Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1036/2015, pronunţată în dosarul nr. 6408/190/2014.
Prin acţiunea civilă în pretenţii înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 25.06.2014, reclamanta Comisia jud. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N, prin prefect I.Ţ. în calitate de preşedinte, a chemat în judecată pârâta ADS B, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituţia Prefectului judeţului B-N, prin dispoziţia de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu de daune morale numitului T.N., în baza deciziei civile nr. 426/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul civil nr. …./190/2012, în şedinţa publică din data de 31.10.2013.
În motivare, reclamanta arată că promovează prezenta acţiune civilă în pretenţii în baza art. l alin. l, art. 2 alin. 3 şi art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991 şi art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005, prefectul aflându-se în dublă calitate, respectiv în calitatea lui de ordonator terţiar de credite şi de preşedinte al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Potrivit art. 1.349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. La art. 1.357 alin. 1 Cod civil se prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.
Totodată, art. 1.381 Cod civil prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1.385 alin. l, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Din prevederile legale menţionate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, care reclamanta apreciază că sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Prin acţiunea civilă care a format obiectul dosarului civil nr. …./190/2012, reclamantul T.N. a solicitat obligarea Comisiei judeţene B-N la punerea în executare efectivă a sentinţei civile nr. 46/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. ../2007, menţinută ca temeinică şi legală de Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia civilă nr. 229/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 46/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. …./2007, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-au dispus următoarele: s-a admis în parte acţiunea reclamantului, în sensul că s-a anulat în parte hotărârea Comisiei judeţene B-N nr. 141/2007, şi s-au menţinut aspectele cu privire la lipsa calităţii de moştenitor după defunctul P.Ge.; a fost obligată Comisia comunală C la soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,32 ha, ca moştenitor după defuncta P.M.
Motivat de faptul că prin sentinţa civilă a cărei punere în executare s-a solicitat în dosarul civil nr. …/190/2012 nu s-a instituit nicio obligaţie în sarcina Comisiei judeţene B-N, reclamanta consideră că cererea numitului T.N., prin care a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată şi a daunelor morale, a fost nejustificată.
Totuşi instanţa, prin sentinţa nr. 1.701/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă, a obligat Comisia judeţeană B-N la plata, în solidar cu Comisia locală C, a sumei de 10.000 lei cu titlu daune morale.
Deşi prin dispoziţia de plată nr. 11/23.04.2014 Instituţia Prefectului judeţului B-N a achitat numitului T.N. suma de 5.000 lei reprezentând daune morale, consideră reclamanta că nu era obligaţia sa, având în vedere faptul că Comisia judeţeană şi-a îndeplinit toate obligaţiile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N., iar punerea în posesie nu este de competenţa reclamantei.
Astfel, reclamanta învederează că, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 46/2008, cererea depusă în baza Legii nr. 247/2005 de numitul T.N. a fost soluţionată de Comisia comunală C prin admiterea acesteia, înaintând către Comisia judeţeană B-N propunerea de validare a suprafeţei de 2,32 ha. Comisia judeţeană a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului T N, fiind înscris în anexa 49 Cetate, la poziţia 21, cu suprafaţa de 2,32 ha, anexă semnată de primarul comunei C, reprezentantul A.D.S. – Reprezentanţa teritorială B-N, precum şi de reprezentantul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B-N, şi validată de Comisia judeţeană B-N prin hotărârea nr. 1/31.03.2009. Menţionează faptul că, prin hotărârea nr. 1/2009, Comisia judeţeană, la art. l, a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice înscrise în anexa 49 Cetate, pentru suprafaţa de 54,98 ha, la art. 2 a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unităţilor de cult, înscrise în anexa 32 C, pentru suprafaţa de 44,68 ha, cu două poziţii, şi la art. 3 a aprobat procesul-verbal de delimitare întocmit pentru suprafaţa de 94,98 ha teren agricol, înregistrat la Primăria comunei C sub nr. 4.737/08.10.2008. Precizează totodată că în anexa 32 Cetate s-a făcut o notă în care se menţionează că, din totalul suprafeţei de 44,68 ha validată în favoarea unităţilor de cult, suprafaţa de 4,68 ha se va pune în posesie din terenurile rezervă ale Comisiei comunale C, urmând a se elibera titluri de proprietate, iar diferenţa de teren se va preda de la Agenţia Domeniilor Statului, conform procesului-verbal de delimitare.
