R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PODU TURCULUI
Dosar nr. 229/829/2012
SENTINŢA CIVILĂ NR. 230/2012
Şedinţa publică de la 01.03.2012?
Completul compus din:
PREŞEDINTE judecător Grefier
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R.M. V. şi pe pârâtele Comisia Locală ___ de aplicare a Legii 18/91, Comisia Judeţeană ___ de aplicare a Legii 18/91, având ca obiect fond funciar modificare titlu.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns prezent reclamanta R.M. V., lipsind pârâtele.
?Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată, procedura completă, prin serviciul registratură s-au depus la dosar relaţiile solicitate de la pârâta Comisia Locală Podu ___, cu adresa nr. 766/28.02.2012, însă lipsesc relaţiile solicitate de la pârâta Comisia Judeţeană Bacău, după care;
S-a procedat la identificarea reclamantei R.M.V., fiica lui ___ şi ___, născută în com. Glăvăneşti, la data de ___, domiciliată în com. ____i, jud. Bacău, C.I. seria __ nr. ___ de SPCLEP Podu Turcului, CNP _____.
Instanţa constată că s-au depus la dosar actele solicitate de la Comisia Locală ___.
Reclamanta, prezentă în faţa instanţei, faţă de poziţia celor de la comisia locală ___ arată că nu mai are alte cereri de formulat şi înţelege să solicite doar proba cu înscrisurile depuse la dosar. Totodată depune la dosar copia Actului de vânzare încheiat la 5 Noiembrie 1929.
Reclamanta, la întrebarea instanţei, arată că Comisia Locală ___ i-a eliberat doar adeverinţă de comunicare, dar pe care nu au fost trecute parcelele.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond reclamantei.
Reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată, modificarea titlului de proprietate nr. 300276/1999 (duplicat al titlului de proprietate nr. ___) în sensul radierii suprafeţei de 10.000 mp teren extravilan şi înscrierii a celor două parcele de teren în suprafaţă de 1500 mp teren extravilan şi respectiv 8500 mp teren extravilan.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare:
?
INSTANŢA
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Sub nr. 229/829/2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului cererea formulată de reclamanta R.M. V. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană .— şi Comisia Locală ———- pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanta solicitând instanţei să dispună modificarea titlului de proprietate nr. ___/1995 în sensul înscrierii corecte a amplasamentului terenului de un hectar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i s-a eliberat titlul de proprietate nr. ___ ca moştenitoare a defunctului ___, dar în mod eronat în acest titlu s-a înscris terenul de un hectar în T 69 P 1873/2, în realitate amplasamentul corect al terenului fiind la punctul Chetrosu în două parcele: 0,15 ha în T 18 P 510/30 şi 0,85 ha în T 68 P 1723/9. A mai arătat că a luat cunoştinţă despre acest aspect în momentul când a încercat să întabuleze dreptul de proprietate asupra terenului.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 18/1991. A anexat copia titlului de proprietate şi actul de vânzare al autorului său.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Comisia Locală Podu Turcului a înaintat la dosar în copie înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate. De asemenea, prin adresa nr. 766/28.02.2012, pârâta a precizat că cererea reclamantei este întemeiată, că amplasamentele solicitate sunt în posesia reclamantei, pentru acele parcele nefiind eliberate alte titluri de proprietate şi nefiind înregistrate alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, că în speţă se pune doar problema modificării scriptice a numerelor de parcelă, tarla şi a vecinătăţilor, dar nu şi de schimbare a amplasamentului suprafeţei din titlul de proprietate. A mai arătat că titlul de proprietate nr. ___/1995 a fost anulat, fiind emis un duplicat cu numărul ___/1999.
Pârâta Comisia Judeţeană __ nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. ___, reclamantei RM.V-, în calitate de moştenitoare a defunctului ___, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 29.000 mp din comuna ___, judeţul Bacău, printre care şi terenul arabil extravilan în suprafaţă de 10.000 mp din T 69 P 1873/2 învecinat cu DE la nord, cu ___ la est şi sud, cu ___ la vest.
