R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECTIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ Nr. 1361/2014
Şedinţa publică de la 20 Martie 2014
Completul compus din:
PREŞEDINTE G.I.
Grefier C.I.R.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti este reprezentat prin procuror
M.D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C.S.A. şi pe parte civilă SC Vp Magassin Sa Ramnicu Valcea, având ca obiect furtul art. 228 alin 1 NCpp, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Ncpp
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 27.02.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.
INSTANŢA
„Constata ca prin rechizitoriul nr. 6388/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti a fost pusa in miscarea actiunea penala si a fost trimis in judecata in stare de libertate inculpatul C.S.A. pentru savarsirea infarctiunii de furt calificat prevazuta de art. 208 alin 1 C.p. art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p.
Se retine, in esentra, prin actul de sesizae ca, in noaptea de 02/03.09.2010, inculpatul C.S.A. a patruns prin efractie in incinta unui punct de lucru apartinand SC VP Magassin SA Rm. Valcea, situat in cadrul Complexului comercial „Doi Cocosi” din mun. Pitesti si a sustras mai multe pachete de tigari, cauzandu-i partii vatamate un prejudiciu in cuantum de 4391 lei.
SC VP Magassin SA Rm. Valcea s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 4391 lei.
Inculpatul nu a recunoscut savarsirea faptei.
Din analiza materialului probator, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 03.09.2010, V.A., in calitate de coordonator retea magazine in cadrul SC VP Magassin SA Rm. Valcea, a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca in noaptea de 02/03.09.2010, persoane necunoscute au patruns in incinta in incinta unui punct de lucru apartinand SC VP Magassin SA Rm. Valcea, situat in cadrul Complexului comercial „Doi Cocosi” din mun. Pitesti si a sustras mai multe bunuri.
La fata locului s-a constatat ca usa de acces in magazin era deschisa, prezentand urme de fortare creata prin presare cu un corp dur, iar pe rafturile situate in spatele spatiului unde se afla casa de marcat au fost sustrase 439 de pachete de tigari, diverse marci, valoarea prejudiciului astfel cauzat fiind de aproximativ 4391 lei.
A fost prelevat si ridicat un fragment de urma palmara de pe panoul publicitar aflat pe tejgheaua unde se gasea casa de marcat, pe aceeasi tejghea fiind identificat si un fragment de urma de incaltaminte.
Prin raportul de constatare tehnico – stiintifica dactiloscopica nr. 106913 intocmit de Inspectoratul de Politie al Judetului Arges, Serviciul Criminalistic la data de 28.09.2010 s-a concluzionat ca urma palmara ridicata de pe suprafata panoului publicitar gasit pe vitrina, in apropierea casei de marcat din magazin a fost creata de palma de la mana stanga a inculpatului C.S.A..
Martorele S.M. si N.EL., vanzatoare la unitatea comerciala amintita, au declarat ca, in seara zilei de 02.09.2010, dupa terminarea programului de lucru, a asigurat usa de acces cu cheia si a pornit sistemul de alarma, iar a doua zi, la ora 05:00, au fost contactate telefonic de agenti de paza din cadrul Magic Seif Security, solicitandu-li-se prezenta la locul de munca intrucat autori necunoscuti patrunsesera in interiorul magazinului si sustrăseseră bunuri. La fata locului, au constatat ca usa de acces fusese fortata si deschisa partial, iar pe tejgheaua unde se afla casa de marcat a observat un fragment de urma de incaltaminte si un panou publicitar privind sortimentul „paine pave” a carui pozitie fusese modificata, fiind gasit in pozitie orizontala, nu verticala cum fusese lasat. Au remarcat si lipsa mai multor pachete de tigari de pe rafturile din spatele tejghelei.
Cele doua martore nu au recunoscut pe inculpat in fotografiile prezentate de organele de politie.
Martora S.T.C. a declarat ca il cunoaste pe inculpat de aproximativ trei ani, acesta fiind ruda cu prietenul sau E.R si a locuit cateva zile in imobilul sau, situat pe Calea Bucuresti din mun. Pitesti. La data de 09.08.2010, fiind internata la Spitalul Judetean Arges pntru a naste, a fost vizitata de inculpat, care i-a cerut sa ramana in apartamentul sau cateva zile, insa in data de 13.08.2010, cand s-a intors de la spital, nu l-a gasit.
SC VP Magassin SA Rm. Valcea a comunicat ca doar in perioada 23.08.2010-05.09.2010, in magazinele sale s-a desfasurat campania de promovare a sortimentului „paine pave”.
Inculpatul C.A.A. nu a recunoscut savarsirea faptei, insa din coroborarea concluziilor raportului de constatatare tehnico-stiintifica cu declaratiile martorilor audiati, cu adresa prin care SC VP Magassin SA Rm. Valcea a comunicat ca doar in perioada 23.08.2010-05.09.2010, in magazinele sale s-a desfasurat campania de promovare a sortimentului „paine pave” pe care s-a gasit urma palmara creata de inculpat, rezulta ca acesta, in noaptea de 02/03.09.2010, inculpatul C.S.A. a patruns prin efractie in incinta unui punct de lucru apartinand SC VP Magassin SA Rm. Valcea, situat in cadrul Complexului comercial „Doi Cocosi” din mun. Pitesti si a sustras mai multe pachete de tigari, cauzandu-i partii vatamate un prejudiciu in cuantum de 4391 lei.
