Pericol social concret pentru ordinea publică rezultă din circumstanţele cauzei, respectiv din natura si gravitatea faptei săvârsite, din incriminarea faptelor conferită de legiuitorul român, din valorile sociale lezate, din modul de operare si împr…


Prin Rechizitoriul Parchetului a fost trimis în judecată inculpatul X cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin1-ar.t 209 alin. 1 lit. g si i  C. pen. cu aplicare art 37 lit b C. pen.

Inculpatul X, noaptea a pătruns in magazinul amplasat in cartierul in care locuieste inculpatul, prin spargerea plafonului clădirii ulterior escaladării acoperisului acestuia, iar, din interior, a sustras bunuri, in valoare de 2314,19 lei.

Partea vătămată, prin administrator a comunicat in faza de urmărire penală faptul că valoarea prejudiciului este de 23141.9 lei constituindu-se parte civilă, pentru ca in faza de cercetare judecătorească, să comunice faptul că prejudiciul s-a acoperit integral, astfel incât nu are pretentii civile de formulat impotriva inculpatului.

În cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul a avut o atitudine sinceră,

Se retine că inculpatul nu are loc de muncă si o sursă sigură de venit. In noaptea de…, a băut cu prietenii până in jurul orelor 1,00 noaptea, ulterior  pt. a face rost de bani pentru tigări, s-a hotărât să sustragă bunuri din magazinul apartinând societăţii comerciale-

Astfel, s-a deplasat la acest magazin, a urcat pe acoperisul acestuia, a detasat tiglele acoperitoare si a spart plafonul clădirii reusind să intre, prin spărtura creată in acoperis, in interiorul magazinul apartinând societăţii comerciale.

Din interior a  sustras tigări, dulciuri, cartele telefonice, monede si bancnote de 1 leu, găsite intr-un sertar, incărcând initial cca 4 pungi cu bunuri. Inculpatul a folosit o pereche de mănusi din piele, de protectie,  pentru a nu lăsa urme digitale pe obiectele cu care a intract in contact direct. Se mai retine că la iesirea din magazin, incercând să ajungă in pod pentru a părăsi clădirea,  s-a urcat pe o vitrină frigorifică, s-a dezechilibrat si a căzut cu mâna stângă intr-o sticla vitrinei frigorifice, tăindu-se la mâna stângă, motiv pentru care a luat doar o parte din bunurile sustrase, incărcate in 2 pungi. S-a deplasat imediat spre domiciliu intrucât a inceput să sângereze foarte tare, mâna nefiind bandajată. Ajuns la domiciliu, in spatele curtii a abandonat bunurile sustrase si mănusile folosite, acestea fiind pline de sânge, respectiv a dat foc hainelor pline de sânge, cu care era imbrăcat in momentul comiterii faptei.

Se mai retine că sângele scurs din rană a rămas impregnat pe acoperis si plafon (pe unde a si iesit inculpatul din magazin) si apoi pe traseul parcurs spre domiciliu, lucru pe care inculpatul nu l-a realizat, fiind sub influenta alcoolului. Organele de politie l-au identificat pe inculpat, refăcând traseul inculpatului după urmele de sânge, ajungând la locuinta acestuia, iar in curte, cu ocazia cercetărilor intreprinse, au găsit o pungă cu tigări sustrase din magazin, precum si mănusile folosite de inculpat. In apropierea magazinului s-au mai găsit si alte bunuri sustrase de inculpat, care, de asemenea, erau  murdare de sânge.

Fapta inculpatului X de a sustrage noaptea, prin efracţie bunuri, apartinând părtii vătămate constituie infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. g si i din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal. 

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa reţine că din probele administrate in cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta dedusă judecătii, actele comise de acesta realizând elementul material al infracţiunii calificate reţinute în sarcina sa.

Din analiza probelor administrate în cauză şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta rezultă că s-a adus o atingere gravă valorilor sociale apărate de legea penală.

Sub aspectul laturii obiective a infractiunii de furt calificat, se reţine că inculpatul a acţionat în scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor respective, actele comise de acesta intrând in continutul elementului material al infractiunii de furt calificat.

Referitor la infracţiunile de furt calificat, instanţa reţine că probele administrate au relevat realizarea elementului material specfic infractiunii de furt calificat. Bunurile, astfel cum au fost individualizate la reţinerea situaţiei de fapt, au fost scoase fără drept, în circumstanţele relevate, din stăpânirea părţii vătămate, prin acţiunea inculpatului de sustragere a acestora, urmarea imediată fiind crearea prejudiciului material, pentru care, insă, partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă, in faza de judecată precizând că prejudiciul creat a fost recuperat.

Întrucât prin activitatea infracţională desfăşurată bunurile au fost scoase din patrimoniul părţii vătămate şi au intrat fără vreo justificare legală în sfera de stăpânire a inculpatului în lipsa consimţământului părţii vătămate, instanţa constată, asadar,  întrunite cumulativ condiţiile necesare pentru existenţa elementului material al infracţiunii deduse judecăţi.

Prezenta faptă este săvârsită, atât in stare de recidivă postexecutorie, dar si in concurs real cu infracţiunea de vătămare corporală. Faptele comise fiind in concurs real, se va face aplicabilitatea art.36, art.33 şi art.34 Cod penal.

Raportat la circumstantele personale ale inculpatului si cele reale de comitere a faptei, instanţa apreciază că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, cu privire la infractiunea de furt calificat, precum si persistenţa inculpatului in a fura. 

Instanţa apreciază că inculpatul X prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din circumstanţele cauzei, respectiv din natura si gravitatea faptei săvârsite, din incriminarea faptelor conferită de legiuitorul român, din valorile sociale lezate, din modul  de operare- faptă comisă noaptea, prin efractie, in spetă perforarea plafonului si împrejurarile savârşirii faptei, din circumstanţele personale ale inculpatului,  din urmările produse si cele care s-ar fi putut produce, din rezonanţele unor astfel de fapte antisociale, prin puternicul impact negativ asupra comunitătii, în speţă, sentimentul de insecuritate creat cetătenilor orasului, precum şi din recrudescenţa faptelor de acest gen în societatea românească. Aceasta relevă, din partea inculpatului, lipsă de respect pentru patrimoniul persoanei juridice, respectiv atitudine de negare a sistemului de valori juridice ale Statului de Drept.

Instanţa reţine ca inculpatul este recidivist postexecutoriu (astfel cum rezultă si din fişa de cazier aflată la dosar), dovedind, astfel, că persistă în săvârşirea faptelor penale, ceea ce denotă o atitudine proinfracţională a acestuia si o consecvenţă in comiterea faptelor penale.