Art. 208 – 209 alin. 1 lit.a,e,g,i Cod penal


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONESTI JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr.  7058/270/2012

Înreg.  18.12. 2012 art. 208 – 209 alin. 1 lit.a,e,g,i Cod penal

SENTINŢA PENALĂ NR. 136

Şedinţa publică din data de 13.03.2013

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

Preşedinte –—

Grefier – —

Ministerul Public reprezentat de procuror – —

Pe rol fiind judecarea acţiunii penale pusă in mişcare prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti împotriva inculpaţilor  —-,  trimişi în  judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208-209 al. 1 lit. a,e,g,i din Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Cod penal.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut in şedinţă publică  s-au prezentat: inculpatul minor — asistat de avocat — substituind pe avocat —din oficiu, avocat —din oficiu pentru inculpatul major —, partea responsabilă civilmente —,  lipsă fiind celelalte părţi .

Procedura  de citare  legal  îndeplinită cu partea responsabilă – civilmente —

S-a făcut  referatul cauzei  de către grefierul de şedinţă  care  învederează  instanţei  că  procedura  de citare este legal  îndeplinită .

Avocat — pentru inculpatul minor — depune la dosar delegaţie de substituire  a avocatei —. Nu  are alte cereri de formulat.

Avocat —din oficiu pentru inculpatul major — nu are alte cereri de formulat.

Procurorul nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri noi, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească  şi acordă cuvântul în fond.

Procurorul, având cuvântul, expune situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi solicită condamnarea inculpatului major — la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, a se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în baza art. 71 al. 2 Cod penal aplicarea inculpatului a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal, a se dispune suspendarea pedepsei accesorii ,a se constata pe latura civilă că prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Pentru  inculpatul minor  —, solicită a se aplica măsura educativă a libertăţii supravegheate conform art. 103 Cod penal. Urmează a fi obligaţi  inculpatul —, iar inculpatul minor — în solidar cu partea responsabilă – civilmente la cheltuieli judiciare către stat. Solicită a se lua act că inculpatul minor a fost crescut doar de partea responsabilă – civilmente —

Avocat— pentru inculpatul minor — , având cuvântul, solicită a se aplica inculpatului minor măsura educativă a libertăţii supravegheate, acesta recunoscând fapta, având o poziţie sinceră în faţa instanţei, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cu onorariu de avocat din fondurile Ministerului de Justiţie pentru avocatul titular—

Avocat — din oficiu pentru inculpatul major — solicită condamnarea acestuia la o pedeapsă , a se face aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, avându-se în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pe care o regretă, iar prejudiciul a fost recuperat.

Partea responsabilă – civilmente Guriţă Marian , având cuvântul, solicită a se lua act că se angajează să aibă mai multă grijă de inculpatul minor — şi să-l supravegheze.

Inculpatul minor —, având ultimul cuvânt, doreşte să rămână în grija tatălui său şi că regretă fapta comisă.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei penale de faţă,

Constată că prin rechizitoriul nr. 3239/P/2012 din data de 14.12.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: —,  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, şi —, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei se reţine că în noaptea de 14/15.10.2012, au pătruns, prin efracţie, în barul aparţinând —, situat pe  Calea Mărăşeşti, nr. 12, de unde au sustras bunuri în valoare de 2000 lei.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, ambii inculpaţi au declarat personal că recunosc săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii în prezenta cauză şi au solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 Cod procedură penală, adică în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc şi le însuşesc – a se vedea filele 54, 55 dosar instanţă.

Din probele administrate în etapa urmăririi penale rezultă că fapta inculpaţilor —este stabilită. Astfel, la sesizarea unei angajate a —privind furtul unor bunuri din barul situat în Calea Mărăşeşti nr. 12 s-a efectuat o cercetare la faţa locului care, coroborată cu depistarea inculpaţilor pe raza comunei  Căiuţi în timp ce încercau să comercializeze bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată au condus la concluzia că aceştia şi-au însuşit, fără drept, mai multe bunuri din patrimoniul —– a se vedea procesele – verbale  aflate la filele 4 – 6 dosar urmărire penală şi declaraţiile de la filele 3, 16, 17 acelaşi dosar.

—, administratorul —a recuperat toate bunurile sustrase în noapte de 14/15.10.2012, astfel încât nu a mai emis pretenţii faţă de autorii furtului.

Din declaraţiile inculpaţilor coroborate cu procesul – verbal de conducere în teren a rezultat că, în baza unei înţelegeri prealabile , inculpatul major — împreună cu minorul — au pătruns pe timp de noapte , prin escaladarea unui geam uitat deschis, în barul societăţii sus – menţionate , de unde şi-au însuşit , pe nedrept, un monitor PC, o casă de marcat, 3 felinare cu gaz, 6 capsule monodoză Blue Caffe, 2 şepci, un termometru de perete, băuturi alcoolice şi răcoritoare – filele 19 – 25 din dosarul de urmărire penală.

Urmărirea penală s-a desfăşurat cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale în sensul că inculpatul minor —a fost cercetat cu respectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la minori, fiind asistat de apărător desemnat din oficiu – fila 42 dosar urmărire penală.

