R O M A N I A
TRIBUNALUL PENTRU MINORI SI FAMILIE BRASOV
DECIZIA PENALA NR 22/A
Sedinta publica din data de 30 .04.2009
Cu participarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalului pentru minori si Familie Brasov
Pentru azi fiind amanata pronuntarea asupra apelului formulat de catre Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov impotriva sentintei penale nr./27.01.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr./197/2008.La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care,
Dezbaterile in cauza au avut loc in sedinta publica din 22.04.2009 cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din aceea zi, care face parte integranta din prezenta decizie, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de .04.2009 si apentru data de .04.2009
T R I B U N A L U L,
Constata ca prin sentinta penala nr /27.01.2009 a Judecatoriei Brasov in baza art. 334 C.p.p. a fost schimbata incadrarea juridica a faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului H.H. din infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., de furt calificat in infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 C.p., art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p., de furt calificat.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin.1 lit. b1 C.p.p. a fost achitat inculpatul H.H. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p., de furt calificat.
In baza art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p. i s-a aplicat inculpatului H.H. sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1000 lei.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.p. a fost achitat inculpatul F.F. pentru savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C.p. raportat la art.208 alin.1 C.p., art.209 alin.1 lit. a si f C.p. cu aplicarea art. 99 C.p.
In baza art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p. i s-a aplicat inculpatului F.F. sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 400 lei.
S-a luat act ca partea vatamata I.O. nu s-a constituit parte civila in cauza.
In baza art. 192 alin.1 lit. d C.p.p. au fost obligati inculpatii la plata a cate 150 lei fiecare reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a dispus ca sumele de 75 lei reprezentand onorariile avocatilor din oficiu desemnati pentru inculpatii H.H. si F.F. sa se avanseze din fondurile Ministerului de Justitie in contul Baroului Brasov.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca la data de .03.2008, dupa ce au petrecut in discoteca No Problem din mun. Brasov, in jurul orei 19.00, inculpatii impreuna cu martorii N.R. si D.I., s-au urcat in autobuzul care circula pe ruta strada Valea Cetatii- Livada Postei, cu intentia de a ajunge acasa. In acelasi mijloc de transport se afla si partea vatamata care tinea in mana un telefon mobil, jucandu-se cu acesta.
Inculpatii s-au asezat langa partea vatamata, martora N.R. a ramas in zona usilor de la autobuz, iar martorul D.. s-a asezat pe culoar langa scaune.
Observand ca partea vatamata are in mana un telefon mobil, inculpatul H.H. i l-a cerut pentru a expedia un mesaj. Partea vatamata a refuzat, introducandu-si telefonul in buzunarul pantalonilor. Inculpatul H.. a insistat, si pentru ca a fost refuzat, a introdus mana in buzunarul pantalonilor partii vatamate, a sustras telefonul, pe care i l-a plasat ulterior inculpatului F.F., acesta introducandu-l in buzunarul de la pantaloni.
Ajunsi in statia de autobuz de la parcul central, inculpatii au coborat, acestia fiind urmati de partea vatamata si martora G.E., calator in autobuzul cu care se deplasau partea vatamata si inculpatii, si care le-au cerut acestora din urma sa restituie telefonul, cerand totodata ajutorul jandarmilor care patrulau in zona parcului central.
Pentru a nu fi prinsi cu telefonul asupra lor, inculpatul F. i-a inapoiat telefonul sustras inculpatului H.., iar acesta l-a aruncat in zona verde din parc.
In urma perchezitiei corporale efectuate de jandarmi asupra inculpatilor nu s-a gasit nici un telefon mobil, acestia fiind condusi la sediul sectiei de politie pentru a fi audiati.
Dupa audieri, inculpatii au revenit in zona unde au aruncat telefonul mobil, l-au recuperat, dupa care l-au vandut in aceeasi seara unei persoane necunoscute, impartind in mod egal suma obtinuta.
Situatia de fapt mai sus expusa a fost retinuta de instanta pe baza coroborarii declaratiilor inculpatilor administrate in cursul urmaririi penale cu declaratia partii vatamate si cu depozitiile martorilor G.E., D.. Ioan, N.R., din faza de urmarire penala.
