Furt calificat în formă continuată. Rezoluţie infracţională unică. Pedepse accesorii : norma naţională-CEDO. Latură civilă. Confiscare.


JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 13/P DIN DATA DE 16.01.2008

Furt calificat în formă continuată. Rezoluţie infracţională unică. Pedepse accesorii :  norma naţională-CEDO. Latură civilă. Confiscare.

Asupra acţiunii penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 2247/254 din 31.08.2007.

În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, în perioada iunie – iulie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a sustras mai multe bunuri din camerele de hotel ale părţilor vătămate P.M. şi M.D. – Ştefan, precum şi din apartamentele părţilor vătămate G.M. şi M.M., în valoare totală de 7.450 lei.

Apreciind că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii menţionate.

În cursul judecăţii, instanţa a procedat la audierea inculpatului M.E. şi a martorilor M.M. şi D. C. şi a dispus, din oficiu, ataşarea la dosarul cauzei a unei copii de pe sentinţa penală nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa prin care inculpatul M.E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea, în concurs real, a două fapte de tâlhărie.

Coroborând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.E. domiciliază în municipiul Mangalia, a absolvit 3 clase, nu are ocupaţie şi loc de muncă, trăieşte în concubinaj, are un copil minor şi are antecedente penale, prin sentinţa penală nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea, în concurs real şi în perioada minorităţii, a două fapte de tâlhărie.

Hotărârea penală menţionată anterior a rămas definitivă la data de 10.05.2007, prin neapelare.

În vederea aducerii la îndeplinire a acestui mandat, lucrătorii Poliţiei municipiului Mangalia au efectuat activităţi specifice de căutare a inculpatului M.E.. În acest scop, în ziua de 22.07.2007, s-au deplasat la locuinţa sa, însă, constatând că inculpatul a fugit pe geamul din spate, l-au urmărit pe acesta şi l-au imobilizat în zona Bălţii Mangalia, iar, cu ocazia percheziţiei corporale, au constatat că inculpatul avea asupra sa un telefon mobil marca LG.

În urma cercetărilor efectuate de către organele de poliţie, s-a stabilit că, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa, însă mai înainte de a fi reţinut în vederea executării pedepsei aplicate prin aceasta, inculpatul a comis mai multe acte materiale de sustragere a unor bunuri din posesia părţilor vătămate P.M., M.D., G.M. şi M.M. şi că telefonul găsit asupra inculpatului aparţinea acesteia din urmă.

Astfel, în noaptea de 24/25.06.2007, inculpatul a pătruns prin escaladarea balconului în camera hotelului x din Mangalia, aflată la parter, şi a sustras un aparat foto digital marca Sony Cyber Shot şi două telefoane mobile marca Nokia 1110 şi marca Motorola V 618, în valoare totală de 1.800 de lei, precum şi suma de 280 lei, ce aparţineau părţii vătămate P.M., care era cazată în camera de hotel respectivă.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul nopţii de 26/27.06.2007, inculpatul a pătruns tot prin escaladarea balconului în camera a hotelului y din Mangalia de unde a luat mai multe bunuri (o pereche de pantaloni scurţi, două telefoane, o borsetă, o poşetă de damă, etc.), precum şi suma de 70 de lei, care aparţineau părţii vătămate M.D. cazată în această cameră de hotel.

A doua zi, martorul M. M., agent de pază la hotelul y, a găsit abandonate, în spatele hotelului, o geantă de culoare neagră, o borsetă de culoare roşie şi o pereche de pantaloni, despre care s-a stabilit că aparţin părţii vătămate M.D. –, motiv pentru care au fost restituite acesteia de către organele de cercetare penală.

Ulterior, în noaptea de 18/19.07.2007, inculpatul a pătruns prin escaladarea balconului în locuinţa părţii vătămate G.M., situată la parterul blocului …de pe strada Portului din Mangalia, şi a sustras două portofele ce conţineau suma de 1.650 lei şi acte de identitate.

