Furtul calificat (art. 229 ncp)


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI – JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din 11.05.2015

 Completul constituit din:

PREŞEDINTE-  XXXXXX

GREFIER – XXXXXX

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni,

 este reprezentat prin procuror – XXXXXX

SENTINŢA PENALĂ NR.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat XXXXXX, inculpat XXXXXX şi pe parte vătămată XXXXXX. XXXXXX, având ca obiect furtul calificat (art. 229 NCP).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, se prezintă inculpatul XXXXXX asistat de av. ales XXXXXX şi inc. XXXXXX asistat de av. ales XXXXXX, lipsă fiind reprezentantul părţii civile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus copia sentinţei penale nr. 160 din 20.01.2012 pronunţată în dosar nr. 21.935/245/2011 de Judecătoria Iaşi privind pe inc. XXXXXX şi faptul că la fila 368 ds, s-a formulat de către XXXXXX din satul XXXXXX, o cerere de restituire a autoturismului înstrăinat către inculpatul XXXXXX.

Instanţa  cu privire la solicitarea inculpaţilor de judecare în baza procedurii simplificate se va pronunţa  prin hotărâre şi pune în discuţie în contradictorialitate cererea de restituire a autoturismului.

Procurorul solicită respingerea ca nefondată a cererii.

Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la cererea de restituire a autoturismului conform art. 255 rap. la art. 250 Cod proc.pen.

Inculpatul XXXXXX solicită restituirea unui portofel reţinut de organele de cercetare în care are cartea de identitate şi alte documente, faţă de această cerere instanţa se va pronunţa prin hotărâre.

Instanţa pune în discuţie verificarea măsurii controlului judiciar.

Procurorul formulează concluzii de menţinere a acestei măsuri întrucât apreciază că există în continuare temeiurile care au determinat controlul judiciar.

Av. XXXXXX pentru inculpatul XXXXXX solicită revocarea măsurii controlului judiciar, nu mai consideră oportună privarea de drepturi.

Inculpatul XXXXXX îşi însuşeşte concluziile apărătorului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat sau probe de administrat, în baza dispoziţiilor art. 387 şi 388 Cod pr. pen. instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri, raportat la cererea inculpaţilor de recunoaştere a învinuirii.

Procurorul, având cuvântul, expune situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, fapta inculpaţilor a fost dovedită, aceştia în noaptea de 11/12.01.2015 s-au deplasat cu autoturismele proprietate, marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare XXXXXX şi VW Passat Variant, cu nr. de înmatriculare XXXXXX, la ieşirea din oraşul Săveni către satul Podriga com. Drăguşeni jud. Botoşani, zonă de unde au tăiat cablul telefonic al reţelei XXXXXX, în lungime de aproximativ 650 metri;  solicită condamnarea inculpatului XXXXXX – XXXXXX la pedeapsa închisorii, în regim de detenţie, iar pe inculpatul XXXXXX la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere, în baza art. 91 Cod penal, cu deducerea perioadei de reţinere şi arestare. Se solicită confiscarea specială a celor două autoturisme, obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile şi reţinerea în sarcina inculpaţilor a obligării la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat XXXXXX pentru inculpatul XXXXXX arată că în concluzii se referă strict la individualizarea pedepsei şi limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, acesta fiind recidivist, aspect peste care nu se poate trece, inculpatul fiind conştient de modul de executare a pedepsei  solicită aplicarea art. 375 Cod proc.pen.,  ca pedeapsa stabilită să fie coborâtă mult sub minim, prin cumul aritmetic, întrucât apreciază că nu este nevoie de o pedeapsă foarte aspră pentru ca inculpatul să conştientizeze consecinţele faptelor sale. Arată că această faptă este un „accident”, că a fost săvârşită în anumite circumstanţe, având în vedere şi vârsta inculpatului se poate aprecia că acesta se poate îndrepta, a i se da posibilitatea să conştientizeze fapta şi să achite prejudiciul. Cu privire la restituirea autoturismului arată că inculpatul nu avea decât folosinţa acestuia, lasă la aprecierea instanţei.

Inculpatul XXXXXX este de acord cu concluziile apărătorului ales şi nu are nimic de adăugat.

Avocat XXXXXX pentru inculpatul XXXXXX arată că acesta a dat declaraţie de recunoaştere iar la individualizarea şi dozarea pedepsei a se avea în vedere toate circumstanţele reale şi personale ale acestuia, inculpatul provine dintr-o familie de oameni gospodari, au animale, au întreprindere individuală, este tânăr în vârstă de 23 de ani, nu are antecedente penale, nu a mai avut probleme cu legea penală, îşi asumă responsabilităţile ce-i revin şi sancţiunile ce vor urma şi să-şi schimbe comportamentul, solicită aplicarea unei pedepse coborâtă mult sub minimul prevăzut de lege iar suspendarea sub supraveghere a pedepsei apreciază că este suficientă pentru reeducarea inculpatului. Cu privire la latura civilă solicită obligarea în solidar cu celălalt inculpat la plata despăgubirilor civile.

Inculpatul XXXXXX este de acord cu concluziile apărătorului.

Instanţa acordă ultimul cuvânt inculpaţilor înainte de  a pronunţa o soluţie.

Inculpatul XXXXXX nu mai are nimic de adăugat.

Inculpatul XXXXXX în ultimul cuvânt declară că recunoaşte şi îi pare rău.

