Prin sentinţa penală nr. 1488/25.03.2003 a Judecătoriei Iaşi, menţinută cu privire la încadrarea juridică a faptei prin decizia penală nr. 56 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi, fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 lit. e şi g Cod penal.
S-a reţinut că în seara de 8/9 iunie 2001, în jurul orei 200, partea vătămată se afla într-un restaurant având pe masă telefonul mobil.
Acolo se afla şi inculpatul, cunoscut anterior, al părţii vătămate, care l-a rugat pe vătămat să-i permită să dea un telefon de la mobilul său. Vătămatul a fost de acord, iar inculpatul motivând că urmează să aibă o discuţie particulară a ieşit pe hol, după care a dispărut.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt deoarece inculpatul a luat bunul în scopul însuşirii pe nedrept.
Critica invocată în apel prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, a fost considerată ca nefondată, apreciindu-se că inculpatul nu a avut consimţământul vătămatului.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile au fost recurate de inculpat, iar unul din motive a avizat greşita încadrare juridică a faptei, care constituie cazul de recurs prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală.
A motivat inculpatul că bunul a intrat în posesia lui cu acordul părţii vătămate, urmare a faptului că i-a relatat mincinos că doreşte să dea un telefon. În aceste condiţii, fapta lui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal şi a solicitat în conformitate cu art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice.
Analizând acest motiv de recurs, s-au reţinut următoarele:
? Pentru existenţa infracţiunii de furt este necesar ca acţiunea ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, respectiv luarea bunului din posesia altuia, să se realizeze fără consimţământul posesorului.
?Ori, în speţă inculpatul a luat telefonul mobil cu acordul părţii vătămate, urmare a inducerii lui în eroare prin afirmaţia mincinoasă că doreşte să dea un telefon.
?În această modalitate, inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust şi pricinuind vătămatului o pagubă.
?Ceea ce deosebeşte infracţiunea de furt de cea de înşelăciune este modul în care a ieşit din posesia vătămatului, respectiv cu sau fără consimţământul acestuia.
?În cauză, inculpatul a intrat în posesia bunului cu consimţământul vătămatului, urmare a inducerii în eroare.
În aceste condiţii, instanţele nelegal au încadrat fapta inculpatului în infracţiunea de furt, deoarece bunul a ieşit din posesia celui vătămat cu acordul acestuia, iar acţiunea infracţională se circumscrie dispoziţiilor art. 215 alin. 1 Cod penal.
Pentru cele precedente, în conformitate cu art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b1 Cod procedură penală, a fost admis recursul inculpatului şi schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.
Decizia penală 349/ 4.06. 2004.
