Art. 224 şi art. 32 al. 1 raportat la art. 229 al. 2 lit. b C. pen.
Activităţile inculpatului de a pătrunde pe poarta deschisă, dar fără drept şi fără acordul persoanei vătămate în curtea locuinţei acesteia şi de a sta ascuns în gura pivniţei, el fiind cunoscut cu obiceiul de a fura din locuinţele sătenilor, nu sunt acte de executare specifice furtului calificat, ele pot demonstra existenţa intenţiei inculpatului de a fura bunuri, dar nu dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pus în executare această intenţie.
Asupra căilor de atac de faţă,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererile înregistrate la această instanţă sub nr. 2856/308/2013/3 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara şi inculpatul I. M. au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 53/4 martie 2014 pronunţate de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 2856/308/2013.
În motivarea apelului, procurorul contestă legalitatea sentinţei Judecătoriei Sighişoara. Subliniază că inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de furt şi de violare de domiciliu, ambele în formă continuată îndreptate în dauna persoanelor vătămate P. M. şi B. I.. Prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune de furt calificat, prev. de art. 229 al. 2 lit. b . pen. (persoana vătămată B. I.) şi o infracţiune de violare de domiciliu prev. de art. 224 al. 1 C. pen. (persoana vătămată P. M.), precum şi condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni, omiţând să dispună vreo soluţie pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt în dauna persoanei vătămate P. M.. În plus, raportat la tratamentul sancţionator al recidivei mari postexecutorii, legea penală veche este mai favorabilă. Totodată, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 al. 1 lit. o C. pen., dar a omis aplicarea pedepsei accesorii cu acelaşi conţinut.
În motivarea apelului său, inculpatul contestă temeinicia hotărârii instanţei de prim grad, de condamnare a sa la pedeapsa închisorii cu executare în detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu. Menţionează că, la dosarul cauzei, nu există probe suficiente care să ducă la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că el a comis cele două infracţiuni.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 2856/308/2013 al Judecătoriei Sighişoara, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, s-au reţinut următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. 53/4 martie 2014, Judecătoria Sighişoara:
– în temeiul art. 386 al 1 noul C. pr. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare văzând dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., astfel din infracţiunea de violare de domiciliu în formă continuată , prevăzută de art. 192 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi furt în formă continuată prevăzută de art. 208 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. , ambele cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. b şi art. 33 lit. a C. pen. , în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 al. 2 lit. b noul C. pen. şi infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 al. 1 Noul C. pen. , ambele cu aplicarea art. 41 al. 1 Noul C. pen. şi art. 43 al. 5 Noul C. pen. .
– în temeiul art. 229 al. 2 lit. b Noul C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 şi 43 al. 5 Noul C. pen., art. 5 din Noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate B. I., săvârşită la 17.07.2013, în condiţiile recidivei postexecutorii şi prin violare de domiciliu, la pedeapsa închisorii de 3 ani.
– în temeiul art. 224 al. 1 Noul C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 şi 43 al. 5 Noul C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în dauna persoanei vătămate P. M., comisă la 17.07. 2013, la pedeapsa închisorii de 5 luni .
– în temeiul art. 38 Noul C. pen., art. 5 din Noul C. pen. privind concursul real de infracţiuni şi art. 39 lit. b Noul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care a adăugat un spor de 1/3 din durata celeilalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cu privare de liberate de 3 ani, o lună şi 20 zile .
– potrivit art. 67 Noul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi şi a dispus în temeiul art. 66 al. 1 lit. o, art. 66 al. 5 din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. şi art. 12 al. 1 din Legea de punere în aplicare a Noului C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe durata unui an a următoarelor drepturi: dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate P. M. şi B. I..
– în baza art. 68 al. 1 lit. c din Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen., executarea pedepsei interzicerii unor drepturi, dispusă mai sus, începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate .
– în temeiul art. 398 Noul C. pr. pen. şi art. 274 al. 1 Noul C. pr. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 280 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 200 lei reprezentând cheltuieli privind avocatul din oficiu rămâne în sarcina statului.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că inculpatul I. M. a pătruns în 17.07.2013 , pe timp de zi , fără drept, pe poarta deschisă a imobilului, în curtea casei părţii vătămate B. I. din xxx , şi apoi în bucătăria de vară a acesteia, de unde a sustras bunuri alimentare şi un şampon. În aceeaşi zi, la interval scurt de timp, inculpatul a pătruns în aceleaşi condiţii în curtea imobilului persoanei vătămate P. M., intenţionând să sustragă bunuri, însă nu a reuşit, fiind surprins de martorul T. V. care a alertat proprietarul, inculpatul fugind.
