Dosar nr.—–/305/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SFÂNTU GHEORGHE
SENTINŢA PENALĂ NR.45/2011
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Instanţa constituită din :
PREŞEDINTE :
GREFIER :
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
, procuror la Parchetul
de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe
La ordine fiind pronunţarea asupra procesului penal pornit inculpatului F. GH. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal şi art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, art. 83 Cod penal şi art. 85 Cod penal.
Dezbaterile în cauza de faţă au loc în conformitate cu dispoziţiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată, sunt înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal din şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă după care:
Cauza a fost dezbătută pe fond la data de 14 februarie —-, conform încheierii de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi la care se face trimitere.
JUDECĂTORIA
Prin Rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria ——— întocmit la data de 28.10.—– sub nr. —–/P/2007 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe de judecată la data de 03.11.—– sub nr. ——/305/2010 s-a dispus punerea în mişcarea a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F. ( născut B. ) Gh., fiul lui B. Gh. şi A., născut la data de ——— în com. —— jud. ———, domiciliat în com.———- sat —— nr.—- jud. —–, CNP ———, cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie şi loc de muncă, căsătorit, trei copii minori, recidivist, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 192 al. 2 C.pen. şi art. 208 al.1, 209 al.1 lit. g C.pen. cu aplic. art. 33 lit.a C.pen. şi art. 37 lit.aC.pen., art. 83 C.pen. şi art. 85C.pen.
În esenţă, prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că în noaptea de —/21.10.2007, inculpatul a pătruns fără drept şi fără consimţământul părţii vătămate M. I., în curtea locuinţei aparţinând acestuia , situată în loc. —— jud. ———-, pe poarta descuiată , sustrăgând din dependinţele imobilului o sobă de gătit Vesta, un cazan de fiert ţuică şi mai multe produse alimentare , prejudiciul fiind evaluat la suma de 3747 lei.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat iniţial comiterea faptelor, ulterior însă a recunoscut săvârşirea acestora, descriind modalitatea de comitere a acestora.
La termenul din data de 29.11.—- a fost audiată partea vătămată, în lipsa inculpatului legal citat citat în cauză , dar în prezenţa apărătorului din oficiu al acestuia, partea vătămată fiind o persoană în vârstă care de altfel a şi învederat că nu se va putea prezenta în instanţă la un alt termen de judecată.
Prezent în faţa instanţei de judecată, la termenul din data de 18.01.2001 , inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320/1 C.pr.pen., învederând că recunoaşte faptele în totalitate este de acord cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi nu mai solicită administrarea altor probe.
După punerea în discuţia părţilor a solicitării formulate, instanţa a admis-o, apreciind că sunt incidente în cauză prevederile textului de lege indicat, fiind primul termen la care inculpatul se prezenta în faţa instanţei, în vederea respectării şi a dreptului la apărare al acestuia.
În cauză a fost efectuat şi un referat de evaluare cu privire la inculpat ( f. 29).
În fapt, instanţa reţine că în noaptea de 20/21.10.2007 în jurul orelor 24,00, inculpatul a plecat de la domiciliul său cu căruţa, cu scopul de a sustrage bunuri din locuinţa părţii vătămate Macavei Iosif, inculpatul cunoscând că partea vătămată este în vârstă, locuieşte singur şi are o situaţie bună din punct de vedere material.
Inculpatul a oprit căruţa lângă gardul imobilului aparţinând părţii vătămate, pătrunzând ulterior în curtea locuinţei acestuia pe poarta închisă dar neasigurată.
Din dependinţele locuinţei, inculpatul a sustras o sobă Vesta, un cazan de fiert ţuică de 50 l, două găleţi de 10 l cu untură, un bidon cu carne în untură, un cocoş, două găini, un sac cu cipsuri, potrivit susţinerilor sale, bunuri pe care , conform spuselor inculpatului, acesta le-a transportat singur şi le-a încărcat în căruţa cu care se deplasase.
Inculpatul a abandonat la capătul satului soba sustrasă, în căruţă rămânând însă două plite provenind de la acea sobă, inculpatul deplasându-se ulterior la domiciliul său unde a topit untura , ascunzând în aceeaşi noapte cazanul de fiert şi găleţile în care se aflase untura pe malul pârâului Iarăş .
