Constituie infracţiune de fals în declaraţii, potrivit art. 326 din Codul penal, declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.
Constituie infracţiune de fals în declaraţii, potrivit art. 326 din Codul penal, declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.
Potrivit art. 268 C.penal constituie infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.
Deşi fapta inculpatului, săvârsită în ziua de 22.01.2013, ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, Curtea constată că norma de incriminare ce sancţionează infracţiunea prevăzută de art. 268 Cod penal a intrat în vigoare în data de 01.02.2014, astfel încât dispoziţiile legale nu pot fi aplicate retroactiv.
În acest sens, potrivit art. 3 Cod penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât se află în vigoare, excepţie făcând situaţia în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, situaţie faţă de care se aplică legea penală mai favorabilă.
În acest sens, potrivit art. 3 Cod penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât se află în vigoare, excepţie făcând situaţia în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, situaţie faţă de care se aplică legea penală mai favorabilă.
Art. 228 alin. 1 Cod penal
Art. 326 Cod penal
Art. 15 alin. 2 din Constituţia României
Prin sentinţa penală nr. 1117/24.10.2014, a Judecătoriei Constanţa s-a hotărât:
„ În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul […], privind săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C. pen., ca urmare a împăcării.
În baza art. 396 alin. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul […] sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Ia act că persoana vătămată […] nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p. obligă pe inculpatul […] la plata sumei de 2.500 lei iar pe persoana vătămată […] la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele :
„Prin rechizitoriul nr. 1325/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 15599/212/2014, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului […], pentru infracţiunile de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. 1, din Codul penal şi fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 C. p., ambele cu aplic. art. 38 alin 1 C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în ziua de 21.01.2013, orele 15,10, inculpatul […] împreună cu o altă persoană care a rămas necunoscută până în prezent, a sustras 2 uşi metalice în valoare de 1.500 lei, de la un garaj amplasat pe un teren neîmprejmuit situat în extravilanul comunei Agigea şi care aparţinea părţii vătămate […] iar apoi, împreună cu acel necunoscut a încărcat cele 2 porţi într-o maşină pe care au abandonat-o ulterior pentru a nu fi prinşi de către lucrătorii de poliţie care porniseră în urmărirea lor.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului […] că în ziua de 22.01.2013, a depus la poliţia din comuna „23 August” o declaraţie în care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră în ziua precedentă autoutilitara care-i aparţinea, lucru ireal, întrucât aceasta era chiar aceea cu care transportase bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua precedentă pentru a nu fi prins de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau.
Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu se susţine cu următoarele mijloace de probă: procesele – verbale de constatare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţiile de martor; declaraţiile inculpatului.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 03.07.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
În şedinţa de judecată din data de 20.10.2014, până la citirea actului de sesizare al instanţei, persoana vătămată […] a declarat verbal faptul că s-a împăcat cu inculpatul […]. Fiind întrebat, inculpatul […] a arătat la rândul său că s-a împăcat cu persoana vătămată […].
La acelaşi termen de judecată, din data de 20.10.2014, instanţa a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit disp. art. 374 alin. 4 şi art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor înscrisuri prezentate de părţi.
A fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală precum şi declaraţia inculpatului […], dată în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 21.01.2013, orele 15,10, organele de poliţie au observat două persoane care au sustras două porţi metalice dintr-un loc situat în apropierea comunei Agigea, porţi pe care le-au încărcat într-o autoutilitară de culoare albă înmatriculată în Bulgaria şi cu care se îndreptau spre oraşul Constanţa, circulând în acel moment între comuna Agigea şi oraşul Eforie Nord, pe banda nr. 1 a DN39.
În momentul în care autoutilitara marca „Ford Tranzit” cu numărul de înmatriculare […] a ajuns în faţa Postului de Poliţie Agigea, un lucrător de poliţie a efectuat semnalul regulamentar de oprire. În loc să respecte semnificaţia semnalului de oprire care i-a fost adresat, conducătorul auto a refuzat să oprească maşina, accelerând. S-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din comuna Agigea, până când au ajuns în final pe drumul tehnologic de pe malul drept al Canalului Dunăre-Marea Neagră, către comuna Topraisar.
După ce au parcurs astfel o distanţă de 3 km, în scopul de a evita să fie controlate de lucrătorii de poliţie, persoanele din autoutilitară au oprit maşina cu care circulau, apoi au încuiat-o şi au abandonat-o pe marginea canalului Dunăre-Marea Neagră.
Cu ocazia examinării autoutilitarei s-a constatat că aceasta avea portierele încuiate, iar în interiorul ei erau două porţi metalice de garaj. Autoutilitara a fost ridicată de lucrătorii de poliţie în prezenţa martorului asistent […], şi lăsată în custodia acestuia din urmă, în incinta service-ului „[…]” SRL din comuna Agigea, al cărui administrator era.