Fiind audiat, inculpatul H.H., a declarat ca la data de 15.03.2008, a mers in discoteca No Problem din mun. Brasov cu verisoara sa N.R., aici intalnindu-l si pe inculpatul F.. In jurul orei 19.00, au plecat cu totii catre casa, indreptandu-se care statia de autobuz. S-au urcat in autobuz si observand-o pe partea vatamata care tinea in mana un telefon, s-a asezat langa aceasta, iar inculpatul F. a a ocupat un loc in fata sa. I- a cerut partii vatamate telefonul mobil pentru a expedia un mesaj, dar aceasta l-a refuzat si a pus telefonul in buzunarul de la pantaloni. A insistat sa-i fie dat telefonul, dar pentru ca a fost refuzat de partea vatamata, i-a introdus mana in buzunarul de la pantaloni, i-a luat telefonul pe care i l-a plasat ulterior inculpatului F. care la randul lui l-a introdus in buzunarul de la pantaloni. Au coborat la prima statie si fiind urmariti de partea vatamata, de martora G.E., care vazuse ceea ce s- a intamplat in autobuz si de un agent comunitar, care patrula in zona, i-a luat telefonul inculpatului F. si l-a aruncat in zona verde din parc pentru a nu fi gasit asupra lor.
S-a retinut ca in acelasi sens este si depozitia martorului D.. Ioan, din faza de urmarire penala, care a relatat ca dupa ce a plecat din discoteca No Problem cu cei doi inculpati si martora N.R., s-au urcat intr-un mijloc de transport in comun pentru a ajunge acasa. Aici, inculpatii s-au asezat asezat langa doi tineri care se jucau cu cu telefoanele mobile, martora N.R. a ramas langa usi, iar el a ocupat un loc pe culoar langa scaune. Inculpatul H.. i-a cerut unuia dintre cei doi tineri telefonul pentru a expedia un mesaj, acesta l-a refuzat dupa care si-a introdus telefonul in buzunarul de la pantaloni. Inculpatul H.. a insistat ca acel tanar sa ii dea telefonul, si pentru ca a fost refuzat, i-a introdus mana in buzunarul de la pantaloni, i-a sustras telefonul, dupa care i l-a pasat inculpatului F. care l-a pus in buzunar. Martorul a mai aratat ca inainte de a cobori in statie, o femeie care se afla in autobuz a intervenit, cerandu-i inculpatului H.. sa-i restituie telefonul partii vatamate, dar neprimind raspuns, aceasta a sunat la politie, el necunoscad ce s-a intamplat ulterior, deorece dupa ce a coborat in statie, nu i-a urmat pe cei doi inculpati, ci a mers intr-o alta directie.
S-a aratat ca aceste probe se coroboreaza cu declaratia partii vatamate O.I.A., care a precizat ca la data de 15.03.2008, calatorind cu autobuzul cu nr. 31 din directia strazii Valea Cetatii catre Livada Postei, o persoana care era insotit de mai multi tineri i-a introdus mana in buzunarul de la pantaloni si i-a sustras telefonul mobil, ca in statia de la parcul central a coborat impreuna cu o femeie care vazuse ceea ce s-a intamplat si au plecat in urmarirea celor care i-au luat telefonul, acestia fiind opriti de un agent comunitar care i-a legitimat si i-a condus la sediul politiei pentru a fi audiati si despre care a aflat ca se numesc H.H. si F.F., dar si si cu depozitia martorei G.E.. Fiind audiata, aceasta a afirmat ca in data de .03.2008, in jurul orei 19- 19.30, in timp ce calatorea cu autobuzul, a observat doi tineri cu virsta de 18 sau 19 ani care au urcat in autobuz si s-au asezat langa alti doi tineri de aproximativ 15 ani, intre acestia a avut loc o discutie, iar la un moment dat unul dintre cei doi tineri care au urcat in autobuz, s-a asezat in bratele tanarului de 15 ani care avea in mana un telefon mobil, iar la un moment dat l-a auzit pe acesta din urma spunand sa-i dea telefonul inapoi. In acel momnet a intrvenit, cerandu-i tanarului care luase telefonul sa il restituie, acesta a negat, coborand in statia de la parcul central impreuna cu celalalt tanar care ocupase loc langa el in autobuz si cu o alta tanara. Martora a mai aratat ca a coborat din autobuz impreuna cu partea vatamata, au pornit in cautarea celor care au sustras telefonul, au relatat unui agent comunitar despre cele intamplate care a reusit sa ii retina pe cei doi tineri care au fost legitimati si condusi la sediul politiei. Dupa legitimarea acestora, a aflat ca numele celui care s-a asezat in bratele partii vatamate, pe care l-a recunoscut ca fiind cel care i-a sustras telefonul, este H.H., iar numele celui care l-a insotit pe H.. si pe care de asemenea l-a recunoscut este F.F..
