Limitele în care se face reconstituirea proprietăţii private. În operaţiunea de punere în aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991, majoritatea comisiilor de fond funciar, interpretând eronat dispoziţiile acesteia, au reconstituit/constituit dreptul de proprietate privată absolutizând menţiunile din registrele de evidenţă agricolă, în sensul atribuirii suprafeţelor în limitele înscrise în aceste registre, pierzând din vedere un aspect esenţial, acela că declararea terenurilor în aceste sisteme de evidenţă s-a făcut constant, pe durata a multor decenii, fără măsurători de precizie, prin simpla aproximare a celor interesaţi să figureze în posesia/proprietatea imobilelor.
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtelor Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa şi Comisia Locală de Fond Funciar Găeşti, înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti sub nr. 1953/232/7.06.2013, reclamantul B.A. a solicitat să se constate că autoarea sa, B. I., a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 467 m.p. teren arabil intravilan situat pe raza oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, în Tarlaua 9, Parcela 72/12, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa de 1.467 m.p. teren identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi suprafaţa de 1.000 m.p. teren reconstituită defunctei sale autoare B.I. cu titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003, prin efectul legii, respectiv art. 23 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 8 din Decretul – Lege nr.42/1990.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că autoarea sa B.I. a fost proprietara gospodăriei situate în Găeşti, str. Petre Vănescu nr. 32, judeţul Dâmboviţa, compusă din suprafaţa de 1.467 m.p. teren şi un imobil construcţii amplasat pe acest teren.
La data de 19.05.1999 a decedat B.I., iar moştenitor al acesteia este el, reclamantul, în calitate de moştenitor testamentar potrivit testamentului autentificat sub nr. 848/30.04.1999 de către BNP Georgeta Dincă şi a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 2834/17.01.2012 emisă de către Primăria oraşului Găeşti.
A mai arătat că gospodăria autoarei lui reprezintă curtea şi grădina, fiind împrejmuită pe toate laturile, stăpânind continuu şi netulburat întreaga suprafaţă de teren, iar suprafaţa de 467 m.p. teren nu a fost atribuită altor persoane.
Având în vedere faptul că pe această suprafaţă de teren se află gospodăria autoarei sale, compusă din imobilul construcţii, fiind achitate impozitele aferente, iar pentru acest teren nu s-a eliberat titlu de proprietate altei persoane, invocă art.23 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 18/1991 şi solicită admiterea cererii şi să se constate că autoarea sa Bojin Ioana este proprietara suprafeţei de 467 m.p. teren arabil intravilan prin efectul legii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, coroborat cu art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990.
S-a solicitat probele cu înscrisuri, martori, expertiză topo de specialitate.
Anexat cererii de chemare în judecată s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificat de deces B.I., adresa nr. 1385/23.04.2013 emisă de BNP Dincă Georgeta, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, plan de amplasament şi delimitare a imobilului, titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmboviţa, adeverinţa nr. 6187/21.05.2013 eliberată de Primăria Găeşti, testament autentificat sub nr. 848/30.04.1999 de BNP Dincă Georgeta, Găeşti, CI reclamant.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, au fost încuviinţate reclamantului probele cu înscrisuri şi 2 martori. Pârâtele nu au solicitat probe.
Prin sentinţa civilă nr. 2714/ 11 decembrie 2013 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin titlul de proprietate nr. 130198/232/2003 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmboviţa, s-a reconstituit numitei B.I. dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp, teren arabil extravilan situat pe raza oraşului Găeşti.
Potrivit certificatului de calitate de legatar nr. 180/26.11.2013 eliberat de BNP Georgeta Dincă, Găeşti, reclamantul are calitatea de legatar universal al defunctei Bojin Ioana, în această calitate revenindu-i întreaga masă succesorală rămasă la decesul acesteia, survenit la data de 19.05.1999.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu menţiunile din adeverinţa nr. 8238/01.07.2013 eliberată de Primăria Găeşti (f 20), instanţa a reţinut că pe terenul de 1000 mp reconstituit defunctei B.I., este edificată o casă dată în folosinţă în anul 1984.
Pentru a stabili incidenţa art. 23 din Legea nr. 18/1991 în ceea ce priveşte suprafaţa de 467 mp care nu este inclusă în suprafaţa reconstituită defunctei, s-a apreciat că este necesară determinarea suprafeţei ocupată de gospodăria numitei B. I., anterior anului 1990, însă reclamantul însă nu a prezentat nicio probă în acest sens, cei doi martori audiaţi făcând vorbire despre situaţia constatată de ei după anul 1994 şi respectiv după anul 1998.
În plus, judecătoria a mai reţinut din titlul de proprietate că terenul de 1000 mp se învecinează la N cu teren aflat în administrarea primăriei, iar pârâta Comisia locală de fond funciar Găeşti se opune admiterii prezentei acţiuni.
