Faptele inculpatului care noaptea de 23/24.11.2009, a pătruns prin escaladare şi a sustras din locuinţa părţii vătămate MT bunuri în valoare de 1200 lei, iar în aceeaşi noapte a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinţei părţii vătămate HL, de unde a sustras un topor în valoare de 70 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208, alin.1, 209, alin.1, lit.g,i, C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2, 37, lit.b C.pen. şi ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.1, 192, alin.2, cu aplicarea art.37, alin.1, lit.b C.pen., 41, alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea art.33, lit.a C.pen. şi 320, ind.1 C.pr.pen.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor, se impun următoarele precizări:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, alin.1, 209, alin.1, lit.,g,i, C.pen.
În literatura si practica judiciara se susţine in mod frecvent că infracţiunea de violare de domiciliu ar fi absorbita întotdeauna de furtul comis in condiţiile la care face referire art 209 al.1 lit. i), considerându-se ca ar exista un aşa-numit „concurs natural”, pătrunderea in domiciliu fiind doar o treapta necesara in desfăşurarea activităţii ce caracterizează infracţiunea de furt, care ar îngloba astfel violarea de domiciliu, subiectul activ neintenţionând decât sa fure din locuinţa, neputând ajunge acolo decât strabatand curtea si pătrunzând in locuinţa.
Acest mod de a interpreta textele de lege, logica faptelor si poziţia subiectivă a inculpatului este contrazis de următoarele argumente:
a) pentru ca o infracţiune sa fie absorbită de alta, este necesar ca infracţiunea absorbanta – întotdeauna o infracţiune complexă, – să nu poată fi comisă, nici măcar teoretic, imaginar, fara a se comite si infracţiunea absorbita. Aşadar, elementul material al infracţiunii absorbante, complexe, presupune, prin chiar modul de redactare al textului incriminator, realizarea, in toate cazurile, si a elementului material al infracţiunii absorbite (aceasta aserţiune fiind valabila si in cazul infracţiunii complexe prin contopire- situaţia tâlhăriei : furt si acte de violenta, care se contopesc si rezulta o alta infracţiune). Aşadar, pentru a se considera furtul comis in condiţiile art. 209 al.1 lit.i o infracţiune complexă, care absoarbe violarea de domiciliu, ar trebui ca acesta să nu poată fi comis, in nici o situaţie, decât prin pătrunderea fără drept intr-o locuinţa, dependinţa, etc. (aspect valabil pentru toate situaţiile când un textul unei infracţiuni absoarbe textul alteia). Se remarcă insa ca furtul comis in condiţiile art. 209 al.1 lit.i, poate fi savarsit in numeroase cazuri si fara pătrunderea fara drept intr-o locuinţa – furt prin efracţie dintr-un autoturism, dintr-un local public; furt prin efracţie dintr-o locuinţa in incinta căreia subiectul activ a pătruns cu acordul proprietarului, furt prin escaladarea gardului sau a peretelui unui local public, etc.
b) doar furtul prin efracţie este o infracţiune complexa, absorbind infracţiunea de distrugere a sistemului de închidere ori blocare. In ipoteza escaladării sau a folosirii fara drept a cheilor adevărate ori mincinoase, furtul este o infracţiune simpla, fiind ilogic sa se considere ca acesta absoarbe pătrunderea fără drept intr-o locuinţă (in conţinutul legal al infracţiunii neputând fi identificata o alta acţiune ce constituie ea însăşi o fapta prevăzuta de legea penala, iar agravarea răspunderii penale datorându-se îndrăznelii sporite a subiectului activ).
c) prin prevederea circumstanţelor agravante de la art. 209 al.1 lit.i C.pen., legiuitorul a inteles sa sancţioneze mai aspru pe cel care da dovada de o îndrăzneala sporita, recurgând la mijloace care îl fac mai periculos si cresc şansele de reuşita ale acţiunii sale – distrugerea sistemelor de închidere, escaladarea obstacolelor, ce presupune un efort suplimentar, folosirea unor chei adevărate fara drept, ori a unor chei mincinoase. Nu reiese in niciun fel din incriminarea legala vreo legătură a acestui text cu cel al art. 192 C.pen., neexistând nici o legătura cu noţiunea de locuinţa. Nici in logica elementara noţiunile de efracţie, escaladare, folosire a unor chei, nu relaţionează automat cu noţiunea de locuinţa, de spaţiu in care se desfasoara viata privata a persoanei.
d) sub aspect subiectiv, furtul presupune numai intenţia directă. Violarea de domiciliu poate fi comisă si cu intenţie indirectă. In speţa, învinuitul prevede faptul ca pătrunde fara drept in locuinţa si cel puţin accepta acest lucru, privind aceasta pătrundere ilegala ca pe un mijloc de realizare a scopului urmărit – însuşirea bunului.
e) acţiunile ce realizează elementul material al infracţiunilor sunt distincte si clar delimitate, momentele consumative fiind diferite.
f) relaţiile sociale ocrotite sunt total distincte (patrimoniul si libertatea si siguranţa domiciliului). Este evidenta necesitatea sancţionării mai severe a celui care lezează nu doar patrimoniul subiectului pasiv, ci si inviolabilitatea domiciliului. Daca am adopta teza absorbţiei, ar ramane nesancţionata pătrunderea ilegala in domiciliu, fiind sancţionat identic cel ce fură prin efracţie dintr-un autoturism parcat pe strada si cel care fura dintr-un domiciliu in care a pătruns fara drept.
g) daca legiuitorul ar fi dorit sa incrimineze pătrunderea in domiciliu, in situaţia conexităţii etiologice cu furtul, ca o circumstanţa agravanta a furtului, ar menţionat expres acest lucru – nici macar in cazul tâlhăriei nu se refera la vreo acţiune de pătrundere fara drept.
