Respectarea principiilor tempus regit actum şi neretroactivităţii legii.
Dispoziţiile atacate de contestatori au fost emise de Primar la data de 11.08.2003, astfel încât nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare însemnând încălcarea unor principii esenţiale de drept şi anume încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a principiului tempus regit actum. Este dovedit în cauză că terenurile solicitate în baza Legii nr.10/2001 sunt situate în extravilan, astfel că nu puteau forma obiect al Legii nr.10/2001, conform art. 8 din această lege.
În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor de a interverti cererea lor din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991, acesta este lipsită de temei legal, având în vedere data la care au fost emise dispoziţiile atacate, iar forma legii în vigoare la nivelul anului 2003 nu avea o astfel de prevedere.
Ulterior, prin Legea nr.247/2005 s-a stipulat că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 şi Legii nr.1/2000, însă dispoziţiile legii au în vedere notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.
Legiuitorul care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligaţii în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii – iulie 2005 – nu au fost emise încă deciziile sau dispoziţiile de soluţionare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispoziţiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.
Legiuitorul care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligaţii în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii – iulie 2005 – nu au fost emise încă deciziile sau dispoziţiile de soluţionare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispoziţiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.
Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr.26 /22 ianuarie 2015
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar civil nr. 5850/2003 (număr nou 25/107/2003) formulată de contestatorii A.G.M., A.G.H. şi A.A. s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P.M.A. să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună modificarea Dispoziţiilor nr.1214 – 1225 emise de intimat la data de 11.08.2003 în sensul constatării că cererile reclamanţilor intră sub incidenţa Legii nr.10/2001 şi să fie înaintate Prefecturii Jud. A. în vederea acordării de despăgubiri.
In motivare, reclamanţii au arătat că prin notificări adresate Primăriei A. au solicitat restituirea în natură a mai multor terenuri, iar Primăria A. a respins cererile pe motiv că terenurile nu intrau sub incidenţa Legii nr.10/2001, acestea fiind situate în extravilanul localităţii şi au făcut obiectul Legii nr.18/1991, fiind constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane. Reclamanţii au apreciat nelegale dispoziţiile atacate pentru motivul că terenurile revendicate intră sub incidenţa Legii nr.10/2001.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001.
Primăria Mun. Aiud a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiilor emise, întrucât acestea au respectat dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lor. Prin H.G. nr.498/2003 au fost aprobate Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 prin care s-a statuat că incidenţa Legii nr.10 este limitată la terenurile situate în intravilanul localităţilor.
Prin sentinţa civilă nr.798/2014 Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând legalitatea dispoziţiilor emise de intimat atâta timp cât toate terenurile solicitate sunt situate în extravilanul localităţii Aiud fiind reconstituite în baza Legii nr.18/1991 în favoarea unor terţe persoane ce au fost identificate şi menţionate prin completarea raportului de expertiză existentă la fila… Soluţia s-a fundamentat pe dispoziţiile art.8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în conformitate cu care nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării precum şi cele ale a căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000 şi ale Legii nr.169/1997.
O intervertire a cererii din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 solicitată doar prin concluziile scrise nu a fost primită în contextul în care cele două reglementări conţin proceduri şi competenţe diferite.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii care au solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată prin concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, respectiv obligarea primarului să emită o nouă dispoziţie prin care să decline competenţa de rezolvare a notificărilor, în favoarea comisiei locale de fond funciar, urmând ca aceasta să aplice procedura prevăzută de Legea nr.165/2013.
Pentru parcelele situate în extravilan este posibilă intervertirea acţiunii fundamentată pe Legea nr.10/2001 într-o acţiune întemeiată pe legislaţia fondului funciar, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. V din Titlul I al Legii nr.247/2005, text care a legiferat intervertirea. Legiuitorul din 2005 a reglementat expres tocmai această intervertire dintre cele două ramuri ale legislaţiei cu caracter reparatoriu (case naţionalizate şi fond funciar), reglementare necesară tocmai datorită erorii de fapt cu privire la amplasarea imobilelor. Recurenţii au invocat faptul că atâta timp cât au locuit în străinătate nu au avut cum să cunoască poziţionarea parcelelor, fiind într-o eroare comună unde îşi găseşte aplicarea principiul error communis facit jus.
Prin Decizia Civilă nr.26/22.01.2015 Curtea a respins recursul reclamanţilor, constatând următoarele:
Contestatorii au sesizat instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, solicitând anularea unor Dispoziţii emise de Primarul Municipiului A. la data de 11 august 2003. Conform principiului tempus regit actum, instanţa are a verifica valabilitatea emiterii Dispoziţiilor raportat la normele legale în vigoare la momentul emiterii lor.
Primarul Municipiului Aiud şi-a întemeiat Dispoziţiile de respingere a notificărilor formulate de contestatorii pe prevederile art. 8 alin. 1 şi art. 10.8 B din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003.
În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor contestate, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin adresa nr.5551/4.06.2009 s-a arătat că toate terenurile care fac obiectul dispoziţiilor contestate de reclamanţi au făcut obiectul Legii nr.18/1991, parte din acestea fiind puse în posesie în favoarea persoanelor îndreptăţite, parte din ele fiind în proprietatea statului – în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Vinicolă şi Viticolă B., fiind anexate schiţele de punere în posesie şi copia hărţilor de carte funciară.
Dispoziţiile articolului 8 din Legea nr.10/2001 exclud de la aplicarea acestei legi nu numai terenurile situate în extravilan (aceasta este prima teză a textului de lege), ci şi orice alte terenuri situate în extravilan sau în intravilan al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (cea de-a doua teză).
