Litigiu funciar


Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. 1295/230/2011, reclamantul C.M. I. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar D. , să se constate existenţa dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de teren de 368 m.p., teren intravilan situat pe raza comunei Scaeşti în T 3 P 76 şi 77.În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în fapt deţine în intravilanul comunei S., sat V. lui P., jud. Dolj suprafaţa de 900 m.p., teren ce este împrejmuit cu gard.A susţinut reclamantul că mama sa a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru toată această suprafaţă însă i s-a eliberat titlu de proprietate doar pentru suprafaţa de 632 m.p.A apreciat reclamantul că în raport de dispoziţiile art. 23 din Legea 18/1991 , este îndreptăţit să primească şi diferenţa de teren ce a aparţinut autoarei sale.În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi cu expertiza tehnică de specialitate. A depus la dosar în copie: TDP 764-44809 din 29.04. 2002 şi  certificatul de moştenitor nr.  05 din 27.01. 2011.Instanţa, din oficiu, a dispus emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar S. pentru a comunica în copie înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate a cărui modificare se solicită , precum şi emiterea unei adrese către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj pentru a înainta în copie procesul verbal de punere în posesie premergător emiterii titlului de proprietate.Răspunsul la adresa emisă către Comisia Locală de Fond Funciar S. a fost înaintat la dosar la data de 07.11.2011, fiind înaintate în copie: extras din registrul agricol cu poziţia de rol a autoarei C. M. A., cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de aceasta la data de 20.03.1991 şi anexa de validare a acesteia, iar cel la adresa emisă către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară D. , la data de 08.11.2011 fiind comunicată copia procesului verbal de punere în posesie premergător emiterii TP nr. 764-44809.De asemenea, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică de specialitate, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 06 Decembrie 2011 şi fiind desemnat pentru efectuarea lucrării domnul expert C. V.Raportul de expertiză întocmit în cauză a fost înaintat la dosar la data de  17.01.2012 iar cu privire la concluziile acestuia părţile nu au formulat obiecţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Reclamantul a dobândit prin moştenire de la autoarea sa suprafaţa de teren intravilan de 900 m.p., situat pe raza comunei S., sat V. lui P. şi pentru care aceasta a fost formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la apariţia Legii 18/1991, însă în intravilan a fost validată doar cu suprafaţa de 632 m.p.Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată ” Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii”, iar în conformitate cu dispoziţiile alineatului 2 al aceluiaşi text de lege ” Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădină din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie”. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 24  din Legea 18/1991” Terenurile situate în intravilanul localităţilor, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foştii proprietari.”Din probele administrate în cauză a rezultat că  terenul în litigiu face parte din grădina casei reclamantului şi este aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, fiind împrejmuit , iar autoarea reclamantului şi apoi acesta l-au posedat continuu, netulburaţi şi sub nume de proprietari, achitând taxele şi impozitele corespunzătoare la consiliul local .În aceste condiţii, autoarea reclamantului  a dobândit, în temeiul textului de lege enunţat proprietatea terenului categoria de folosinţă ” arabil intravilan ” iar la decesul său a transmis acest drept moştenitorului său . Reclamantul a făcut dovada posesiei şi folosinţei exercitate asupra terenului  în mod paşnic şi continuu încă dinainte de  anul 1991 iar terenul a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnică dispus în cauză.Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii şi cum  reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului , instanţa urmează a admite acţiunea formulată şi să constate dreptul de proprietate în favoarea autoarei reclamantului asupra suprafeţei de 329 m.p., teren arabil intravilan identificat de expertul topo C. V. , pe suprafaţă, amplasament şi vecinătăţi în T 3 P 76 conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză, schiţă aflată la fila 43 dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.Admite acţiunea civilă având ca obiect „ litigiu funciar” formulată de reclamantul C. M. I., domiciliat în comuna S.,… în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar D.Constată dreptul de proprietate în favoarea autoarei reclamantului asupra suprafeţei de 329 m.p., teren arabil intravilan identificat de expertul topo C. V. , pe suprafaţă, amplasament şi vecinătăţi în T 3 P 76 conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză, şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.