De asemenea, s-a retinut ca inculpatul F.F., a declarat ca fiind in autobuz cu inculpatul H.., a observat momentul in care acesta a introdus mana in buzunarul partii vatamate si i-a sustras telefonul mobil, imediat dupa savarsirea faptei coborand impreuna la prima statie de autobuz, respectiv la statia de la parcul central, fiind urmati de partea vatamata si de o femeie care observase ceea ce se intamplase, precum si faptul ca dupa ce au coborat, inculpatul H.. i-a dat telefonul pentru a se uita la el dupa care i l-a inapoiat.
Instanta a retinut doar partial declaratia inculpatului F., avand in vedere ca ea este contrazisa de celelalte mijloace de proba mai sus aratate, iar potrivit art. 69 Cpp, declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care se coroboreaza cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
In cursul cercetarii judecatoresti, atat inculpatii, cat si martorul D.. I, au revenit asupra declaratiilor din cursul urmaririi penale, prin cele declarate in aceasta faza procesuala incercand sa nege orice implicatie a inculpatului F.F., la savarsirea infractiunii de furt.
Astfel, inculpatul H.H., desi in faza de urmarire penala a declarat ca a introdus mana in buzunarul pantalonilor partii vatamate, i-a luat telefonul, dupa care i l-a plasat inculpatului F., care la randul lui l-a introdus in buzunar, in faza de judecata a afirmat ca inculpatul F. nu a observat momentul in care el i-a sustras telefonul partii vatamate, precum si faptul ca nu i l-a plasat acestuia in autobuz, ci i l-a aratat numai dupa ce au coborat, in acest sens fiind si declaratia inculpatului F.F..
In ceea ce priveste depozitia martorului D.. Ioan, instanta retine ca dupa ce a relatat ca partii vatamate i-a fost sustras telefonul de alti baieti, iar nu de catre inculpati, apoi a afirmat ca isi mentine declaratiile din faza de urmarire penala, ca a vazut momentul cand inculpatul H.H. i- a sustras telefonul partii vatamate pe care i l-a plasat inculpatului F.F..
Intrucat inculpatii si martorul D.. I, nu au prezentat motive intemeiate pentru aceste schimbari de declaratii, precizand totodata ca isi mentin in totalitate declaratiile din faza de urmarire penala, instanta a apreciat ca declaratiile din cursul cercetarii judecatoresti sunt nesincere, nu corespund realitatii, nefiind decat o incercare de exonerare de raspundere penala, astfel ca le-a inlaturat.
Astfel fiind, instanta a constatat ca in drept, fapta inculpatului H.H., care la data de .03.2008, bazandu-se si pe sprijinul inculpatului F.F., in timp ce se afla intr-un mijloc de transport in comun, a sustras de la partea vatamata O.I.A., un telefon mobil marca Siemens, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 208 alin. 1 C.p., art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p., de furt calificat.