Cele două plite sustrase au fost identificate a doua zi de organele de poliţie la domiciliul inculpatului, acestea fiind ulterior restituite părţii vătămate.
Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea unei percheziţii domiciliare ( f. 84-86 dosar) , ocazie cu care au fost descoperite un cazan emailat de 20 l, un cazan de ţuică de 50 l, o găleată emailată de 10 l, bunuri care au fost recunoscute de numita P. M. -fiica părţii vătămate M. I. şi restituite acestei părţi vătămate.
Starea de fapt astfel reţinută rezultă din materialul probatoriu administrat, fiind de altfel recunoscută şi de către inculpat.
Iniţial, inculpatul a negat comiterea infracţiunilor ( f. 71), ulterior însă a revenit asupra declaraţiilor date, recunoscând comiterea faptelor şi descriind modalităţile de săvârşire ( f. 72-73 dosar urmărire penală) .
Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se coroborează şi cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv proces verbal de reconstituire ( f. 100 şi planşele foto aferente), proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare ( f. 86-87), depoziţiile martorilor F. I. sen. ( f. 59-61), acesta revenind asupra declaraţiilor iniţiale şi recunoscând faptul că a cunoscut de furtul săvârşit de ginerele său- inculpatul F. Gh., acesta aducând la domiciliu un cazan de ţuică şi nişte găleţi în care fusese carne, precizând că anterior a declarat necorespunzător adevărului cu scopul de a-l acoperi pe inculpat, F. Gh. V. ( f. 48-53), acesta revenind de asemenea asupra declaraţiilor date iniţial şi învederând că sora sa, soţia inculpatului i-a spus că inculpatul a sustras de la partea vătămată mai multe bunuri , printre care şi un cazan de fiert ţuică, o oală cu carne în untură, o găleată cu untură, un cocoş, o găină, tatăl său, martorul F. I. sen. cunoscând la rândul său despre acest furt şi chiar consumând împreună cu martorul cipsuri din bunurile sustrase de inculpat.
În acelaşi sens sunt şi plângerea penală formulată , precum şi declaraţia părţii vătămate ( f. 19,36, 42) , procesul verbal de cercetare la faţa locului ( f. 20-28) , proces verbal de identificare a bunurilor sustrase ( f. 29-34), procese verbale de prezentare pentru recunoaştere ( f. 79-82), depoziţiile martorilor audiaţi ( C. S.- f. 114, S. I. D.- f. 117, Z. V.- f. 121, P. M. –f. 123 , P. C.- f 131, F. S.- f. 133.
Pe baza întregului material probatoriu administrat, în sensul celor reţinute anterior, instanţa constată că inculpatul se face vinovat de comiterea cu intenţie directă a faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, în drept faptele acestuia care la data de —/21.10.2007 a pătruns fără drept pe poarta neasigurată în curtea locuinţei părţii vătămate M. I. , sustrăgând din dependinţele locuinţei acestuia un cazan pentru fiert ţuică, o sobă Vesta, două găleţi cu carne în untură, un cocoş, două găini, un bidon conţinând untură cu carne, cauzând un prejudiciu evaluat la suma de 3747 lei( f. 43-44) , întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, prevăzute de art. 192 al.2 C.pen. şi art. 208 al.1, 209 al.1 lit. g C.pen. cu aplic. art. 33 lit.a C.pen., art. 37 lit. a C.pen. şi art. 83 C.pen., art. 85 C.pen. ( având în vedere fişa de cazier judiciar , condamnările anterioare ale inculpatului , acestea atrăgând pe de o parte revocarea suspendării condiţionate cu privire la sentinţa penală nr. 465/2005 a Judecătoriei ———-, pe de altă parte atrăgând anularea suspendării condiţionate cu privire la o altă sentinţă penală- cu nr. ——-/26.10.2007 a Judecătoriei ———), pentru comiterea acestor infracţiuni inculpatul urmând a răspunde penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa are în vedere prevederile art. 72 C.pen. respectiv împrejurările şi modalităţile de comitere a faptelor- pe timp de noapte, singur, inculpatul cunoscând că partea vătămată este o persoană în vârstă, care locuieşte singur şi are o situaţie bună din punct de vedere material, urmarea produsă, concretizată în valoarea prejudiciului produs, dar şi persoana şi conduita inculpatului care a negat iniţial comiterea faptelor, recunoscând însă ulterior săvârşirea acestora, prezentându-se în faţa instanţei de judecată , fiind totodată de acord cu să achite pretenţiile civile formulate de partea civilă pentru prejudiciul nerecuperat, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 