Deoarece titlul de proprietate nr. ___/1995 a fost declarat pierdut, emitentul a dispus anularea acestuia şi eliberarea unui duplicat, ce poartă numărul ___/1999.
Verificând înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate, instanţa constată că în cererea nr. 1156/1991, reclamanta a indicat amplasamentul terenului de un hectar ca fiind în punctul Chetrosu, acelaşi punct fiind indicat şi în actul de vânzare prin care ___ a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului supus reconstituirii. Prin adeverinţa nr. 586/1991, Primăria Comunei ___ a atestat că ____ figura la rolul agricol nr. 107/1961 cu un hectar teren la punctul Chetrosu (0,93 ha + 0,07 ha).
Comisia Locală ___ a recunoscut că în titlul de proprietate eliberat reclamantei s-a strecurat o eroare referitoare la amplasamentul terenului, amplasamentul corect fiind cel indicat în cererea de chemare în judecată, amplasament care de altfel se află în posesia reclamantei şi care corespunde cu amplasamentul terenului autorului reclamantei:
1) teren arabil extravilan în suprafaţă de 1500 mp din T 18 P 510/30, cu vecinii: la nord DE, la est Balan Spiridon, la sud DN 11A, la vest Petrea Gheorghe;
1) teren arabil extravilan în suprafaţă de 1500 mp din T 18 P 510/30, cu vecinii: la nord DE, la est Balan Spiridon, la sud DN 11A, la vest Petrea Gheorghe;
2) teren arabil extravilan în suprafaţă de 8500 mp din T 68 P 1723/9, cu vecinii: la nord DE 1710, la est Balan Spiridon, la sud DE 1754, la vest Petrea Gheorghe.
2) teren arabil extravilan în suprafaţă de 8500 mp din T 68 P 1723/9, cu vecinii: la nord DE 1710, la est Balan Spiridon, la sud DE 1754, la vest Petrea Gheorghe.
Aceste aspecte nu puteau fi observate de reclamantă la momentul primirii titlului de proprietate, fiind constatate abia cu ocazia îndeplinirii formalităţilor pentru întabularea dreptului de proprietate.
Văzând că în speţă în titlul de proprietate s-a consemnat în mod eronat amplasamentul terenului asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, în temeiul art. 53 – 59 din Legea nr. 18/1991 instanţa va admite cererea şi va modifica titlul de proprietate nr. 300276/1999 (duplicat al titlului de proprietate nr. ___/1995) eliberat de Comisia Judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sensul că va radia din acest titlu terenul arabil extravilan în suprafaţă de 10.000 mp din T 69 P 1873/2 şi în sensul că va înscrie în acest titlu de proprietate terenurile situate în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău, la punctul „Chetrosu” indicate de reclamantă în cerere.
În temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, va obliga Comisia Judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să opereze aceste modificări în titlul de proprietate nr. 300276/1999 (duplicat al titlului de proprietate nr. 60484/1995).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea formulată de reclamanta R.M.V., domiciliată în loc. Podu Turcului, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală ___ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană ___ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, având ca obiect fond funciar modificare titlu.
Modifică titlul de proprietate nr. ____/1999 (duplicat al titlului de proprietate nr. ___1995) eliberat de Comisia Judeţeană ___ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sensul că radiază din acest titlu terenul arabil extravilan în suprafaţă de 10.000 mp din T 69 P 1873/2 şi în sensul că înscrie în acest titlu de proprietate următoarele terenuri situate în comuna ___, judeţul Bacău, la punctul „Chetrosu”:
Obligă Comisia Judeţeană ____ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să opereze aceste modificări în titlul de proprietate nr. 300276/1999 (duplicat al titlului de proprietate nr. ____).
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2012.
Preşedinte, Grefier,
judecător
Red./tehnored. 5 ex.
S.M./A.B.
13 Martie 2012