Sub aspectul laturii obiective, s-a retinut ca elementul material al infractiunii consta in actiunea de luare a telefonului mobil din posesia partii vatamate fara consimtamantul acesteia. Urmarea imediata a faptei consta in producerea unui prejudiciu in patrimoniul partii vatamate, bunul de care aceasta a fost lipsita, iar legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este dovedita prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, s-a retinut ca inculpatul a savarsit infractiunea cu intentie directa, in acceptiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cp. Inculpatul au avut reprezentarea faptei sale si a consecintelor pagubitoare asupra patrimoniului partii vatamate si a urmarit acest rezultat. Inculpatul a sustras bunul in scopul insusirii pe nedrept, aspect care rezulta din modalitatea de savarsire a faptei si din intreg probatoriul administrat in cauza.
Instanta a retinut si elementele circumstantiale prev. de art. 209 alin 1 lit. a si f Cp, deoarece faptele au fost savarsite prin participarea celor doi inculpati si intr-un mijloc de transport in comun, respectiv in autobuz.
Avand in vedere declaratia inculpatului H.. conform careia il cunostea din vedere pe inculpatul F., el crezand ca acesta are varsta de 18 sau 19 ani, precum declaratia inculpatului F. care a confirmat faptul ca il stia din vedere pe inculpatul H.., instanta, la termenul de judecata din data de 20.01.2009, a pus in discutia reprezentantului Ministerului Public si a partilor, schimbarea incadrarii juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului H.H., din infractiunea prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., de furt calificat, in infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 C.p., art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p., de furt calificat si a dispus schimbarea de incadrare juridica, astfel ca nu a mai retinut in sarcina inculpatului circumstanta agravanta prev. de art. 75 lit. c Cp,” savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor”.
In drept, instanta a constatat ca fapta inculpatului F.F., care la data de .03.2008, in timp ce se afla intr-un mijloc de transport in comun, l-a sprijinit pe inculpatul H.H., la sustragerea telefonului mobil apartinand partii vatamate O.I.A., intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 26 C.p. raportat la art.208 alin.1 C.p., art.209 alin.1 lit. a si f C.p. cu aplicarea art. 99 C.p, de complicitate la furt calificat.
Sub aspectul laturii obiective, instanta a apreciat ca din probele administrate in cauza, a rezultat ca inculpatul F. a actionat impreuna cu inculpatul H.., luand impreuna si spontan hotararea infractionala de a sustrage telefonul mobil apartinand partii vatamate. Pozitionarea inculpatului F. in autobuz si impartirea ulterioara a sumei de bani, obtinuta ca urmare a valorificarii telefonului mobil, sunt elemente obiective care releva fara echivoc imprejurarea ca rezolutia infractionala a fost adoptata impreuna, inculpatul F. facilitand in mod nemijlocit punerea in executare si deposedarea partii vatamate.
Urmarea imediata a faptei a constat in producerea unui prejudiciu in patrimoniul partii vatamate, bunul de care aceasta a fost lipsita, iar legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este a fost dovedita prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a savarsit infractiunea cu intentie directa, in acceptiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cp. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale si a consecintelor pagubitoare asupra patrimoniului partii vatamate si a urmarit acest rezultat. Inculpatul a sustras bunul in scopul insusirii pe nedrept, asa cum a rezultat din intreg probatoriul administrat in cauza, dupa savarsirea faptei de catre inculpatul H.., inculpatul F., a ascuns bunul in buzunarul de la pantaloni, bun pe care l-a valorificat dupa aceea prin vanzare.
Instanta a retinut si elementele circumstantiale prev. de art. 209 alin 1 lit. a si f Cp, deoarece faptele au fost savarsite prin participarea celor doi inculpati si intr-un mijloc de transport in comun.
Cu toate acestea, instanta a apreciat ca faptele inculpatilor nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, prin continutul acesteia, fiind lipsita de importanta prin atingerea minima adusa valorii aparate de lege.
Potrivit art. 18/1 alin 1 Cp nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca aceasta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Conform art. 18/1 alin 2 Cp la stabilirea in concret a gradului de pericol social al unei infractiuni se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului.