Anexele validate prin hotărârea nr. 1/2009, împreună cu procesul-verbal de delimitare nr. 4.737/2008, sunt vizate de reprezentantul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B-N, reprezentantul Agenţiei Domeniilor Statului şi Primarul comunei C, rezultând că s-a procedat la delimitarea suprafeţei de 94,98 ha, care se află în administrarea societăţii/staţiunii S.C A S.A. J şi în domeniul public / privat al statului.
Anexa 49 C a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 78 din H.G.R. nr. 890/2005 şi cuprinde persoanele fizice cărora li se stabileşte dreptul de proprietate potrivit art. 37 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, suprafeţele înscrise în anexa 49 C se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, persoanele înscrise în această anexă nu pot fi puse în posesie decât după îndeplinirea unei proceduri administrative prevăzute de normele privind încheierea protocoalelor de predare-primire a terenurilor cu destinaţie agricolă între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisiile locale de stabilire a dreptului de proprietate privată, întocmite de Agenţia Domeniilor Statului.
În conformitate cu art. 3 din Capitolul II din normele A.D.S., documentaţia înaintată de Comisia judeţeană către A.D.S. în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare va conţine următoarele: cererea comisiei judeţene de fond funciar adresată A.D.S. de predare a terenului; anexele întocmite conform H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare; hotărârea comisiei judeţene de fond funciar pentru validarea dreptului de proprietate a terenurilor cu destinaţie agricolă (agricol şi neagricol) şi a amplasamentului solicitat, conform Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 18/1991, republicate, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 247/2005 şi a H.G.R. nr.890/2005, cu modificările şi completările ulterioare; procesul-verbal de delimitare a suprafeţelor ce fac obiectul aplicării Legilor fondului funciar, însoţit de fişa suprafeţelor, semnate de primar, reprezentantul teritorial al A.D.S. şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; planurile cadastrale cu amplasamentul stabilit pentru terenurile retrocedate la scara 1:5000, 1:10000 sau schiţe de amplasament, vizate de primar, reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului şi al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Şi în acest sens, Comisia judeţeană B-N arată că a făcut toate demersurile necesare şi şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire.
Astfel, aşa cum prevăd normele A.D.S., documentaţia întocmită a fost înaintată de Comisia judeţeană B-N către A.D.S. B, înregistrată la Direcţia de fond funciar sub nr. 10.164/22.05.2009, în vederea încheierii protocolului de predare-primire între A.D.S. şi Comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată C, pentru terenurile înscrise în anexa 49 C şi anexa 32 C.
A.D.S. B. – Direcţia de fond funciar, în urma verificărilor efectuate, a returnat de mai multe ori documentaţia de retrocedare teren cu solicitări de completare sau de informaţii suplimentare, Comisia judeţeană solicitând de fiecare dată Comisiei locale C ca, împreună cu A.D.S. – Reprezentanţa teritorială B-N, să completeze documentaţia. Aşa cum rezultă din cele prezentate mai sus, rolul instituţiei reclamante, după ce a înaintat cererea către Agenţia Domeniilor Statului în vederea încheierii protocolului de predare-primire între A.D.S. şi Comisia locală C, este de intermediere.
Cert este că nici la momentul actual nu se ştie cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului pe raza comunei C, pentru a putea fi pus la dispoziţia Comisiei comunale C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite şi emiterea titlurilor de proprietate. Acesta este motivul pentru care până în momentul de faţă persoanele în cauză nu au fost puse în posesie, împrejurare care nu intră în sarcina şi culpa Comisiei judeţene B-N.
Faptul că la momentul actual nu se ştie cu exactitate cât teren disponibil se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului pe raza comunei C intră în culpa exclusivă a A.D.S.-ului. Consideră reclamanta că nu este corect ca instituţia să plătească 5.000 lei daune morale, ţinând cont de faptul că din vina A.D.S.-ului nu s-a realizat până în momentul de faţă punerea în posesie a persoanelor în cauză. Dacă din evidenţele existente la A.D.S. – Reprezentanţa teritorială B-N şi la A.D.S. Bucureşti nu rezultă faptul că deţin suprafaţa de 94,98 ha teren agricol, acestea nu trebuiau să semneze anexa 49 C, anexa 32 C şi nici procesul-verbal de delimitare înregistrat sub nr. …./2008. În acest caz, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice şi juridice se putea face prin acordare de despăgubiri.