Prin urmare, criticile recurenţilor în sensul că o parte din terenurile notificate au fost şi sunt şi în prezent în intravilan şi pot face obiectul Legii nr.10/2001 sunt nefondate, întrucât Primarul Municipiului Aiud a respins notificările contestatorilor arătând doar că terenurile solicitate nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr.10/2001, conform art. 8 din acest act normativ.
Or, acest aspect a fost dovedit în cauză, o parte din terenuri fiind situate în extravilan, ceea ce le excludea ab initio de sub incidenţa Legii nr.10/2001, iar o altă parte, chiar dacă erau în intravilan au făcut obiectul Legii nr.18/1991, ceea ce atrăgea aplicarea art. 8 alin. 1 teza a II- a din Legea nr.10/2001.
Solicitarea recurenţilor ca pentru terenurile situate în intravilan să se aplice Legii nr.10/2001, eventual combinată cu Legea nr.67/2010 prin atribuirea de terenuri în alte localităţi sau prin propunerea acordării de despăgubiri de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, este lipsită de temei legal şi nu poate fi admisă de instanţă.
Aceasta deoarece, atâta timp cât terenurile au făcut obiectul Legii nr.18/1991 nu este posibilă aplicarea asupra aceloraşi terenuri a dispoziţiilor Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte Legea nr.10/2001 nu poate fi combinată cu Legea nr.67/2010, întrucât această din urmă lege a adus modificări art. 18 din Legea nr.18/1991. Aliniatul 3 al art. 18 din Legea nr.18/1991 a fost modificat în sensul că terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar.
Or, aceasta presupune ca persoanele care solicită aplicarea acestui text de lege să fi început demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, cererile lor să fi fost admise şi să fi fost înscrişi în anexele privind despăgubirile, urmând să primească din terenurile neatribuite, aflate la dispoziţia comisiei, după încheierea procesului de reconstituire, însă reclamanţii nu se află într-o asemenea situaţie, ei nefăcând nici un demers în temeiul Legii nr.18/1991.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. V din Titlul I al Legii nr.247/2005, criticile recurenţilor sunt lipsite de temei legal, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, art. V alin. 1 din Titlul I al Legii nr.247/2005 prevede că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 şi Legii nr.1/2000, însă dispoziţiile legii au în vedere notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.
În speţă, dispoziţiile atacate au fost emise de Primarul Municipiului S. la data de 11.08.2003, astfel încât nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare însemnând încălcarea unor principii esenţiale de drept şi anume încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a principiului tempus regit actum. În aceste condiţii, solicitarea recurenţilor de a interverti cererea lor din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 este lipsită de temei legal şi nu poate fi admisă de instanţă, având în vedere data la care au fost emise dispoziţiile atacate şi forma legii în vigoare la acea dată.
Pe de altă parte, nu este lipsit de relevanţă că Legea nr.247/2005 a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005, iar contestatorii au formulat această intervertire a acţiunii abia prin concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond la data de 28 martie 2014.
Cu alte cuvinte, contestatorii au aflat de această modificare legislativă abia după 9 ani de la data intrării în vigoare a legii, deşi aveau pe rol acest dosar încă din anul 2003, cauza fiind suspendată la cererea mandatarului lor sau ca urmare a lipsei părţilor, de mai multe ori, iar prin cererile de repunere a cauzei pe rol acesta nu a învederat instanţei că doreşte o astfel de intervertire a acţiunii. Mai mult, cererile de repunere a cauzei pe rol formulate cu puţin timp înainte de împlinirea termenului de perimare a acţiunii, nu au fost motivate şi nici însoţite de dovezi în sensul că ar fi fost efectuate un minim de demersuri către organele abilitate respectiv către Primăria Municipiului A. sau către Prefectura jud. A.
Nu este lipsit de relevanţă faptul că Legea nr.247/2005 a prevăzut, la art. III din Titlul VI, că persoanele fizice şi juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite, conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005, deci reclamanţii puteau formula cereri de reconstituire în baza Legii nr.247/2005 inclusiv în cursul procesului, dată la care cunoşteau poziţia pârâtului P.M.A. precum şi motivul pentru care notificările lor au fost respinse. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prelungit termenul de depunere a cererilor în materia fondului funciar până la data 30 noiembrie 2005, reclamanţii având posibilitatea de a formula astfel de cereri, posibilitate pe care nu şi-au exercitat-o.
Pentru aceste motive, instanţa de recurs apreciază că reclamanţii puteau solicita aplicarea Legii nr.247/2005 imediat după intrarea ei în vigoare, putându-se adresa şi organelor administrative pentru restituirea terenurilor cu privire la care este aplicabilă Legea nr.18/1991, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, cu atât mai mult cu cât cauza a rămas în nelucrare mai mult timp, fiind suspendată la cererea mandatarului reclamanţilor de mai multe ori.
Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile au îndatorirea de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului şi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună credinţă potrivit art.723 alin. 1 Cod procedură civilă, or solicitarea de aplicare a unui act normativ la 9 ani de la intrarea lui în vigoare (prin concluziile scrise depuse la data de 28.03.2014), nu îndeplineşte această cerinţă a legii şi nu poate fi acceptată de instanţă cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba de dispoziţii emise în anul 2003, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
În ceea ce priveşte practica judiciară depusă în faţa instanţei de recurs, se constată că prin hotărârile respective instanţele judecătoreşti au constatat nelegalitatea dispoziţiilor emise cu încălcarea normelor legale referitoare la competenţă, fiind invocate disp. art. V alin. 2 din Titlu I din Legea nr.247/2005, însă Dispoziţiile avute în vedere au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, iar nu înainte cum este cazul în speţă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul contestatorilor ca nefondat, sentinţa Tribunalului Alba fiind legală şi temeinică, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
