Drept penal. Furtul
-Art. 208 alin.1 -209 alin. 1 lit. e, g, i din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin.2 şi art. 99 alin.2 din Codul penal
În raport de circumstantele comiterii faptei, de perseverenta infractionala dar si de curajul de care dă dovada inculpatul, aplicarea unei masuri educative nu ar fi suficienta si nu poate constitui un mijloc de reeducare eficient conform dezideratelor inscrise in art. 52 Cod penal.
SENTINŢA PENALĂ NR. 157 DIN 14.09.2010
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Fetesti a fost trimis în judecată inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzuta şi pedepsita de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g şi i din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 99 alin. 2 din Codul penal .
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada februarie – iunie 2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a sustras pe stradă, pe timp de zi şi de noapte din posesia partilor vatamate poşete şi portofele, creând astfel un prejudiciu total de 1500 lei, faptele acestuia intrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat mentionata mai sus .
Fapta a fost reţinută în sarcina inculpatului în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prin declaratia data in fata instantei, partea vatamata a precizat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 200 lei ce reprezinta suma de bani sustrasa de inculpat si ramasa nerecuperata.
În termenul prevazut de lege partea vătămată a comunicat la solicitarea instantei ca nu formuleaza pretentii civile impotriva inculpatului in cadrul procesului penal.
În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, care a declarat in esenta ca mentine declaratiile date in cauza intrucat corespund adevarului si recunoaste comiterea infractiunii retinuta in sarcina sa prin rechizitoriu.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa constată vinovăţia inculpatului dovedită cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g şi i din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 99 alin. 2 C.pen. şi a reţinut următoarea situaţie de fapt :
În seara zilei de 23.02.2009, inculpatul minor a observat-o pe partea vătămată avea o poşetă pe umăr, dar care îi căzuse în timp ce era aplecată către fiul ei în vârstă de circa 3 ani.
Spontan, inculpatul s-a hotărât să-i sustragă geanta, astfel că a profitat de neatentia victimei a tras geanta de pe mâna acesteia şi a fugit.
Partea vătămată avea în geantă mai multe bunuri, un telefon mobil, carduri bancare, chei şi acte de identitate. Inculpatul a examinat conţinutul genţii şi a oprit doar telefonul mobil ( pe care l-a pierdut ulterior) şi apoi a aruncat geanta cu restul bunurilor care se aflau înăuntru.
Geanta a fost găsită de martorul A care a predat-o poliţiei, fiind apoi restituită părţii vătămate. Aceasta a precizat ca nu formuleaza pretentii civile impotriva inculpatului in cadrul procesului penal desi nu a mai recuperat telefonul mobil.
Desi inculpatul a recunoscut ca a sustras geanta partii vatamate a tagaduit existenta telefonului mobil, sustinere pe care instanta o va inlatura ca nesincera intrucat este contrazisa de declaratia partii vatamate si celelalte probe, ori in conditiile in care partea vatamata nu a mai pretins contravaloarea acestui bun aceasta nu ar fi avut nici un interes sa denatureze adevarul iar la dosar nu exista date din care sa rezulte vreo indoiala cu privire la sinceritatea acesteia. Pe de alta parte este de notorietate ca persoanele de sex feminin pastreaza de obicei in posete telefoanele mobile iar inculpatul avea interes sa nu recunoasca sustragere acestui bun de o valoare mai mare pentru a-si crea o situatie mai usoara.
În ziua de 23.05.2009 inculpatul se afla prin oraş, împrejurare în care a observat-o pe partea vătămată B în timp ce aceasta se deplasa cu o pungă cu gunoi menajer către tomberoanele de colectare a gunoiului, dar care mai avea sub braţ şi o geantă.
Inculpatul s-a apropiat în fugă de aceasta, i-a sustras geanta de sub braţ şi a fugit, cheltuind ulterior banii găsiţi în geantă, iar pe aceasta a aruncat-o. Prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost în valoare de 200 lei şi nu a mai fost recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă impotriva inculpatului cu aceasta suma.
În ziua de 19.06.2009 inculpatul a observat-o pe partea vătămată C în timp ce se îndrepta către un magazin şi ţinea în mână un portofel, conditii in care s-a apropiat în fugă de aceasta şi i-a luat portofelul din mână. În portofel se găseau actele de identitate ale părţii vătămate şi suma de 345 lei.
Inculpatul a fugit cu portofelul, dar a fost văzut de martorul care a plecat în urmărirea lui şi a reuşit să il prindă în scurt timp, recuperându-se şi portofelul care a fost restituit părţii vătămate.
La faţa locului a venit rapid şi un poliţist care se afla în zonă şi l-a condus pe inculpat la sediul poliţiei pentru cercetări.