18.01.2011, inculpatul fiind o persoană în vârstă de 30 de ani, care provine dintr-o familie cu o situaţie precară din punct de vedere material şi financiar, climatul familial fiind marcat de dificultăţi şi în ceea ce priveşte susţinerea acestuia în procesul de educaţie, inculpatul formându-şi propria familie, trăind în concubinaj , în întreţinerea acestuia aflându-se doi copii minori rezultaţi dintr-o relaţie anterioară a concubinei sale, inculpatul lucrând ca ziler anterior în gospodăria părţii vătămate, astfel cum se reţine şi în referatul de evaluare întocmit, factorii contextuali ai comiterii infracţiunilor fiind starea de precaritate existenţială şi financiară, consumul anterior de băuturi alcoolice, cunoaşterea topografiei locului, factorii protectivi ( starea bună a sănătăţii, relaţiile bune cu familia, stabilitatea locativă, lipsa dependenţei de droguri şi substanţe psihotrope) fiind însă insuficienţi pentru a susţine un proces de schimbări comportamentale pozitive în viitor, de altfel inculpatul fiind condamnat anterior pentru comiterea altor fapte de natură penală, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestuia, precum şi insuficienţa sancţiunilor aplicate anterior.
Instanţa are în vedere totodată şi dispoziţiile art. 320/1 C.pr.pen., referitoare la limitele de pedeapsă pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii.
Pentru considerentele reţinute, în baza art. 192 al.2 C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi art. 320/1 C.pr.pen. instanţa va condamna pe inculpatul F. ( născut B. ) Gh., fiul lui B. Gh. şi A., născut la data de 12.08.—– în com. ——– jud. ——, domiciliat în com. —— sat —– nr.—– jud.——-, CNP ———–, cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie şi loc de muncă, căsătorit, trei copii minori, recidivist, la pedeapsa de 2 ani ( doi ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208 al.1, 209 al.1 lit. g C.pen. cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. şi art. 320/1 C.pr.pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani ( doi ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Totodată, instanţa va constata că prin sentinţa penală nr. ——/26.10.2007 a Judecătoriei ———- ( definitivă la data de 12.11.2007 pentru inculpat prin neapelare) s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. —–/12.10.2005 a Judecătoriei —– ( definitivă prin neapelare la 24.10.2005) , contopindu-se această pedeapsă cu pedepsele de 250 lei amendă penală şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. ——-/26.10.2007 a Judecătoriei ———-, rezultând aşadar pedeapsa de 1 an închisoare.
Având în vedere faptul că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr.——/2007 a judecătoriei ———-, în baza art. 85 C.pen. instanţa va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. ——/26.10.2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi va repune în individualitate pedepsele de 1 an închisoare , 250 lei amendă penală ( aplicate prin sentinţa penală nr. —/2007a judecătoriei ———), 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. —-/12.10.2005 a judecătoriei ————).
Pe de altă parte, instanţa va constata că faptele deduse judecăţii au fost comise în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr. —/2005 a judecătoriei ——— şi pe cale de consecinţă va dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. —/2005 a judecătoriei ———- , alături de pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând aşadar pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare ( neputându-se dispune revocarea, această suspendare fiind deja anulată prin sentinţa penală nr. —/2007 a judecătoriei ———, inculpatul săvârşind însă faptele deduse judecăţii în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr.——/2005 a judecătoriei ———, nefiind de asemenea incidentă nici situaţia prevăzută de decizia nr. –/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind vorba în prezenta cauză de o situaţie diferită, instanţa nefiind sesizată cu judecarea a două infracţiuni săvârşite una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a unei alte hotărâri de condamnare, ci infracţiunile deduse judecăţii atrăgând revocarea unei suspendări aplicate printr-o sentinţă penală, precum şi anularea altei suspendări aplicate printr-o sentinţă penală diferită).
