Furt calificat. Greşita reţinere a circumstanţelor atenuante. Perseverenţă infracţională.
Inculpatul este recidivist, suferind numeroase condamnări anterioare tot pentru comiterea unor infracţiuni de furt, a săvârşit un număr considerabil de acte materiale antisociale, ca elemente constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii – ceea ce reflectă perseverenţă infracţională şi denotă o periculozitate sporită a făptuitorului – şi este cercetat penal într-un alt dosar, pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 125/A/13 decembrie 2010
Prin sentinţa penală nr.1132/27 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr.2960/190/2010 a fost condamnat inculpatul MI pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (6 acte materiale) şi art. 37 lit. b C.penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b şi c C.penal şi făcând astfel aplic. art. 76 lit. c C.penal.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru toată durata executării pedepsei.
S-a luat act că părţile vătămate MOI, ŞG, BFC, PI, BF şi BA nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma totală de 1540 lei dobândiţi în urma săvârşirii actelor materiale în dauna părţilor vătămate BF, BA şi MIO.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 10.02.2010 la zi.
În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 189 Cod penal s-a dispus avansarea sumei de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bistriţa-Năsăud – avocat FA.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa.
Apelul declarat în cauză este fondat, pentru motivele invocate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul constată că, în baza materialului probator administrat, prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt, reţinând în mod just vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, greşind însă, în mod nejustificat asupra reţinerii circumstanţelor atenuante, în favoarea inculpatului.
Este real că, individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului însă, cu toate acestea, în stabilirea pedepsei, trebuie să se realizeze un examen obiectiv al întregului material probatoriu ca şi a împrejurărilor ce caracterizează persoana făptuitorului.
În practica judiciară s-a simţit, nu de puţine ori, nevoia de a apela la instituţia reglementată de dispoziţiile art. 74 Cod penal, din cauza unor carenţe de ordin legislativ, însă, acest lucru s-a realizat din necesitatea de a stabili pedepse corect individualizate, atât ca întindere, cât şi ca mod de executare.
Este evident că, utilizarea frecventă a unor instituţii poate genera – şi în materia dreptului, ca şi orice alt domeniu – excese, constatându-se în practica instanţelor o anumită „lejeritate” în reţinerea de circumstanţe atenuante, omiţându-se a se avea în vedere că acestea vizează situaţii particulare, ce exced unei conduite normale.
De altfel, în jurisprudenţă, s-a statuat că simpla constatare a lipsei antecedentelor penale nu atrage după sine, în mod automat, reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit.”a” Cod penal.
În mod corelativ, restituirea unora dintre bunurile sustrase sau recunoaşterea faptelor deduse judecăţii nu justifică reţinerea obligatorie a celorlalte circumstanţe atenuante, prev.de art. 74 lit.”b” şi „c” Cod penal.
Din analiza datelor concrete ale cauzei ca şi din examinarea împrejurărilor ce definesc persoana inculpatului, tribunalul conchide că inculpatul nu este îndreptăţit să beneficieze de circumstanţe atenuante reţinute în favoare sa, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
În concret, inculpatul nu a depus nicio stăruinţă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, măsurile luate în acest sens datorându-se organelor de cercetare penală.
Pe de altă parte, comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului a constat în acceptarea evidenţei ce nu mai putea fi negată, în condiţiile în care cel în cauză fusese depistat de organele de poliţie având asupra sa mănuşile din material textil şi încălţămintea, utilizate la săvârşirea actelor materiale de furt.
Totodată, inculpatul este recidivist, suferind numeroase condamnări anterioare tot pentru comiterea unor infracţiuni de furt, a săvârşit un număr considerabil de acte materiale antisociale, ca elemente constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii – ceea ce reflectă perseverenţă infracţională şi denotă o periculozitate sporită a făptuitorului – şi este cercetat penal într-un alt dosar, pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art.379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, apelul declarat în cauză va fi admis, sentinţa atacată va fi desfiinţată şi pronunţând o nouă hotărâre, se va dispune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului ,prev.de art.74 lit.”b,c” Cod penal, precum şi efectele reţinerii acestora , potrivit dispoziţiilor art.76 lit.”c” Cod penal, iar în temeiul dispoziţiilor art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.”g,i” Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art. 37 lit.”b” Cod penal se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La stabilirea acestei pedepse au fost avute în vedere dispoziţiile art.72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare, respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social sporit al faptei comise şi la persoana inculpatului, caracterizat în cele ce preced.
S-a apreciat, pe de altă parte, că această pedeapsă este în măsură să realizeze scopurile de prevenţie specială şi generală, astfel cum sunt acestea definite în cuprinsul art.52 Cod penal.
În baza dispoziţiilor art.383 Cod procedură penală rap. la art. 350 Cod procedură penală se va menţine starea de arest a inculpatului, iar în temeiul dispoziţiilor art.88 Cod penal se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 10.02.2010, la zi.
Şi cel de-al doilea motiv de apel, invocat este întemeiat, prima instanţă dispunând confiscarea de la inculpat a unei sume prea mari.
Astfel, în ceea ce priveşte fapta de sustragere comisă în dauna părţii vătămate BF, se constată că inculpatul a beneficiat de suma de 50 lei sustrasă şi de 80 lei reprezentând preţul obţinut din vânzarea telefonului marca Nokia 7100, bani pe care inculpatul i-a cheltuit în interes personal.
Întrucât partea vătămată nu a mai emis pretenţii civile, se impunea confiscarea de la inculpat a sumei de 130 lei.
Acelaşi lucru se impunea şi în cazul sumelor de 515 lei şi 40 Euro de care inculpatul a beneficiat ca urmare a furtului comis în dauna părţii vătămate BA şi din valorificarea telefonului Nokia N 73 sustras, sume pe care aceasta nu le-a mai pretins.
La această sumă se adaugă contravaloarea celor 17 bonuri valorice sustrase şi nerecuperate în valoare totală de 170 lei.
În fine, se impunea a se confisca şi suma de 40 lei sustrasă de la partea vătămată MIO, cheltuită de inculpat în interes personal şi nerevendicată.
În consecinţă, admiţându-se apelul, se va dispune confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 855 lei (130 lei + 515 lei +170 lei + 40 lei) şi 40 Euro, sau echivalentul în lei a acestei sume la data plăţii.
Potrivit dispoziţiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând însă că nu există şi alte temeiuri pentru desfiinţarea hotărârii atacate.
Ca urmare, celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate vor fi menţinute.