Analizand aceste criterii, instanta a avut in vedere faptul ca este vorba de infractiuni indreptate contra patrimoniului, fara violenta, cuantumul mic al prejudiciului care a fost reparat in totalitate, disponibilitatea inculpatilor de a achita paguba produsa ca urmare a faptei savarsite in limita posibilitatilor financiare, pozitia procesuala a inculpatilor de recunoastere si regret a savarsirii faptei, acestia nefiind cunoscuti cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penala, asa cum rezulta din fisele de cazier judiciar, atitudinea lor dupa savarsirea infractiunii, rezultand din comportarea sincera si prezenta in fata autoritatilor. Cu privire la inculpatul F.F., din cuprinsul referatului de evaluare intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov, coroborat cu depozitia martorei F., instanta a mai retinut ca acesta provine dintr-o relatie de concubinaj, fiind parasit de tatal sau cu patru ani in urma, a fost nevoit sa abandoneze cursurile scolare si sa se angajeze pentru a se intretine pe sine si pe mama sa, care se afla in imposibilitate de a mai lucra, fiind diagnosticata cu hepatita intr-o forma agresiva. In ceea ce il priveste pe inculpatul H.H., instanta a retinut ca acesta provine dintr-o relatie de concubinaj, tatal nefiind deloc implicat in cresterea si educarea acestuia, fiind stabilit in judetul Constanta, mama asumandu-si un grad ridicat de responsabilitate privind problemele comportamentale ale fiului sau, afirmand ca nu s-a ocupat indeajuns de educatia si supravegherea inculpatului in perioada minoratului, perioade de timp lucrand in strainatate, acesta savarsind fapta pe fondul lipsei de educatie si a situatiei materiale precare.
Fata de cele aratate, instanta in baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin.1 lit. b1 C.p.p. a dispus achitarea inculpatului H.H., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a si f C.p., de furt calificat, iar in baza art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p. i-a aplicat acestuia sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1000 lei.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.p. instanta a dispus achitarea inculpatului F.F., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 C.p. raportat la art.208 alin.1 C.p., art.209 alin.1 lit. a si f C.p. cu aplicarea art. 99 C.p, de complicitate la furt calificat, iar in baza art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p. si i-a aplicat acestuia sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 400 lei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanta a luat act ca partea vatamata O. . I, nu s-a constituit parte civila in cauza, prejudiciul fiind recuperat.
Constatand culpa procesuala a inculpatilor, instanta, in baza art. 192 alin.1 lit. d C.p.p., i-a obligat pe acestia la plata a cate 150 lei fiecare reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat si s-a dispus ca sumele reprezentand onorariile pentru aparatorii din oficiu sa fie avansate din fondurile Ministerului de Justitie in contul Baroului Brasov.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov si a solicitat admiterea apelului declarat, desfiintarea sentintei apelate si in rejudecare condamnarea celor doi inculpati la cate o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea executarii sub supraveghere in conformitate cu dispozitiile art 86/1 C. pen si impunerea acestora a obligatiilor prevazute de art 86/3, alin 3 C. pen.
In motivarea apelului declarat, Parchetul a aratat ca fapta celor doi inculpati nu a adus o atingere minima valorilor protejate de lege, dimpotriva fapta denota un grad de pericol social ridicat. Chiar daca fapta s-a savarsit fara violenta, ceea ce nu constituie un element de fapt apt de a fi luat in considerare la aprecierea gravitatii, chiar daca prejudiciul a fost mic si a fost acoperit, retinerea acestor circumstante nu este in masura sa inlature pericolul social dovedit de inculpati. In ceea ce-l priveste pe inculpatul H.H. trebuie avut in vedere ca acesta a avut preocupari infractionale si in trecut fiind cercetat pentru comiterea unor fapte similare in trecut.
Examinand actele si lucrarile dosarului in raport de apelul declarat, instanta constata ca acesta este fondat numai in ceea ce priveste criticile referitoare la achitarea inculpatului H.H..
