţi construcţii cu suprafaţa de 367 mp şi din situaţia evidenţiată în registrul posesorilor începând cu anul 1987 pentru satul R., unde I.M.G. figurează cu teren identificat cadastral în T 1, P 33 şi 34.

Având în vedere acest aspect se impune rectificarea titlului de proprietate nr. 68947 din 06.05.1993 eliberat în beneficiul pârâtei I.M.G., în sensul înscrierii menţiunilor de mai sus.

În drept, acţiunea nu se motivează şi s-a solicitat judecarea cauzei cu aplicarea art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, anexate prezentei copii după: titlul de proprietate nr. 68947 din 06.05.1993, tabelul nominal, procesul-verbal de punere în posesie nr. 2816/11.09.2012, fişa fondului funciar al comunei H, registru cadastral, carte de identitate, adeverinţa nr. din 11.09.2012, emisă de Primăria Comunei H, jud. Iaşi.

Pârâta C.J.I.F.F.prin întâmpinarea (fila 29) arată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 36 din H.G. nr. 890/2005  şi art. 16 lit. h) din H.G. nr. 131/1991 , în vigoare la data emiterii titlului contestat, prevăd că titlurile de proprietate se emit pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale de fond funciar, iar conform aceluiaşi act normativ, stabilirea amplasamentului era atribuţia exclusivă a comisiei locale de fond funciar.

Pe de altă parte, rectificarea presupuse exclusiv îndreptarea unor erori materiale, or, în condiţiile în care se invocă un alt amplasament  cererea de chemare în judecată nu poate avea ca obiect rectificarea titlului de proprietate, atât timp cât legea fondului funciar prevede sancţiunea juridică nulităţii actului prin care s-a reconstituit  dreptul de proprietate.

De asemenea, schimbarea unor parcele incluse pe titlul de proprietate presupune probarea temeiniciei modificării pretinse, inclusiv stabilirea amplasamentului real al acesteia prin raportare la planuri parcelare, procese verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, nefiind suficientă doar susţinerea reclamantului, fiind necesar ca şi O.C.P.I să efectueze verificările necesare şi să îşi exprime punctul de vedere cu privire la modificarea titlului de proprietate în sensul celor arătate de reclamant.

Cu adresa nr. 23913/29.01.2013 (fila 31)  X comunică instanţei documentaţia aferentă titlului de proprietate (filele  31-41 dosar).

Instanţa, din oficiu, constată că reclamantul nu a solicitat prin acţiune efectuarea unei expertize tehnice topo-cadastrale, astfel că această probă neînsuşită de reclamant şi pârâţi – persoane fizice.

Cu adresa nr. 12400/02.02.2013 O.C.P.I. Iaşi  ataşează la dosarul cauzei la filele 46-75, următoarele:  fişa suprafeţelor primite în proprietate nr. 19013/176 – suprafaţa primită în extravilan – Comuna H – reconstituire;  carte funciară nr. 60350 – copie;  încheiere nr. 115642 /31.12.2008, emisă de O.C.P.I. Iaşi;  contractul de vânzare-cumpărare  autentificat sub nr. 1992 din 30.12.2008; încheierea nr. 5965 din 24.01.2012, extras de carte funciară pentru informare; cerere de solicitare informaţii – R.I.  din 20.I.2012;  declaraţie B.V. din 24.01.2012,  plan de amplasament şi delimitare a imobilului – sc. 1:1.500;  releveu C 1 – parter;  memoriu tehnic, plan de situaţie, avizat de O.C.P-I. Iaşi,  decizia nr. 255 din 30.03.2010, aviz nr. 157/01l03.2010 – în vederea aprobării scoaterii definitive din circuitul agricol a terenului situat în Comuna H, parcela A 1, nr. cadastral 1841 – aviz favorabil – emis de O.C.P.I. Iaşi; autorizaţia de construire/desfiinţare nr. 46 din 21.04.2010,  proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1992/30.12.2008,  plan de amplasament şi delimitare imobil (anexa nr. 11); situaţia din acte – teren şi construcţie.