Dezbaterile în cauza de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 369 Cod pr. pen, în sensul că au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio şi fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

J U D E C A T A,

Prin rechizitoriul nr. 44/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni au fost trimişi în judecată, inculpatul XXXXXX, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. (fapta din 12/13.01.2015), şi inculpatul XXXXXX, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen. (fapta din 12/13.01.2015).

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că în data de 12/13.01.2015, inculpaţii au sustras cablul telefonic aparţinând persoanei vătămate XXXXXX, de tip TC 70x2x0,2 autopurtat cu gel, pe o distanţă de 650m, de pe relaţia de telecomunicaţii Săveni – Podriga, valoarea prejudiciului fiind de 20.096,24 lei, inclusiv TVA.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile persoanei vătămate/parte civilă, declaraţiile martorilor, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto, cazier judiciar al inculpaţilor, adresa de constituire ca parte civilă a XXXXXX, raport de constatare criminalistică – testare poligraf, dovezi de restituire a bunurilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 26.02.2015 sub nr. 314/297/2015.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 23.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii privind pe inculpatul XXXXXX, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. (fapta din 12/13.01.2015), şi inculpatul XXXXXX, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 23.03.2015, în baza disp. art. 348 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, cu reţinerea art. 223 alin. 2 C.proc.pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 1 din 14.01.2015 a Judecătoriei Săveni pronunţată în dos. nr. 56/297/2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 2/16.01.2015 a Tribunalului Botoşani, prelungită prin încheierea de şedinţă nr. FN din 09.02.2015 a Judecătoriei Săveni pronunţată în dos. nr. 164/297/2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 8/11.02.2015 a Tribunalului Botoşani, menţinută în procedura camerei preliminare prin încheierea de şedinţă nr. FN din 02.03.2015 a Judecătoriei Săveni pronunţată în dos. prezent, rămasă definitivă prin încheierea nr. 21/04.03.2015 a Tribunalului Botoşani, pusă în executare prin MAP nr. 1 din  14.01.2015, faţă de inculpatul XXXXXX.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea inculpatului XXXXXX având ca obiect revocarea măsurii preventive a arestului preventiv iar în baza art. 242 alin. (2) raportat la art. 214 C. proc. pen.  s-a admis cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa a întrebat pe inculpaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-li-se la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acestora, a procedat la audierea inculpaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 375 C.p.p.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: În noaptea de 12/13.01.2015, inculpaţii XXXXXX şi XXXXXX s-au deplasat, fiecare cu autoturismul său, pe drumul care face legătura între localităţile Săveni şi Podriga jud. Botoşani şi, la aproximativ 400 metri faţă de oraşul Săveni, au sustras cablul telefonic aparţinând persoanei vătămate XXXXXX., de tip TC 70x2x0,8 şi TC 70x2x0,6, autopurtat cu gel, în lungime de aproximativ 650 metri.

În jurul orei 01:10, lucrătorii din componenţa patrulei de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni, aflându-se în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, au observat, la ieşirea din oraşul Săveni spre localitatea Podriga, judeţul Botoşani, la o distanţă de aproximativ 200 metri, cum s-au aprins farurile a celor două autovehicule aparţinând inculpaţilor, staţionate în zona rampei auto. În momentul în care s-au apropiat de cele două autoturisme, agenţii de poliţie au pornit semnalele acustice şi luminoase, timp în care unul dintre autoturisme, condus de inculpatul XXXXXX s-a pus în mişcare în direcţia oraşului Săveni, fără să oprească la semnalul lucrătorilor de poliţie.

Un agent de poliţie a coborât şi s-a îndreptat către cel de-al doilea autoturism, staţionat, în timp ce echipajul auto a pornit în urmărirea autoturismului care nu a oprit la semnal, reuşind să-l ajungă pe str. Ştefan cel Mare din oraşul Săveni judeţul Botoşani, în dreptul porţii de acces al sediului E.ON din localitate. Autoturismul a fost găsit abandonat, inculpatul sărind gardul într-o curte învecinată. S-a stabilit că autoturismul este marca Opel Astra F, cu numărul de înmatriculare XXXXXX şi aparţine inculpatului XXXXXX, din satul XXXXXX.

Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a reieşit că, cel de-al doilea autoturism, marca XXXXXX de culoare verde închis, al cărui conducător auto a efectuat manevra de întoarcere şi s-a pus în mişcare în direcţia localităţii Podriga, comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, în momentul în care agentul de poliţie s-a apropiat pentru a proceda la legitimarea sa. În urma cercetărilor s-a stabilit că autoturismul marca VW Passat Variant are numărul de înmatriculare XXXXXX şi în noaptea de 12/13.01.2015 a fost condus de către inculpatul XXXXXX.

Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului s-a constatat că de la reţeaua de telecomunicaţii Săveni – Podriga din judeţul Botoşani, a fost tăiat cablul telefonic de tip TC 70x2x0,8 şi TC 70x2x0,6, autopurtat cu gel, pe o distanţă de aproximativ 650 metri. La jumătatea distanţei, lângă un stâlp, s-au găsit 12 bucăţi de cablu telefonic strânse în formă circulară, iar pe partea dreaptă a DJ 282 Săveni – Drăguşeni, în şanţ, la o distanţă de circa 900 metri de locul faptei, s-a mai găsit o bucată de cablu telefonic.

Fiind audiat în cauză, inculpatul XXXXXX nu a recunoscut săvârşirea faptei care a fost reţinută în sarcina sa. Inculpatul a precizat că în seara zilei de 12.01.2015, în jurul orei 1915, a plecat din gara localităţii Ungureni spre municipiul Iaşi, însă a uitat portofelul cu acte şi bani în autoturismul său, marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare XXXXXX. Inculpatul a arătat că a împrumutat suma de 200 lei de la martorul XXXXXX şi, pe de altă parte, că acesta din urmă împreună cu martorii XXXXXX şi XXXXXX l-au observat atunci când se afla în gară.