Astfel, inculpatul H.H. arata in declaratia sa data in fata instantei de fond ca ,, partea vatamata nu mi-a dat telefonul de buna voie ci l-am sustras din buzunarul pantalonilor”, aspect pe care il mentioneaza si in declaratia sa data in faza de urmarire penala. Declaratia sa sub acest aspect, se coroboreaza astfel cum a retinut prima instanta atat cu declaratiile martorilor audiati dar si cu declaratia inculpatului F.F. pe care a dat-o in faza de urmarire penala. Participarea inculpatului F. la comiterea furtului a fost retinuta corect de prima instanta pe baza coroborarii declaratiilor inculpatilor si a martorilor din faza de urmarire penala din care a rezultat ca inculpatul F. a vazut cand inculpatul H.. i-a luat telefonul partii vatamate si a acceptat sa-l preia pana la coborarea din autobuz, restituindu-l inculpatului H.. doar atunci cand a vazut ca sunt urmariti de partea vatamata, o femeie si un politist. Se retine ca fapta inculpatului de a sustrage bunul de la partea vatamata intr-un mijloc de transport in comun, mizand pe ajutorul coinculpatului F., ajutor care i-a fost acordat prezinta un pericol social ridicat iar aplicarea unei pedepse administrative acestui inculpat reprezinta o modalitate mult prea blanda de sanctionare. Trebuie avut in vedere ca acest inculpat a initiat fapta de sustragere a telefonului, ca nu a fost intimidat de faptul ca in acel mijloc de transport mai erau si alti calatori care il puteau observa si care puteau interveni, acesta dand dovada nu numai de multa siguranta de sine dar si de dexteritate intrucat a reusit sa fure telefonul fara ca partea vatamata sa simta pe moment acest lucru. Trebuie observat ca referatul de evaluare intocmit in cauza pentru acest inculpat nu ii este de loc favorabil. Dincolo de problemele familiale ale acestui inculpat se retine ca acesta inca din perioada minoratului a avut un caracter problematic, inculpatul nu a fost scolarizat, iar parintele cu care a crescut nu s-a ocupat indeajuns de acesta. Dovada ca, potrivit referatului, inculpatul, desi este major nu intelege sa lucreze pentru a obtine venituri din munca, este intretinut financiar si material de mama sa, isi foloseste timpul neconstructiv, obisnuieste sa mearga in locurile unde se joaca jocuri electronice. Se concluzioneaza ca perspectivele de integrare sociala sunt limitate. Toate aceste aspecte unite cu pericolul social al faptei savarsite au format convingerea instantei ca in cazul inculpatului H.H. sanctiunea cu caracter administrativ nu isi va atinge scopul preventiv si educativ, instanta de apel urmand sa-i aplice o pedeapsa cu inchisoarea in regim de suspendare sub supravegherea Serviciului de Probatiune, inculpatul urmand a fi obligat pe langa masurile de supraveghere obligatorii sa fie obligat si sa urmeze un curs de invatamant sau calificare pentru a se putea integra mai usor in societate.
La individualizarea judiciara si stabilirea cuantumului pedepsei, instanta urmeaza sa tina seama de dispozitiile art 72 C. pen in cauza urmand a fi aplicate in favoarea acestui inculpat si circumstantele atenuante prev de art 74 lit b raportat la 76 lit c Cod penal, avand in vedere faptul ca inculpatul a facut demersuri pentru a acoperi paguba pricinuita partii vatamate( fila 4, dosar urmarire penala).
In ceea ce-l priveste pe inculpatul F.F., instanta va avea in vedere ca sanctiunea cu caracter administrativ este indestulatoare, avand in vedere pe de o parte contributia acestui inculpat la comiterea faptei, iar pe de alta parte circumstantele personale ale acestuia care ii sunt favorabile. Inculpatul desi are studii minime s-a implicat in activitati lucrative de la varsta de 16 ani, cu acordul mamei sale si a lucrat cu preponderenta in spalatori auto, iar de la ultimul loc de munca, are referinte bune, seful acestuia declarandu-se multumit de activitatea lui, fiind politicos fata de clienti, realizandu-si sarcinile de serviciu cu seriozitate, bucurandu-se de increderea colegilor. Tocmai pentru acest motiv inculpatul este sustinut la locul de munca, colegii si seful inculpatului manifestand intelegere fata de situatia juridica a inculpatului chiar daca a fost implicat in comiterea unei infractiuni patrimoniale.