Documentaţia care a stat la baza eliberării Titlului de Proprietate nr. 68947/1993  a fost depusă la dosarul cauzei de către pârâta C.J.F.F.I., la filele sus menţionate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Primarul comunei H  a solicitat modificarea Titlului de Proprietate  nr. 68947/06.05.1993, emis pe numele I.M.G., în ceea ce priveşte 2,9501 ha, situat în extravilanul şi intravilanul com. H, jud. Iaşi, sat R, teren categorie arabil şi curţi construcţii, întrucât amplasamentul acestora nu a fost corect stabilit, terenul să fie trecut

Deşi, reclamantul nu îşi motivează cererea în drept,  pe dispoziţiile art. 58 din  Legea nr.18/1991, instanţa urmează a analiza motivele de fapt ale cererii prin prisma dispoziţiilor care ar putea avea incidenţa în cauză, respectiv: art. III Legea nr. 169/1997 aşa cum a fost modificat succesiv (ultima modificare Titlul V, articol unic, pct. 1 Legea nr. 247/2005) alin. 1 lit. a (ii) potrivit cu care: ,,sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte  emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 (…)- actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii. Nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire scoase din domeniul public în acest scop’’.

Aşadar, analizând legalitatea titlului de proprietate nr. 62947/1993, emis pe numele I.M.G.  prin prisma motivelor de nulitate invocate, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Primăria Comunei H în data de 25.03.1991 înregistrată sub nr. 2960, numita I.M.G. a solicitat reconstituirea  dreptului de proprietate cu suprafaţa de teren de 3,37 ha în condiţiile în care a avut rol în  1961/1962, autorul P.A. şi M. şi a obţinut hotărâre de validare (fila 41 dosar) pentru 2,97 ha.

Instanţa mai reţine totodată şi că, deşi titlul de proprietate a autorului a fost eliberat în anul 1993, conform anexei de validare de la dosar, hotărârea care a stat la baza reconstituirii este emisă sub imperiul Legii nr. 18/1991, şi cum terenul în suprafaţă de 2,9591 ha, care  este situat în extravilanul şi intravilanul localităţii nu subzistă nici această condiţie a nulităţii, aşa cum este ea enunţată de art. III alin. 1 lit. a (ii) din Legea nr.169/1997.

În plus, instanţa, în analiza motivelor de nulitate invocate, va avea în vedere că, pentru a opera sancţiunea nulităţii, condiţiile enunţate de textul de lege trebuiau să fie împlinite cumulativ. Astfel, era necesar ca actul de constituire să fi fost făcut pe vechiul amplasament al fostului proprietar ca terenul să fi fost solicitat de către aceasta (fostul proprietar) în termen legal şi ca terenul să fi fost liber la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane.

În  ceea ce priveşte reconstituirea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate pe un alt amplasament, titlul de proprietate nr. 68947/06.05.1993, raportat la motivul de nulitate invocat, este legal, şi corect emis, urmând a fi respinsă  această pretenţie  ca neîntemeiată, în acest sens s-a concluzionat şi prin adresa nr. 12400/08.02.2013 (fila 45 dosar),  atunci când se  reţine că:

– parcela 496/14, 495/14, tarla 24 are alocat numărul cadastral 60350 înscris în cartea funciară nr. 2582 (carte funciară electronică  nr. 60350) – UAT H înscris sub nr. 115642/2008, 5965/2012, proprietatea lui B.V şi D.

Prin adresa nr. 12400/08.02.2013 se comunică că în urma verificărilor efectuate în evidenţa OCPI Iaşi – Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Iaşi, din terenul menţionat s-a înstrăinat suprafaţa de 1008 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1992/30.12.2008 emis de BNP Anton Gabriela, înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 115642/31.12.2008. Restul suprafeţei nu are alocat număr cadastral şi nu figurează înscris în cartea funciară.