Acesta a fost supus şi unei expertize medico-legale psihiatrice, rezultând că a avut discernământ la momentul săvârşirii faptelor. În raportul de expertiză medico-legală sunt amintite şi alte fapte pentru care inculpatul este cercetat, dar acestea fac obiectul altor dosare aflate în lucru.
Avand in vedere considerentele mai sus expuse, in raport de intregul ansamblu probatoriu administrat in cadrul procesului penal, instanta a apreciat ca inculpatul se face vinovat de comiterea infractiunii retinute in sarcina sa prin rechizitoriu.
În drept, fapta inculpatului care în perioada februarie – iunie 2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a sustras pe stradă, pe timp de zi şi de noapte din posesia partilor vatamate A, B şi C poşete şi portofele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g şi i din C.pen.
In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 99 alin. 2 din C.pen, fapta fiind comisa in stare de minoritate si disp. art. 41 alin. 2 din C.pen. intrucat infractiunea a fost savarsita in baza aceleiasi rezolutii infractionale in forma continuata .
Sub aspectul laturii obiective a infractiunii, se retine ca inculpatul a actionat in scopul insusirii pe nedrept a bunurilor respective, actele comise de acesta intrand in continutul elementului material al infractiunii de furt calificat.
Din analiza probelor administrate in cauza si a imprejurarilor in care a fost savarsita fapta rezulta ca s-a adus o atingere suficient de grava valorilor sociale aparate prin legea penala.
De asemenea, instanta constata in baza probelor mentionate mai sus ca subzista legătura de cauzalitate necesara pentru existenta infractiunii, între fapta comisa şi urmarea socialmente periculoasă produsa de catre inculpat, constand in paguba cauzata partilor vatamate.
În ceea ce priveşte vinovatia inculpatului, instanţa reţine că acesta a săvârşit fapta cu intenţia directă definita in cadrul art.19 alin.1 pct.1 lit. a C.pen, întrucât asa cum rezulta din probatoriul existent la dosar, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea infractiunii respective.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa, constata ca fapta exista, a fost savarsita de catre inculpat si constituie infractiune in sensul art. 17 C. pen., astfel ca în baza art. 345 alin. 2 C.proc.pen., urmează să îl condamne pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzuta şi pedepsita de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g şi i din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 99 alin. 2 C.pen.
La individualizarea cuantumului pedepsei, instanţa a avut in vedere portivit art. 72 C.pen., imprejurarile in care a fost savarsita fapta corelativ cu gradul de pericol social concret al acesteia, natura şi limitele pedepsei stabilite pentru infractiunea comisa, dispozitiile partii generale a codului penal, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala si aspectele legate de persoana inculpatului, inclusiv starea de minoritate a acestuia.
În acest sens, instanţa va reţine, în temeiul articolului 74, literele a şi c din Codul penal, cu titlul de circumstanţe atenuante judiciare, pe de o parte conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea acestor infracţiuni iar pe de altă parte atitudinea acestuia după săvârşirea faptei. Conduita anterioară a inculpatului se va raporta la lipsa de antecedente penale a acestuia, fapt ce reiese din fişa sa de cazier judiciar existentă la dosar.
În perioada care a urmat săvârşirii infracţiunii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, de fiecare dată când a fost audiat de către organele judiciare penale, şi-a exprimat în mod real regretul că a comis această faptă şi a răspuns solicitărilor organelor judiciare penale, dovedind astfel o conduită procesuală adecvată.
Odată reţinute circumstanţele atenuante judiciare, instanţa a dat eficienţă legală şi de aceea în temeiul articolului 76 alin. 1, litera d din Codul penal, conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, instanţa a redus pedeapsa ce va fi aplicata sub minimul special .
Se apreciaza de catre instanta in raport de circumstantele comiterii faptei, de perseverenta infractionala dar si de curajul de care a dat dovada inculpatul ca aplicarea unei masuri educative nu ar fi suficienta si nu poate constitui un mijloc de reeducare eficient conform dezideratelor inscrise in art. 52 Cod penal.
In consecinta, instanta in baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g şi i din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 99 alin. 2 C.pen si art. 74 alin. 1 lit. a si c din C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d din C.pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Având totusi în vedere varsta inculpatului, faptul ca nu are antecedente penale, a avut o comportare bună în societate până la săvârşirea acestei fapte şi a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere şi regret pe toată durata procesului penal, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie şi constatând îndeplinite celelalte două condiţii impuse de articolul 81, literele a şi b din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 1 an si 6 luni, stabilit in condiţiile art. 110 C.pen.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 27.09.2010 prin neapelare.