Se retine ca inculpatul nu a mai fost in atentia politiei, iar cu inculpatul H.H. nu are o relatie de prietenie, ulterior comiterii faptei intalnindu-se doar sporadic.
Pentru toate considerentele aratate, instanta in baza art 379 pct 2lit a C. pr. pen urmeaza sa admita apelul declarat de parchetul de pe langa Judecatoria Brasov impotriva sentintei penale nr./.01.2009 pronuntata in dosarul penal /197/2008 al Judecatoriei Brasov pe care o desfiinta, numai in ceea ce priveste achitarea inculpatului O. si rejudecand in aceste limite:
In baza art.208 al 1, art.209 al.1 lit a si f C. pen cu aplicarea art.74 lit b raportat la 76 lit c Cod penal il va condamna pe inculpatul O. la o pedeapsa de un an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat .
In baza art. 86 /1 Cod penal va dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste in baza art 86 /2 Cod penal un termen de incercare de 3 ani.
In baza art 86 /3 Cod penal pe durata termenului de incercare inculpatul H.H. va trebui sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov
b) sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu , resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile , precum si intoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta
In baza art 86/3 al 3 Cod penal inculpatul va fi obligat sa urmeze un curs de invatamant ori de calificare .
In baza art 86 /4 Cod penal, i se va atrage atentia inculpatului asupra revocarii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul in care nu respecta masurile si obligatiile stabilite.
In baza art 71 alin 1 si 2 C. pen i se vor interzice inculpatului drepturile prevazute de art art 64 lit a teza a II a, lit b. C. pen.
In baza art 71 alin 5 C. pen se va dispune pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei suspendarea pedepselor accesorii prev. de art 64 lit a teza a II a, lit b.C. pen.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate .
In baza art 191 Cod procedura penala inculpatul O. va fi obligat
sa plateasca statului suma de 330 lei cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei se va suporta in avans din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor cetatenesti ca onorariu pentru aparator din oficiu.
In baza art. 192 al 3 cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul F.F. vor ramane in sarcina statului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de parchetul de pe langa Judecatoria Brasov impotriva sentintei penale nr./27.01.2009 pronuntata in dosarul penal /197/2008 al Judecatoriei Brasov pe care o desfiinteaza , numai in ceea ce priveste achitarea inculpatului O. si rejudecand in aceste limite:
In baza art.208 al 1, art.209 al.1 lit a si f C. pen cu aplicarea art.74 lit b raportat la 76 lit c Cod penal condamna pe inculpatul O. fiul lui G si L nascut la .07.1988 ; CNP 18807, domiciliat in municipiul Brasov, str. , nr. , jud. Brasov, cetatean roman, stagiul militar nesatisfacut, fara studii, fara ocupatie, fara antecedente penale, posesor al C.I. seria BV, nr. ) la o pedeapsa de un an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat .
In baza art. 86 /1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste in baza art 86 /2 Cod penal un termen de incercare de 3 ani.
In baza art 86 /3 Cod penal pe durata termenului de incercare inculpatul H.H. trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
e) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov
f) sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu , resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile , precum si intoarcerea;
g) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca
h) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta
In baza art 86/3 al 3 Cod penal obliga pe inculpat sa urmeze un curs de invatamant ori de calificare .
In baza art 86 /4 Cod penal , atrage atentia inculpatului asupra revocarii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul in care nu respecta masurile si obligatiile stabilite.
In baza art 71 alin 1 si 2 C. pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art art 64 lit a teza a II a, lit b. C. pen.
In baza art 71 alin 5 C. pen dispune pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei suspendarea pedepselor accesorii prev. de art 64 lit a teza a II a, lit b.C. pen.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate .
In baza art 191 Cod procedura penala obliga pe inculpatul O.
sa plateasca statului suma de 330 lei cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei se suporta in avans din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor cetatenesti ca onorariu pentru aparator din oficiu.
In baza art. 192 al 3 cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul F.F. raman in sarcina statului .
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare pentru partea vatamata si reprezentatii legali ai acesteia si de la pronuntare cu celelalte parti .
Pronuntata in sedinta publica azi .04.2009.
1