Faţă de acestea, s-a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada că la data intrării în vigoare al Decretului lege nr. 42/1990, terenul aferent gospodăriei defunctei B.I. avea o suprafaţă mai mare de 1000 mp, pentru a face aplicaţia art. 8 din acest act normativ, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu motivarea că instanţa de fond în mod eronat a apreciat ca nu există probe din care rezultă faptul că suprafaţa de 467 mp teren face parte din gospodăria autoarei sale Bojin Ioana, anterior anului 1990 deoarece, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 6187/21.05.2013 emisa de către Primăria Gaesti gospodăria autoarei sale a fost edificata in anul 1984.
Acest aspect se coroborează, în opinia apelantului, cu planul de amplasament şi delimitare a imobilului depus la dosarul cauzei din care rezultă faptul că suprafaţa ocupata de către gospodărie este de 1467 mp, împrejurare care se coroborează cu depoziţiile martorilor audiaţi in cauza ( vecini cu imobilul in litigiu.).
S-a susţinut că este adevărat că martorii audiaţi în cauza au precizat aspecte din anii 1994 si 1998, când ei au devenit proprietari pe terenul învecinat cu gospodăria autoarei sale, dar tot aceeaşi martori au precizat si faptul că acea gospodărie este edificată anterior anului 1990, că este împrejmuită pe toate laturile, că nu au fost modificări ale liniei de hotar, gardul împrejmuitor fiind foarte vechi şi că nu au existat neînţelegeri cu vecinii în ceea ce priveşte linia de hotar ( chiar martorii fiind vecini).
Apelantul a învederat că aceste aspecte se coroborează şi cu adresa nr. 1859/17.02.2014 din care rezultă că gospodăria autoarei sale a fost edificată anterior apariţiei Decretului lege nr. 42/1990 şi a Legii nr. 18/1991 iar conform măsurătorilor cadastrale suprafaţa aferenta gospodăriei este de 1476 mp.
S-a subliniat că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că terenul in litigiu se învecinează la N cu TAP deoarece, aşa cum rezultă din adresa nr. 1859/17.02.2014 terenul se învecinează la N cu Bizoi Gheorghita şi Pana Petre, iar unul dintre martori este autorul defunctei Bizoi.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 480 alin.2 Cod procedură civilă.
S-au solicitat probele cu înscrisuri şi doi martori, în persoanele numiţilor Ganciu Stana şi Naiden Petre.
Intimata Comisia Locală de Fond Funciar a formulat întâmpinare în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pe considerentul că în mod corect prima instanţa a reţinut că pentru a putea aplica dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, în ceea ce priveşte suprafaţa de 467 m.p. care nu este inclusa in suprafaţa reconstituita defunctei „ este necesar sa avem in vedere suprafaţa ocupata de gospodăria defunctei B.I., anterior anului 1990”.
S-a menţionat că din depoziţiile martorilor audiaţi in cauză a rezultat că aceştia au făcut referire la situaţia constatata de ei după anul 1994, respectiv după anul 1998, iar simpla posesie a terenului nu este o condiţie expresă impusa de textul de lege în vederea constituirii dreptului de proprietate.
Intimata consideră, de asemenea, că instanţa nu este competenta atunci când stabileşte amplasamentul suprafeţei ce urmează a se constitui, încălcându-se astfel dispoziţiile imperative ale Deciziei nr.l /l997 a Secţiilor Unite a înaltei Curţi De Casaţie si Justiţie care reţine în sarcina comisiilor locale acest atribut şi nu al instanţei de judecată.
În calea de atac, în conformitate cu prevederile art.479 alin.2 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat suplimentarea probelor cu martori, fiind audiaţi N.P. şi G.S. (filele 28-29), au fost solicitate relaţii comisiei locale de fond funciar în sensul de a preciza dacă la atribuirea suprafeţei de teren în litigiu s-a avut în vedere împrejmuirea imobilului, respectiv dacă a existat împrejmuire şi dacă aceasta a fost totală sau parţială.
