Respectarea principiilor tempus regit actum şi neretroactivităţii legii.


Respectarea principiilor tempus regit actum şi neretroactivităţii legii.

Dispoziţiile atacate de contestatori au fost emise de Primar la data de 11.08.2003, astfel încât  nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare  însemnând încălcarea unor principii esenţiale de drept şi anume încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a principiului tempus regit actum. Este dovedit în cauză că terenurile solicitate în baza Legii nr.10/2001 sunt situate în extravilan, astfel că nu puteau forma obiect al Legii nr.10/2001, conform art. 8 din această lege.

În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor de a interverti  cererea lor  din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991,  acesta este lipsită de temei legal, având în vedere data la care au fost emise dispoziţiile atacate, iar  forma legii în vigoare la nivelul anului 2003 nu avea o astfel de prevedere. 

Ulterior, prin Legea nr.247/2005 s-a stipulat că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele  prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării,  comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 şi Legii nr.1/2000, însă  dispoziţiile legii au în vedere notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.

 Legiuitorul  care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligaţii în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii – iulie 2005 –  nu au fost emise încă  deciziile sau dispoziţiile de soluţionare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispoziţiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.

 Legiuitorul  care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligaţii în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii – iulie 2005 –  nu au fost emise încă  deciziile sau dispoziţiile de soluţionare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispoziţiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale –  Decizia civilă nr.26 /22 ianuarie  2015

Prin contestaţia înregistrată pe rolul  Tribunalului Alba sub  dosar civil nr. 5850/2003 (număr nou 25/107/2003) formulată de contestatorii  A.G.M., A.G.H. şi A.A. s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P.M.A.  să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună modificarea Dispoziţiilor  nr.1214 –  1225 emise de intimat la  data de 11.08.2003 în sensul constatării că cererile  reclamanţilor intră sub incidenţa Legii nr.10/2001 şi să fie înaintate Prefecturii Jud. A. în vederea acordării de despăgubiri.

In motivare,  reclamanţii au arătat  că  prin notificări adresate Primăriei A. au solicitat restituirea în natură a mai multor terenuri, iar  Primăria A. a respins cererile pe motiv că terenurile  nu intrau sub incidenţa Legii nr.10/2001, acestea  fiind situate în extravilanul localităţii şi au făcut obiectul Legii nr.18/1991, fiind  constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane. Reclamanţii au apreciat  nelegale dispoziţiile atacate pentru motivul că terenurile revendicate intră sub incidenţa Legii nr.10/2001.

Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001.

Primăria Mun. Aiud a depus la dosar întâmpinare prin care  a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiilor emise, întrucât acestea au respectat dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lor. Prin H.G. nr.498/2003 au fost aprobate Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 prin care s-a statuat că  incidenţa Legii nr.10 este limitată la terenurile situate în intravilanul localităţilor.

Prin sentinţa  civilă nr.798/2014 Tribunalul Alba  a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând legalitatea dispoziţiilor emise de intimat atâta timp cât  toate terenurile solicitate  sunt situate în extravilanul localităţii Aiud fiind reconstituite în baza Legii nr.18/1991 în favoarea unor terţe persoane ce au fost identificate  şi menţionate prin completarea raportului de expertiză  existentă la fila… Soluţia s-a  fundamentat pe dispoziţiile art.8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în conformitate cu care nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării  abuzive  sau la data notificării precum şi cele ale  a căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000 şi ale Legii nr.169/1997.

O intervertire  a cererii din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 solicitată doar prin concluziile scrise nu a fost primită  în contextul în care cele două reglementări conţin proceduri şi competenţe diferite.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii  care au solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată prin concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, respectiv obligarea primarului  să emită o nouă dispoziţie  prin care să decline competenţa de rezolvare a notificărilor, în favoarea comisiei locale de fond funciar, urmând ca aceasta să aplice procedura prevăzută de Legea nr.165/2013.