Consideră reclamanta că prejudiciul cauzat instituţiei sale prin achitarea sumei de 5.000 lei numitului T.N. este consecinţa faptei ilicite a A.D.S.-ului, care a semnat anexele 49 şi 32 C, precum şi procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafaţa totală de 94,98 ha, fără să ştie exact dacă deţine sau nu această suprafaţă, fără să aibă astfel posibilitatea predării suprafeţelor către Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite. Există astfel un raport de cauzalitate între faptul prejudiciabil şi prejudiciul provocat prin neîndeplinirea obligaţiilor legale de către A.D.S., legătura dintre cele două fiind evidentă şi clară.
Mai mult, Comisia judeţeană a fost obligată la plata daunelor morale în condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 52 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicţională, astfel încât nu poate fi obligată la plata daunelor şi cheltuielilor de judecată în litigiile în care prevederile art. 52 alin. 2 din actul normativ amintit îi conferă legitimare procesuală, cu atât mai mult cu cât aceasta nu dispune de un patrimoniu propriu, neputând fi titulară de drepturi şi obligaţii patrimoniale.
Comisia judeţeană, în conformitate cu art. 4 din H.G.R nr. 890/2005, este numită prin ordin al prefectului, ca organ colegial care are în componenţă, pe lângă prefect, care are calitatea de preşedinte al comisiei, pe subprefectul judeţului, directorul direcţiei de contencios administrativ şi controlul legalităţii din cadrul instituţiei prefectului, directorul oficiului judeţean de cadastru şi publicitate imobiliară, directorul executiv al direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană sau a municipiului B, reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului, directorul sucursalei teritoriale a Administraţiei Naţionale Îmbunătăţiri Funciare R.A., un reprezentant desemnat de consiliul judeţean, respectiv al municipiului B, inspectorul-şef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia, directorul direcţiei silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva sau împuternicitul acestuia, un reprezentant al Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România, un reprezentant al Asociaţiei Administratorilor de Păduri, un reprezentant al asociaţiilor proprietarilor de terenuri agricole legal constituite.
Reclamanta învederează instanţei că membrii comisiei judeţene nu sunt remuneraţi pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei, motivat de faptul că aceasta nu are buget propriu. De asemenea, cheltuielile ocazionate de tipărirea şi eliberarea titlurilor de proprietate sunt suportate de Ministerul Afacerilor Interne, iar cheltuielile ocazionate de comunicarea titlurilor de proprietate sunt suportate de persoanele care le primesc, conform art. 34 alin. 7 şi art. 36 din H.G.R nr. 890/2005.
În drept, a invocat prevederile art. 1.349, art.1355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l şi 1.386 din Noul Cod civil, prevederile Codului de procedură civilă în vigoare, prevederile art. l alin. l, art. 2 alin. 3 şi art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (filele 9-82 dosar) şi a solicitat interogatoriul pârâtei.
Legal citată, la data de 08.08.2014 pârâta Agenţia Domeniilor Statului B a formulat întâmpinare (filele 152-156 dosar), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, arată că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituţia Prefectului judeţului B-N, prin dispoziţia de plată nr. 11/23.04.2014, a achitat-o numitului T.N. cu titlu de daune morale, încalcă autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de prezumţie sau mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, şi nu de excepţie procesuală. Chestiunile tranşate irevocabil în dosarul civil nr. 8.806/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa şi al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, prin care s-a reţinut culpa reclamantei din prezenta cauză, precum şi a Comisiei locale de fond funciar C, pentru nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al numitului T.N., nu mai pot face obiectul unui nou litigiu şi dovedesc netemeinicia pretenţiilor reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1.701/2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul menţionat s-a admis în parte acţiunea formulată de numitul T.N., s-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, au fost obligate pârâtele Comisia locală C şi Comisia judeţeană B-N la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale; s-a respins cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinţei civile nr. 46/2008; s-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenţii, a cheltuielilor de judecată în apel şi recurs, a cheltuielilor de transport şi corespondenţă; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile formulate de cele două pârâte, obligate la plata contravalorii daunelor morale, au fost respinse de Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia nr. 426/R/31.10.2013 pronunţată în dosarul nr. …./190/2012.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi. Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit printr-o altă hotărâre judecătorească.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Cum în relaţia dintre părţi această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine sociala, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Dacă în vechea reglementare a codului civil şi de procedură civilă, cele două manifestări procesuale ale autorităţii de lucru judecat nu erau prevăzute expres, neajunsurile constatate în jurisprudenţă în legătură cu înţelegerea şi aplicarea efectului autorităţii lucrului judecat, redus, cel mai adesea, doar la funcţia sa negativă, de excepţie procesuală, ignorându-i-se funcţia pozitivă, pot fi depăşite în lumina reglementărilor aduse prin dispoziţiile noului cod de procedură civilă.