Instanţa va contopi pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare ( rezultate anterior), 1 an închisoare, 250 lei amendă penală ( aplicate prin sentinţa penală nr. —/2007 a judecătoriei ———-) şi conform art. 34 C.pen. va aplica pedeapsa cea mai grea, de 3 ani ( trei ani ) închisoare.
În baza art. 71 C.pen. inculpatul va pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II, b C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, inculpatul fiind recidivist, nefiind astfel îndeplinite condiţiile art. 81 C.pen. sau ale art. 86/1 C.pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 lei daune materiale, astfel cum rezultă din actele dosarului, menţinând şi în faţa instanţei această constituire de parte civilă.
În faţa instanţei de judecată , la termenul din 18.01.2011 , inculpatul a învederat că este de acord să achite părţii vătămate pretenţiile civile formulate în cauză.
Pentru aspectele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 16/1 C.pr.pen., în baza art. 14 C.pr.pen., art. 16/1 C.pr.pen. rap. la art. 346 al.1C.pr.pen. şi art. 998,999 C.Civil instanţa va obliga inculpatul la plata către partea civilă M. I., domiciliat în com. ——– sat —— nr. — jud. ——, respectiv com. ——– sat ——- nr. — jud. ——- ( la numita P.M.) , a sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri civile ( daune materiale ) pentru prejudiciul produs şi nerecuperat.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 al.1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 730 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi avansată Baroului ———- din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ( 200 lei- onorariul apărătorului din oficiu, 500 lei- cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală, 30 lei- cheltuieli judiciare avansate î faza de judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 192 al.2 C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi art. 320/1 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul F. ( născut B. ) Gh., fiul lui B. Gh. şi A., născut la data de ——– în com. ——- jud. ——–, domiciliat în com.———- sat ——— nr.——– jud.———-, CNP ———–, cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie şi loc de muncă, căsătorit, trei copii minori, recidivist, la pedeapsa de 2 ani ( doi ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208 al.1, 209 al.1 lit. g C.pen. cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. şi art. 320/1 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani ( doi ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Constată că prin sentinţa penală nr. —–/26.10.2007 a Judecătoriei ——— ( definitivă la data de 12.11.—— pentru inculpat prin neapelare) s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. ——/12.10.2005 a Judecătoriei ——– ( definitivă prin neapelare la 24.10.——–) , contopindu-se această pedeapsă cu pedepsele de 250 lei amendă penală şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. ——-/26.10.2007 a Judecătoriei ———-, rezultând aşadar pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 85 C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. —–/26.10.2007 a Judecătoriei ———— şi repune în individualitate pedepsele de 1 an închisoare , 250 lei amendă penală ( aplicate prin sentinţa penală nr. ——-/2007a judecătoriei ———-), 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. ——-/12.10.2005 a judecătoriei ———).
Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr. ——-/2005 a judecătoriei ————– şi pe cale de consecinţă dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. ——/2005 a judecătoriei Sf. Gheorghe , alături de pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând aşadar pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare.
Contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare ( rezultate anterior), 1 an închisoare, 250 lei amendă penală ( aplicate prin sentinţa penală nr. ——–/2007 a judecătoriei ———-) şi conform art. 34 C.pen. aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani ( trei ani ) închisoare.
În baza art. 71 C.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II, b C.pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 14 C.pr.pen., art. 16/1 C.pr.pen. rap. la art. 346 al.1C.pr.pen. şi art. 998,999 C.Civil obligă inculpatul la plata către partea civilă M. I., domiciliat în com. ——– sat ——— nr. — jud. ——-, respectiv com. ——— sat ——– nr. — jud. ——- ( la numita P. M.) , a sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri civile ( daune materiale ) pentru prejudiciul produs şi nerecuperat.
În baza art. 191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 730 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi avansată Baroului ——— din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cu drept de Recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu inculpatul şi partea civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.02.—-.
PREŞEDINTE GREFIER