Inculpatul XXXXXX a precizat că în municipiul Iaşi s-a întâlnit cu prietena sa, martora XXXXXX şi a revenit în localitatea Ungureni în data de 13.01.2015, în jurul orei 1400. Din declaraţiile inculpatului mai rezultă că atât la plecare din gara Ungureni, cât şi la sosire, şi-a cumpărat bilete de călătorie. În declaraţia dată în faţa instanţei, în ziua de 14.01.2015, inculpatul a precizat că în data de 12.01.2015 a fost plecat în municipiul Botoşani, iar când s-a întors acasă şi-a lăsat telefonul marca Nokia 1100 şi portofelul în maşină, aspect pe care l-a constatat atunci când a ajuns în gară.

Apărările inculpatului XXXXXX au fost înlăturate întrucât nu îşi găsesc suport în materialul probator administrat în cauză. Astfel, din declaraţia martorului XXXXXX, revizor şi casier la staţia CFR Ungureni, reiese că acesta îi cunoaşte pe fraţii XXXXXX, din satul XXXXXX, iar în ziua de 12.01.2015, în jurul orei 1900 şi 1915, când a plecat trenul la Iaşi, nu a văzut pe niciunul dintre aceştia în gară. Mai mult decât atât, martorul a mai declarat că nu a eliberat niciun bilet de călătorie pe ruta Ungureni – Iaşi pentru trenul de la ora 1915, ora la care inculpatul a susţinut că a părăsit localitatea.

Pe de altă parte, din declaraţia martorei XXXXXX, rezultă că în ziua de 12.01.2015, între orele 0800 – 1400 a fost la cursuri, fiind elevă la Liceul Plopenii Mari, după care a revenit la domiciliu. Martora XXXXXX a mai arătat că din jurul orei 1430 şi până a doua zi dimineaţa, orele 0730, nu a părăsit domiciliul. Din declaraţia martorei, reiese că în seara zilei de 12.01.2015, în jurul orelor 1930 – 2000, a fost apelată pe telefonul mobil de către inculpatul XXXXXX, care i-a adus la cunoştinţă faptul că pleacă cu trenul spre municipiul Iaşi, dar prin telefon nu a auzit niciun zgomot specific transportului cu trenul.

Martora XXXXXX a mai declarat că, în ziua de 13.01.2015, în jurul orelor 1600 – 1630, a fost contactată din nou de către inculpatul XXXXXX, informând-o că merge împreună cu fratele său şi cu un avocat în oraşul Săveni şi solicitându-i totodată să declare organelor de poliţie în cazul, în care va fi întrebată, că comunicat cu el în seara precedentă, acesta fiind plecat în municipiul Iaşi.

Din declaraţia martorului XXXXXX rezultă că ultima dată când s-a întâlnit cu inculpatul XXXXXX a fost în noaptea de revelion. Acelaşi martor arată că în ziua de 12.01.2015, între orele 1800 – 2230, a fost la locuinţa martorei XXXXXX, fiind prieteni, şi nu a ieşit în localitate. Martorul XXXXXX a confirmat faptul că prietena sa, martora XXXXXX, a fost sunată de către inculpatul XXXXXX în jurul orelor 1930 – 2000, comunicându-i că pleacă la Iaşi.

În cursul cercetărilor a fost identificată şi audiată în cauză martora XXXXXX (cunoscută XXXXXX) din municipiul Iaşi. Din declaraţia acestui martor, audiat în data de 16.01.2015, rezultă că de aproximativ 4 ani, are o relaţie cu inculpatul XXXXXX şi că, ultima dată când s-a întâlnit cu acesta, a fost duminică seara, în data de 11.01.2015. Martora XXXXXX a precizat că inculpatul a venit la ea acasă în jurul orei 2200 şi a plecat în dimineaţa zilei următoare, luni 12.01.2015, în jurul orei 1000, în tot acest interval de timp rămânând în locuinţă, împreună cu fiul său minor şi mama sa, martora XXXXXX.

În timpul audierii, martora XXXXXX a revenit asupra aspectelor sus-amintite şi a declarat că, de fapt, a fost vizitată de către inculpatul XXXXXX în seara zilei de luni, 12.01.2015 ora 2200 şi că acesta a plecat marţi dimineaţă, 13.01.2015, în jurul orei 1000. Martora XXXXXX a declarat că s-a încurcat în declaraţii, deoarece a avut emoţii şi a acceptat să fie supusă testului poligraf, pentru a se stabili veridicitatea celor declarate. Din declaraţia martorei XXXXXX, rezultă că nu a mai vorbit cu inculpatul XXXXXX din data de 13.01.2015, de când s-au despărţit şi că, într-o seară, a fost sunată de către fratele inculpatului, pe nume XXXXXX, care i-a relatat că inculpatul se află la poliţie.