In drept, fapta inculpatului C.S.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzuta de art. 228 alin. 1 NCp , art. 229 alin.1 lit. b si d NCp
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 74 N.C.p. În acest sens, instanţa constată că gradul de pericol social al faptelor săvârşite este crescut, fiind vorba de o fapta contra patrimoniului. Inculpatul este în vârstă de 23 ani, studii 7 clase, fără ocupaţie, necăsătorit.
Raportat la toate criteriile de individualizare a pedepsei analizate mai sus, atât cele privind fapta cât şi cele personale ale inculpatului, instanţa va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum situat peste minimul special, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat pentru o faptă comisă la data de 29.12.2010.
În baza art. 85 C.p. va anula suspendarea condiţionată de care inculpatul C.A.S. a beneficiat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare.
În baza art. 34 lit. b C.p. cu aplic. art. 5 NCP, va contopi pedeapsa aplicată inculpatului C.A.S. prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare, şi dispune ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 861 C.p., cu reţinerea art. 5 NCP, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 862 C.p., apreciind că pedeapsa in sine este de natură să corecteze comportamentul inculpatului si să îl determine să nu mai comită fapte antisociale pe viitor.
Pe durata termenului de încercare, va obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b – d C.p., iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. îl obligă să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele stabilite de consilieri.
În cond. art. 5 NCP, face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. 1968 va dispune suspendarea pe durata termenului de încercare şi a executării pedepsei accesorii mai sus menţionate.
Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 71 alin. 5 C.p. 1969, deşi sunt cuprinse în secţiunea privind pedepsele accesorii, vizează în concret modalitatea de individualizare a executării constând în suspendarea pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiţionată a pedepsei.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal 1969, cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, sau dacă cu rea credinţă nu execută obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Va deduce din pedeapsa aplicată anterior reţinerea de 24 de ore de la data de 28.09.2010 şi perioada executată de la data de 29.12.2010 la 08.03.2011.
În ceea ce priveşte latura civilă, având în vedere art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, instanţa constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod civil, deoarece fapta a fost săvârşită inainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil.
Aşa cum am arătat anterior SC VP Magassin SA Rm. Valcea s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 4391 lei.
Considerând aceste daune dovedite, potrivit argumentelor expuse, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită (sustragerea unor pachete de tigări), săvârşită cu vinovăţie (intenţie directă), care prin legătură directă de cauzalitate a produs un prejudiciu cert, exprimat de părţile vătămate şi dovedit cu înscrisurile ataşate.
În consecinţă, conform art. 19 alin. 5 şi art. 397 C.p.p. raportat la art. 998 vechiul Cod civil va admite acţiunea civilă formulate şi va obliga pe inculpat să plătească acesteia sumapretinse cu titlu de daune materiale, după cum a fost prezentată mai sus.
În temeiul art. 274 alin 1 N.C.p.p. va obliga pe inculpat să achite către stat suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Condamnă pe inculpatul C.S.A., la 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. art. 228 alin 1 NCP, art. 229 alin1 lit. b şi d NCP în condiţiile art. 5 NCP.
În baza art. 71 C.p. cu aplic. art. 5 NCP interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p.
În baza art. 33 lit. a C.p. cu aplic. art. 5 NCP constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă este comisă în concurs real cu infracţiunea prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, b, e, i C.p., alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p.pentru care acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare ( fapta din data de 29.10.2010).
În baza art. 85 C.p. anulează suspendarea condiţionată de care inculpatul C.S.A. a beneficiat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare.
În baza art. 34 lit. b C.p. cu aplic. art. 5 NCP, contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului C.A.S. prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. 279/08.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă la data de 21.03.2011 prin nerecurare, şi dispune ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 861 C.p., cu reţinerea art. 5 NCP, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 862 C.p.
Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b – d C.p., iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. îl obligă să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele stabilite de consilieri.
În cond. art. 5 NCP, face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C.p.
Deduce din pedeapsa aplicată anterior reţinerea de 24 de ore de la data de 28.09.2010 şi perioada executată de la data de 29.12.2010 la 08.03.2011.
În baza art. 397 NCPP comb. cu art. 998 şi urm. C. Civ. admite acţiunea civilă promovată de partea civilă SC. VP Magassin S.A. Rm. Vâlcea, cu punct de lucru în Piteşti, şi obligă pe inculpat să îi plătească suma de 4.391,84 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 274 NCPP obligă inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 1000 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală, iar onorariul parţial însumă de 100 lei pentru avocat oficiu D.M. şi în sumă de 200 lei pentru av. oficiu B.S. mona se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2014
Preşedinte,
G.I
Grefier,
C.I.R.