Astfel, în prezent, autoritatea de lucru judecat este consacrată de art. 430 Cod procedură civilă, ca efect al hotărârii judecătoreşti, nu doar ca excepţie procesuală sau prezumţie de lucru judecat, ca în vechea reglementare. În noua formă a codului rezultă evident că s-a dorit renunţarea la sintagma „putere de lucru judecat”, deoarece putea produce confuzii, iar sfera noţiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă şi asupra conţinutului noţiunii de putere de lucru judecat. De asemenea, un element nou pe care îl aduce codul de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013 constă în faptul că este tranşată disputa privind partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind prevăzut în mod expres că aceasta se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât şi asupra considerentelor pe care acesta se sprijină.
Mai arată pârâta că Judecătoria Bistriţa a reţinut, prin sentinţa nr. 1.701/01.03.2013, după expunerea considerentelor care au determinat-o să respingă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar B-N şi ulterior prezentării circuitului documentaţiei de retrocedare, că întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este „ … cauzată de neîntocmirea în formă adecvată, într-un interval de peste 4 ani, a documentaţiei prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. şi Comisia locală Cetate, este imputabilă atât Comisiei locale, cât şl Comisiei judeţene, astfel cum rezultă din corespondenţa purtată de pârâte cu Agenţia Domeniilor Statului.
Instanţa reţine că starea de incertitudine resimţită de reclamant, pus în situaţia de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituţiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătoreşti nr. 46 pronunţate încă din anul 2008, precum şi lipsa unei garanţii ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferinţă psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale”.
Instanţa reţine că starea de incertitudine resimţită de reclamant, pus în situaţia de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituţiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătoreşti nr. 46 pronunţate încă din anul 2008, precum şi lipsa unei garanţii ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferinţă psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale”.
Comisia locală de fond funciar C şi Comisia judeţeană B-N au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1.701/01.03.2013 a Judecătoriei Bistriţa, învederând că au făcut demersurile impuse de legile reparatorii în vederea predării terenului la care este îndreptăţit reclamantul T.N. de către Agenţia Domeniilor Statului, ceea ce se traduce în cauză în lipsa faptei ilicite, şi că lipsa finalizării procedurilor nu îi este imputabilă, respectiv lipsa vinovăţiei. Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins recursurile ca nefondate, prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013, reţinând la pag. 22 par 6 şi următoarele că „împrejurarea că până în prezent procedura nu s-a finalizat nu este străină de culpa pârâtelor.
Aşa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentaţia a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă şi în neconcordanţă cu exigenţele legale. Starea de fapt a fost corect şi complet reţinută de prima instanţă, astfel că nu se mai impune reluarea ei în prezentele considerente.
Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, aşa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, aşa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ, cât şi prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicaţie a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă şi pe deplin aplicabilă în speţă, consideraţiile primei instanţe fiind pertinente”.
Aşadar, în anul 2013, atât Judecătoria Bistriţa, cât şi Tribunalul Bistriţa-Năsăud au identificat irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, părţile care, prin acţiunea sau inacţiunea lor, au împiedicat finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată în favoarea numitului T.N., provocându-i şi suferinţe morale. De asemenea, cele două instanţe, cu autoritate de lucru judecat, au reţinut că A.D.S. în mod total justificat a returnat în mai multe rânduri documentaţia, incompletă şi în neconcordanţă cu exigenţele legale, înaintată de Comisia judeţeană B-N, conform art. 9 din H.G. nr. 626/2001.
În pofida evidenţei, reclamanta susţine prin prezenta acţiune că a efectuat toate demersurile necesare şi şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire, iar motivul pentru care persoanele îndreptăţite nu au fost puse în posesie este faptul că nici la momentul actual nu se ştie cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului pe raza comunei C.