În cauză s-a procedat la audierea, prin comisie rogatorie, a martorei XXXXXX, mama martorei XXXXXX. Din declaraţia acesteia a reieşit că îl cunoaşte pe inculpatul XXXXXX de aproximativ 4 ani, acesta fiind prietenul fiicei sale. Martora XXXXXX precizează că inculpatul venea frecvent la domiciliul său, aproape în fiecare săptămână, ultima dată s-a întâmplat în ziua de 11.01.2015, în jurul orei 1830. Martora a mai  relatat că inculpatul a venit cu trenul, a stat la locuinţa sa aproximativ o oră, după care a plecat împreună cu fiica sa XXXXXX în oraş. De asemenea, din declaraţia martorei a reieşit că fiica sa a revenit acasă a doua zi, singură, în jurul orei 1000 şi i-a spus că inculpatul XXXXXX a plecat la el acasă. A mai susţinut că în acea noapte inculpatul XXXXXX nu a mai venit la locuinţa sa şi a fost ultima dată când l-a văzut, menţionând încă odată ziua de 11.01.2015.

Aceeaşi poziţie procesuală a inculpatului XXXXXX a fost adoptată  şi de inculpatul XXXXXX care nu a recunoscut săvârşirea faptei. Apărările acestui inculpat au fost şi ele înlăturate deoarece nu se coroborează cu probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul a declarat că în ziua de 12.01.2015, în jurul orei 1700, s-a deplasat cu autoturismul proprietate, marca VW Passat Variant, culoare verde închis, cu numărul de înmatriculare XXXXXX, la locuinţa fratelui său, martorul XXXXXX, situată în XXXXXX. Inculpatul a declarat că a consumat băuturi alcoolice, respectiv bere şi vin, iar în jurul orei 0100 (în data de 13.01.2015) s-a deplasat cu autoturismul intenţionând să ajungă în satul XXXXXX, la domiciliu. Din declaraţiile inculpatului rezultă că, la intrarea în oraşul Săveni, a observat un echipaj de poliţie, care avea pornite semnalele luminoase, motiv pentru care a oprit, crezând că organele de poliţie i-au făcut semnalul de oprire. Inculpatul a susţinut că în aceste împrejurări a fost depăşit de un alt autoturism, fără a putea oferi detalii cu privire la caracteristicile acestuia, şi care nu a oprit la semnalul agenţilor de poliţie, deplasându-se în viteză către oraşul Săveni judeţul Botoşani. Din declaraţiile inculpatului XXXXXX mai rezultă că autospeciala poliţiei a plecat în urmărirea acelui autoturism, iar el, observând că se apropia cineva cu o lanternă, a întors şi s-a deplasat în comuna Drăguşeni. A mai susţinut inculpatul că în acest loc, a luat legătura cu fratele său, martorul XXXXXX şi, împreună cu acesta, au dus autoturismul XXXXXX în curtea martorului XXXXXX. Inculpatul a declarat că, ulterior, a luat legătura telefonic cu martorii XXXXXX şi XXXXXX, pe care i-a rugat să vină cu o maşină pentru a-l lua din comuna Drăguşeni şi a-l transporta la domiciliu, (în jurul orei 0300).

Martorul XXXXXX a relatat că în noaptea de 12/13.01.2015 s-a întâlnit cu inculpatul XXXXXX în comuna Drăguşeni judeţul Botoşani, luându-l în autoturismul său. În timpul deplasării, inculpatul XXXXXX i-a solicitat să urmeze o rută ocolitoare pentru a ajunge mai repede în or. Săveni, propunere cu care martorul nu a fost de acord. Pe parcursul deplasării, martorul l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat, acesta răspunzându-i „că s-a luat cu un prieten şi că a venit să fure cablu, pe care însă nu l-a mai luat”.

Declaraţia martorului XXXXXX se coroborează cu declaraţia martorului XXXXXX, care a precizat, de asemenea, că în noaptea de 12/13.01.2015, în jurul orelor 0130 – 0200, se afla în acelaşi autoturism cu inculpatul XXXXXX când acesta a afirmat că „a fost cu un prieten şi a vrut să fure nişte cablu, însă nu a luat nimic”.

În ziua de 13.01.2015 s-a prezentat la sediul poliţiei martorul XXXXXX, fratele inculpatului XXXXXX, însoţit de un avocat ales, care a declarat că în cursul nopţii precedente el a condus autoturismul marca Opel Astra F, cu numărul de înmatriculare XXXXXX. Din declaraţia martorului XXXXXX rezultă că nu deţine permis de conducere, iar în ziua de 12.01.2015, în jurul orelor 1100 -1200, s-a deplasat cu maşina în comuna Drăguşeni judeţul Botoşani, intenţionând să se întâlnească cu o persoană necunoscută, ocazie cu care a observat pe marginea drumului judeţean dintre localităţile Săveni şi Podriga, nişte valuri (colaci) de cablu telefonic. Martorul a declarat că şi-a continuat deplasarea către comuna Drăguşeni şi, fără să se mai întâlnească cu cineva, a revenit la domiciliu (în satul XXXXXX comuna Ungureni judeţul Botoşani). Din aceeaşi declaraţie, reiese că, în jurul orei 1900, profitând de faptul că fratele său, inculpatul XXXXXX a plecat la Iaşi, el a luat autoturismul şi a venit singur în zona de la ieşirea din oraşul Săveni către localitatea Podriga, de unde a luat mai multe bucăţi de cablu telefonic, pe care le-a pus în portbagaj, fără a rabata bancheta din spate. Ulterior, a observat un echipaj de poliţie care avea pornite semnalele luminoase şi, din cauză că nu deţine permis de conducere, a continuat deplasarea fără să oprească la semnal, abandonând autoturismul în dreptul sediului E.ON Săveni, după care a sărit gardul într-o curte şi a mers pe câmp până acasă.

Declaraţia martorului XXXXXX urmează a fi înlăturată, aceasta fiind nesinceră.