Ulterior, în ziua de 22.01.2013, orele 14,27, numitul […] a sesizat lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Agigea că la service-ul lui a venit o persoană de sex masculin, de etnie rromă, care susţinea că era proprietarul autoutilitarei lăsate în custodia sa şi care solicita să i se restituie maşina.
Poliţiştii au identificat cu acea ocazie pe solicitant ca fiind inculpatul […] şi l-au recunoscut ca fiind aceeaşi persoană care în ziua de 21.01.2013 a condus autoutilitara marca „Ford Tranzit” şi care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare de oprire.
In ziua de 24.01.2013, persoana vătămată […] a formulat o plângere penală prin care a cerut tragerea la răspundere penală a persoanele care i-au sustras cele două porţi metalice ale garajului său, bunuri pe care le-a estimat la valoarea totală de 1.500 lei. Ulterior, persoanei vătămate i-au fost restituite porţile metalice sustrase, astfel încât aceasta nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Deşi în faza de urmărire penală inculpatul […] nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de furt reţinută în sarcina acestuia, în faţa instanţei acesta şi-a modificat poziţia procesuală, arătând că a sustras la data de 21.01.2013 cele două uşi metalice, aparţinând persoanei vătămate […].
În ziua următoare, de 22.01.2013, inculpatul […] s-a deplasat la Postul de Poliţie „23 August” unde a declarat necorespunzător adevărului că în perioada 21.01.2013, orele 14,00 – 22.01.2013, orele 09,00, persoane necunoscute i-au sustras autoutilitara marca „Ford Tranzit” cu numărul de înmatriculare […], care-i aparţinea şi pe care o parcase pe raza comunei „23 August”, din judeţul Constanţa.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă a rezultat din corborarea următoarelor mijloace de probă: procese – verbale de constatare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţia martorului […]; declaraţiile inculpatului.
Având în vedere declaraţiile date de către persoana vătămată […] şi inculpatul […] în şedinţa de judecată din data de 20.10.2014, precum şi natura juridică a împăcării, cauză care care înlătură răspunderea penală şi impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, instanţa urmează să ia act de manifestarea de voinţă a acestora şi, în baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., va dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul […], privind săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C. pen., ca urmare a împăcării.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului […], instanţa reţine următoarele:
În ziua de 22.01.2013, ziua imediat următoare celei în care a sustras cele două uşi metalice aparţinând persoanei vătămate […], inculpatul […] s-a deplasat la Postul de Poliţie „23 August” unde a formulat la rândul său o plângere penală, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prilej cu care a dat şi o declaraţie olografă.
În concret, inculpatul […] a declarat în mod necorespunzător realităţii, că în perioada 21.01.2013, orele 14,00 – 22.01.2013, orele 09,00, persoane necunoscute i-au sustras autoutilitara marca „Ford Tranzit” cu numărul de înmatriculare […], acesta relatând că o lăsase parcată pe raza com. 23 August întrucât rămăsese fără combustibil.
Este de domeniul evidenţei faptul că inculpatul […] cunoştea că organele de poliţie care procedaseră la urmărirea sa în timp ce conducea autoutilitara marca „Ford Tranzit” cu numărul de înmatriculare […], imediat după consumarea infracţiunii de furt, vor demara o anchetă în vederea identificării autorilor infracţiunii.
Pentru a evita antrenarea răspunderii sale penale, inculpatul […] a decis să formuleze o plângere penală în scopul de a acredita ideea că nu el este persoana care a condus autoturismul mai sus menţionat în ziua de 21.01.2013, orele 15,10, moment în care organele de poliţie observaseră sustragerea celor două porţi metalice, precum şi autoturismul în care acestea fuseseră încărcate.
Se observă astfel că inculpatul […], prin declaraţia dată în faţa lucrătorilor din cadrul Poliţiei com. 23 August, nu a făcut altceva decât să-şi exercite o componentă esenţială a garanţiilor procesuale acordate de lege persoanei acuzate şi anume dreptul la apărare, consacrat prin. art. 10 C.p.p., anticipând procedurile judiciare care urmau să fie declanşate împotriva sa.
Instanţa apreciază ca fiind lipsit de relevanţă faptul că inculpatul […] nu dobândise încă nicio calitate procesuală în cauză la data de 22.01.2013, întrucât raportat la circumstanţele cauzei, inculpatul a conştientizat faptul că acuzaţia ce urma a-i fi adusă era iminentă, aspect care de altfel s-a şi materializat peste numai două zile, când s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la acesta.
Mai mult decât atât, instanţa constată că declararea necorespunzătoare adevărului făcută de către inculpatul […] în faţa organelor de poliţie s-a realizat în vederea producerii unei singure consecinţe juridice şi anume evitarea antrenării răspunderii penale a acestuia pentru infracţiunea de furt comisă în dauna persoanei vătămate […]. Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii prev. de art. 326 C. pen. ar fi trebuit însă ca, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia respectivă să servească la producerea acelei consecinţe şi anume evitarea antrenării răspunderii penale a inculpatului, ceea ce nu este cazul”.
Împotriva sentinţei penal nr. 1117/24.10.2014 a Judecătoriei Constanţa a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa care a criticat hotărârea apelată prin prisma greşitei achitări a inculpatului […], sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 326 Cod penal.
În acest sens, reprezentantul Ministerului Public a învederat, în esenţă, că dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună credinţă iar declaraţia inculpatului din data de 22.01.2013 reprezintă în fond o modalitate de sesizare a organelor judiciare pentru o pretinsă faptă de furt şi nu o declaraţie dată în cadrul procesului penal, în care să aibă vreo calitate, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 326 Cod penal.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 408 Cod de procedură penală, Curtea constată că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa este nefondat.
Sub aspectul stării de fapt se constată că, în ziua de 21.01.2013, orele 15,10, inculpatul […] împreună cu o altă persoană care a rămas necunoscută, a sustras două uşi metalice în valoare de 1.500 lei, de la un garaj amplasat pe un teren neîmprejmuit situat în extravilanul comunei Agigea şi care aparţinea părţii vătămate […] după care, împreună cu acel necunoscut a încărcat cele două porţi într-o maşină pe care au abandonat-o ulterior pentru a nu fi prinşi de către lucrătorii de poliţie ce porniseră în urmărirea lor.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului […] faptul că, în ziua de 22.01.2013, a depus la poliţia din comuna „23 August” o declaraţie în care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră în ziua precedentă autoutilitara care-i aparţinea, lucru ireal, întrucât aceasta era chiar aceea cu care transportase bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua precedentă pentru a nu fi prins de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau.
Starea de fapt astfel expusă a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: procese – verbale de constatare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţia martorului […]; declaraţiile inculpatului.
Întrucât în şedinţa de judecată din data de 20.10.2014, persoana vătămată […] şi inculpatul […] au declarat că s-au împăcat, în mod temeinic instanţa de fond a luat act de manifestarea de voinţă a părţilor, dispunând, conform art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., încetarea procesului penal cu privire la inculpatul […], privind săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C. pen., ca urmare a împăcării.
Din mijloacele de probă ce au fost administrate rezultă că, în ziua de 22.01.2013, inculpatul […] a depus la poliţia din comuna „23 August” o declaraţie în care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră în ziua precedentă autoutilitara care-i aparţinea, lucru ireal, întrucât aceasta era chiar aceea cu care transportase bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua precedentă pentru a nu fi prins de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul penal presupune o declaraţie necorespunzătoare adevărului, făcută unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 175 Cod penal.
Această declaraţie trebuie să îndeplinească, între altele, cerinţa de a fi aptă să servească, prin însuşi faptul că a fost făcută, la producerea unei consecinţe juridice. Sesizările organelor de urmărire penală nu fac parte dintre declaraţiile ce au însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice în sensul art. 326 Cod penal.
În sens procesual, dreptul de a sesiza organele judiciare vizează posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicţional competent în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi obţinerea protecţiei juridice a acelui drept. Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot conduce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile neadevărate a denunţătorului, deoarece ele sunt supuse verificării ulterioare, obligatorii, de către organele jurisdicţionale iar părţile au dreptul de a contesta cele reclamate şi de a face proba contrarie.
Curtea reţine, de asemenea, că nu prezintă relevanţă sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii, modul în care denunţătorul şi-a exercitat dreptul de a se adresa autorităţilor competente, (cu bună-credinţă sau rea-credinţă) şi nici dacă acesta a dobândit calitate în cadrul procesului penal, ceea ce este relevant fiind aceea ca scopul urmărit să nu poată fi realizat decât prin declaraţiile nereale în faţa autorităţilor în drept. Ori simplul denunţ nereal nu a avut nicio relevanţă şi nu a produs consecinţe juridice.
Potrivit art. 268 C.penal constituie infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.
Deşi fapta inculpatului […], care în ziua de 22.01.2013, a depus la poliţia din comuna „23 August” o declaraţie în care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră în ziua precedentă autoutilitara care-i aparţinea, aspect ireal, întrucât aceasta era chiar aceea cu care transportase bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua precedentă pentru a nu fi prins de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau, ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, Curtea constată că norma de incriminare ce sancţionează infracţiunea prevăzută de art. 268 Cod penal a intrat în vigoare în data de 01.02.2014, astfel încât dispoziţiile legale nu pot fi aplicate retroactiv.
Aceste prevederi sunt aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituţia României, potrivit căreia legile, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, nu pot avea caracter retroactiv.
Constatând că infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare nu era prevăzută de legea penală în data de 22.01.2013, Curtea va respinge schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului […] din infracţiunea prevăzută de art. 326 Cod penal în infracţiunea prev. de art.268 Cod penal.