Aceste susţineri ale reclamantei sunt neîntemeiate şi în contradicţie cu propriile sale susţineri din dosarul civil nr. …./190/2012, prin care a recunoscut „existenţa unor deficienţe în conţinutul documentaţiei”, respectiv cu concluziile instanţei care a soluţionat aceasta cauză, potrivit cărora întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este „ … cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentaţiei prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001”. Reclamanta se străduieşte inutil să dovedească existenţa vreunei culpe a pârâtei, care nu ar cunoaşte cât teren deţine pe raza localităţii Cetate, în condiţiile în care acest aspect al vinovăţiei a fost tranşat irevocabil în instanţă.
În aceste condiţii, în mod total neîntemeiat pârâta este chemată în judecată în prezentul dosar, pentru a fi obligată la plata sumei de 5.000 lei achitată de reclamanta Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată B-N în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul civil nr. …./190/2012.
În conformitate cu prevederile art. 430 Cod procedură civilă, pârâta înţelege să invoce autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de mijloc de probă, ca efect pozitiv al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul civil nr. …./190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, şi solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept, invocă dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 25.09.2014 (filele 161-163 dosar), reclamanta solicită respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
În motivare arată că, potrivit alin. 1 al art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
Or, în dosarul civil nr. 8.806/190/2012, Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, deşi a fost chemată în judecată de către pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, instanţa a respins această cerere. Totodată, nici obiectul acţiunii nu este acelaşi, prezenta acţiune fiind una în pretenţii, promovată cu scopul de a recupera suma de 5.000 lei achitată cu titlu de daune morale numitului T.N. Reclamanta apreciază că nu era de datoria sa să achite această sumă, totuşi a avut obligaţia să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.
Atâta timp cât Comisia judeţeană B-N şi-a îndeplinit atât obligaţiile prevăzute de Legile fondului funciar cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N., cât şi obligaţiile specifice ce decurg din normele A.D.S., consideră că instituţia reclamantă, prin achitarea acestei sume, a suferit un prejudiciu şi, potrivit art. 1.381 Cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.
Aşa cum rezultă din art. 9 al Hotărârii nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, terenurile cu destinaţie agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, se transmit de Agenţia Domeniilor Statului comisiilor locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor judeţene, conform modelului aprobat de Consiliul de administraţie al A.D.S. Anterior încheierii protocolului prevăzut la alin. 1 vor fi parcurse următoarele etape: a) prezentarea către A.D.S. a cererii comisiei judeţene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum şi a documentaţiei de predare a terenurilor cu destinaţie agricolă, stabilită de Consiliul de administraţie al A.D.S; b) verificarea de către direcţiile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalităţii documentaţiei prezentate.
După depunerea cererii susmenţionate către Agenţia Domeniilor Statului B, Comisia judeţeană B-N nu mai are nicio atribuţie, rolul său fiind doar de intermediere între A.D.S. şi Comisia locală C, protocolul de predare-primire a terenurilor încheindu-se între cele două părţi.
Din adresele prin care Agenţia Domeniilor Statului B a restituit de nenumărate ori documentaţia înaintată de Comisia judeţeană B-N în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare rezultă că este o neconcordanţă între suprafeţele înscrise în anexele 49 şi 32 C şi procesul-verbal de delimitare.
Agenţia Domeniilor Statului, prin Reprezentanţa teritorială B, a semnat anexele 49 şi 32 C, precum şi procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafaţa totală de 94,98 ha, fără să ştie exact dacă deţine sau nu această suprafaţă, neavând astfel posibilitatea predării suprafeţelor către Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite. Consecinţa acestui fapt este că până în momentul de faţă nu s-a reuşit încheierea protocolului de predare-primire între Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Comisia locală C.
Astfel, reclamanta consideră că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia ca atare.
În drept, invocă prevederile alin. l al art. 431 Cod procedură civilă, art. 1.381 Cod civil, art. l alin. l, art. 2 alin. 3 şi art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
În data de 13.01.2015, reclamanta a depus la dosar note scrise (filele 174-176), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituţia Prefectului judeţului B-N, prin dispoziţia de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu daune morale numitului T.N., potrivit deciziei civile nr. 426/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul civil nr. …./190/2012.
În motivare arată că, prin sentinţa civilă nr. 1.701/2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. …./190/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost obligată Com. judeţeană B-N la plata, în solidar cu Comisia locală C, a sumei de 10.000 lei cu titlu daune morale în favoarea numitului T.N..
Instituţia Prefectului judeţului B-N a procedat la punerea în executare a sentinţei civile susmenţionate, achitând suma de 5.000, prin dispoziţia de plată nr. 11/23.04.2014.