Pentru parcelele situate în  extravilan este posibilă intervertirea acţiunii fundamentată pe Legea nr.10/2001 într-o acţiune întemeiată pe legislaţia  fondului funciar, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. V  din Titlul I al Legii nr.247/2005, text care a legiferat intervertirea. Legiuitorul din 2005 a reglementat expres tocmai această intervertire  dintre cele două ramuri ale legislaţiei  cu caracter reparatoriu (case naţionalizate şi fond funciar), reglementare necesară tocmai datorită erorii de fapt cu privire la amplasarea imobilelor. Recurenţii au invocat faptul că atâta timp cât au locuit în străinătate  nu au avut cum să cunoască  poziţionarea parcelelor, fiind într-o eroare comună unde îşi găseşte aplicarea principiul  error communis facit jus.

Prin Decizia Civilă nr.26/22.01.2015 Curtea a respins recursul reclamanţilor, constatând  următoarele:

Contestatorii  au sesizat instanţa  cu o acţiune întemeiată  pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, solicitând anularea unor Dispoziţii emise de Primarul Municipiului A.  la data de 11 august 2003. Conform principiului tempus regit actum, instanţa are a verifica  valabilitatea emiterii Dispoziţiilor raportat la normele  legale în vigoare  la momentul emiterii lor.

Primarul Municipiului Aiud şi-a întemeiat Dispoziţiile  de respingere a notificărilor formulate de contestatorii pe prevederile art. 8  alin. 1 şi art. 10.8 B din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003.

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor contestate,  nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul  localităţilor la data preluării abuzive  sau la data notificării precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin adresa  nr.5551/4.06.2009 s-a arătat că  toate terenurile care fac obiectul dispoziţiilor contestate de reclamanţi au făcut obiectul Legii nr.18/1991, parte din acestea fiind puse în posesie în favoarea persoanelor îndreptăţite, parte din ele fiind în proprietatea statului – în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Vinicolă şi Viticolă B., fiind anexate schiţele de punere în posesie şi copia hărţilor de carte funciară.

Dispoziţiile articolului 8 din Legea nr.10/2001 exclud de la aplicarea acestei legi nu numai  terenurile situate în extravilan (aceasta este prima teză a textului de lege), ci şi  orice alte terenuri situate în extravilan sau în intravilan  al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (cea de-a doua teză).

Prin urmare, criticile recurenţilor în sensul că o parte din terenurile notificate au fost şi sunt şi în prezent în intravilan şi pot face obiectul Legii nr.10/2001 sunt nefondate, întrucât Primarul Municipiului Aiud a respins notificările contestatorilor arătând doar că terenurile  solicitate  nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr.10/2001, conform art. 8 din acest act  normativ.

 Or, acest aspect a fost dovedit în cauză,  o parte din terenuri fiind situate în extravilan, ceea ce le excludea ab initio de sub incidenţa  Legii nr.10/2001, iar o altă parte, chiar dacă erau în intravilan  au făcut obiectul  Legii nr.18/1991, ceea ce atrăgea aplicarea art. 8 alin. 1 teza a II- a din  Legea nr.10/2001.

Solicitarea recurenţilor ca  pentru terenurile situate în intravilan să se  aplice Legii nr.10/2001,  eventual combinată cu Legea nr.67/2010 prin atribuirea de terenuri în alte localităţi sau prin propunerea acordării de despăgubiri de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, este lipsită de temei legal şi nu poate fi admisă de instanţă.

 Aceasta deoarece,  atâta timp cât terenurile  au făcut obiectul Legii nr.18/1991 nu este posibilă aplicarea asupra aceloraşi terenuri a dispoziţiilor Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte Legea nr.10/2001 nu poate fi combinată cu Legea nr.67/2010, întrucât această din urmă lege a adus modificări  art. 18 din Legea nr.18/1991. Aliniatul 3 al art. 18 din Legea nr.18/1991 a fost modificat în sensul că terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar.

Or, aceasta presupune ca persoanele care solicită aplicarea acestui text de lege să fi început demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, cererile lor să fi fost admise şi să fi fost înscrişi în anexele privind despăgubirile, urmând să primească din terenurile neatribuite, aflate la dispoziţia comisiei, după încheierea procesului de reconstituire, însă reclamanţii nu se află într-o asemenea situaţie, ei nefăcând nici un demers în temeiul  Legii nr.18/1991.