În cursul nopţii de 20/21.07.2007, inculpatul a pătruns prin escaladarea ferestrei de la dormitor în locuinţa părţii vătămate M.M., aflată la parterul blocului …. de pe strada Sirenei din Mangalia, de unde şi-a însuşit o borsetă de culoare neagră ce conţinea două telefoane mobile marca Nokia şi marca LG, acte de identitate şi un portofel în care se găseau bani, precum şi o borsetă de culoare roşie ce conţinea bani, un telefon mobil marca Siemens, acte de identitate şi obiecte de îmbrăcăminte, valoarea totală a bunurilor fiind de 3.990 lei.

Telefonul marca LG a fost găsit asupra inculpatului M.E. cu ocazia reţinerii sale de către lucrătorii de poliţie în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa şi a fost restituit părţii vătămate M.M..

Cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului în cazul fiecăreia dintre acţiunile de sustragere, au fost ridicate mai multe fragmente de urme digitale de pe elementele de construcţie ale celor două camere de hotel în care au fost cazate părţile vătămate P.M. şi M.D. ori ale locuinţelor părţilor vătămate G.M. şi M.M., precum şi de pe bunurile aflate în aceste locuri.

Prin rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică întocmite de IPJ Constanţa – Serviciul Criminalistic s-a stabilit că urma papilară ridicată de pe cardul din hotel  x din Mangalia, urma papilară ridicată de pe partea interioară a balustradei balconului camerei hotelului  y din Mangalia, urma papilară ridicată de pe partea interioară a pervazului ferestrei de la dormitorul locuinţei părţii vătămate M.M. şi urmele papilare ridicate de pe pervazul interior al geamului de la balconul locuinţei părţii vătămate G.M. au fost create de către inculpatul M.E..

Starea de fapt expusă anterior se fundamentează pe declaraţiile părţilor vătămate, pe declaraţiile martorilor, pe rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică întocmite de IPJ Constanţa – Serviciul Criminalistic, şi pe înscrisurile aflate la dosar (procese – verbale de cercetare la faţa locului, procese – verbale de investigaţie, procese – verbale de predare şi primire, certificat de garanţie, proces – verbal de depistare, sentinţa penală nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa şi fişa de cazier judiciar a inculpatului).

În toate declaraţiile date în faţa organelor judiciare, inculpatul M.E. a negat comiterea celor patru acte materiale ale infracţiunii de furt reţinute în sarcina sa, arătând, pe de o parte, că nu a fost prezent în camerele de hotel ori în locuinţele părţilor vătămate şi că amprentele sale au fost prelevate de pe un recipient care i-a fost oferit la sediul poliţiei pentru a bea apă, iar, pe de altă parte, că telefonul găsit asupra sa de către lucrătorii de poliţie, despre care s-a stabilit ulterior că aparţine părţii vătămate M.M., l-ar fi câştigat de la martorul DC în urma unui joc de barbut.

Susţinerile sale în sensul că amprentele ar fi fost prelevate de pe un recipient care i-a fost oferit la sediul poliţiei pentru a bea apă nu pot fi reţinute câtă vreme, la întocmirea celor patru rapoarte de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică, au fost analizate urmele papilare ridicate de către lucrătorii de poliţie de pe cardul găsit în camera hotelului x din Mangalia, de pe partea interioară a balustradei balconului camerei  hotelului y din Mangalia, de pe partea interioară a pervazului ferestrei de la dormitorul locuinţei părţii vătămate M.M. şi de pe pervazul interior al geamului de la balconul locuinţei părţii vătămate G.M..

Or, prin compararea acestor urme papilare cu fişa dactiloscopică decadactilară a inculpatului M.E., aflată în păstrare în sistemul AFIS 2000, s-a stabilit cu certitudine că acestea aparţin inculpatului împrejurare care îl plasează pe acesta, fără putinţă de tăgadă, în camerele de hotel şi în locuinţele părţilor vătămate.

De asemenea, sunt lipsite de fundament şi susţinerile inculpatului în sensul că telefonul găsit asupra sa de către lucrătorii de poliţie, despre care s-a stabilit ulterior că aparţine părţii vătămate M.M., l-ar fi câştigat de la martorul D C în urma unui joc de barbut, din moment ce acesta din urmă a negat că ar fi jucat vreodată barbut cu inculpatul. 