În ce priveşte individualizarea pedepselor principale stabilite în privinţa inculpatului, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 5 din Noul C. pen., respectiv de aplicare a legii penale mai favorabile, întrucât de la data săvârşirii infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit noua lege penală. În aceste condiţii, în respectarea principiului aplicării legii mai favorabile instanţa a procedat la determinarea acesteia realizând în concret următorii paşi, astfel: încadrarea faptelor deduse judecăţii, potrivit legii noi este cea prevăzută de art. 228 al. 1 Noul C. pen. şi art. 229 al. 2 lit. b Noul C. pen. de furt calificat săvârşit de inculpat în dauna persoanei vătămate B. I. şi în condiţiile de recidivă postexecutorii prevăzute de art. 41 al. 1 Noul C. pen. cu aplicarea art. 43 al. 5 Noul C. pen. constând în luarea bunului mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acesteia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept , prin violare de domiciliu. Este o infracţiune complexă constituită din acţiunea de pătrundere fără drept într-un domiciliu al persoanei vătămate şi luarea unor bunuri mobile în scopul însuşirii. Prin urmare, fapta comisă în dauna persoanei vătămate B. I. este infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 al. 2 lit. b Noul C. pen. fără ca această infracţiune să intre în concurs cu infracţiunea de violare de domiciliu, conform sesizării iniţiale a Parchetului, în dauna aceleiaşi părţi vătămate.
Aplicând legea penală mai favorabilă inculpatului pentru această infracţiune, a constatat că legea nouă menţionată este legea mai favorabilă, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse.
În speţă, ambii termeni ai recidivei au avut loc sub imperiul legii vechi, inculpatul a săvârşit această nouă faptă după ce pedeapsa anterioară a fost considerată ca executată, situaţie în care limitele speciale ale pedepsei prevăzută de Lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, devenind astfel între 3 ani – 10 ani şi 5 luni , faţă de 3 ani -15 ani la care s-ar fi putut adăuga un spor de până la 10 ani.
Fapta comisă de inculpat la 17.07.2013 de a pătrunde fără drept, în orice mod, în curtea imobilului persoanei vătămate P. M., ce se prezintă ca loc împrejmuit, comun cu imobilul acesteia, fără consimţământul persoanei care-l foloseşte, constituie infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 al. 1 C. pen. din 1969 , aceeaşi incriminare fiind prevăzută de către noua lege la art. 224 al. 1 Noul C. pen. Acţiunea penală este condiţionată de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată , existând în cauză o astfel de plângere necesară şi în reglementarea anterioară. Sub aspect sancţionator Noul C. pen. adaugă posibilitatea aplicării sancţiunii amenzii penale, alternativ cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, faţă de pedeapsa închisorii de la 6 luni la 4 ani din C. pen. 1969.
Instanţa a reţinut că inculpatul a comis o singură infracţiune în dauna persoanei vătămate P. M. , de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 al. 1 Noul C. pen. în stare de recidivă postexecutorie, art. 41 al. 1, art. 43 al. 5 Noul C. pen., comisă înainte de intrarea în vigoare, rezultând după determinarea legii penale mai favorabile pentru această infracţiune, inclusiv sub aspectul tratamentului sancţionator al recidivei postexecutorii, care potrivit Noul C. pen. majorează în mod obligatoriu cu jumătate limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru această infracţiune, care constituie cel de-al doilea termen al recidivei, o pedeapsă de 4 luni şi jumătate la 3 ani, faţă de 6 luni la 4 ani, la care s-ar putea adăuga un spor de până la 10 ani, dacă maximul special este neîndestulător conform C. pen. din 1969. În aceste condiţii din vechea încadrare privind infracţiunea continuată, s-a înlăturat această dispoziţie, având în vedere că Noul C. pen. prevede cerinţa unităţii de subiect activ, de conţinut şi rezoluţie infracţională şi suplimentar unitatea de subiect pasiv, cerinţă neîntâlnită în speţa de faţă, motiv pentru care nu s-a mai reţinut forma continuată a infracţiunii de violare de domiciliu ori de furt, conform sesizării instanţei de către parchet.
