Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 3477 din 3.03.2009, respinge plângerea petentului F.I., formulată în contradictoriu cu pârâtele Comisia municipală de fond funciar Iaşi şi Comisia judeţeana de Fond funciar Iaşi, împotriva Hotărârii 926 /2007.
Prima instanta a retinut ca reclamantul invocă, ca exclusivă probă a dreptului său de proprietate, înscrisul intitulat “zdelcă” , încheiat la data de 20.09.1972, prin care numitul D. I. V. a vândut reclamantului terenul de 725 m.p., situat în mun. Iaşi, str. I. Creangă, nr.76, pentru suma de 17.850 lei. că actul juridic încheiat între reclamant şi numitul Dumitriu I. Vasile este nul absolut ca vindere-cumpărare deoarece nu a fost exteriorizată voinţa contractanţilor sub forma unui înscris autentic, cerinţă de formă ad validitatem a convenţiei.
În această situaţie, în baza principiului conversiunii juridice, actul juridic este valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare, ipoteză în care reconstituirea dreptului de proprietate se va face pe numele promitentului vânzător, dreptul la reconstituire analizându-se în raport de situaţia bunului la preluarea lui de cooperativă şi la intrarea în vigoare a legii fondului funciar.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, invocand, in ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, incidenţa dispoziţiilor Codului civil, respectiv a art.1174,1176-1178,1182, dispoziţii ce vin să completeze dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, petentul a invocat ca mijloc de probă a dreptului de proprietate un înscris datat 1972 prin care a dobândit terenul în discuţie, în suprafaţă de 752 m.p., teren pentru care acesta plăteşte taxele şi impozitele legale. Instanţa nu se pronunţă în limitele investirii faţă de acest înscris (dacă înscrisul este sau nu mijloc de probă în spiritul legii fondului funciar), ci apreciază asupra nulităţii absolute prin raportare la dispoziţiile Decretului nr. 114/1958 (abrogat prin Legea nr. 50/1991).
Or, instanţa de fond nu a fost chemată să se pronunţe asupra legalităţii actului, cu atât mai mult cu cât nici una dintre părţi nu a invocat nulitatea absolută a acestuia.
Prin decizia civila nr. 2242/20.11.2009 Tribunalul Iasi a respins recursul, retinand ca atât art. 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, citat de recurent, cât şi art. 6 din Legea nr. 1/2000, republicată, sub imperiul căreia s-a soluţionat cererea reclamantului, recunosc ca probe concludente pentru dovedirea dreptului de proprietate, titlurile de proprietate obţinute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, consemnările efectuate între anii 1945-1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele C.A.P., documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor – care, neînsoţite de titlurile de proprietate au valoare declarativă cu privire la proprietate – şi declaraţiile martorilor proprietari vecini pe toate laturile terenului pentru care s-a solicitat reconstituirea.
Or, înscrisul sub semnătură privată depus de reclamant nu este un titlu de proprietate, iar martorul Sasu Gh. Mircea a cărui declaraţie notarială a fost depusă la dosar, nu face decât să ateste că terenul a fost dobândit de către reclamant prin înscris sub semnătură privată.
Prin urmare, reclamantul nu a depus în dovedirea cererii de restituire un înscris concludent, în sensul textelor speciale înainte menţionate, texte care vizează, toate, proba calităţii de fost proprietar al terenului.
