DOSAR NR.10911/303/2010
SENTINŢA PENALĂ NR. 707 23.04.2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 23.04.2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului SVG, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiunii de furt calificat, dintre care trei prevăzute de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g şi i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen. şi una prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen., cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
În fapt, prin actul de inculpare s-au reţinut următoarele:
La data de 20/21.07.2009, în jurul orei 01:00, inculpatul SVG a pătruns prin efracţie în magazinul alimentar al SC . SRL situat în Calea Plevnei nr. . de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 1.434,60 lei.
De asemenea, în data de 24/25.07.2009, inculpatul SVG în jurul orei 01:00, a pătruns prin efracţie în magazinul situat în Calea Plevnei nr. ., de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 4.478,80 lei.
S-a mai reţinut că în noaptea de 13.08.2009 inculpatul SVG a sustras nouă acumulatori auto şi o pubelă aparţinând SC SRL, în valoare totală de 690 lei.
În data de 18.08.2009, în jurul orei 01:00, inculpatul SVG a pătruns prin efracţie în magazinul situat în Calea Plevnei nr. ., de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 2.482,3 lei.
Situaţia de fapt expusă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de cercetare la faţa locului (filele 35, 66, 67, 99, 110); rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 52-60, 87-94, 137-143); proces-verbal de redare a conţinutului înregistrării de imagini (fila 108); proces-verbal de consemnarea a efectuării reconstituirii (filele 162, 163); declaraţii învinuit SVG (filele 155-161); plângeri şi declaraţii ale reprezentanţilor părţilor civile (filele 16-20, 21-26, 27-29, 30-32); declaraţie martor AG(fila 107); planşe foto (filele 37-49, 70-83, 101-105, 111-133).
În cadrul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată de la 06.09.2010, după ce i-au fost făcut cunoscute prevederile art. 322 şi ale art. 70 alin. 2 C. proc. pen., inculpatul SVG, personal a arătat că nu doreşte să dea declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere, situaţie faţă de care instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 325 alin. 2 C. proc. pen.
De asemnea, a fost audiat martorul AG
Analizând coroborat probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
1. La data de 23.07.2009 numita VV, în calitate de administrator al SC . SRL, cu sediul în Bucureşti, Calea Plevnei, , a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că în noaptea de 20/21.07.2009, în jurul orei 01:00, persoane necunoscute au spart un geam, au tăiat o parte din grilajul ferestrei şi au pătruns în magazinul situat la adresa precizată mai sus de unde au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de aproximativ 1.000 lei.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au constat faptul că un geam al magazinului a fost spart, iar o bară a grilajului ce asigura geamul a fost tăiată, fiind prelevate urme papilare atât de pe cioburile din sticlă cât şi de pe unele obiecte aflate în interiorul magazinului (fila 35 d.u.p.). În cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr. 283158/18.07.2009 în care s-a concluzionat că 14 dintre cele 16 urme papilare ce au fost ridicate de organele de cercetare penală de pe fragmentele din geamul spart aparţin inculpatului SVG (filele 52 – 60 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul SVG a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că la sfârşitul lunii iulie 2009, în jurul orei 03:30, a luat hotărârea de a sparge magazinul situat în curtea în care locuieşte mama sa, SE. Pentru aceasta a luat un fier din curte, pe care l-a folosit pentru a rupe o bară din grilajul metalic exterior al magazinului, apoi a spart geamul, a pătruns în interior prin geamul spart şi a luat de aici diferite bunuri pe care le-a pus în pungi din plastic, luate tot din magazin. Ulterior a ieşit din magazin prin acelaşi geam prin care a intrat, iar în jurul orei 04:45 a mers în Piaţa Matache unde a vândut bunurile sustrase unor persoane necunoscute (filele 157, 158 d.u.p.).
VV, administrator al magazinului alimentar ce aparţine părţii civile SC . SRL, a declarat că în dimineaţa zilei de 21.07.2009 a fost anunţată de către vânzătoarea OI că o persoană necunoscută a intrat prin efracţie în magazin de unde a sustras mai multe bunuri (fila 17 d.u.p.).