Întrucât instanţa a stabilit şi aplicat pedepsele principale prevăzute de legea penală nouă mai favorabilă în raport cu pedeapsa principală pentru fiecare dintre faptele concurente, în continuare a constatat că aceeaşi lege este mai favorabilă şi în privinţa pedepselor complementare conform principiului legalităţii pedepsei, art. 12 al. 1 din Legea de punere în aplicare a Noului C. pen. coroborat cu art. 5 Noul C. pen.. Potrivit art. 67 Noul C. pen. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa S-a constatat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În concret pentru a creşte siguranţa şi securitatea persoanelor vătămate în cauză şi a-l responsabiliza pe inculpat asupra consecinţelor faptei sale va dispune conform art. 66 Noul C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata unui an a următoarelor drepturi împotriva inculpatului: dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate P. M. şi B. I., conform art. 66 al. 1 lit. o Noul C. pen. cu individualizarea în concret efectuată conform art. 66 al. 5 Noul C. pen. .
Nu a aplicat pedepse accesorii, întrucât NOUL C. PEN. prevede aplicarea facultativă a acestora .
3. Considerentele instanţei de apel.
3.1. Asupra temeiniciei apelurilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara şi inculpatului I. M., s-a constatat că, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza probelor; constatarea vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu; durata pedepselor principale stabilite şi a celei aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.
Cu toate acestea, apelurile promovate în cauză de către procuror şi inculpat sunt fondate, iar argumentele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele desfiinţării în parte a sentinţei apelate şi rejudecării pricinii în al doilea grad, în următoarele limite:
Prima instanţă a impus inculpatului, ca pedeapsă complementară, interdicţia exercitării dreptului de a se apropia de locuinţele persoanelor vătămate P. M. şi B. I.. Având în vedere natura infracţiunilor săvârşite –care nu implică o componentă de violenţă, faptul că aceste infracţiuni au fost comise printr-un singur act material, fără să existe o repetabilitate a actelor de pătrundere fără drept în domiciliile celor doi subiecţi pasivi, precum şi împrejurările că rămâne la latitudinea d-nei P. M. şi a succesorilor d-lui B. I. dacă îi vor permite în viitor inculpatului să se apropie şi să pătrundă în domiciliile lor şi că interdicţia de a se apropia de cele două locuinţe nu este o măsură aptă să protejeze victimele (cu atât mai mult cu cât d-l B. I. a decedat pe durata procedurilor) şi nici nu este indispensabilă evitării reiterării comportamentului infracţional, în această finalitate fiind suficientă aplicarea pedepsei principale, s-a constatat că aplicarea acestei pedepse complementare nu este oportună în cauză.
În schimb, natura şi gravitatea infracţiunilor comise de către inculpat, natura şi durata pedepselor principale stabilite şi a celei aplicate şi modalitatea de executare a acesteia îl fac nedemn pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de un an, cât şi ca pedeapsă accesorie, pe de la data de astăzi, a rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe, şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Deşi stabilirea aplicarea pedepsei accesorii este facultativă, în condiţiile în care s-a concluzionat că, în raport cu particularităţile cauzei şi persoana inculpatului, este necesară impunerea pedepsei complementare a interdicţiei exerciţiului drepturilor menţionate anterior, este firesc ca această interdicţie să opereze de la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare şi nu numai din momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. În plus, oricum exerciţiul celor două drepturi este incompatibil nu numai de iure, dar şi de facto cu executarea pedepsei penale în regim penitenciar, aşa încât pedeapsa accesorie cu conţinutul prevăzut de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen. este justificată de un scop obiectiv şi legitim şi este proporţională într-o societate democratică.
În aceste împrejurări, în rejudecare: – s-a înlăturat din hotărârea atacată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului dreptului inculpatului I. M. de a se apropia de persoanele vătămate P. M. şi B. I. pe o durată de un an.
– în baza art. 66 al. 1 lit. i C. pen., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an.
– în temeiul art. 65 al. 1 C. pen., ca pedeapsă accesorie, alăturate pedepsei principale stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
– potrivit art. 66 al. 1 lit. i C. pen., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an.
– conform art. 65 al. 1 C. pen., ca pedeapsă accesorie, alăturate pedepsei principale stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
– în baza art. 45 alin. 3 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an.
– în temeiul art. 45 al. 5 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen.: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei apelate şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani, o lună şi 20 de zile închisoare aplicate.
3.2. Asupra celorlalte motive de apel ale procurorului şi asupra motivelor de apel ale inculpatului, acestea au fost nefondate şi nu au fost primite, pentru următoarele considerente:
a) Inculpatului i se reproşează, prin rechizitoriu, între altele că la data de 17 iulie 2013 a comis o tentativă de furt calificat prin violare de domiciliu în dauna persoanei vătămate P. M., reţinându-se că a intrat fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate de unde a încercat să sustragă bunuri.