Din procesul-verbal de transcriere a datelor informatice stocate pe telefonul mobil marca Nokia X2-01 ridicat de la inculpatul XXXXXX, rezultă următoarele date (conţinut mesaje) care prezintă interes în cauză:

Nr.

mesajData şi oraNumăr post telefonicCorespondentConţinut mesaj

82113.01.2015 08:29:43+ XXXXXXAIubire tinema la curent cu tot ce se intampla te rog imi fac f.multe griji. Te inteleg perfect dar gandeste te si la mn ca vreau sa stiu ce faci nu pot sta fara nici un semn da orce faci vorbeste cu mn.

82313.01.2015 08:38:17+ XXXXXXAIubire nu poti sa il bagi pe taicatu sa zica ca a fost el?

148813.01.2015 08:40:50+ XXXXXXADa nu stiu dac vrea iubire

82413.01.2015 08:43:28+ XXXXXXASa te ajute de data asta ..sunal vezi incearca are tel? Intreabal daca poti sa vii acasa ca nu poti fugi iubire mai rau faci ..nu stiu ce sa zic sa fie bn pt tn nu vreau sa inrautatesti situatia ..

82713.01.2015 09:12:11+ XXXXXXACf iubire ai vorbit cu cineva?

148913.01.2015 09:13:06+ XXXXXXADa iubita cu alin si merge iel

82813.01.2015 09:13:39+ XXXXXX 2AA bun tu te poti duce acasa?

149013.01.2015 09:14:20+ XXXXXXAInca nu iubita

82913.01.2015 09:20:49+ XXXXXXAA bun atunci esti mai linistit ? sper sa DEA DUMNEZEU Sa se rezolve . Eu te iubesc mult si esti viata mea

…..

149713.01.2015 17:48:24+ XXXXXXXXXXXXZi ca am luat 2 milioane de la tn inprumut

84413.01.2015 18:20:50+ XXXXXXACf iubire ?

149813.01.2015 18:22:16+ XXXXXXAAici la poliţie iubita vezi daca te suna si te intreaba zici că am fost la iasi

84513.01.2015 18:22:38+ XXXXXXADe la ce ora iubire pana la ce ora

149913.01.2015 18:23:26+ XXXXXXAToata noaptea

Inculpatul XXXXXX a fost audiat pentru prima dată în ziua de 13.01.2015, între orele 1735 – 1805, când a declarat că a fost plecat în municipiul Iaşi. Din procesul-verbal de perchiziţie informatică efectuată asupra telefonului mobil marca Nokia 100 ridicat de la inculpatul XXXXXX, rezultă următoarele date (conţinut mesaje) care prezintă interes în cauză:

Număr/contactConţinut mesajDataora

32665003XXXXXX:Sunt iubita lui XXXXXX28.01.201514.36

32665003XXXXXX catre tine:Buna as vrea sa vorbim ceva important28.01.201514.36

Din adresa remisă de către S.C. PETR-OIL-STAR S.R.L. – Hotel Senator Iaşi, rezultă că inculpatul XXXXXX a fost cazat în hotel în noaptea de 10/11.01.2015.

La data de 28.01.2015 inculpatul XXXXXX a fost supus testului poligraf. Chestionarul utilizat pentru testarea acestuia, a cuprins şi următoarele întrebări relevante în cauză, la care inculpatul a răspuns:

5. La începutul lunii, ai furat cablu din reţeaua Telekom de la ieşire din oraşul Săveni? – răspuns: Nu.

8. Ai participat în vreun fel la furtul cablului de la Telekom de anul acesta? – răspuns: Nu.

11. Pe 13 ianuarie erai în maşina ta când au semnalizat de oprire poliţiştii?- răspuns: Nu.

Concluziile privind detecţia psihologică a inculpatului, corespunzătoare răspunsurilor la întrebările relevante ale cauzei, au provocat modificări specifice comportamentului simulat, aşa cum reiese din cuprinsul raportului de constatare criminalistică nr.115225 din 30.01.2015 întocmit de I.P.J. Botoşani – Serviciul criminalistic.

Inculpatul XXXXXX a refuzat să fie supus testului poligraf.

Martora XXXXXX, deşi a fost de acord să fie testată pentru a se stabili veridicitatea celor declarate, la data planificată – 21.01.2015 – nu s-a prezentat pentru examinare, aspect ce rezultă din adresa nr.115167 din 26.01.2015 înaintată de I.P.J. Botoşani – Serviciul criminalistic.

Din procesul-verbal de examinare auto, încheiat de organele de cercetare penală la data de 13.01.2015, reiese că autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare XXXXXX a fost descoperit abandonat în dreptul porţii de acces în curtea E.ON Săveni. La examinarea interiorului, (portiera din stânga fiind descuiată) s-a constatat că bancheta din spate era rabatată, iar în portbagaj şi pe bancheta rabatată se aflau cabluri strânse în formă circulară, cu diametrul de 3 şi 2,5 centimetri, de tip 70x2x0,8 mm şi 70x2x0,6 mm. De asemenea, în portiera stânga faţă a fost descoperit un portofel de piele în care se aflau cartea de identitate cu o copie a acesteia, cartea de alegător, certificatul de naştere, permisul de conducere şi un card de alimentare la benzinăria Mol, toate pe numele inculpatului XXXXXX. În portofel au mai fost găsite documentele autoturismului şi suma de 80 de lei. Tot cu această ocazie, în autoturism, respectiv în locul unde se află maneta care acţionează frâna de mână, au fost descoperite o pereche de mănuşi de protecţie, portocalii, iar în portiera dreapta o altă pereche de mănuşi de protecţie de culoare închisă precum şi o singură mănuşă neagră, din material textil.

