Aplicarea prevederilor art.42 alin.1 din oug nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.


Aplicarea prevederilor art.42 alin.1 din OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.

Interpretarea corectă a art. 42, alin.1 din OUG 102/1999 presupune să fi existat un refuz de angajare a persoanelor cu dizabilităţi deoarece scopul prevăzut de lege este acela de protecţie specială prin integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin angajarea acestora în diferite activităţi economice. Totodată, presupune să existe persoane cu dizabilităţi care să dorească să fie angajate, respectiv aceste persoane să fie înregistrate în evidenţele AJOFM, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 636/15 octombrie 2008 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 535/102/2008, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. „I.” S.A. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş şi, în consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. 112/31.08.2007 emisă de pârâtă, precum şi anularea deciziei de impunere nr. 77/30.06.2007 şi cap. III pct. B 2 din raportul de inspecţie fiscală, întocmit de organele de control din cadrul pârâtei, privind obligaţiile fiscale ale reclamantei în sumă de 282.709 lei.

A obligat pârâta la plata sumei de 4,30 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 27.02.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a formulat acţiune introductivă solicitând instanţei anularea actelor administrativ fiscale mai sus – amintite. În motivele acţiunii reclamanta consideră că actele administrativ fiscale atacate sunt netemeinice şi nelegale, în acest sens motivând că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 42 şi 43 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap având în vedere că toate angajările din perioada verificată au fost făcute pe baza propunerilor făcute de AJOFM ca urmare a cererilor făcute de reclamantă. Or, se arată în acţiunea introductivă, conform formularelor tipizate ale AJOFM aceasta din urmă nu a repartizat reclamantei persoane cu handicap, iar persoanele cu grad de invaliditate repartizate de aceasta au fost angajate.

Prin întâmpinarea depusă pârâta solicită respingerea acţiunii susţinând că reclamanta nu a făcut dovada, în condiţii legale, că ar fi solicitat trimestrial repartizarea de persoane cu handicap, astfel că a încălcat dispoziţiile art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999, care prevede că persoanele juridice ce au cel puţin 75 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi, astfel că, pentru că nu s-ar fi conformat acestor obligaţii legale, reclamanta trebuie să plătească către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care a încadrat handicapaţi.

Prima instanţă, pe fondul cauzei, reţine că dispoziţiile legale la care se face referire atât în acţiunea introductivă, cât şi în întâmpinarea formulată, sunt prevăzute în O.U.G. nr. 102/1999 în vigoare la data controlului administrativ fiscal efectuat.

Din acest punct de vedere instanţa de fond respinge apărarea reclamantei, cum că la data efectuării controlului nu erau aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 102/1999, reţinând că suma din decizia de impunere cu nr. 905/2006 corespunde cu cea înscrisă în decizia de impunere nr. 130/2006.

În continuare, prima instanţă relevă că reclamanta a depus la AJOFM Mureş, trimestrial, situaţiile privind locurile de muncă vacante. În acest sens, instanţa de fond are în vedere formularele uzitate de AJOFM, fiind trei tipuri care s-au succedat temporal, iar la rubricile acestor formulare tipizate, formular ce era prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, existau rubrici ce se referă la toate categoriile de persoane, inclusiv la persoanele cu probleme sociale, respectiv la persoanele cu handicap

În final, instanţa de fond reţine că în perioada de referinţă nicio persoană cu handicap nu s-a înregistrat la AJOFM Mureş, aspect ce rezultă din adresa nr. 3486/22.05.2007 emisă de AJOFM Mureş şi depusă la dosar.

Ca atare, instanţa de fond consideră că suma de 282.709 lei reţinută în actele administrativ fiscale nu este datorată de reclamantă, fapt pentru care a dispus anularea actelor administrativ fiscale menţionate.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs D.G.F.P. Mureş solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii introductive. În motivele recursului se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 102/1999, precizate mai sus, reclamanta nefăcând dovada că ar fi solicitat AJOFM repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective, astfel că nu este exceptată de la plata lunară prevăzută de art. 42 alin. 2 din O.U.G. nr. 102/1999. Totodată, recurenta mai susţine că intimata nu a respectat nici dispoziţiile art. 43 alin. 2 din O.U.G. nr. 102/1999 care prevede care sunt informaţiile complete care trebuie să fie conţinute în formularele prevăzute de Instrucţiunile cu nr. 1008/2003, la art. 2 alin. 1 pct. 3 şi art. 5.

Intimata a depus concluzii scrise solicitând respingerea ca nefundat şi netemeinic recursul formulat şi menţinerea hotărârii atacate. În motive se prezintă practic aceleaşi argumente ca cele indicate în faţa instanţei de fond şi precizate anterior.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în virtutea rolului devolutiv al prezentei căi de atac, instanţa de recurs  a reţinut următoarele:

Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap prevede măsuri concrete în scopul exercitării dreptului persoanelor cu handicap la un regim de prevenire, de tratament, de adaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială a acestei categorii de persoane.

Una din aceste măsuri este prevăzută în art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999 care prevede că „Persoanele juridice care au un număr de peste 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi.

În acest sens, art. 2 pct. 1 din Instrucţiunile nr. 1008/2003 prevede că persoana juridică întocmeşte trimestrial şi comunică agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă oferta de locuri de muncă vacante pentru persoanele cu handicap.

Organul de control fiscal reproşează reclamantei intimate tocmai faptul că aceasta, în perioada iulie 2003 – decembrie 2006, nu a comunicat trimestrial oferta de locuri de muncă.

În fapt, aşa cum reţine şi instanţa de fond, prin adresa cu nr. 3486/22.05.2007 (f. 32 dos. instanţa de fond) A.J.O.F.M. Mureş comunică instanţei că a răspuns că în perioada de referinţă nicio persoană cu handicap nu a fost înregistrată în evidenţele A.J.O.F.M. Mureş ca persoană care să fie în căutarea unui loc de muncă.

Or, scopul OUG nr. 102/1999, aşa cum s-a arătat mai sus, este acela de protecţie specială, inclusiv prin integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi angajarea acestora la diferite unităţi economice.

În acest sens, în raport cu obligaţia instituită de art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999, dar şi cu cea stabilită de art. 2 pct. 1 din Instrucţiunile nr. 1008/2003, aceste texte de lege sunt aplicabile în măsura în care ele au finalitatea scontată de legiuitor, şi anume de a angaja cel puţin 4% din personal persoane cu dizabilităţi, art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999 prevăzând această obligaţie. Este evident că un text de lege trebuie interpretat în sensul în care el este aplicabil, nu în situaţii în care nu poate fi aplicat.

Este adevărat că art. 43 alin. 1 din acelaşi act normativ sancţionează acele persoane juridice ce nu angajează procentul prevăzut de lege, ca angajaţi persoane cu dizabilităţi, dar acest text de lege nu poate fi interpretat ad absurdum în condiţiile în care A.J.O.F.M Mureş nu are nicio persoană cu dizabilităţi înregistrată ca fiind în căutarea unui loc de muncă.

Faptul că reclamanta intimată nu a făcut oferte nu poate fi interpretat ca o încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999 şi pentru simplul motiv că un act normativ de forţă juridică inferioară nu poate veni în completarea şi adăugirea unui text de lege cu forţă juridică superioară.

Or, interpretarea corectă a art. 42 alin. 1 din O.U.G. nr. 102/1999 presupune să fi existat un refuz al reclamantei intimate de a angaja persoane cu dizabilităţi, pentru îndeplinirea scopului prevăzut de acest act normativ, acela de incluziune socială, şi, mai ales, presupune să existe persoane cu dizabilităţi care să dorească să fie angajate, lucru negat de A.J.O.F.M. Mureş, care arată că în această perioadă nu a existat nicio persoană cu dizabilităţi înregistrată ca fiind în căutarea unui loc de muncă.

Pentru raţiunile de mai sus, instanţa a găsit recursul neîntemeiat şi nefondat, şi l-a respins ca atare.