Din probatoriul administrat în faza urmăririi penale rezultă că  fapta inculpaţilor— este stabilită , ea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal.

Totodată, în cauză sunt suficiente date cu privire la persoana fiecărui inculpat pentru a permite aplicarea unei sancţiuni.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul —, în cauză sunt incidente prevederile art. 99 şi următoarele Cod penal ce reglementează limitele şi consecinţele răspunderii penale a minorilor.

Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău evidenţiază  factorii care au favorizat comportamentul infracţional al inculpatului minor, respectiv rezistenţa scăzută la influenţa anturajului, contagiunea ideii infracţionale şi împrejurarea că acesta provine dintr-o relaţie de concubinaj , mama — abandonând copilul în primele luni de viaţă, responsabilitatea creşterii şi educării acestuia revenindu-i în exclusivitate tatălui —

În ceea ce priveşte perspectivele de reintegrare în societate referatul sus – invocat concluzionează că supravegherea mai atentă a minorului — de către tatăl său, în special a modului în care acesta îşi petrece timpul liber şi a anturajului, eliminarea consumului de băuturi alcoolice precum şi menţinerea motivaţiei pentru muncă sunt premisele corectării la timp a conduitei sale delicvente – filele 34 – 38 dosar instanţă.

Văzând concluziile referatului de evaluare în sensul că inculpatul minor nu are un comportament infracţional structurat , instanţa apreciază că luarea unei măsuri educative este suficientă pentru îndreptarea minorului —.

Pe cale de consecinţă şi în baza art. 101 lit. b Cod penal, coroborat cu art. 103 Cod penal, i se va aplica acestuia măsura educativă a libertăţii supravegheate , dispunându-se  lăsarea acestuia pe timp de un an sub supravegherea deosebită a părţii responsabile – civilmente —căruia, i se va atrage atenţia asupra obligaţiei de a veghea îndeaproape conduita minorului şi de a înştiinţa deîndată, instanţa dacă inculpatul va săvârşi din nou o infracţiune.

La rândul său, inculpatul minor va fi atenţionat asupra repercursiunilor pe care le poate avea conduita sa în perioada următoare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul —, instanţa va reţine  că acesta a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii împreună cu minorul —, astfel încât i se va reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal în concurs cu  circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 al. 1 lit. a  Cod penal, respectiv buna conduită a inculpatului major anterior datei de 14.10.2012 ca împrejurare ce atenuează răspunderea penală a acestuia.

Totodată, limitele pedepsei prevăzute de legiuitor pentru infracţiunea dedusă judecăţii , vor fi reduse ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 3201 al. 7 Cod procedură penală.

În baza art. 71 Cod penal i se va aplica inculpatului major —pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b Cod penal.

În cauză nu se justifică interzicerea dreptului de a alege, având în vedere că interzicerea dreptului de a vota, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa reţine că faţă de cuantumul pedepsei aplicate, văzând şi conduita inculpaţilor anterior săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii , se apreciază că scopul pedepsei penale astfel cum este prevăzut de art. 1 Cod penal poate fi atins şi fără privarea de liberate a acestui inculpat.

Pe cale de consecinţă şi în baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatul —

Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii, în conformitate cu art. 71 al. 5 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală i se va atrage atenţia inculpatului —asupra cazurilor prevăzute de art. 83 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării condiţionate.

Sub aspectul laturii civile a procesului penal, urmează a se  reţine că bunurile sustrase de inculpaţi din patrimoniul părţii vătămate —au fost recuperate în totalitate, astfel încât societatea sus – menţionată nu a emis nici un fel de pretenţii civile împotriva acestora.

Fiind în culpă procesuală , vor fi obligaţi ambii inculpaţi să achite  cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză , inclusiv onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul — în etapa judecăţii , iar pentru coinculpatul minor — în ambele etape ale procesului penal.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T  E:

În baza art. 208 – 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 3201 al. 1 şi  7 Cod procedură penală, art. 74 al. 1 lit. a  Cod penal şi art. 76 al. 1 lit. d Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , condamnă inculpatul —- la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art. 71 al. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata termenului  de încercare de 3(trei) ani.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 101 lit. b Cod penal coroborat cu art. 103 Cod penal aplică măsura educativă a libertăţii supravegheate inculpatului minor —–, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 – 209 al. 1 lit. a, e , g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal.

Dispune lăsarea minorului — pe timp de 1 an sub supravegherea deosebită a părţii responsabile civilmente—

Pune în vedere părintelui — că are obligaţia de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării acestuia şi de a înştiinţa instanţa , deîndată, dacă minorul —se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit , din nou, o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 103 al. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului minor asupra consecinţelor comportării sale.

Constată că partea vătămată—nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat integral.

În baza art. 191 al. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:700 lei de la inculpatul minor — şi 400 lei de la inculpatul —

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul minor —, partea responsabilă – civilmente — şi de la comunicare pentru celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţă publică, azi  13.03.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,