Reconstituirea dreptului de proprietate sub forma acordării de despăgubiri or teren cu un alt amplasament în condiţiile art. 36 (5) din Legea nr. 18/1991


Prin sentinţa civilă nr. 8429 / 2009  instanţa a respins  plângerea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi  privind pe , reclamanţii  A.V., C. E., C.

C. C. şi A. L. V. au solicitat în condiţiile  Legii nr.18/1991 R, anularea ordinului

nr. 950 din 15 sept. 2008, cu consecinţa reconstituirii dreptului de proprietate

pentru 973,5 mp teren, situat în Iaşi.

În fapt,  s-a motivat de  reclamanţii că, eronat s-a emis Ordinul nr.

950 din 15.IX.2008, pe considerentul că este afectat de detalii de sistematizare,

deoarece  potrivit Legii nr. 18/1991, art. 36, alin. 5, în situaţia în care suprafeţele

de teren ce au fost proprietatea persoanelor care au drept la reconstituire nu pot

fi retrocedate acestora, cei îndreptăţiţi vor primi teren în imediata învecinătate

sau dintr-o altă suprafaţă de teren a municipiului Iaşi.

Mai arată reclamanţii că există suprafeţe de teren libere pe care

primăria municipiului le deţine precum şi terenuri comasate pe care se

construiesc case pentru vânzare, terenuri ce sunt proprietatea primăriei. În acest

context, consideră reclamanţii că există multiple posibilităţi ca să beneficieze de

drepturile ce le-au fost acordate de lege.

În contextul celor arătate, s-a formulat plângere împotriva Ordinului

nr. 950/2008.

În drept, nu se motivează acţiunea, însă aplicabile sunt prevederile

Legii nr. 18/1991 cu completările şi modificările ulterioare.

În susţinere se ataşează ordinul contestat.

În cauză s-a depus întâmpinare  şi solicitat, respingerea plângerii pe

considerentele reţinute şi în preambulul ordinului contestat şi cu menţiunea că

ordinul a fost emis în baza referatului Comisiei Municipale de Fond Funciar

Iaşi, care a verificat situaţia juridică a terenului solicitat de reclamanţi şi ca atare

solicită să se constate că Ordinului Prefectului nr. 950/2008 este emis legal,

motiv pentru care să se respingă acţiunea reclamanţilor.

Se mai reţine prin întâmpinare că, terenul solicitat de reclamanţi este

afectat de detalii de sistematizare executate: stradă, trotuar pietonal, bloc de

locuinţe şi zonă de protecţie a blocului.

Aşadar, reclamanţii nu se pot prevala de dispoziţiile legii, acestea

fiind permisive doar pentru cazurile prevăzute de art. 36 alin. (5) din Legea nr.

18/1991 republicată, cu modificările ulterioare.

Reclamanţii nu se încadrează în aceste dispoziţii şi prin urmare

cererea acestora de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate fi admisă,

nefiind temei legal.

Având în vedere cele expuse, se solicită să se constate că Ordinul nr.

950/15.IX.2008 al Prefectului judeţului Iaşi, este legal şi să se respingă acţiunea

reclamanţilor ca fiind neîntemeiată.

Din analiza actelor sus expuse şi a celor încuviinţate de instanţă,

respectiv expertiza topo, instanţa  a constat plângerea neîntemeiată în condiţiile

în care se concluzionează prin expertiză că “suprafaţa de teren precizată în

Ordinul nr. 950/15.09.2008, este afectată de detalii de sistematizare: blocurile de

locuinţe 824 şi 823 şi str. Orientului şi nici nu există terenuri libere în

vecinătatea terenului revendicat”.

Ca atare pe considerentul că suprafaţa de teren în litigiu nu cade sub

incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 R respingerea cererii

s-a concluzionat pe deplin justificată inclusiv prin prisma celor reţinute prin

expertiză.

Motivat de toate aceste aspecte, s-a respins plângerea ca neîntemeiată

şi  dispus menţinerea ordinului contestat, în condiţiile în care nu s-au produs

probe în contradovadă ordinului contestat.

Deoarece nu s-a făcut dovada solicitării cu mijloacele de probă

analizate mai sus, a căror administrate s-a realizat în cadrul procedurii de

reconstituire a dreptului de proprietate prin prisma dispoziţiilor art. 36 alin. 5 din

Legea nr. 18/1991 republicată, instanţa a respins plângerea şi dispus menţinerea

Ordinului contestat, ca fiind legal şi temeinic, în condiţiile în care suprafaţa

“considerată de reclamanţi liberă” – 973,5 mp, nu este liberă în sensul

dispoziţiilor art. 36 alin. 5 din lege.

Sub aspectul solicitării în subsidiar a unui alt amplasament, se

impune a se menţiona că fostul proprietar, în speţă reclamanţii prin autoarea lor ,

nu au nici posibilitatea atribuirii unei alte suprafeţe de teren în compensare

pentru că prin lege este stabilit doar dreptul la restituirea terenului avut în

proprietate,

Deci nici sub aspectul despăgubirilor băneşti pentru terenul ocupat

în sensul dispoziţiilor art. 36 alineatele 2-5 din Legea nr. 18/1991 republicată,

cererea nu este legală, se impune a menţiona faptul că acestea chiar dacă s-ar

acorda în condiţiile Legii nr. 18/1991 republicată şi Legii nr. 1/2000 republicată

– reclamanţii trebuie să facă dovada îndeplinirii procedurii reglementate de

Legea nr. 10/2001.

Această condiţie rezultă din însăşi textul art. 55 din Legea nr.

247/2005, prevăzut de Titlul I art. I – în capitolul – privind modificarea şi

completarea Legii nr. 10/2001  – (regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989) – prin care se

reglementează în art. I pct. 55, condiţiile în care reclamanţii ar putea beneficia

de despăgubiri, respectiv cu parcurgerea unei proceduri similare cu aceleia

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În respingerea acţiunii reclamanţilor sub aspectele de mai sus,

privind acordarea de teren în compensare ori despăgubiri sunt şi dispoziţiile art.

9 alin. 3 şi art. 10 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005, care sunt date în aplicarea art.

23 şi art. 24 din Legea nr. 18/1991.

Nici la apariţia Legii nr. 247/2005 nu permite atribuirea în

compensare de teren situat în intravilanul localităţilor pentru terenul care nu mai

poate fi restituit în natură.

Practica judiciară a decis (C.S.J. decizia civilă nr. 202/1995 şi decizia

civilă nr. 5269/2005 a Î.C.C.J.) că “dispoziţiile art. 23 şi art. 25 din Legea nr.

18/1991, care se referă la compensarea cu teren echivalent, nu sunt aplicabile cât

timp terenul a cărui restituire se cere este teren intravilan şi nu a aparţinut fostei

cooperative.”

În consecinţă, prin lipsa reglementării pentru foştii proprietari ai

terenurilor preluate de stat de a beneficia de terenuri în compensare sau de

despăgubiri în cazul în care dreptul lor de proprietate nu mai poate fi reconstituit

pe vechiul amplasament deoarece este afectat de construcţii sau lucrări de

interes public, respectiv cele sus-menţionate în preambulul ordinelor contestate,

reprezentând o omisiune de reglementare, instanţa nu se poate substitui în

procedura Legii nr. 18/1991, legiuitorului,  pentru adăugarea unor noi prevederi

celor instituite.

1