ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR.6892/302/2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1506 R
Şedinţa publică din 01.10.2009
Tribunalul compus din:
Preşedinte: IONICA NINU
Judecător: CRISTINA VÎLCELEANU
Judecător: STANCU MIRELA
Grefier: Mihai Vijulie
Pe rol soluţionarea recursului civil formulat de către recurentul-reclamant DGA împotriva sentinţei civile nr. 5653/07.07.2009 pronunţată de către Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. 6892/302/2009, în contradictoriu cu intimatele-pârâte COMISIA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A M.B. şi SUBCOMISIA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR S. 5 B. , având ca obiect fond funciar – obligaţie de a face.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns intimata Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar sector 5 Bucureşti prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei în şedinţă publică, a răspuns recurentul personal şi asistat, lipsind celelalte părţi.
Tribunalul acordă cuvântul asupra probelor.
Recurentul, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, pentru a dovedi data la care a cerut repunerea în termen, şi cererile adresate comisiilor cu confirmările de primire. Depune la dosar un set de înscrisuri.
Tribunalul, deliberând, încuviinţează pentru recurent proba cu înscrisuri şi constată administrată această probă.
Recurentul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei primei instanţe, şi pe fond, admiterea cererii sale de repunere în termen. Instanţa de fond a reţinut că termenul de decădere prevăzut de Legea 18/1991 este prevăzut de o lege specială, şi nu este aplicabil art. 103 C.pr.civ. Consideră că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a legii. S-au încălcat şi prevederile art. 271 C.pr.civ. Cum legea fondului funciar nu prevede o procedură specială cu privire la repunerea în termen, consideră că se aplică art. 103 C.pr.civ. Consideră că boala de care suferă partea este o împiedicare mai presus de voinţa acesteia, care exclude culpa acesteia. Consideră că recursul său este întemeiat. Depune concluzii scrise.
Tribunalul reţine cauza în pronunţare.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de faţă, deliberând constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15.06.2009, sub nr. 6892/302/2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul DGA, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii SUBCOMISIA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNICAR S. 5 B. P. şi COMISIA DE APLICARE A LEGII FINDULUI FUNICAR A M.B. să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care se dispună repunerea reclamantului în termenul prevăzut de legea nr. 18/1991, astfel cum a fost prelungit prin legea nr. 247/2005, de formulare a cererii în vederea reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 254 mp situat în Bucureşti, str. T. , nr. 18, sector 5 (fost R. C. nr. 12).
În motivarea cererii reclamantul arată că potrivit certificatului de moştenitor nr. 42/27.05.2009 eliberat de BNP S.L., certificat prin care s-a dezbătut succesiunea defunctei P.C., data de 27.05.2009. La acea data la care reclamantul susţine că luat cunoştinţă de drepturile şi bunurile ce au aparţinut defunctei. Se arată că, potrivit actelor medicale de la dosar, defuncta a suferit de boala Alzheimer, aceasta fiind în imposibilitate, în timpul vieţii, să formuleze cerere în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Se mai arată în motivare că imobilul în litigiu situat în Bucureşti, str. T., nr. 18, sector 5 (fost R.C. nr. 12), compus din teren în suprafaţa de 254 mp şi construcţie a aparţinut autoarelor reclamantului D.M. şi D.E.
Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 95/07.01.1988 acestea au donat locuinţa fiicei reclamantului, D.M.C. terenul aferent construcţiei fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din legea nr. 58/1974.
Ulterior, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 3411/26.01.1993 D.M.C. a donat locuinţa către mama reclamantului P.C.. Aceasta a decedat la data de 27.04.2009. Se mai arată că defuncta P.C. a fost diagnosticată încă de la data de 07.02.2002 cu boala Alzheimer, boală care i-a afectat memoria.
Reclamantul arată că dispoziţiile art. 19 din decretul 167/1958 recunosc instituţia depunerii în termen în situaţii temeinic justificate, iar conform art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să realizeze acest act.
În drept reclamantul a invocat art. 103, 109 C.pr.civ., art. 36 alin. 3 şi 6 din legea nr. 18/1991, art. 19 din decretul 167/1958.
