Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii


Prin rechizitoriul din data de 14.04.2014, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria T B au fost trimiși în judecată inculpații L A și B A, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 27.10.2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au sustras prin trei acte de executare 6 plăci de tablă și 14 plăci ornamentale din gardul de la Ferma Piscicolă V, în valoare totală de 7000 lei.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate; proces-verbal de cercetare la fața locului din 29.10.2012, însoțit de planșă fotografică; proces-verbal de cercetare la centrul de colectare fier vechi din 29.10.2012, însoțit de planșă fotografică; declarații ale martorilor; declaraţii ale inculpaților.

În cursul urmăririi penale, inculpatul L A a recunoscut săvârșirea faptelor.

Prezent în instanță, la termenul de judecată din data de 26.06.2014, inculpatul L A a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii și a solicitat ca  judecata  să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Față de poziția inculpatului L A, instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul Banu Alexandru care, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și cu privire la latura civilă a cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat.

Astfel, instanța reține că la data de 27.10.2012, inculpații L A și B A au luat hotărârea de a sustrage fier vechi de la ferma piscicolă  V.

În acest scop s-au deplasat cu ajutorul atelajului hipo al lui B A pe DN26 până în partea de nord a localității V. Au ajuns la ferma piscicolă și din gardul metalic au luat trei fețe de tablă vopsite în gri, în greutate de totală 296 kg, pe care le-au împăturit și urcat în căruță. Cunoscând că în localitate martora DG deţine un centru de colectare a fierului vechi, cei doi au mers în jurul orei 1200 şi au vândut cantitatea de fier pentru suma de 222 lei.

La scurt timp, cei doi inculpați au revenit la ferma piscicolă și au smuls alte trei fețe de tablă din același gard, inclusiv cu stâlpii de susținere, pe care le-au dus în jurul orei 1500 la acelaşi centru de colectare din localitatea V, primind în schimb suma de 580 lei.

 Deoarece au observat că mai există şi alte obiecte din material feros, s-au reîntors pentru a treia oară în aceeași zi la ferma piscicolă, au rupt din partea superioară a gardului un număr de 14 plăci mai mici ornamentale şi le-au dus la centrul de colectare.

Conform plângerii formulate de persoana vătămată S.C. Z S.A. G, prin lichidator C Z, prejudiciul creat de către cei doi inculpați a fost estimat la 7000 lei.

În drept, fapta inculpatului L A, săvârșită în baza aceleiași rezoluții infracționale în ziua de 27.10.2012, de a sustrage prin trei acte de executare 6 plăci de tablă și 14 plăci ornamentale din gardul de la Ferma Piscicolă V, în valoare totală de 7000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. De art, 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, prin fapta de sustragere și însușire pe nedrept de bunuri aparținând persoanei vătămate, a fost realizat elementul material al infracțiunii de furt, constând în acțiune de luare a bunului din posesia sau detenția altei persoane, fără consimțământul acesteia, specifică acestei infracțiuni. Au fost realizate astfel cele două acte specifice acțiunii de luare, respectiv deposedare și împosedare. De asemenea, coroborarea probelor mai sus enunțate a dovedit existența unei urmări imediate ce constă în prejudiciul realizat (contravaloarea bunurilor sustrase), precum și raportul de cauzalitate între fapta săvârşită și urmarea socialmente periculoasă produsă.

Instanța reține că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpatul săvârșind în cursul acelei zile, la intervale scurte de timp, în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, trei acțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

În privința laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt în formă continuată cu intenție, având reprezentarea faptelor sale și urmărind producerea rezultatului,  bunurile fiind luate în scopul însușirii pe nedrept.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale prev. De art. 74 Cod penal, respectiv:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

De asemenea, va da eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În raport de gradul pe pericol social concret al faptei, având în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului care nu are antecedente penale, iar după săvârșirea infracțiunii a cooperat cu organele judiciare, recunoscând și regretând fapta comisă, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal și va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii ce se va stabili pentru infracțiunea săvârșită, pe un termen de supraveghere stabilit în criteriile art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal.

Conform dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune G, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza dispoziţiilor  art. 86 Cod  penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune G.

În baza art. 85 alin. (2) Cod penal  impune inculpatului să execute următoarele obligaţii:

-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

– să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza disp. art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Văzând şi disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.