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă, potrivit art. 63 alin. 2 C. proc. pen., pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f. 35 d.u.p.); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 52-60 d.u.p.); declaraţii învinuit SVG (filele 155-161); plângerea şi declaraţile reprezentantului părţii civile (filele 16-20 d.u.p.); planşe foto (filele 37-49).
2. La data de 27.07.2009 numitul RC, în calitate de asociat al SC . SRL, cu punctul de lucru în Bucureşti, Calea Plevnei, ., a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că în noaptea de 24/25.07.2009 persoane necunoscute au forţat uşa secundară de acces şi au pătruns în magazin de unde au sustras mai multe bunuri în valoare totală de 4.478,80 lei.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au constat faptul că uşa secundară de acces în magazin prezintă urme de forţare, fiind prelevate urme digitale şi palmare atât de pe partea exterioară cât şi de pe cea interioară a uşii şi de pe unele obiecte aflate în interiorul magazinului (filele 66, 67 d.u.p.). În cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopica nr.283159/12.08.2009 în care s-a concluzionat că 6 dintre cele 8 urme papilare ce au fost ridicate de organele de cercetare penală aparţin inculpatului SVG (filele 87-94 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul SVG a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că în data de 25.07.2009, în jurul orei 01:00, a luat hotărârea de a sustrage bunuri din magazinul situat în Calea Plevnei . Pentru aceasta a luat o bucată de fier beton de aproximativ 15 cm din curtea în care locuieşte, s-a deplasat spre uşa secundară de acces în magazin, a introdus bucata de fier între tocul uşii şi uşă, în zona sistemului de asigurare, a reuşit să deschidă puţin uşa, moment în care a observat că pe interior aceasta era asigurată cu două lacăte, unul în partea superioară iar celălalt în partea inferioară. Întrucât cheile aferente erau lăsate în lacăt, a introdus mâna în interior, a răsucit cheile în lacăt şi a reuşit deschiderea uşii. A pătruns, astfel, în interiorul magazinului de unde a sustras mai multe bunuri pe care le-a pus în pungi din plastic. Bunurile sustrase le-a lăsat în curtea interioară a magazinului, lângă poartă, iar în jurul orei 04:45 a revenit, a luat bunurile şi, cu mijloacele de transport în comun, s-a deplasat în cartierul Ferentari unde le-a vândut unor persoane necunoscute, banii obţinuţi folosindu-i în interes personal (filele 55, 156 d.u.p.).
RC, reprezentantul părţii civile SC . SRL, a declarat că în data de 25.07.2009, în jurul orei 08:30, a ajuns la magazin şi a observat că uşa secundară de acces este întredeschisă şi prezintă urme de forţare iar din interiorul magazinului lipsesc mai multe produse alimentare şi nealimentare (filele 22, 23 d.u.p.).
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă, potrivit art. 63 alin. 2 C. proc. pen., pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f. 66-67 d.u.p.); rapoartul de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 87-94 d.u.p.); declaraţii învinuit SVG (filele 155-161); plângerea şi declaraţile reprezentantului părţii civile (filele 21-26 d.u.p.); planşe foto (filele 70-83).
3. La data de 14.08.2009 numitul AG, salariat la SC M. SRL, cu punctul de lucru în Bucureşti, , a sesizat organele ce cercetare penală cu privire la faptul că în noaptea de 12/13.08.2009 persoane necunoscute au pătruns în curtea punctului de lucru de unde au sustras bunuri în valoare de 690 lei.
Din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 17.09.2009 rezultă că, în urma vizionării înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere instalate în curtea SC SRL, a fost identificat inculpatul SVG ca fiind persoana care în data de 13.08.2009. între ora 03:10 – 04:20, a sustras mai multe baterii uzate şi o pubelă de gunoi din curtea unităţii service (fila 108 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul SVG a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că la mijlocul lunii august 2009, în jurul orei 03:00, a observat că în faţa uşii de acces de la service-ul auto, care se află în aceeaşi curte cu imobilul în care locuieşte mama sa, se găseau mai multe baterii auto uzate, întrucât a crezut că acestea nu mai sunt de folos, a luat un tomberon gol din curte în care a pus cele 9 baterii auto după care a dus tomberonul pe o stradă alăturată unde l-a lăsat până în jurul orei 09:00 când a revenit, a luat tomberonul în care se găseau acumulatorii auto sustraşi şi i-a dus la un centru de colectare a fierului vechi situat pe bulevardul Ceahlău unde i-a vândut, iar tomberonul l-a abandonat pe o stradă din apropiere (fila 158 d.u.p.).
Martorul AG, angajat al SC . SRL, a declarat că în noaptea de 12/13.08.2009, între orele 03:00 – 04:00, din curtea service-ului în care lucrează au fost sustraşi nouă acumulatori auto uzaţi şi un tomberon de gunoi. Mai arată că, după vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ce se aflau montate în curtea service-ului, a recunoscut-o pe persoana care a sustras respectivele bunuri ca fiind inculpatul SV, persoană care locuieşte într-un imobil situat în aceeaşi curte cu unitatea la care lucrează el (fila 28 d.u.p.)
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă, potrivit art. 63 alin. 2 C. proc. pen., pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f. 99 d.u.p.); proces-verbal de redare a conţinutului înregistrării de imagini (fila 108); declaraţii învinuit SVG (filele 155-161); plângerea şi declaraţile reprezentantului părţii civile (filele 27-29 d.u.p.); declaraţie martor AG (fila 107 d.u.p.); planşe foto (filele 101-105 d.u.p.).
4. La data de 19.08.2009 numita GM, angajată la SC . SRL, cu punctul de lucru în Bucureşti, Calea Plevnei, . a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că în noaptea de 17/18.08.2009 persoane necunoscute au forţat uşa secundară de acces şi au pătruns în magazin, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare totală de 2.482,3 lei.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au constat faptul că uşa secundară de acces în magazin prezintă urme de forţare, fiind prelevate urme digitale şi palmare atât de partea exterioară cât şi de pe cea interioară a uşii şi de pe unele obiecte aflate în interiorul magazinului (fila 110 d.u.p.). În cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscópica nr. 284436/08.09.2009 în care s-a concluzionat că toate urmele papilare ce au fost ridicate de organele de cercetare penală aparţin inculpatului SVG (filele 137-144 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatului SVG a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că în data de 18.08.2009, în jurul orei 01:00, a luat hotărârea de a sustrage bunuri din magazinul situat în Calea Plevnei .. Pentru aceasta, a luat o bucată de fier beton de aproximativ 30 de cm din curtea în care locuieşte, s-a deplasat spre uşa secundară de acces în magazin, a forţat grilajul exterior care era fixat în toc şi zidărie, a pătruns pe uşa confecţionată din lemn mai întâi în depozitul magazinului, iar apoi în magazin, de unde a sustras mai multe bunuri pe care le-a pus în pungi din plastic. Pungile în care se aflau produsele sustrase le-a lăsat în curtea interioară a magazinului, lângă un autoturism Dacia Break de culoare roşie, iar în jurul orei 04:45 a revenit, a luat bunurile sustrase şi, cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, s-a deplasat în cartierul Ferentari, în zona Vâltoarei, unde le-a vândut unor persoane necunoscute, banii obţinuţi folosindu-i în interes personal (filele 156, 157 verso d.u.p.).
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă, potrivit art. 63 alin. 2 C. proc. pen., pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f. 110 d.u.p.); rapoartul de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 137-143 d.u.p.); declaraţii învinuit SVG (filele 155-161); plângerea şi declaraţile reprezentantului părţii civile (filele 30-32 d.u.p.); planşe foto (filele 111-133).
5. Încadrarea juridică a faptelor:
a. În drept, fapta inculpatului SVG, care în noaptea de 20 – 21.07.2009, a pătruns prin efracţie în magazinul alimentar al SC . SRL situat în Calea Plevnei nr. 128-130, sector 6, de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 1.434,60 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g şi i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen.