În ceea ce priveşte  încălcarea dispoziţiilor  imperative ale art. V din Titlul I al Legii nr.247/2005, criticile recurenţilor sunt lipsite de temei legal, pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, art. V alin. 1 din Titlul I al Legii nr.247/2005 prevede că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele  prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării,  comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 şi Legii nr.1/2000, însă  dispoziţiile legii au în vedere notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.

În speţă,  dispoziţiile atacate au fost emise de Primarul Municipiului S. la data de 11.08.2003, astfel încât  nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare  însemnând încălcarea unor principii esenţiale de drept şi anume încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a principiului tempus regit actum. În aceste condiţii,  solicitarea recurenţilor de a interverti  cererea lor  din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 este lipsită de temei legal şi nu poate fi admisă de instanţă, având în vedere data la care au fost emise dispoziţiile atacate şi forma legii în vigoare la acea dată.

Pe de altă parte, nu este lipsit de relevanţă că Legea nr.247/2005 a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005, iar contestatorii au formulat această intervertire a acţiunii abia prin concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond la data de 28 martie 2014.

Cu alte cuvinte,  contestatorii au aflat de această modificare legislativă abia după 9 ani de la data intrării în vigoare a legii,  deşi  aveau pe rol acest dosar încă din anul 2003, cauza fiind suspendată la cererea mandatarului lor sau ca urmare a lipsei părţilor, de mai multe  ori, iar prin cererile de repunere a cauzei pe rol acesta nu a învederat  instanţei că doreşte o astfel de intervertire a acţiunii. Mai mult,  cererile de repunere a cauzei pe rol formulate  cu puţin timp înainte de împlinirea termenului de perimare a acţiunii, nu au fost  motivate şi nici  însoţite de dovezi în sensul că ar fi  fost efectuate un minim de demersuri către organele abilitate respectiv către Primăria Municipiului A. sau către Prefectura jud. A.

Nu este lipsit de relevanţă faptul că  Legea nr.247/2005 a prevăzut,  la art. III din Titlul VI, că persoanele fizice şi juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite, conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005, deci reclamanţii puteau formula cereri de reconstituire  în baza Legii nr.247/2005 inclusiv în cursul procesului, dată la care cunoşteau poziţia pârâtului P.M.A.  precum şi motivul pentru care notificările lor au fost respinse. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prelungit termenul  de depunere a cererilor în materia fondului funciar până la data 30 noiembrie 2005,  reclamanţii având posibilitatea de a formula astfel de cereri, posibilitate pe care nu şi-au exercitat-o.

Pentru aceste motive, instanţa de recurs apreciază că reclamanţii puteau solicita aplicarea Legii nr.247/2005 imediat după intrarea ei în vigoare, putându-se adresa  şi organelor administrative pentru restituirea terenurilor cu privire la care este aplicabilă Legea nr.18/1991, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005,  cu atât mai mult cu cât cauza  a rămas în nelucrare mai mult timp, fiind suspendată la cererea mandatarului reclamanţilor  de mai multe ori.

 Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile au îndatorirea de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului  şi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună credinţă potrivit art.723 alin. 1 Cod procedură civilă, or solicitarea de aplicare a unui act normativ la 9 ani  de la intrarea lui în vigoare (prin concluziile scrise depuse la data de 28.03.2014), nu îndeplineşte această cerinţă a legii  şi nu poate fi acceptată de instanţă cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba de dispoziţii emise în anul 2003, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.

În ceea ce priveşte practica judiciară depusă în faţa instanţei de recurs, se constată că prin hotărârile respective instanţele judecătoreşti au constatat  nelegalitatea dispoziţiilor emise cu încălcarea  normelor legale referitoare la competenţă, fiind invocate disp. art. V alin. 2 din Titlu I din Legea nr.247/2005, însă Dispoziţiile avute în vedere au fost emise după intrarea în vigoare a  Legii nr.247/2005, iar nu înainte cum este cazul în speţă.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul contestatorilor ca nefondat, sentinţa Tribunalului Alba fiind legală şi temeinică, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii.