Sentinţa penală Nr. 116


Dosar nr. 589/201/2007 Legea 26/1996

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 116

Şedinţa publică de la 24 mai 2007

PREŞEDINTE – D S – judecător

Grefier  -M A P

*

Ministerul Public reprezentat de procuror V C

Pe rol, soluţionarea acţiunii penale, pusă în mişcare împotriva inculpaţilor D S pentru săvârşirea infr. prev. de art. 97 alin. 1 şi 4 lit.a din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a şi b C.p. şi art. 20 C.p. rap. la art. 98 alin. 1 şi 4 din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit.a şi b C.p., aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p., D A pentru art. 97 alin. 1 şi 4 lit.a din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 20 C.p. rap. la art. 98 alin. 1 şi 4 din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit.b C.p. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns inculpaţii asistaţi de avocat I Ţ, lipsă fiind partea civilă Direcţia Silvică Dolj şi martorii T A, T D, BM, D I, B O, D B, S Ghe, M R şi B I.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, s-a luat interogatoriu inculpatului DA după care, luându-se act că nu se insistă în audierea martorilor lipsă, părţile fiind de acord cu declaraţiile acestora din faza de urmărire penală, s-a apreciat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate, a arătat că vinovăţia inculpaţilor este dovedită şi a solicitat condamnarea lor la pedepse privative de libertate şi obligarea la cheltuieli judiciare.

Avocat Ia Ţ, pentru inculpaţi, a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere poziţia sinceră a inculpaţilor, împrejurarea că au în întreţinere copii minori şi să se facă aplicare în cauză prevederilor art. 74 şi 76 C.p.

În ultimul cuvânt, pe rând, inculpaţii fac referire la aprecierea instanţei.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 520/16.12.2006 au fost trimişi în judecată penală inculpaţii DS pentru săvârşirea infr. prev. de art. 97 alin. 1 şi 4 lit.a din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a şi b C.p. şi art. 20 C.p. rap. la art. 98 alin. 1 şi 4 din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit.a şi b C.p., aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p., Dudea Adrian pentru art. 97 alin. 1 şi 4 lit.a din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 20 C.p. rap. la art. 98 alin. 1 şi 4 din Legea 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p.

În fapt, s-a reţinut că la 4.09.2005, în jurul orelor 15,00, inculpaţii DS şi DA împreună cu concubina acestuia BO, s-au întâlnit la un bar din Calafat cu MR, fiul acestuia minor MB, SG, DI şi BM.

Pe fondul consumului de alcool, inculpaţii DS şi DA au hotărât să meargă să taie şi să sustragă arbori de salcâm din pădurea Ocolului silvic Calafat punctul Epitropie, unde era pădurar BI.

Inculpaţii şi BO au plecat împreună cu o căruţă, urmaţi de o altă căruţă în care se aflau MR, BC, MB şi SG. Ajunşi în pădure, inculpaţii au coborât din căruţă şi au pătruns în interiorul pădurii sub pretextul că taie iarbă, însă au luat asupra lor un joagăr şi un topor.

În acest timp, BM, SG, BO, MB şi DI au rămas la căruţă pentru a-i aştepta. Când a văzut că inculpaţii taie arbori, DI a plecat în oraş. La scurt timp, a sosit un cetăţean cu autoturismul însoţit de soţie şi copilul lor minor, care s-a recomandat a fi pădurarul TDN care are în administrare pădurea. Acesta a mers la locul unde inculpaţii DS şi DA au tăiat arborii de salcâm şi şi-a declinat calitatea de pădurar.

Inculpaţii nu l-au crezut deoarece cunoşteau că pădurar este BI. În momentul în care TDN l-a sunat pe telefonul mobil pe BI, care acum era şef de district, inculpaţii l-au luat la bătaie, reproşându-i că i-a reclamat la pădurar.

Pădurarul a scăpat prin intervenţia martorilor BM şi MS.

În timpul cercetărilor s-a stabilit că inculpaţii au tăiat de pe picior 10 arbori de salcâm reprezentând l,310 mc în valoare de 156,4 lei.

Materialul lemnos  a fost recuperat.

Din probele administrate în cauză, şi anume declaraţiile martorilor TA, TDN, BM, DB, BO, BO, BI SG şi MR, coroborate cu recunoaşterea inculpaţilor instanţa a reţinut următoarele:

La 4.09.2005, în jurul orelor 15,00, inculpaţii DS şi DA împreună cu BO, concubina lui DA s-au întâlnit în barul “3 scări” din Calafat cu numiţii MR, SG, DI, BM şi minorul DB, unde au consumat alcool. Pe fondul consumului de alcool, DS şi DA au hotărât să meargă în pădurea Ocolului silvic Calafat, punctul Epitropie, unde ştiau că este pădurar BI, pentru a tăia şi sustrage lemne.

În acest scop, inculpaţii şi BO au plecat spre pădure cu o căruţă, iar MR, BM, SG şi minorul DB i-au urmat cu o altă căruţă.

Ajunşi la marginea pădurii, inculpaţii au coborât din căruţă şi au mers în pădure sub pretextul că taie iarbă dar au luat asupra lor un joagăr şi un topor. Ceilalţi au rămas la căruţă. Când şi-a dat seama că inculpaţii taie arbori din pădure, DI a plecat în oraş.

La scurt timp, la faţa locului a venit un cetăţean cu autoturismul, însoţit de soţia sa şi copilul lor în vârstă de câteva luni şi s-a recomandat ca fiind pădurarul TDN, care are în administrare pădurea. Ajuns la locul unde inculpaţii au tăiat arborii, pădurarul s-a prezentat însă nu a fost crezut de inculpaţi care cunoşteau că pădurea era în administrarea pădurarului BI.

 În momentul când TDN a sunat pe telefonul mobil pe BI, care la acea dată era şef de district, inculpaţii au început să-l lovească pe pădurar, reproşându-i că i-a reclamat lui BI.

Martorii BM şi MR au intervenit pentru a aplana conflictul.

Ca urmare a loviturilor aplicate, TDN a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 10-12 zile îngrijiri medicale.

În timpul cercetărilor s-a stabilit că inculpaţii au tăiat de pe picior un număr de 10 arbori de salcâm reprezentând un volum de masă lemnoasă de l,310 mc în valoare de 156,4 lei iar la data săvârşirii faptei valoarea unui metru cub de lemn de salcâm pe picior era de 23 de lei.

Materialul lemnos a fost recuperat de pădurar întrucât inculpaţii nu au reuşit să-l transporte la domiciliile lor.

În drept, faptele inculpaţilor întrunesc conţinutul constitutiv ale infr. prev. de art. 97 al. 1 şi 4 lit. a din Lg. 26/1996 şi art. 20 C.p. rap.la art. 98 al. 1 şi 4  din Lg. 26/1996 aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p.

În cauză, s-au efectuat cercetări faţă de inculpaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 al. 2 C.p. şi din cercetări a rezultat că la acea dată pădurarul TDN nu se afla în timpul serviciului ci se întorcea cu autoturismul de la cumpărături din oraşul Calafat, împreună cu soţia şi fiul minor.

Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj iar în timpul cercetărilor, TDN şi-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva inculpaţilor.

Inculaptul DS a săvârşit infracţiunile aflându-se în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a şi b întrucât anterior a fost condamnat în mai multe rânduri, astfel: prin s.p. 119/18.03.1998 a Tribunalului Dolj a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru art. 211 alin. 2 C.p. fiind arestat la 12.08.1997 şi liberat condiţionat la 6.02.2002, cu un rest de 551 de zile, iar prin s.p. 405/10.10.2003 a Judecătoriei Segarcea, a fost condamnat  la 2 ani şi 6 luni închisoare, fiind arestat la 15.09.2003 şi liberat condiţionat la 17.05.2005, cu un rest neexecutat de 296 de zile.

Inculpatul DA se află în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b C.p. întrucât prin .sp. 4104/23.09.1998 a Judecătoriei Craiova a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind arestat la 9.03.1998 şi liberat condiţionat la 12.06.2001, cu un rest neexecutat de 684 de zile; prin s.p. 652/8.11.2001 a Judecătoriei Băileşti a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind arestat la 1.08.2001 şi liberat condiţionat la 6.04.2004 cu un rest neexecutat de 481 de zile.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, poziţia sinceră a inculpaţilor, împrejurarea că au în întreţinere copii minori dar şi împrejurarea că inculpaţii sunt recidivişti.

În raport de circumstanţele reale şi personale, instanţa apreciază că prevenţia generală şi specială poate fi atinsă prin aplicarea unor pedepse privative de libertate.

Se apreciază că pentru inculpatul DS se poate menţine liberarea condiţionată pentru restul de 296 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 405/2003 a Judecătoriei Segarcea.

Se vor face aplicare în cauză prevederilor art. 71 şi 64 lit. a-c C.p., se va constata prejudiciul acoperit iar inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare, conform art. 191 C.p.p

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

In baza art.97 alin.1 si 4 lit.a din Lg.26/1996 cu aplic art.37 lit.a si b CP

Condamna pe inculpatul DS, fiul lui I şi T, născut la 5 august 1977 în Băileşti, absolvent a 4 clase, fără ocupaţie, concubinaj, recidivist, cu domiciliul în com Rast, jud. Dolj, arestat în altă cauză, deţinut in PMS Craiova,  la 1 an închisoare

In baza art. 20 C.p rap la art 98 alin. 1 si 4 din Lg 26/1996 cu aplic. art 37 lit. a si b CP condamna pe inculpat la 1 an închisoare

In baza art 33-34 C.p. dispune ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Menţine liberarea condiţionata pentru restul de 296 zile neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 405/10.10.2003 a Judecătoriei Segarcea.

In baza art. 97 alin .1 si 4 lit. a din Lg .26/1996 cu aplic art. 37 lit. b C.P.

Condamna pe inculpatul DA, fiul lui I şi T, născut la 8 aprilie 1960 în Băileşti, fără studii, fără ocupaţie, concubinaj, are 3 copii minori, recidivist, cu domiciliul in com. Negoi, jud Dolj, deţinut in Penitenciarul Pelendava Craiova, în altă cauză,  la 1 an închisoare.

In baza art. 20 C.p. rap la art. 98 alin. 1 si 4 din Lg. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. b CP condamna pe inculpat la 1 an închisoare .

In baza art. 33-34 C. p. dispune ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Aplica art.71 si 64 lit. a –c C.P.

Constata prejudiciul acoperit către Direcţia Silvică Dolj.

Obliga pe fiecare dintre inculpaţi la câte 250 lei cheltuieli judiciare  către stat din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu către B.A. Calafat.

Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă şi inculpaţii deţinuţi în altă cauză.

Pronunţată în şedinţa publica de la 24 mai 2007.

Preşedinte, Grefier,

1