De menţionat şi că, prin decizia nr. XXXI din 16 aprilie 2007 definitiva si obligatorie, Secţiile Unite ale Inaltei Curte de Casatie si Justitie au decis că:
1. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. c din Codul penal.
2. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ţine de domiciliul persoanei, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 din Codul penal, cu excepţia circumstanţei incriminată în art. 211 alin. 21 lit. c din Codul penal.
Cu atat mai mult, in cazul furtului, unde legiuitorul nu face nici o referire la notiunile de locuinta ori dependinta, nu poate opera absorbtia.
Astfel, furtul comis prin efracţie sau escaladare este mai grav pentru ca eventual absoarbe si o infracţiune de distrugere, iar subiectul activ da dovada de o îndrăzneala sporita, recurgând la mijloace care il fac mai periculos si cresc şansele de reuşita ale acţiunii sale, depunând un efort suplimentar, si in nici un caz pentru ca ar absorbi si infracţiunea de violare de domiciliu. In cauza exista un concurs real cu conexitate etiologica, infracţiunea de violare de domiciliu fiind infracţiunea mijloc, care serveşte la comiterea infracţiunii scop – infracţiunea de furt.
Ţinând seama de cele expuse, instanţa reţine că activitatea infracţională a inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciu, urmând ca, în baza art.334 din C.pr.pen., să schimbe încadrarea juridică dată prin actul de sesizare, din furt calificat, prevăzută de art.208, alin.1, 209, alin.1, lit.,g,i C.pen., cu aplicarea art.37, lit.b, 41, alin.2 C.pen., 320, ind.1 C.pr.pen., în infracţiunile de furt calificat prevăzută de art.208, alin.1, 209, alin.1, lit.,g,i, 37, lit.b, 41, alin.2 C.pen., 320, ind.1 C.pr.pen. şi violare de domiciu, prevăzută de art.192, alin.1, 192, alin.2 C.pen.,cu aplicarea art.41, alin.2, 37, lit.b C.pen., 320, ind.1 C.pr.pen., ambele cu aplicarea art.33, lit.a C.pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de violare de domiciliu, instanţa reţine că elementul material s-a concretizat într-o acţiune de pătrundere în locuinţele părţilor vătămate, fără consimţământul acestora, urmarea imediată constă într-o încălcare a relaţiilor sociale ce ocrotesc dreptul persoanei de a-şi desfăşura viaţa privată la adăpost de orice imixtiune nedorită din partea altora, iar legătura de cauzalitate este una directă şi exclusivă.
În privinţa elementului subiectiv al infracţiunii de violare de domiciliu, instanţa reţine intenţia indirectă cu care a acţionat inculpatul , acesta dându-şi seama că pătrunde fără drept în locuinţa părţii vătămate şi acceptând că prin aceasta încalcă dreptul acesteia la viaţă privată.
În ceea ce priveşte reţinerea agravantei prevăzute de art.192, alin.2 C.pen.instanţa are în vedere timpul săvârşirii infracţiunii( în timpul nopţii).
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de furt calificat instanţa constată că elementul material al faptei s-a concretizat în luarea unor bunuri mobile din posesia părţilor vătămate, fără consimţământul acestora, în scopul însuşirii pe nedrept. Urmarea imediată a acţiunilor întreprinse de către inculpat s-a materializat într-un prejudiciu produs în patrimoniul părţii vătămate, iar legătura de cauzalitate este una directă şi exclusivă.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de furt calificat a fost săvârşită cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal, calificată prin scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor, aspect dovedit de întregul mod de desfăşurare a faptelor .
În ceea ce priveşte reţinerea agravantelor prevăzute de art. 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, instanţa are în vedere împrejurarea că actele materiale de sustragere a bunurilor s-au realizat în timpul nopţii, din locuinţele părţilor vătămate, unde inculpatul a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor şi, în cazului furtului comis din locuinţa părţii vătămate MT, şi prin escaladarea geamului.
În ceea ce priveşte reţinerea prevederilor art. 37, alin.1, lit.b C.pen.în cazul ambelor infracţiuni, instanţa are în vedere că inculpatul a săvârşit prezentele fapte după împlinirea termenului de definitivare a liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1326/24.04.2008, a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 3590/05.08.2003, a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiţionat la 27.12.2005, cu un rest neexecutat de 571 de zile.
Cu privire la reţinerea dispoziţiilor art.41, alin.2 din C.pen., în cazul ambelor infracţiuni, instanţa are în vedere unicitatea subiectului activ al infracţiunilor, unicitatea rezoluţiei infracţionale, similitudinea modalităţii de comitere a actelor materiale componente.