În dovedire reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
În cadrul acestei probe reclamantul a depus la dosar următoarele: copie act de vânzare-cumpărare, nr. autentic 9133/15.03.1940 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat, copie certificat de moştenitor 1453/1985, privind pe defunctul B.N., copie contract de partaj voluntar, copie contract de donaţie autentificat sub nr. 95/07.01.1998, copie contract de donaţie nr. autentic 3411/26.01.1993, copie certificat de moştenitor nr. 42/27.05.2009 eliberat de BNP S.L., copii acte de stare civilă (fila 7-36).
La data de 29.06.2009, pârâta Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar S. 5 B. P., a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii deoarece termenul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, care reglementează posibilitatea persoanelor îndreptăţite să formuleze cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a fost stabilit la data de 30.11.2005, acesta fiind un termen de decădere, iar în cauză nu poate opera repunerea în termen potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ.
La şedinţa publică din data de 01.07.2009, instanţa a pus în discuţie părţilor excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar S. 5 B. P., calificând această excepţie ca o apărare de fond.
Instanţa a încuviinţat reclamantei şi pârâtei Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar S. 5 B. P. proba cu acte, ca fiind o probă utilă, pertinentă şi concludentă cauzei conform art. 167 alin. 1 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 01.07.2009, reclamantul, la acordarea cuvântului pe fond a arătat că s-a strecurat o eroare materială în acţiune că este vorba de un teren în suprafaţă de 264, iar nu de 254 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 5653/08.07.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 6892/302/2009, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul DGA, în contradictoriu cu pârâtele SUBCOMISIA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR S. 5 B. P. şi COMISIA DE APLICARE A LEGII FINDULUI FUNICAR A M.B.ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
La data de 27.04.2009 a decedat autoarea reclamantului defuncta P.C., iar la data de 27.05.2009 a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 42/27.05.2009 de către BNP S.L. de pe urma defunctei P.C..
Potrivit susţinerilor reclamantului data de 27.05.2009, este data la care ar fu luat cunoştinţă de drepturile şi bunurile ce au aparţinut defunctei.
În raport de actele medicale de la dosar instanţa a reţinut că defuncta a suferit de boala Alzheimer, boală ce a fost diagnosticată la data de 07.02.2002, astfel că aceasta ar fi fost în imposibilitate, în timpul vieţii, să formuleze cerere în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Potrivit actelor de proprietate depuse la dosar, imobilul în litigiu situat în Bucureşti, str. T., nr. 18, sector 5(fost R.C., nr. 12), compus din teren în suprafaţă de 254 mp şi construcţie a aparţinut autoarelor reclamantului D.M. şi D. E.
Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 95/07.01.1998 acestea au donat locuinţa fiicei reclamantului, terenul aferent construcţiei fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din legea nr. 58/1974, ulterior, prin contractul de donaţie, autentic, nr. 3411/26.01.1993, D.M.C. a donat locuinţa către mama reclamantului P.C., care a decedat la data de 27.04.2009.
În drept conform titlului VI – Modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 – din legea nr. 247/205. în art. III se prevede că: Persoanele fizice şi persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţe de suprafaţă ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv.
În cauză nu s-a făcut dovada că acest termen a fost respectat sau că în raport de defunctă, a cărei boală fusese depistată în 2002 ar fi fost instituită curatela conform art. 152 C.pr.civ. ori că s-ar fi solicitat punerea sub interdicţie faţă de prevederile art. 142 şi urm. C.fam.
De asemenea, instanţa a considerat că textul de lege invocat de reclamant – art. 103 C.pr.civ. nu este aplicabil în speţă, chiar în condiţiile existenţei unei împiedicări generale de împrejurări mai presus de voinţa solicitantului, de vreme ce în discuţie se pune problema valorificării unui termen de decădere – termenul prevăzut de legea specială a fondului funciar.
Instanţa a apreciat că termenul prevăzut pentru formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate are natură juridică a unui termen de decădere, iar această interpretare rezultă din dispoziţiile art. 9 din legea nr. 18/1991, dar şi din finalitatea legii speciale, care nu are nimic comun cu valorificarea unui drept material la acţiune.
Prin urmare, faţă de considerentele reţinute anterior, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.pr.civ. s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, în termen legal a declarat recurs reclamantul DGA.
Recursul a fost înregistrat pe rolul T.B. – S. 3 C. , la data de 04.08.2009.
În motivarea recursului său, recurentul reclamant arată că prin cererea sa, a solicitat instanţei repunerea în termenul de formulare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 264 mp, situat în Bucureşti, str. T., nr. 18, sector 5, potrivit Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, teren care a aparţinut autoarei sale.
Recurentul reclamant a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că aceasta este lipsită de temei legal şi bazată pe interpretarea greşită a legii pentru următoarele motive:
1. Recurentul reclamant a susţinut că în mod greşit prima instanţă a considerat că termenele prevăzute de Legea nr. 18/1991 sunt termene de decădere şi nu există un mijloc procedural pentru repunerea într-un termen de decădere.
Recurentul reclamant arată că este adevărat că prin art. 9 din Legea nr. 18/1991 astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut un termen pentru formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care este un termen de decădere. Însă dispoziţiile art. 103 C.pr.civ., reglementează tocmai instituţia repunerii în termenul de decădere, aşa cum rezultă în mod expres din acest text de lege: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini într-un termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.”
Din dispoziţiile art. 103 C.pr.civ., rezultă, fără echivoc, faptul că în situaţia în care se face dovada că partea a fost împiedicată fortuit să realizeze un act de procedură într-un anumit termen, prevăzut de lege ca termen de decădere, partea poate cere instanţei să fie repusă în termenul (de decădere) prevăzut de lege pentru îndeplinirea actului.
2. În al doilea rând, recurentul reclamant arată că, în ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond în sensul că doar în situaţia în care autoarea sa ar fi pusă sub interdicţie sau ar fi pusă sub curatelă, se poate cere repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991, modificată prin legea nr. 247/2005, aceasta este lipsită de temei legal, deoarece:
– nu există nici o dispoziţie legală care să definească „împrejurarea mai presus de voinţa părţii” (la care face trimitere art. 103 C.pr.civ.) prin instituirea curatelei sau interdicţiei;
– împrejurarea mai presus de voinţa părţii rămâne la aprecierea instanţei.
Mai mult, arată recurentul reclamant, în situaţia în care autoarea sa ar fi avut curator, ca urmare a instituirii interdicţiei, aceasta ar fi avut obligaţia să formuleze în numele interzisului toate cererile necesare pentru aplicarea drepturilor sale, în termenul legal, iar prezenta cerere, fireşte nu ar mai fi avut obiect.
În completarea probatoriului, solicită proba cu acte.
În drept: art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 şi art. 312 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 18.08.2009 intimata pârâtă Subcomisia de Aplicare a Legilor fondului funciar s. 5 a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat cu motivarea că prima instanţă în mod corect a reţinut că termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 18/1991 este un termen de decădere care nu intră sub incidenţa art. 19 din Decretul nr. 167/1958. De asemenea, a mai arătat intimata pârâtă, nici art. 103 C.proc.civ. nu este aplicabil în speţă, chiar în condiţiile existenţei unei împiedicări generate de împrejurări mai presus de voinţa solicitantului, de vreme ce se pune problema valorificării unui termen de decădere.
La rândul său intimata pârâtă Comisia M.B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare la 19.08.2009, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând inaplicabilitatea în cauză a art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 103 C.proc.civ., deoarece termenul reglementat de art. 9 din Legea nr. 18/1991 este un termen de decădere.
În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată de instanţă la termenul din 1.10.2009, recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei recipisa de depunere la poştă a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate către Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar s. 5, precum şi cererea de reconstituire şi consideraţii cu privire la boala Alzheimer, certificat de moştenitor, plan topografic, certificat de naştere al defunctei P.C..
Analizând actele şi lucrările cauzei civile de faţă, instanţa apreciază că recursul cu care a fost sesizată este neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Problema de drept dedusă judecăţii de recurentul reclamant în cauza de faţă este posibilitatea repunerii în termenul de formulare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, termen prevăzut de art. 9 din acest act normativ.
Astfel, recurentul reclamant a formulat cererea pe rolul J.S. 5 B. cu acest obiect cu referire la cererea de reconstituire pe care a depus-o la Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar S. 5 şi la Comisia M.B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la data de 15.06.2009.
Din această cerere dar şi din cuprinsul cererii de repunere în termen cu care a fost sesizată Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti rezultă că cererea de reconstituire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 36 alin. 3 şi alin. 6 din Legea nr. 18/1991. De asemenea, repunerea în termen s-a formulat cu privire la termenul de formulare a cererii reconstituire în temeiul art. 36 alin. 3 şi alin. 6 din Legea nr. 18/1991.
Temeiul de drept a cererii de repunere în termen invocat în faţa primei instanţe a fost deopotrivă art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 103 C.proc.civ.
Prin recursul de faţă recurentul reclamant critică sentinţa primei instanţe doar cu privire la respingerea cererii pe temeiul art. 103 C.proc.civ.
Pe cale de consecinţă, în baza principiului disponibilităţii, instanţa de control judiciar va analiza criticile formulate în aceste limite al controlului judiciar deduse judecăţii în recurs de recurent.
Problema de drept dedusă judecăţii presupune stabilirea prealabilă a naturii juridice a termenului de formulare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cu privire la acest aspect prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991 pentru cererile de reconstituire a dreptului de proprietate este un termen de decădere de drept material. Această natură juridică a termenului nu a fost contestată de recurent. Pornind de la această premisă corectă în aprecierea instanţei de recurs, urmează a se analiza în ce măsură este aplicabil art. 103 C.proc.civ. termenului menţionat. Aceasta presupune a se răspunde la întrebarea dacă dispoziţiile art. 103 C.proc.civ. care reglementează repunerea în termenele procedurale de decădere sunt aplicabile şi termenelor de decădere de drept material.
Instituţia termenelor de decădere de drept material nu cunoaşte o reglementare expresă, însă existenţa acestora este necontestată şi identificarea acestora se face după efectul produs şi anume pierderea a însuşi dreptului nevalorificat înăuntrul termenului. Lipsa reglementării generale a termenelor de drept material face ca acestea să nu cunoască o reglementare a cauzelor de suspendarea sau întrerupere, şi a repunerii în termen.
Cu toate acestea, instanţa apreciază că lipsa acestei reglementări nu se opune la recunoaşterea aplicării art. 103 C.proc.civ. şi în materia termenelor de decădere de drept material. Aceasta deoarece acestea sunt singurele dispoziţii care reglementează de lege lata instituţia repunerii în termenul de decădere. Chiar dacă art. 103 C.proc.civ. se referă la termenele procedurale de decădere, instanţa apreciază că acest text trebuie aplicat prin analogie şi termenelor de decădere de drept material. Raţiunea aplicării prin analogie o constituie identitatea de efecte în cazul celor două categorii de termene. Ambele categorii de termene la momentul împlinirii atrag pierderea dreptului neexercitat în termen, fără a avea importanţă natura dreptului care se stinge, drept subiectiv civil sau drept procedural.
Astfel, natura juridică identică, de termene de decădere ceea ce atrage efecte identice trebuie să conducă prin analogie la aplicarea şi în cazul termenelor de decădere de drept material a dispoziţiilor art. 103 C.proc.civ.
Reţinând că este aplicabil în speţă art. 103 C.proc.civ., instanţa urmează a analiza în ce măsură sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în speţă.
Art. 103 C.proc.civ. permite repunerea în termenul de decădere numai în cazul în care partea decăzută din drept a fost împiedicată să acţioneze dintr-un motiv mai presus de voinţa sa.
În cauză, această condiţie va fi analizată în persoana recurentului reclamant el fiind cel care solicită repunerea în termen.