Din procesul-verbal de examinare auto, încheiat de organele de cercetare penală la data de 13.01.2015, reiese că autoturismul Volkswagen Passat Variant, cu numărul de înmatriculare XXXXXX a fost găsit în curtea locuinţei martorului XXXXXX. La partea din spate a spoilerului au fost evidenţiate două urme dinamice create în adâncime, cu aspect de zgâriere.

Din procesul-verbal de percheziţie domiciliară care a fost efectuată la domiciliul inculpatului XXXXXX, reiese că în curtea locuinţei au fost găsite: un segment de şufă, în lungime de 15 metri, compusă din 2 fire de sârmă răsucite, prezentând capetele secţionate; un segment înveliş pvc culoare neagră, în lungime de 2,5 metri, ce prezintă pe interior un înveliş din folie tip aluminiu, un gel de culoare deschisă pe care se observă, pe alocuri, izolaţii de fir cablu diferite culori, respectiv roşu, verde şi albastru, iar la exterior, la unul din capete s-a identificat pe învelişul pvc inscripţia 50×0,6 ian.2005, de culoare albastră; mai multe fragmente de manşon plastic negru create prin aşchiere; mai multe segmente, în lungime totală de 15 metri, de înveliş tip pvc culoare negru, gol pe interior, asemănător celui folosit la susţinerea cablului aerian de telecomunicaţii, bunuri care relevă faptul că inculpatul XXXXXX se preocupă de extragerea firelor de cupru din cablul telefonic.

Prin adresa nr.100/05/05/03/SV-BT/154 din 20.01.2015 XXXXXX. a comunicat că „întreruperea circuitului instalat pe cablul Săveni – Podriga respectiv activarea alarmei a avut loc în seara zilei de 12.01.2015, la ora 2344”.

Prin adresa nr.100/05/05/03/SV-BT/101 din 14.01.2015 S XXXXXX a precizat că a fost sustras 0,700 km cablu 70x2x0,8 pe traseul Săveni – Podriga, cablu care face parte din mijlocul fix cu numărul de inventar 101191997. De asemenea, a reieşit că prejudiciul cauzat prin fapta de furt sesizată este de 20.096,24 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în procesul-penal.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: proces-verbal de constatare a infracţiunii (f. 12-14 ds.); plângerea XXXXXX. (f. 15-19 ds.); proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto anexe (f. 20-29 ds.);declaraţiile inculpaţilor XXXXXX (f. 30-32 ds.) şi XXXXXX XXXXXX (f. 33-37 ds.);declaraţiile martorilor XXXXXX (f. 38-39 ds.), XXXXXX (f. 40 ds XXXXXX (f. 41 ds.), XXXXXX (f. 42-43 ds.), XXXXXX (f. 44-46 ds.), XXXXXX (f. 47-48 ds.), XXXXXX (f. 49-50 ds.), XXXXXX (f. 51-53 ds.), XXXXXX (f. 54-55 ds.), XXXXXX (f.  56-58 ds.), XXXXXX (f. 59 ds.), XXXXXX (f. 60-63), XXXXXX (f. 64-65 ds.), XXXXXX (f. 66-67 ds.), XXXXXX (f. 68-69 ds.), XXXXXX (f. 70-71 ds.), XXXXXX ( f. 72 ds.) şi XXXXXX (f. 73-74 ds.); dovezi de predare-primire bunuri (f. 149-151 ds.); înscrisuri (f. 75-76 ds.); procese-verbale de examinare auto şi planşe foto anexe (f. 84-100 ds.); procese-verbale de percheziţii domiciliare şi planşe foto anexe (f. 101-122 ds.);procese-verbale de percheziţie informatică (f. 127-140 ds.);raport de constatare criminalistică/ testarea poligraf (f. 77-82 ds.).

În drept: Fapta inculpaţilor XXXXXX şi XXXXXX care în noaptea de 12/13.01.2015 au sustras cablul telefonic aparţinând persoanei vătămate XXXXXX., de tip TC 70x2x0,8 şi TC 70x2x0,6 autopurtat cu gel, pe o distanţă de aproximativ 650 metri, de pe relaţia de telecomunicaţii Săveni – Podriga, jud. Botoşani, valoarea prejudiciului fiind de 20.096,24 lei (inclusiv TVA), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b, al. 3 lit. h C.pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen. faţă de inculpatul XXXXXX.

Pe latură obiectivă, elementul material al infracţiunii a fost realizat prin acţiunea inculpaţilor care au sustras bunurile părţii civile.

Între activitatea inculpaţilor şi prejudicierea patrimoniului părţii civile există legătură de cauzalitate directă, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. 

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei şi au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată fiecărui inculpat, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale art. 375 din Codul de procedură penală, întrucât probatoriul administrat la urmărirea penală este suficient pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor şi aceştia au avut o poziţie procesuală corectă recunoscând învinuirea şi au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care au arătat că le cunosc şi însuşesc, nu au mai solicitat administrarea de probe noi, în raport de soluţia ce urmează a fi pronunţată şi atitudinea inculpaţilor de recunoaştere a învinuirii urmează a reţine dispoziţiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Astfel, instanţa va ţine seama de limitele speciale de pedeapsă  prevăzute de  art. 359 alin 1 Cod penal, reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de gradul de pericol social concret al faptei, dar şi de pericolul social generat de fiecare inculpat .

Instanţa că inculpatul XXXXXX este în vârstă de 25 de ani, studii – 9 clase, agricultor, necăsătorit, fără antecedente penale, iar în timpul urmăririi penale nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanţa, având în vedere considerentele prezentate mai sus,  apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Constatând îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 91 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv existenţa consimţământului inculpatului de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii, instanţa în baza art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen., art. 67 alin. 1 C.pen., art. 374 alin. 4 C.proc.pen., va condamna inculpatul XXXXXX la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii (fapta din 12/13.01.2015).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. va  deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta durata reţinerii din 13.01.2015, conform Ordonanţei nr. 44/P/2015 a Pol. or. Săveni. 

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta;

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă;

d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. va impune inculpatul să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Ungureni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Ungureni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va  atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

—–

—–

—–

—–

—–

—–

—–

—–

—–

—–

—–

În ceea ce priveşte pe inculpatul XXXXXX, instanţa reţine că acesta este în vârstă de 29 de ani, studii – 5 clase, agricultor, necăsătorit, recidivist, iar în timpul urmăririi penale nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat.

Instanţa va reţine şi faptul că inculpatul a comis faptele la o vârstă tânără, iar în timpul urmăririi penale nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat,  nu în ultimul rând, se va avea în vedere că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, anterior suferind şi alte condamnări definitive la pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Astfel, din fişa de cazier judiciar reiese că prin sentinţa penală nr. 160/20.01.2012 a Judecătoriei Iaşi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, stabilindu-se termen de încercare de 4 ani, în condiţiile art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 C.pen. 1969, fapta de furt calificat pentru care este cercetat în prezentul dosar a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa mai sus menţionată, fapt care determină revocarea suspendării condiţionate sub supraveghere în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86 ind. 4 C.pen. 1969.

Pentru aceste motive,  în temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul XXXXXX pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.,  art. 67 alin. 1 C.pen., art. 374 alin. 4 C.proc.pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (fapta din 12/13.01.2015) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an. Pedeapsa a fost stabilită peste limita minimă specială motivat de necesitatea reeducării inculpatului care se află în stare de recidivă cu o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere aplicată de Judecătoria Iaşi.

În baza art. 583 alin. 1 C.proc.pen. va dispune revocarea pedepsei de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere aplicată de Judecătoria Iaşi prin sent.pen. nr. 160/20.01.2010, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped . de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, art.74 alin. 1 lit. c, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen./1968, şi, în conformitate cu art. 43 alin. 1 C.pen., o adiţionează la pedeapsa stabilită prin prezenta inculpatul urmând să execute 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. 1 C.proc.pen. cu aplicarea la art. 215 alin. (1) C. proc. pen., constatând că temeiurile care au determinat controlul judiciar impun în continuare privarea de drepturi, va menţine controlul judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea din 23.03.2015 în prezentul dosar. Prezenta se va comunica organului desemnat cu executarea.

Prin Ordonanţa din 13.01.2015 s-a dispus reţinerea inculpatului XXXXXX pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 13.01.2015, ora 18:35, până la data de 14.01.2015, ora 18:35. Prin Încheierea nr. 1 din data de 14.01.2015 pronunţată de Judecătoria Săveni judeţul Botoşani, în dosarul nr. 56/297/2015, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului XXXXXX pe o durată de 30 de zile, de la 14.01.2015 la 12.02.2015 conform mandatului de arestare preventivă nr.1 din 14.01.2015, iar faţă de inculpatul XXXXXX s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, de la 14.01.2015 la 12.02.2015. Prin ordonanţa din data de 13.02.2015 s-a constatat încetarea de drept a măsurii controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 1 din 14.01.2015 a Judecătoriei Săveni, judeţul Botoşani privind pe acest inculpat. Prin încheierea din data de 09.02.2015 pronunţată de Judecătoria Săveni, judeţul Botoşani, în dosarul nr.164/297/2015, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului XXXXXX pe o durată de 30 de zile, de la data de 13.02.2015 şi până la data de 14.03.2015, inclusiv. Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 23.03.2015, definitivă la 25.03.2015 s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul XXXXXX.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta durata reţinerii din 13.01.2015, conform Ordonanţei nr. 44/P/2015 a Pol. or. Săveni, şi durata arestării preventive din perioada 14.01 – 25.03.2015.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta durata reţinerii din 13.01.2015, conform Ordonanţei nr. 44/P/2015 a Pol. or. Săveni, şi durata arestării preventive din perioada 14.01 – 25.03.2015.

 În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 350 lei.

În cursul urmăririi penale cu adresa nr.100/05/05/03/SV-BT/101 din 14.01.2015 S S.C. XXXXXX. a precizat că a fost sustras 0,700 km cablu 70x2x0,8 pe traseul Săveni – Podriga, cablu care face parte din mijlocul fix cu numărul de inventar 101191997 iar prejudiciul cauzat prin fapta de furt sesizată este de 20.096,24 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în procesul-penal .

Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată în latura penală,  instanţa va admite acţiunea  civilă formulată de partea civilă XXXXXX,  şi va obliga inculpaţii, în solidar între ei, la plata sumei de 20.092,64 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea menţionată .

Instanţa va admite cererea inculpatului XXXXXX şi va dispune restituirea unui portofel conţinând cartea de identitate şi o copie xerox a acesteia, cartea de alegător, certificat de naştere, permis de conducere şi card de alimentare la benzinăria Mol, toate pe numele inculpatului XXXXXX, un număr de 3 foi pe care sunt inscripţionate adrese şi numere de telefon, 2 cărţi de vizită Hotel Senator, un proces-verbal încheiat între XXXXXX şi Serviciul de Probaţiune, precum şi suma de 80 de lei, în bancnote de 1×50 lei, 1×10 lei şi 4×5 lei, aflate în colet/plic nr. 1 în Camera corpuri delicte a Judecătoriei Săveni, conform procesului-verbal încheiat la 26.02.2015.