Având în vedere faptul că Comisia judeţeană şi-a îndeplinit toate obligaţiile, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului T.N. şi înaintarea cererii către Agenţia Domeniilor Statului B în vederea încheierii protocolului de predare-preluare a suprafeţei de teren de la A.D.S. B la Comisia locală C, în vederea punerii în posesie a persoanelor fizice înscrise în anexa 49 C, consideră că nu era obligaţia instituţiei reclamante să plătească această sumă.
Aşa cum a evidenţiat şi în acţiunea introductivă, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 46/2008 în dosarul civil nr. …/2007 al Judecătoriei Bistriţa, Comisia judeţeană B-N a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului T.N. la propunerea Comisiei locale C., pentru suprafaţa de 2,32 ha teren agricol, fiind înscris în anexa 49 C, la poziţia 21, anexă validată prin hotărârea Comisiei judeţene nr. 1/2009.
Menţionează că anexele validate prin hotărârea nr. 1/2009, împreună cu procesul-verbal de delimitare nr. 4.737/2008, au fost întocmite în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 890/2005, fiind semnate atât de reprezentantul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B-N, cât şi de reprezentantul Agenţiei Domeniilor Statului şi Primarul comunei C, rezultând că s-a procedat la delimitarea suprafeţei de 94,98 ha, teren care se află în administrarea societăţii / staţiunii S.C A S.A. J şi în domeniul public / privat al statului.
Totuşi, în urma înaintării documentaţiei de către Comisia judeţeană B-N către Agenţia Domeniilor Statului B, în vederea încheierii protocolului de predare-preluare între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată C, aceasta a fost returnată de mai multe ori pentru diferite motive, rezultând în cele din urmă că nici la momentul actual nu se ştie cu exactitate cât teren administrează A.D.S.-ul pe raza comunei C, motiv pentru care nu s-a reuşit încheierea protocolului de predare-preluare şi punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite de către Comisia locală C.
Consideră reclamanta că şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de lege, atât cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, cât şi cu privire la întocmirea cererii şi înaintarea întregii documentaţii către A.D.S. B în vederea încheierii protocolului de predare-preluare.
Evidenţiază faptul că nici predarea terenului nici punerea în posesie nu intră în competenţele Comisiei judeţene.
Astfel, prin achitarea sumei de 5.000 lei, instituţia reclamantă a suferit un prejudiciu, motiv pentru care a înţeles să promoveze prezenta acţiune civilă.
Subliniază faptul că, prin întâmpinarea formulată în prezentul dosar, pârâta Agenţia Domeniilor Statului B nu a venit cu niciun argument care să dovedească culpa instituţiei reclamante. Din înscrisul depus la dosar nu rezultă în mod clar nici faptul că, potrivit evidenţelor existente la A.D.S. Bucureşti, există sau nu în administrare suprafaţa de 94,98 ha teren agricol, suprafaţă înscrisă pe anexele 49 şi 32 Cetate – semnate, de altfel, şi de A.D.S., Reprezentanţa Teritorială Bistriţa-Năsăud.
În drept, a invocat art. 1.349, art. 1.355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l şi art. 1.386 din noul Cod civil, Codul de procedură civilă în vigoare, art. l alin. l, art. 2 alin. 3 şi art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 1.701/01.03.2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 8.806/190/2012 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul T N, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N; a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului B; au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinţei civile nr. 46/2008; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenţii, a cheltuielilor de judecată în apel şi recurs, a cheltuielilor de transport şi corespondenţă; a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, mai întâi, că pârâta Comisia judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar B-N are calitate procesuală pasivă, având în vedere că procedura de reconstituire efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului implică îndeplinirea de către această pârâtă a atribuţiilor prescrise de textele legale incidente, atribuţii ce nu se rezumă la formalismul înaintării cererii, ci presupun luarea de măsuri concrete în vederea asigurării regularităţii şi legalităţii cererii şi documentaţiei necesare încheierii protocolului.
Prin întâmpinările depuse în acest dosar, atât pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, cât şi pârâta – actuala reclamantă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud au recunoscut existenţa unor deficienţe în conţinutul documentaţiei, declinându-şi însă reciproc răspunderea în legătură cu survenienţa acestora.