Declaraţiile părţilor vătămate sunt concludente sub aspectul naturii bunurilor care le aparţineau şi care au fost luate de către inculpat din camerele de hotel sau din locuinţele acestora, iar declaraţia martorului M M, care a găsit abandonate, în spatele hotelului y , bunurile sustrase din posesia părţii vătămate M.D. cu excepţia sumei de 70 de lei, dovedeşte, în mod indirect, că scopul urmărit de inculpat la săvârşirea faptei era obţinerea unor sume de bani sau a unor bunuri lesne de valorificat pentru asigurarea traiului zilnic.

Din examinarea fişei de cazier judiciar a inculpatului instanţa reţine că, prin sentinţa penală nr. 137 din data de 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa, acesta a mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea, în concurs real şi în perioada minorităţii, a două fapte de tâlhărie.

Fapta inculpatului M.E. care, în perioada 24 iunie 2007 – 21 iulie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la adăpostul întunericului şi prin escaladare sau efracţie, a pătruns în camera hotelului x din Mangalia, în care era cazată partea vătămată P.M., în camera hotelului y din Mangalia, în care era cazată partea vătămată M.D. şi în locuinţele părţilor vătămate G.M. şi M.M., situate în aceeaşi localitate, de unde a sustras mai multe bunuri din posesia acestora, inclusiv acte de identitate, cu scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al fiecăruia dintre actele care intră în componenţa infracţiunii continuate s-a realizat prin acţiunea de luare a bunurilor din posesia părţilor vătămate fără consimţământul acestora, urmarea imediată a constat în lipsirea părţilor vătămate de posesia şi folosinţa bunurilor, iar legătura de cauzalitate dintre acestea rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

In ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a acţionat cu intenţie directă întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale (lipsirea părţilor vătămate  de folosinţa bunurilor prin luarea acestora fără drept din posesia lor) şi a urmărit producerea acestui rezultat.

Rezoluţia infracţională unică în baza căreia a acţionat inculpatul şi care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Codul penal rezultă din modul identic de operare (pătrunderea, prin escaladare sau efracţie, în camere de hotel sau în locuinţe situate la parterul clădirilor de care aparţin) şi din împrejurarea că faptele au fost comise la un interval scurt de timp şi cu scopul obţinerii unor foloase materiale necesare asigurării traiului inculpatului, în lipsa unui loc de muncă stabil.

La stabilirea pedepsei faţă de inculpat, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanţa constată că legiuitorul însuşi a conferit infracţiunii de furt calificat un grad ridicat de pericol social generic, pe de o parte prin sancţionarea acesteia numai cu închisoarea, iar, pe de altă parte, prin stabilirea limitelor pedepsei între 3 şi 15 ani închisoare.

De asemenea, faţă de valoarea ridicată a prejudiciului (7.450 lei), de modul de săvârşire a faptei (pe timp de noapte, prin efracţie sau prin escaladarea balconului camerelor de hotel sau locuinţelor, existând pericolul surprinderii părţilor vătămate în acestea) şi de circumstanţele personale ale inculpatului (acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă de trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea unor fapte de tâlhărie, împrejurare ce denotă perseverenţă în activitatea infracţională), instanţa apreciază că fapta săvârşită de inculpat prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.

Pentru considerentele expuse, date fiind şi vârsta inculpatului şi împrejurarea că acesta are un copil minor în întreţinere, instanţa îl va condamna la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.

Deşi inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de şase luni şi hotărârea a rămas definitivă mai înainte de săvârşirea faptelor pentru care este cercetat în prezenta cauză, instanţa reţine că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Codul penal nu sunt aplicabile întrucât acesta a comis în timpul minorităţii faptele pentru care a fost condamnat, iar aceste fapte nu atrag starea de recidivă.

Cu toate acestea, instanţa constată că sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară de infracţiuni, potrivit cărora „când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni”.

În aplicarea acestei dispoziţii legale şi a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanţa va contopi pedeapsa de trei ani şi şase luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 137 din 26.03.2007 a Tribunalului Constanţa cu pedeapsa de trei ani închisoare din prezenta cauză şi va aplica inculpatului M.E. pedeapsa cea mai grea de trei ani şi şase luni închisoare.

Totodată, în temeiul art. 36 alin. (3) din Codul penal, instanţa va scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului M.E. perioada executată cu începere de la 22.07.2007 la zi, va anula mandatul de executare emis de Tribunalul Constanţa şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de trei ani şi şase luni închisoare aplicată inculpatului M.E. în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Codul penal „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar în conformitate cu aliniatul al doilea al aceluiaşi articol „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) – c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei (…)”.

Deşi art. 71 alin. (2) din Codul penal impune aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii constând în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) – c) din acelaşi act normativ, instanţa constată că, raportat la circumstanţele speţei, interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii nu răspunde niciunuia dintre dezideratele enunţate de art. 52 din Codul penal privind scopul pedepsei.

Astfel, în afara oricărei conexiuni cu faptele imputate inculpatului şi fără a justifica o măsură de corectare pe viitor a comportamentului acestuia, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii apare ca fiind o măsură penală incidentă, prin automatismul legii, în domeniul vieţii private a persoanei condamnate. Or, o atare ingerinţă trebuie să îşi găsească justificarea în necesitatea intervenţiei, precum şi în scopurile reclamate de o asemenea măsură într-o societate democratică.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private (…)”, iar punctul 2 prevede că „nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Având de soluţionat conflictul dintre norma naţională română, reprezentată de art. 71 alin. (2) din Codul penal, şi norma europeană, reprezentată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa constată că aplicarea automată a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, reglementată de dreptul penal român, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti, nu îndeplineşte cerinţele enunţate de art. 8 pct. 2 din Convenţie.

În speţă, instanţa constată că, faţă de natura infracţiunii comise de inculpatul M.E., interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică, neavând nicio legătură cu securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, singurele valori de natură a justifica ingerinţa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) din Codul penal, instanţa va interzice inculpatului M.E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.

Părţile vătămate P.M., G.M. şi M.M. s-au constituit părţi civile în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile reprezentând prejudiciul produs prin fapta acestuia şi nerecuperat.

Astfel, partea vătămată P.M. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2.080 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat partea vătămată G.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.650 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de, iar partea vătămată M.M. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 3.610 lei reprezentând contravaloarea bunurilor însuşite de inculpat  arătând că i-a fost restituit în natură unul dintre cele trei telefoane sustrase.

La rândul său, partea vătămată M.D. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 110 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat şi nerecuperate în natură însă, la data de 24.10.2007, a depus la dosarul cauzei o cerere în care a arătat că renunţă la pretenţiile civile.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Aceste dispoziţii legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile acesteia şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

În speţă, fapta inculpatului de a lua din posesia părţilor civile P.M., G.M. şi M.M. mai multe bunuri, fără consimţământul acestora, constituie o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea sa civilă delictuală, prejudiciul constă în contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate în natură sau prin echivalent de către părţile civile, fapta ilicită a fost comisă de inculpat cu vinovăţie, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu rezultă din însăşi săvârşirea acesteia.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M., G.M. şi M.M. şi îl va obliga pe inculpatul M.E. să plătească părţii civile P.M. suma de 2.080 lei despăgubiri civile, părţii civile G.M. suma de 1.650 lei despăgubiri civile, iar părţii civile M.M. suma de 3.610 lei despăgubiri civile.

Totodată, faţă de împrejurarea că acţiunea civilă în procesul penal este guvernată de principiul disponibilităţii şi este supusă regulilor de procedură înscrise în legea procesual civilă, instanţa, în temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, va lua act de renunţarea părţii vătămate M.D. la pretenţiile civile.

Pe de altă parte, însă, faţă de împrejurarea că partea vătămată M.D. – Ştefan a renunţat la pretenţiile civile, instanţa constată că, din valorificarea bunurilor sustrase de la aceasta, inculpatul a obţinut un beneficiu echivalent cu valoarea acestor bunuri, în cuantum de 110 lei. Or, întrucât această sumă de bani reprezintă un bun dobândit prin săvârşirea faptei şi nu a servit la despăgubirea părţii vătămate căreia îi aparţineau obiectele valorificate, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din Codul penal instanţa va confisca de la inculpatul M.E. suma de 110 lei.

În temeiul art. 189 din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza urmăririi penale, precum şi onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în cursul judecăţii, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Constanţa, iar în temeiul art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa îl va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.