În raport cu cele de mai sus urmează a se reţine că nu a fost anexat planul parcelar însuşit de CLFF Iaşi/CJFF Iaşi prin ştampilă şi semnătură, în contextul dispoziţiilor art. 33 şi următoarele din H.G. nr.890/2005, care să conţină dimensiunile pe conturul imobilului şi vecinătăţile din care să reiasă amplasamentul imobilului, aşa cum a fost consemnat de municipiul Iaşi şi conform bazei de date grafice de la OCPI Iaşi şi totodată cele consemnate nu se raportează la momentul emiterii titlului, 1993 şi dacă în prezent se suprapune sau nu  cu alte amplasamente nu s-a confirmat, în condiţiile în care titlul de proprietate nu a fost intabulat.

În consecinţă, faţă de cele reţinute şi văzând şi dispoziţiile Art. III din Legea nr. 169/1997 aşa cum a fost modificată prin titlul V articol unic pct. 1 din Legea nr. 247/2005 potrivită cărora ,,dispoziţiile modificatoare sau de completare sau de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici  un fel titlurilor […] eliberate cu respectarea prevederilor Lg. Fondului Funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor’’, instanţa constată că acţiunea formulată este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă o va respinge, reţinând că modificările de amplasament solicitate de beneficiarii titlurilor de proprietate eliberate sub imperiul Legea nr. 18/1991 înainte de consacrarea principiului reconstituirii pe vechiul amplasament, nu se încadrează, de principiu printre motivele de nulitate consacrate de art. III Legea nr. 169/1997, în lipsa unor alte cauze de nulitate, prin constatarea nulităţii absolute a unor asemenea acte doar în ideea ,,reparării’’ unei omisiuni neconforme cu realitatea, se va respinge acţiunea deoarece numai încălcându-se în mod substanţial principiul stabilirii raporturilor juridice civile se poate dispune astfel cu menţiunea că amplasamentul redat de expert se suprapune cu imobilul ce este atribuit nr. cad. 1639 unei terţe persoane şi tot o dată expertiza nu a avut în vedere planul parcelar însuşit de  Comisia Locală de Fond funciar  H  şi validat de comisia judeţeană de fond funciar (art. 5 lit. f din Regulament) la momentul emiterii titlului de proprietate şi a fişei de punere în posesie  nr. 19013/176 (fila 46), instanţa fiind obligată  să analizeze legalitatea titlului eliberat în baza legii nr.18/1991 în raport de condiţiile  prevăzute în vigoare la data emiterii titlului ,a se reţine situaţii de fapt sau de drept noi reprezintă o încălcare a  principiului stabilităţii juridice, cum de altfel nici nu s-a putut stabili cât timp pârâţii şi reclamanţii au declarat că nu-şi însuşesc proba cu expertiză topo-metrică, iar a legifera rectificarea T.P. pentru a da eficienţă contractului de vânzare-cumpărare nr. 1992/2008.

Practic s-ar aduce atingere altor persoane ce justifică pe deplin îndreptăţirea la reconstituire pe număr cadastral solicitat, iar în caz de admitere a acţiunii,  autorităţile fiind puse  ulterior în imposibilitatea  soluţionării favorabile a cererii datorită unor acte ce ar fi emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.18/1991.

Se va lua act că s-a depus şi admis cererea de chemare în garanţie a C.L.F.F. H, formulată de C.J.F.F.I., în contextul următoarelor argumente:

În condiţiile în care, se solicită modificarea unui titlu de proprietate emis de către C.J.F.F.I. pe baza documentaţiei înaintate de Comisia  Locală de Fond Funciar H cu privire la un amplasament aflat pe raza Comunei H, sunt îndeplinite condiţiile principale pentru formularea cererii de chemare în garanţie, respectiv:

-existenţa unui proces civil în faza judecăţii în primă instanţă;

-existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din H.G. nr. 890/2005 şi art. 5 din H.G. nr. 890/2005 se poate constata că pârâta C.J.F.F.I. nu a stabilit amplasamentul ci Comisia Locală de Fond Funciar H, care a întocmit fişa de punere în posesie – actul condiţie emiterii titlului de proprietate.

Pentru considerentele arătate, instanţa  va respinge acţiunea formulată