În argumentarea soluţiei de obligare a pârâtelor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa a reţinut că:
„În speţă, s-a stabilit existenţa unei atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constând în întârzierea, timp de mai mult de 4 ani, a punerii în posesie a reclamantului cu terenul a cărui reconstituire a fost consfinţită prin hotărârea nr. 1/31.03.2009 a Comisiei judeţene B-N, prin care s-a validat anexa 49 Cetate. Instanţa reţine că această întârziere, cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentaţiei prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. şi Comisia locală C, este imputabilă atât comisiei locale, cât şi comisiei judeţene, astfel cum rezultă din corespondenţa purtată de pârâte cu Agenţia Domeniilor Statului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N au formulat recurs, respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Instanţa de control judiciar a statuat că „Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, aşa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, aşa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ cât şi prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicaţie a art. 1 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă şi pe deplin aplicabilă în speţă, consideraţiile primei instanţe fiind pertinente.
Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul cert, speranţa legitimă a acestuia în obţinerea bunului la care este îndreptăţit fiind zădărnicită de tergiversarea procesului de predare a terenurilor de la A.D.S. către comisia locală, aşa cum s-a arătat mai sus, fără a avea un termen cert de finalizare. Compensarea bănească a acestui prejudiciu a fost corect dispusă de prima instanţă, iar câtimea daunelor nu s-a contestat prin căile de atac exercitate în cauză”.
În ceea ce priveşte susţinerea Comisiei judeţene B-N referitoare la imposibilitatea obligării sale la plata unor daune interese, deoarece nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu (susţinere formulată de reclamantă şi în prezenta cauză), Tribunalul a constatat că în materia reconstituirii dreptului de proprietate această comisie are atribuţii administrative şi administrativ jurisdicţionale clar determinate atât prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 , Legea nr. 247/2005 şi H.G. nr.180/2000, cât şi printr-o serie de acte normative cu caracter special faţă de dreptul comun în materia reconstituirii dreptului de proprietate. Pentru litigiile ivite în legătură cu îndeplinirea acestor atribuţii, prin art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată se stabileşte, prin derogare de la nomele procedurale de drept comun, calitatea procesuală pasivă a comisiilor (judeţeană şi locală). Totodată, alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede aplicabilitatea în aceste cauze a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată.
Este real faptul că reclamanta nu are personalitate juridică şi nici un buget propriu, însă atâta timp cât are legitimare procesuală pasivă, fiind parte a raportului juridic dedus judecăţii, ea poate şi trebuie să suporte cheltuielile de judecată şi orice alte sume stabilite în astfel de cauze.
Totodată, Tribunalul a reţinut că, „Aşa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentaţia a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă şi în neconcordanţă cu exigenţele legale”.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti susmenţionate, în manifestarea procesuală de prezumţie sau mijloc de probă şi nu aceea de excepţie procesuală, instanţa reţine că, potrivit art. 430 Cod procedură civilă, „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Iar potrivit art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, „Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).
Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată în mod definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, cât adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, raţiunea şi fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.
Astfel, decizia nr. 496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem, Secţia civilă, lămureşte caracterul obligatoriu al dezlegărilor ramase definitive: „Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioara, dată în alt proces”.
Intră în puterea de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia (în absenţa cărora acesta nu ar avea vreun înţeles, permiţând reluarea la nesfârşit a litigiilor), precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora – interpretare consacrată în mod expres de actualul Cod de procedură civilă.
Prezenta reglementare este în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., potrivit căreia obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din C.E.D.O. nu face nicio diferenţiere între cauzele prin care s-a admis acţiunea şi cele prin care s-a respins acţiunea, hotărârea trebuind să fie respectată şi aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României). De asemenea, tot în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat faptul că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, neputând fi repusă în discuţie problema soluţionată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis şi alţii c. Greciei). În concluzie, C.E.D.O. a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt şi de drept din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. (cauza Amurăriţei c. României).
Principiul enunţat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Având în vedere că prin hotărârile judecătoreşti invocate s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtei – actuala reclamantă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N (şi anume fapta ilicită culpabilă, constând în neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentaţiei prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală C, prejudiciul moral cauzat numitului T.N., estimat de instanţă la suma de 10.000 lei, precum şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciu), instanţa nu mai poate pune în discuţie, în actualul cadru procesual, antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, aspecte faţă de care urmează a respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă pendinte.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat, astfel că, în respectul principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, acestea nu vor fi acordate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 5000 lei reprezentând suma pe care reclamanta a plătit-o cu titlu de daune morale numitului T.N.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor B-N, reprezentată legal prin prefect, împotriva sentinţei civile nr.1036/2015 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în dosarul nr…../190/2014.