Totodată, s-a solicitat apelantului, prin apărător, partea descriptivă a planului de amplasament şi delimitare a terenului, depus la instanţa de fond la fila 7, întocmit de către persoana fizică autorizată Lucian M. Buibăr precum şi punctul de vedere al intimatei comisia locală sub aspectul modului de delimitare a suprafeţei în litigiu din perspectiva acestui plan de situaţie, pe care intimata l-a confirmat prin înscrisul de la fila 22 din dosarul de apel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate atât la judecata fondului cât şi în calea de atac, a criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciind apelul ca fiind fondat, prin decizia civilă nr.240/26.06.2014, pronunţată în dosarul 1953/232/2013, l-a admis, a schimbat în tot sentinţa atacată, constatând că autoarea reclamantului, B.I., a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii, asupra terenului în suprafaţă de 467 m.p. situat pe raza oraşului Găieşti, judeţul Dâmboviţa, delimitat la N de nr.cadastral 70806 pe 10,10 m.l. şi de nr.cadastral 39 pe 15,77 m.l., la E de nr.cadastral 1784 pe 55,75 m.l. la S de str.Petre Bănescu pe 25,61 m.l. şi la V de Costea Petre pe 57,92 m l, imobil ce face corp comun cu S de 1000 m.p. înscrisă în Titlul de Proprietate nr.130198/10.06.2003 la categoria de folosinţă arabil extravilan.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarle:
Din depoziţiile martorilor N.P. şi G.S. rezultă că bunicii apelantului, BP. Şi B.I., au primit în perioada cooperativizării, de la CAP Găeşti 15 ari teren în folosinţă pe care l-au împrejmuit şi pe care au edificat o locuinţă, fără a avea vreun litigiu privitor la limitele de demarcaţie ale acestuia.
Pe de altă parte, potrivit adeverinţei nr.8238/1.07.2013 emisă de Primăria Oraşului Găeşti(fila 20 dosar fond), B.I. a figurat înscrisă până la data decesului, în registrul agricol cu imobilele casă, în suprafaţă de 36 mp, dată în folosinţă în anul 1884 şi teren intravilan de 0,10 ha, la adresa din str. Bănescu Petre nr.32.
Astfel cum reiese din planul de amplasament şi delimitare a terenului întocmit la 8.03.2013 de către persoana fizică autorizată Lucian M. Buibăr, confirmat de către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Găeşti, suprafaţa de 1000 mp teren reconstituită autoarei apelantului prin Titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003, în extravilanul oraşului Găeşti, în T 9, P 72/12 şi care prin HCL nr.60/25.10.2000 a devenit arabil intravilan(adresa 6187/21.05.2013-fila 9 dosar fond) măsoară în realitate 1467 mp.
Tribunalul mai are în vedere că în operaţiunea de punere în aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991, majoritatea comisiilor de fond funciar, interpretând eronat dispoziţiile acesteia, au reconstituit/constituit dreptul de proprietate privată absolutizând menţiunile din registrele de evidenţă agricolă, în sensul atribuirii suprafeţelor în limitele înscrise în aceste registre, pierzând din vedere un aspect esenţial, acela că declararea terenurilor în aceste sisteme de evidenţă s-a făcut constant, pe durata a multor decenii, fără măsurători de precizie, prin simpla aproximare a celor interesaţi să figureze în posesia/proprietatea imobilelor.
Aşa se explică împrejurarea că în condiţiile în care în fapt suprafeţele de terenuri cuvenite celor îndreptăţiţi erau mai mici sau, după caz, mai mari decât cele evidenţiate în registrele agricole, în titlurile de proprietate au fost înscrise întinderile reflectate de aceste scripte.
De altfel, art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000 dată în completarea Legii nr.18/1991 a prevăzut în mod expres : „ Consemnările efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.”
Se constată că şi autoarea apelantului se află în această ipoteză în care deşi era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei, în întinderea sa reală de 1467 mp, pentru a crea aparenţa deplinei concordanţe între registrul agricol şi recunoaşterea proprietăţii private, comisiile de fond funciar au înscris în titlul de proprietate doar 1000 mp, cu toate că nu există nicio probă care să infirme dreptul autoarei B.I. la întreaga suprafaţă astfel cum a fost delimitată prin împrejmuire încă de la atribuire şi până în prezent.
Relativ la susţinerea intimatei conform căreia instanţa de judecată nu are competenţa de a stabili amplasamentul terenului, se reţine că interpretarea sistematică a normelor în scrise în art.23 şi următoarele din Legea nr.18/1991 privitoare la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile intravilane, este în sensul că atribuirea acestora este obligatorie pe vechile amplasamente, cu excepţiile expres prevăzute de aceleaşi texte, speţa dedusă judecăţii neîncadrându-se într-o ipoteză de excepţie.
Pornind de la premisa conform căreia temeiul juridic al reconstituirii proprietăţii private în favoarea autoarei apelantului a fost reprezentat de art.23 din Legea nr.18/1991 potrivit cărora sunt şi rămân in proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodăreşti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea ţărănimii şi având în vedere că apelantul, în calitate de legatar universal, are dreptul la imobilul în litigiu în întregul său, respectiv 1467 mp în loc de 1000 mp, deţinută în posesie de către autoarea testamentară, fiind astfel exclusă calea realizării dreptului, tribunalul concluzionând că acţiune în constatarea dreptului de proprietate pentru diferenţa de 467 mp este întemeiată corespunzător prevederilor art.23 din Legea nr.18/1991 în interpretarea dată prin dispoziţiile art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000, considerent pentru care în conformitate cu norma înscrisă în art.480 alin.2 Cod procedură civilă, s-a admis apelul şi a fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