Instanţa reţine că împrejurările mai presus de voinţa sa pe care recurentul reclamant le invocă pentru justificarea cererii de repunere în termen sunt reprezentate de faptul că succesiunea defunctei P.C., care era persoana îndreptăţită a formula cererea de reconstituire în termenul prevăzut de legea nr. 18/1991, a fost dezbătută la 27.05.2009 astfel că abia la acea dată recurentul a aflat de calitatea defunctei de persoană îndreptăţită unit cu faptul că încă din 2002 defuncta a fost diagnosticată cu sindromul Alzheimer.
Instanţa apreciază că deşi din actele medicale depuse la dosarul cauzei reiese că defuncta era diagnosticată cu sindromul Alzheimer nu rezultă că aceasta nu avea discernământ în perioadele în care era în curs termenul de formulare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, termen prelungit prin dispoziţiile legii nr. 247/2005. Înscrisul depus la dosarul cauzei în recurs de recurentul reclamant cu privire la descrierea generală a acestei boli nu poate fi reţinut ca o dovadă a lipsei discernământului defunctei în perioada menţionată deoarece acest înscris, căruia nu i se poate stabili emitentul, descrie în mod general simptomele acestei boli, nu este un act medical care să se refere la starea psihică a defunctei.
Dar chiar dacă s-ar trece peste acest aspect şi s-ar reţine înscrisurile menţionate ca probe ale lipsei discernământului defunctei în toată perioada 2002-27.04.2009, când a decedat cererea de repunere în termen tot nu poate fi primită deoarece ea nu este formulată în termenul de 15 zile reglementat de art. 103 C.proc.civ. Astfel, pentru recurentul reclamant posibilitatea de a acţiona în sensul formulării cererii de repunere în termen a existat de la data deschiderii succesiunii autoarei sale, deoarece la acel moment drepturile din patrimoniul acesteia s-au transmis către el. Din acel moment, 27.04.2009, recurentul reclamant putea acţiona, încetând impedimentele anterioare, respectiv lipsa de discernământ a autoarei sale şi cunoaşterea calităţii sale de moştenitor.
În aceste condiţii, de la 27.04.2009 recurentul reclamant putea acţiona în termenul de 15 zile conform art. 103 C.proc.civ., care prevede că cererea de repunere în termen trebuie formulată în 15 zile de la data la care a încetat împrejurarea mai presus de voinţa părţii care a împiedicat-o să acţioneze.
Instanţa nu va reţine susţinerea recurentului reclamant că abia de la data eliberării certificatului de moştenitor, 27.05.2009, recurentul reclamant a putut acţiona, deoarece acest act nu are efect constitutiv cu privire la calitatea de moştenitor, ci aceasta se dobândeşte de drept de la data deschiderii succesiunii, acceptarea în termenul de 6 luni având numai efectul de consolidare a acestei calităţi.
Cum în cauză, cererea de repunere în termen a fost formulată la 11.06.2009, este evident că a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de lege.
În fine, în cauză de faţă, instanţa mai constată şi că cererea de repunere în termen este neîntemeiată şi din alt punct de vedere.
Astfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, temeiul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate invocat de recurentul reclamant este reprezentat de art. 36 alin. 3 şi alin. 6 din legea nr. 18/1991 republicată astfel cum a fost ulterior modificată.
Însă în acest caz, legea nr. 18/1991 nu reglementează un caz de reconstituire a dreptului de proprietate ci de constituire a dreptului de proprietate, iar pentru formularea unei asemenea cereri dispoziţiile menţionate nu prevăd un termen de decădere.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa apreciază că recursul cu care a fost sesizată este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant D.G.A., împotriva sentinţei civile nr. 5653/07.07.2009 pronunţată de către Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. 6892/302/2009, în contradictoriu cu intimatele-pârâte COMISIA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A M.B., şi SUBCOMISIA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR S 5 B. , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2009.
Preşedinte, Judecător, Judecător,
IONICA NINU CRISTINA VÎLCELEANU STANCU MIRELA
Grefier,
Mihai Vijulie
Red. M.S.
Dact. M.S./A.M.
5 ex. 27.10.2009
Jud. fond – C. V.