În temeiul art. 255 raportat la art. 250 C.proc.pen. va respinge, ca neîntemeiată, cererea numitului XXXXXX privind restituirea autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXX, autoturism înstrăinat către inculpatul XXXXXX, conform declaraţiei petentului XXXXXX din 13.01.2015 (fila 72 dos. u.p.). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile  de la comunicare.

Va dispune confiscarea specială a următoarelor mijloace de probă aflate în Camera corpuri delicte a Judecătoriei Săveni, conform procesului-verbal încheiat la 26.02.2015:

– Colet/plic. nr. 2 care conţine: două perechi de mănuşi de protecţie şi o mănuşă din material textil;

– Colet/plic. nr. 2 care conţine: două perechi de mănuşi de protecţie şi o mănuşă din material textil;

– Colet/plic nr. 3 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model 1200, aparţinând inculpatului XXXXXX;

– Colet/plic nr. 3 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model 1200, aparţinând inculpatului XXXXXX;

– Colet/plic. nr. 4 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model 100 ridicat de la inculpatul XXXXXX;

– Colet/plic. nr. 4 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model 100 ridicat de la inculpatul XXXXXX;

– Colet/plic nr. 5 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model X2-01, aparţinând inculpatului XXXXXX.

– Colet/plic nr. 5 care conţine: un telefon mobil marca Nokia, model X2-01, aparţinând inculpatului XXXXXX.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. c C.pen. va dispune confiscarea de la inculpatul XXXXXX a autoturismului marca Opel tip Astra-F-CC, nr. identificare XXXXXX, nr. înmatriculare XXXXXX.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. c C.pen. va  dispune confiscarea de la inculpatul XXXXXX a autoturismului marca VW tip Passat Variant, nr. identificare XXXXXX, nr. înmatriculare XXXXXX.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen., art. 67 alin. 1 C.pen., art. 374 alin. 4 C.proc.pen., condamnă inculpatul XXXXXX (cetăţean român, fiul lui XXXXXX, născut la data de XXXXXX în com. XXXXXX, CNP XXXXXX, fără antecedente penale, necăsătorit, studii 8 clase, stagiu militar neîndeplinit, agricultor, domiciliat în XXXXXX) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii (fapta din 12/13.01.2015).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta durata reţinerii din 13.01.2015, conform Ordonanţei nr. 44/P/2015 a Pol. or. Săveni. 

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune inculpatul să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul XXXXXX (cetăţean român, fiul lui XXXXXX, născut la data de XXXXXX în mun XXXXXX, domiciliat în XXXXXX, posesor al CI seria XT nr. XXXXXX, CNP- XXXXXX, agricultor, necăsătorit, cu antecedente penale, recidivist), pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în stare de recidivă cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.,  art. 67 alin. 1 C.pen., art. 374 alin. 4 C.proc.pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (fapta din 12/13.01.2015) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 583 alin. 1 C.proc.pen. dispune revocarea pedepsei de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere aplicată de Judecătoria Iaşi prin sent.pen. nr. 160/20.01.2010, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped . de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, art.74 alin. 1 lit. c, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen./1968, şi, în conformitate cu art. 43 alin. 1 C.pen., o adiţionează la pedepasa stabilită prin prezenta inculpatul urmând să execute 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. 1 C.proc.pen. cu aplicarea la art. 215 alin. (1) C. proc. pen., constatând că temeiurile care au determinat controlul judiciar impun în continuare privarea de drepturi, menţine controlul judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea din 23.03.2015 în prezentul dosar. Prezenta se comunică organului desemnat cu executarea.

 În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 350 lei.

Admite acţiunea formulată de partea civilă XXXXXX,  şi obligă inculpaţii, în solidar între ei, la plata sumei de 20.092,64 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea menţionată .

Admite cererea inculpatului XXXXXX şi dispune restituirea unui portofel conţinând cartea de identitate şi o copie xerox a acesteia, cartea de alegător, certificat de naştere, permis de conducere şi card de alimentare la benzinăria Mol, toate pe numele inculpatului XXXXXX, un număr de 3 foi pe care sunt inscripţionate adrese şi numere de telefon, 2 cărţi de vizită Hotel Senator, un proces-verbal încheiat între XXXXXX şi Serviciul de Probaţiune, precum şi suma de 80 de lei, în bancnote de 1×50 lei, 1×10 lei şi 4×5 lei, aflate în colet/plic nr. 1 în Camera corpuri delicte a Judecătoriei Săveni, conform procesului-verbal încheiat la 26.02.2015.

În temeiul art. 255 raportat la art. 250 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea numitului XXXXXX privind restituirea autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXX, autoturism înstrăinat către inculpatul XXXXXX. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile  de la comunicare.

Dispune confiscarea specială a următoarelor mijloace de probă aflate în Camera corpuri delicte a Judecătoriei Săveni, conform procesului-verbal încheiat la 26.02.2015:

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. c C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul XXXXXX a autoturismului marca Opel tip Astra-F-CC, nr. identificare XXXXXX, nr. înmatriculare XXXXXX

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. c C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul XXXXXX a autoturismului marca VW tip Passat Variant, nr. identificare XXXXXX nr. înmatriculare XXXXXX.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2015.