Sub aspectul laturii obiective, luarea de către inculpat, fără consimţământ, a mai multor bunuri, realizează elementul material al infracţiunii de furt. Astfel, prin acţiunea sa, inculpatul a trecut bunurile sustrase din posesia părţii civile în sfera sa de stăpânire.
Sub aspectul laturii obiective, luarea de către inculpat, fără consimţământ, a mai multor bunuri, realizează elementul material al infracţiunii de furt. Astfel, prin acţiunea sa, inculpatul a trecut bunurile sustrase din posesia părţii civile în sfera sa de stăpânire.
Sub aspectul laturii obiective, luarea de către inculpat, fără consimţământ, a mai multor bunuri, realizează elementul material al infracţiunii de furt. Astfel, prin acţiunea sa, inculpatul a trecut bunurile sustrase din posesia părţii civile în sfera sa de stăpânire.
Sub aspectul laturii obiective, luarea de către inculpat, fără consimţământ, a mai multor bunuri, realizează elementul material al infracţiunii de furt. Astfel, prin acţiunea sa, inculpatul a trecut bunurile sustrase din posesia părţii civile în sfera sa de stăpânire.
De asemenea, având în vedere că fapta a fost noaptea, prin efracţie, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 209 alin. 1 lit. g) şi i) C. pen.
De asemenea, având în vedere că fapta a fost noaptea, prin efracţie, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 209 alin. 1 lit. g) şi i) C. pen.
De asemenea, având în vedere că fapta a fost noaptea, prin efracţie, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 209 alin. 1 lit. g) şi i) C. pen.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe. Astfel, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, aşa cum aceasta este definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe. Astfel, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, aşa cum aceasta este definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe. Astfel, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, aşa cum aceasta este definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe. Astfel, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, aşa cum aceasta este definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.
Relativ la reţinerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., instanţa are în vedere că fapta a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.1563/03.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Relativ la reţinerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., instanţa are în vedere că fapta a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.1563/03.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Relativ la reţinerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., instanţa are în vedere că fapta a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.1563/03.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Relativ la reţinerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., instanţa are în vedere că fapta a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.1563/03.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa nu va reţine incidenţa în cauză a circumstanţelor atenuante, legale sau judiciare, având în vedere nu s-a probat existenţa nici unei împrejurări cu acest caracter.
Instanţa nu va reţine incidenţa în cauză a circumstanţelor atenuante, legale sau judiciare, având în vedere nu s-a probat existenţa nici unei împrejurări cu acest caracter.
Instanţa nu va reţine incidenţa în cauză a circumstanţelor atenuante, legale sau judiciare, având în vedere nu s-a probat existenţa nici unei împrejurări cu acest caracter.
Instanţa nu va reţine incidenţa în cauză a circumstanţelor atenuante, legale sau judiciare, având în vedere nu s-a probat existenţa nici unei împrejurări cu acest caracter.
b. În drept, fapta inculpatului SVG, care în noaptea de 24/25.07.2009, în jurul orei 01:00, a pătruns prin efracţie în magazinul situat în Calea Plevnei nr. 136, sector 6, de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 4.478,80 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g şi i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen.
c. În drept, fapta inculpatului SVG, care în noaptea de 12/13.08.2009 a sustras nouă acumulatori auto şi o pubelă aparţinând SC . SRL, în valoare totală de 690 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen.
De asemenea, având în vedere că fapta a fost noaptea instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 209 alin. 1 lit. g) C. pen.
d. În drept, fapta inculpatului SVG, care în noaptea de 17/18.08.2009, în jurul orei 01:00, inculpatul SVG a pătruns prin efracţie în magazinul situat în Calea Plevnei nr. , de unde a sustras mai multe produse în valoare totală de 2.482,3 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.g şi i C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cpen.
6.Aplicarea pedepselor
a. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru fapta de furt calificat din data de 20 – 21.07.2009, săvârşită de către inculpat, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., instanţa, având în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al acesteia, urmează a condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/ 1994.
Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii ( hotărârea din 30 martie 2004 ), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” ( aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst. ). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”. În acelaşi sens este şi hotărârea Calmanovici împotriva României.
În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.
În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice, inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
b. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru fapta de furt calificat din data de 24/25.07.2009, săvârşită de către inculpat, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., instanţa, având în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al acesteia, urmează a condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Relativ la pedeapsa accesorie, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice, inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Relativ la pedeapsa accesorie, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice, inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Relativ la pedeapsa accesorie, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice, inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
c. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru fapta de furt calificat din data de 12/13.08.2009, săvârşită de către inculpat, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., instanţa, având în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al acesteia, urmează a condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
d. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru fapta de furt calificat din data de 17/18.08.2009, săvârşită de către inculpat, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., instanţa, având în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al acesteia, urmează a condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
7. În baza art. 33 C.pen. constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 471/13.10.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 19500/301/2009, rămasă definitivă la data de 02.11.2009 prin neapelare.
Ca atare, în temeiul art. 36 alin. 1 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de art.20 C.p. raportat la art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit.e, g şi i C.pen., prin Sentinţa penală nr. 471/13.10.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 19500/301/2009, rămasă definitivă la data de 02.11.2009 prin neapelare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Instanţa apreciază că se impune aplicarea acestui spor având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice, inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
8. În temeiul art. 36 alin. 3 C. pen. şi art.88 C.pen., instanţa urmează a deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre, perioada executată de inculpat din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 471/13.10.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, după cum urmează: de la data de 01.09.2009 la zi.
Instanţa va constata că inculpatul se află în executarea unei alte pedepse.
Urmează a anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1071/.2009 emis de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi va dispune emiterea unui nou mandat.
9. În temeiul art. 36 alin. 1 raportat la art. 35 alin. 4 C. pen., menţine măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a unui patent tip „sfic” cu mâner din plastic de culoare roşie cu negru (dovada seria B nr.48113), instituită prin Sentinţa penală nr. 471/13.10.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 19500/301/2009, rămasă definitivă la data de 02.11.2009 prin neapelare.
10. Pe latură civilă, părţile vătămate s-au constituit părţi civile după cum urmează:
– Reprezentantul părţii vătămate SC . SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 1.434,60 lei lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite;
– Reprezentantul părţii vătămate SC . SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 4.478,8 lei lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite în data de 25.07.2009, şi cu suma de 2.482,3 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de învinuit în data de 18.08.2009;
Reprezentantul părţii vătămate SC . SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 690 lei lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite;
Pentru angajarea răspunderii civile a inculpatului trebuie să fie îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 998 – 999 Cod civil, şi anume existenţa unei fapte ilicite cu vinovăţie, a unui prejudiciu cert, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
În ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite, instanţa apreciază că este îndeplinită această condiţie, în considerentele expuse anterior reţinând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, că acesta a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, că au produs părţilor civile prejudicii certe, constând în contravaloarea bunurilor sustrase, aspecte care rezultă din procesele verbale întocmite de părţile civile precum şi din declaraţiile inculpatului care recunoaşte sustragerea acestor bunuri.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 C. proc. pen., va admite acţiunea civilă a părţii civile S.C. S.R.L., şi va obliga inculpatul, la plata către aceasta a sumei de 1434,6 de lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
În temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 C. proc. pen., va admite acţiunea civilă a părţii civile S.C. . S.R.L., şi va obliga inculpatul, la plata către aceasta a sumei de 4.478,8 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase în data de 25.07.2009, şi la plata către aceasta a sumei de 2482,3 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase în data de 18.08.2009, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
În temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 C. proc. pen., va admite acţiunea civilă a părţii civile S.C. . S.R.L., şi va obliga inculpatul, la plata către aceasta a sumei de 690 de lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
11. În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, care se vor achita în contul IBAN 030TREZ7015032XXX005681, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti – beneficiar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.