Potrivit art. 32 al. 1 C. pen., tentativa constă în „punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul”. Pentru existenţa tentativei idonee, este necesar ca autorul să fi început executarea acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii, executare care să fi fost întreruptă din cauze independente de voinţa subiectului activ, sau deşi a fost dusă până la capăt, nu s-a produs rezultatul periculos. Altfel spus, pentru existenţa tentativei, făptuitorul trebuie să fi depăşit faza actelor preparatorii şi să pună în executare intenţia de a săvârşi infracţiunea, adică actele sale trebuie să corespundă tipicităţii obiective prevăzute de lege sau să fie intim legate de activităţile interzise de norma de incriminare.
În prezenta cauză, din declaraţiile persoanei vătămate P. M. şi depoziţiile martorilor P. N. M., P. V. şi Ţ. V. rezultă, într-adevăr, că inculpatul a pătruns pe poarta deschisă, dar fără drept şi fără acordul persoanei vătămate în curtea locuinţei acesteia şi a stat ascuns în gura pivniţei, precum şi că inculpatul era cunoscut cu obiceiul de a fura din locuinţele sătenilor. Aceste activităţi nu sunt însă acte de executare specifice furtului calificat, ele pot demonstra existenţa intenţiei inculpatului de a fura bunuri, dar nu dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pus în executare această intenţie.
În aceste împrejurări, încadrarea juridică dată de către judecătorie faptelor este corectă. În acelaşi timp, este corect şi procedeul ales de judecătorie, de schimbare a încadrării juridice, reţinând doar infracţiunea de violare de domiciliu – componentă a infracţiunii complexe de furt calificat prevăzute de art. 229 al. 2 lit. b C. pen., nu şi tentativa la infracţiunea de furt calificat care nu a fost probată în cazul persoanei vătămate P. M.. În consecinţă cererea procurorului formulată în apel, de schimbare a încadrării juridice, este nefondată şi va fi respinsă.
b) Declaraţiile persoanelor vătămate B. I. şi P. M., precum şi depoziţiile martorilor P. N. M. şi Ţ. V. şi procesul verbal de constatare întocmit în 17 iulie 2013 de către organul de cercetare penală confirmă teza avansată de inculpat, după care el nu a săvârşit cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat, şi duc la concluzia certă că în data de 17 iulie 2013, în jurul orei 19,00, prin violare de domiciliu, inculpatul a sustras din posesia persoanei vătămate B. I. o bucată de slănină, un şampon şi o tavă cu mici. Bunurile au fost descoperite în plasa pe care o avea inculpatul asupra sa imediat după săvârşirea faptei, când a fost prins în curtea locuinţei persoanei vătămate P. M., iar faptul susţinut de inculpat că a cumpărat bunurile de la magazin nu a fost confirmat în cauză. În plus, cele patru declaraţii indicate mai sus şi relatările martorei P. V. îl plasează pe inculpat la data de 17 iulie 2013, în curtea imobilului în care locuia persoana vătămată P. M. şi nu în exteriorul domiciliului acesteia.
În consecinţă, cele două fapte există, constituie infracţiunea de furt calificat (în dauna persoanei vătămate B. I.) şi violare de domiciliu (în dauna persoanei vătămate P. M.) şi au fost săvârşite de către inculpat. Astfel, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea acestuia. În raport cu limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textele de incriminare, majorate cu jumătate potrivit exigenţelor art. 43 al. 5 C. pen., cu faptul că, date fiind natura, împrejurările comiterii infracţiunilor, persoana inculpatului – care nu este la prima confruntare cu legea penală, având în antecedenţă infracţiuni similare, aplicarea unui spor de pedeapsă era necesar în cauză, legea penală nouă este mai favorabilă în cauză. Totodată, în funcţie de circumstanţele faptelor, de stăruinţa inculpatului în atingerea rezultatelor dorite şi urmărire, de urmările cauzate, de persoana inculpatului – care, cum precizam a comis noile infracţiuni în condiţiile recidivei mari postexecutorii şi nu şi-a asumat responsabilitatea actelor sale, pedepsele stabilite şi pedeapsa principală aplicată sunt proporţionale şi răspund în concret şi în mod eficient nevoilor reinserţiei sociale şi prevenţiei generale.
4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluţia principală adusă apelurilor, potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
